ZdG la Poliţie

294-zdgVineri, 24 septembrie, împreună cu avocatul Victor Panţâru (V.P.) am fost la ofiţerul de urmărire penală Doina Neaga (D.N.), în baza citaţiei primite, prin care eram solicitată la audieri legate de scrierea articolului “Puşcăria din bordel”.

A.R. — Bună ziua.
D.N. — Luaţi loc. Aţi adus articolul din ziar?
V.P. — Puteţi lua o copie din internet.
D.N. — N-avem internet. Poftim, citiţi petiţia.
Mi se întinde o foaie scrisă de mână, în care se solicită deschiderea unui dosar penal persoanei care a scris articolul “Bordelul din puşcărie, scris sub numele conspirativ Alina Radu”. (Remarc aici că titlul adevărat al articolului este “Puşcăria din bordel“.) În petiţie se indică faptul că dosarul penal trebuie intentat în baza art. 170 CP, deşi acesta a fost abrogat de mult. În document nu se indică ce expresie anume sau ce momente din articol ar cauza probleme autorului petiţiei – Victor Sorocovici – şi în ce constau problemele cauzate. Menţionăm că în articol procurorul şi nu numai exprimă faptul că Sorocovici este acuzat de trafic de fiinţe umane şi nu avea dreptul să părăsească localitatea, dar că el ar fi părăsit R. Moldova contrar legii.
V.P. — Care e explicaţia acestor acuzaţii? De ce dosar penal?

D.N. — Persoana care depune plângere spune ca a fost calomniată.

V.P. — Cred că e vorba de dosar civil, n-are nicio treabă penalul. Şi pe ce articol din Codul Penal?

D.N. — Articolul 170 din Codul Penal, dar el a fost exclus. Dar trebuia să ne aduceţi articolul, să îl vedem, că e vorba de un text scris de Alina Radu.

A.R. — Dar persoana care depune plângerea nu ar fi trebuit să îl anexeze, să îl prezinte?

D.N. — El ar fi trebuit să îl anexeze, dar în genere el e plecat, el nu-i în ţară, el a trimis un mesaj de la un telefon cu un număr, nu ţin minte, din România mi se pare. Doar a trimis o scrisoare cu o rudă de-a lui.

A.R. — Şi în mesajul la telefon ce va spunea?

D.N. — Cerea un număr de telefon ca să vorbim.

V.P. — Păi de când facem aşa justiţie? Nu se ştie cine şi de unde a scris, nu se prezintă, şi dvs. în loc să îi explicaţi despre competenţe civile…

D.N. — Trebuie să îi dau persoanei un răspuns decent, aşa cum prevede legea. Dar autorul e învinuit pe articol din Codul Penal, eu nu văd care e relaţia cu Codul Civil aici. Articolul care l-aţi scris în linii generale despre ce e?

A.R. — Sunt 2 pagini de ziar întregi.

D.N. — La ce vă referiţi acolo? În ce se acuză el? În trafic de persoane?

A.R. — Eu personal nu-l acuz de nimic.

D.N. — Cred că a avut motive pentru care a scris petiţia respectivă!

A.R. — Dacă aţi zis că v-a sunat, poate v-a explicat ce anume.

D.N. — Nu m-a sunat, a scris mesaj.

V.P. — Dar dvs. ziceţi că el acuză în baza unui articol din Codul Penal care a fost exclus.

D.N. — Eu trebuie să examinez complet sub toate aspectele. Vă spun că persoana nu este în ţară!

V.P. — Dar este internet, ziarul este şi la bibliotecă.

D.N. — Dacă Alina Radu spunea din timp că nu aduce articolul, eu îl căutam.

A.R. — Dar eu nu am promis nimic.

D.N. — Nu aţi promis, dar eu v-am spus la telefon să îl aduceţi. De ce nu aţi spus la telefon “Căutaţi-l singuri?”. Poftim, scrieţi explicaţie, şi-i tot.

A.R. — Ce să scriu în explicaţie?

D.N. — Să răspundeţi la întrebările pe care vi le dau eu.

A.R. — Dar dacă nu aţi citit articolul, despre ce o să mă întrebaţi?

D.N. — Eu nu înţeleg, vă bateţi joc de mine sau ce?

V.P. — Nu, eu deocamdată nu am făcut asta.

D.N. — Eu îmi fac lucrul. Eu v-am citat legal să vă pun întrebări. Eu trebuie să examinez petiţiile la toţi cetăţenii Republicii Moldova!

V.P. — Noi v-am împiedicat să examinaţi?

D.N. — Da. M-aţi împiedicat! Întrebând dacă e aşa şi altfel.

V.P. — Noi nu v-am dat voie să citiţi ziarul, articolul?

D.N. — Eu v-am explicat că am discutat cu Alina Radu să-mi aducă articolul. Eu m-am bazat pe dumneaei să mi-l aducă!

V.P. — Dar până a ajunge la şedinţa de azi, dvs. urma să citiţi articolul sau nu?

D.N. — Nu mă învăţaţi ce să fac!

V.P. — Eu nu vă învăţ.

D.N. — Prezentaţi-mi, vă rog, mandatul!

V.P. — De ce? Este vreun dosar?

D.N. — Nu-i dosar, dar vreau să văd în baza la ce o asistaţi. Doamna Radu, scrieţi explicaţie.

A.R. — Dar ce să explic?

D.N. — O să răspundeţi la întrebările pe care am să vi le pun eu.

A.R. — Despre ce?

D.N. — Despre cum e anotimpul afară.

A.R. — Să scriu acuma despre anotimp?

D.N. — Nu despre anotimp. Eu am petiţia în faţă, în baza ei eu vă pun întrebări! Scrieţi: Comisarului Comisariatului de Poliţie Centru, locotenent de poliţie, domnului Ion Belibov. Mai jos: de la cet., familia, numele şi mai cum. Patronimicul! Data şi anul naşterii. Adresa, telefonul de contact. Mai jos scrieţi: Explicaţie. Mai jos: La întrebările adresate mie…

A.R. — Dar acuma îmi dictaţi, eu nu răspund la întrebări?

D.N. — Sunteţi redactor-şef al Ziarului de Gardă? Scrieţi.

A.R. — Nu sunt redactor-şef. Pot să scriu şi întrebarea, ca să fie clar răspunsul?

D.N. — Scrieţi. Citiţi ce aţi scris.

A.R. — “Nu sunt redactor-şef al ZdG, sunt directoarea acestui ziar”.

D.N. — Ce ne puteţi comunica despre petiţia cu care aţi făcut cunoştinţă?

A.R. — Ce pot eu comunica despre această petiţie? Eu nu ştiu.

D.N. — Aţi citit petiţia?

A.R. — Notez întrebarea: “Aţi citit petiţia?”. Răspund: “Am citit”

D.N. — Credeţi că asta e o explicaţie? (Doamna ofiţer mi-a smuls foaia cu explicaţia.)

A.R. — Daţi-mi, vă rog, documentul înapoi.

V.P. — Noi nu putem să explicăm, că nu e clar ce să explicăm.

D.N. — Eu nu vreau să intru în conflict. Dar asta nu e explicaţie. E clounadă!

A.R. — E ce?

D.N. — E clounadă. Uitaţi-vă cum arată o explicaţie! Fără a fixa întrebările! Aici eu dau întrebări şi dvs. răspundeţi. Eu reprezint organul de poliţie! Dvs. sunteţi obligată să îmi răspundeţi la întrebări, dar nu să îmi fixaţi întrebările aşa, cu liniuţă, cum faceţi dvs.

A.R. — Eu nu am dreptul să scriu asta?

D.N. — Nu aveţi dreptul. Uitaţi-vă cum se scrie o explicaţie!

A.R. — Arătaţi-mi un document unde scrie că eu nu am acest drept şi eu nu am să mai încalc.

D.N. — Uitaţi-vă cum se scrie explicaţia. Persoana răspunde la întrebări pentru că ea este obligată să răspundă.

A.R. — Păi şi eu am scris răspunsuri la întrebări.

D.N. — Aiestea nu-s răspunsuri la întrebări. Chiar este aşa de complicat să răspundeţi la nişte întrebări? Şi ne-am spus buna ziua şi la revedere. Chiar e necesar aşa să ne contrăm? Să facem show din toată chestia asta?

V.P. — Asta vine de la faptul că dvs. nu aţi citit articolul.

D.N. — De unde ştiţi că eu nu am citit articolul? Articolul eu l-am citit. Eu doar am solicitat să aducă ziarul.

V.P. – Atunci puneţi întrebări pe articol. Până acum nu aţi pus întrebări pe articol.

D.N. — Materialul se duce la procuror. El poate nu citeşte articolul, dar când citeşte explicaţia trebuie să înţeleagă totul.

V.P. — Eu cred că procurorul trebuie să citească şi articolul, ca şi celelalte materiale la dosar. E obligaţia lui.

D.N. — Eu am indicaţia de la procuror. Procuratura Generală a expediat această petiţie la CPS Centru. Cu explicaţia verbală a procurorului de a solicita redactorului-şef al ziarului şi de a-i pune careva întrebări.

V.P. — Dar puneţi-ne întrebări concret pe articol.

D.N. — Eu întrebări concrete v-am dat. Eu nu pun din pod, eu nu pun întrebări despre viaţa personală şi intimă.

V.P. — Atâta timp cât nu există şi nu e iniţiată o procedură contravenţională, nici penală, nimeni nu ne poate soma să furnizăm răspunsuri.

D.N. — Foarte bine, las-o să scrie că nu vrea să răspundă la întrebări, dar nu să noteze întrebările mele aici şi să facă clounadă. De parcă eu stau aici de două zile. Faceţi showul ista, de parcă eu îs venită de la păscut vacile aici. Eu tot înţeleg, doamna Alina Radu, dar purtaţi-vă omeneşte!

A.R. — Dar cum mă comport eu acum?

D.N. — V-aţi comportat în batjocură, pentru că aţi fixat întrebările mele!

A.R. — Se depăşesc nişte limite. Eu nu m-am comportat omeneşte? V-aţi permis să mă acuzaţi de neomenie.

D.N. — Păi nu v-aţi comportat omeneşte! Dvs. nu ştiţi că o persoană când vine la poliţie răspunde la întrebări fără a nota întrebările?

V.P. — Poate ea n-a mai scris explicaţii, poate e prima dată?

D.N. — Domnul avocat, eu foarte bine înţeleg sarcasmul dvs. Scrieţi explicaţia şi sunteţi liberi. Eu vă spun că o să fiţi citaţi şi la procuratură, pentru că nu se poate aşa. Persoana poate într-adevăr este pătimită.

V.P. — Nicio problemă dacă ne cheamă procuratura, cu cea mai mare plăcere. Numai că nu înţeleg, scrisori de acestea poate să scrie oricine de oriunde şi să ceară dosare penale?

D.N. — Persoana respectivă (acuzată de trafic de femei, n.r.) a scris de nenumărate ori plângeri la Procuratură Generală şi nu numai. Şi ajung şi la preşedinte aşa scrisori. Şi eu mă duc la organul sus-numit cu explicaţia doamnei Alina Radu, care a notat întrebările pe care le pun eu în context! Asta e normal sau nu? Pentru că persoana scrie scrisori şi la preşedinte! Pentru că într-adevăr este acuzată pe nedrept.

A.R. — Deci cunoaşteţi că persoana (acuzată de trafic de femei, n.r.) într-adevăr e acuzată pe nedrept? Deja cunoaşteţi asta? Cu ce am acuzat-o? Înţeleg că e decis deja că eu am acuzat pe nedrept.

D.N. — Plângerea e scrisă pe articolul 170 din Codul Penal, care a fost exclus. Pedeapsa este prevăzută ca contravenţie administrativă. Alina Radu trebuie să fie chestionată, chiar este aşa de complicat? Unii sunt acuzaţi de infracţiuni şi au un comportament cu totul altfel. E greu să scrieţi că, iată, am scris un aşa articol, de acolo am căpătat informaţia.

V.P. — De ce trebuie să spunem noi de unde am luat informaţia?

D.N. — Dacă nu vreţi, aşa scrieţi: nu vreau să spun de unde am informaţia. Şi asta-i tot. Eu nu pot acum să scot din dvs. răspunsuri pe care nu vreţi să le daţi. Scrieţi încă o dată explicaţie.

V.P. — Potrivit art. 170, care a fost abrogat, nu ar fi trebuit să îi cereţi explicaţie.

D.N. — Să nu mă învăţaţi ce am de făcut eu, ne-am înţeles? Când o să fiţi în locul meu, atunci o să spuneţi!

Am scris o altă explicaţie, în care nu am mai notat întrebările Doinei Neaga şi care a fost anexată la dosar.

Alina Radu

Hărţuirea victimelor prin hărţuirea presei

După intentarea dosarului penal împotriva cetăţenilor Igor Spânu şi Victor Sorocovici, câteva dintre persoanele care acuză că au fost victime ale traficului de fiinţe umane, dar şi membrii familiilor lor spun că nu se mai simt în siguranţă, mai ales după ce au fost ameninţate în mod direct de către cele două persoane care în prezent sunt anchetate.

“Au spus că au să mă “uberească”, “mi-au scris un bilet cu conţinutul “viaţa de om costă 2000 de dolari”, “m-au ameninţat în propria casă, în parc, pe drum”, “am fost forţată să îmi retrag plângerile de la poliţie (există şi înregistrări audio ale acestor somaţii)”, “mi s-a intentat dosar penal după ce am depus plângeri la poliţie”, “am fost condamnată la 3 ani de detenţie, după ce am depus şi apoi am retras sub presiuni plângerea de la poliţie”, “mă simt în nesiguranţă după ce unul dintre martori a fost omorât în circumstanţe neelucidate” – acestea sunt pe scurt unele dintre declaraţiile victimelor.

ZdG consideră că victimele acestor cazuri de trafic de fiinţe umane nu sunt în siguranţă, cu atât mai mult cu cât toate sunt femei cu copii mici, 3 dintre ele având copii de până la un an. Nesiguranţa lor vine din contextul în care principalul acuzat pe acest caz, după cum spun procurorii, a părăsit R.Moldova având interdicţie de a părăsi localitatea. “Noi nu ştim unde este el şi ce poate pune la cale”, a spus una dintre victime.

După publicarea articolelor pe această temă (“Puşcăria din bordel”, nr. 281 din 17 iunie şi 287 din 5 august) şi ZdG a primit ameninţări cu răfuiala, cu deschiderea dosarelor şi cu hărţuirea prin instanţe. În aceste condiţii, citarea reporterului ZdG la Secţia de Urmărire Penală pentru faptul că a scris aceste articole – în care au fost inserate opiniile tuturor părţilor, dar şi faptul că jurnalistul a fost ameninţat că “va fi chemat la Procuratură”, pentru că “a acuzat persoana pe nedrept” (fără ca o instanţă să decidă dacă persoana a fost acuzată cu adevărat şi dacă a fost acuzată pe nedrept), faptul că reporterul este citat pe un articol din Codul Penal care este abrogat deja de 6 ani, toate acestea par a fi instrumente de hărţuială a massmedia şi de descurajare a efortului reporterilor de a scrie pe o temă de interes public major – comerţul cu oameni. Totodată, constatăm cu îngrijorare că ţinta acestei hărţuieli a jurnalistului ZdG ar putea fi persoanele care sunt citate ca victime ale traficului de persoane, deoarece anchetatoarea de urmărire penală a solicitat să explicăm “de unde am căpătat informaţia”, fapt care ar însemna să divulgăm numele victimelor, ceea ce nu putem face.

Redacţia ZdG



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

27 comentarii

  1. LUDMILA

    PAI DOINA NEAGA A CONFERMAT NU NUMAI EXISTENTA BORDELULUI IN POLITIE,DAR SI IGNORANTA,AROGANTA,NIMICNICIE,LIPSA DE BUN SIMT,EDUCATIE ELEMENTARA,LIPSA DE MORALA,ETICA…CINE MAI ARE POATE SA ADAOGE…

  2. Vova Mutin

    ZDG!Nu mii mila de voi.Si nu incercati sa cersiti mila de la cititori.uneori spuneti minciuni.altadata aveti cenzura nu se stie din care considerente.alta data selectati comentariile doar cu politicii care ii sustineti.scriti corect gradul comisarului de politie centru LOCOTENENT/COLONEL nu locotenent,caci cu asta umuliti pe Belibov Ion care 20 de ani in urma a fost locotenent.ei si daca o sa “ubereasca” pe cineva credeti ca soarele se va opri?mor oamenii zilnic la Moldova de scirba,boli,striviti de masini si ce?Alta intrebare -unde vii prietenul nagacevschii?pantiru e slab,n-aveti bani de un avocat normal?nu cautati compatimire,nu mii mila de voi.

  3. Sergiu Din SUA

    JOS CU DOINA NEAGA! Ea este o XXX cu staj. Au purtato toti politistii din sediu pe sub ei si acum ea este sisca “mare”. RUSINE sa iti fie Doina de incompententa pe care tu o ai. In strainatate tu ai fi de mult judecata pentru fara de legele pe care tu le comiti in RM in post de serviciu. Vina in SUA, si iti arat eu vieata onesta, cu politistul eu ma contrazic aici si ii cer explicatii, si el este dator in cel mai scurt timp ca sa imi prezinte cele cerute, judecatorul nu se uita ca e om de stat or politist, LEGEA este pentru toti.

  4. mara

    am zis deja,cà asta nu-i tarà,ci o strànsurà de lepàdàturi si infractori,infiltrati in toate institutiile,mai ales,in politie.timp de 8 ani si pànà azi politia a devenit un banditizm plat,care obiectul muncii ii este protejarea infractorilor si intimidarea si condamnarea victimelor ca sà dea o “lectie” tuturor celor dornici de a mai depune o plàngere.avem niste fapte concrete,”scrise” la video si gumenità se plimbà tare si mare in pumni si ovare injectate cu silicon.asta dovedeste incà o datà,cà benghiuharii si potlogarii sunt bàgati prin politie,e suficient c-au imbràcat uniforma statului ca sà nu-i atingà nimeni,dimpotrivà,uniforma ii protejeazà chiar dacà au omoràt oameni.nu và pare straniu,cà aici nu mai apar comentarii cu cele 16 nominative diferite de la acelasi IP ca la “puscària din bordel”? asta-i aceeasi mànà dreaptà din politie a lui sorocovici,care s-a dat la fund acum cu ràsuflarea de guzgan si asteaptà ca vàcàrita s-o punà la “punct” pe autoare si in felul àsta ei liber ar tàia gàtul victimelor.àsta-i biznes de milioane de euro si nu se apucà un rapàn de sorocovici sà le pape pe toate,dacà nu impàrteste si am vàzut si cu cine.un traficant,proxenet,ligioanà jegoasà,sub acuzare,a sters putina si mai are si niste pretentii nu se stie de unde.iar conform vàcàritei,procuratura si chiar “presedintele” (al bandei sau al cui?) sunt ingrijorati de atentat la “cumsecàdenia” traficantului jegos.chiar e culmea tupeului cu tugui,fàcut de banditii din politie.ei i-au cumpàrat bilet si l-au urcat la avion pe sorocovici,cà-i bàja pentru toti,jegul àsta stie multe,de aia politia l-a ascuns,e vorba de trenuri de euro in joc.de unde au masini bengoase àstia cu capul pàtrat si cu apà la creier,din 1500lei? jegosul de traficant e “pàtimitul”,e “acuzat pe nedrept”.mie-mi pare cà si vàcàrita e pàtimità la cap ràu,au nenorocit-o eurii nemunciti,estorcati din tragedia unor suflete.asta o intereseazà:de unde vine informatia,ca sà dea comandà apoi sà i se taie gàtul “informatorului”,de asta politie avem,asasinà si tàietoare de capete.interesati-và ce tangente are vàcàrita cu jegosul de proxenet,doar de la inceput ati fost amenintati,deci atacul àsta se pregàtea demult la adresa voastrà.aveti un as la mànà si anume:jegosul a trimis un “mesaj”.pe telefonul cui,de unde stiu interlopii telefoanele politailor de kkt? una,si a doua:jegosul a trimis o “scrisoare” cu o rudà de a lui.unde-i scrisoarea,care-i continutul? dar bingo:”ruda” trebuia arestatà pentru favorizarea suspectului jegos.sarlatanilor,mànà in mànà cu banditii si iterlopii sunteti,nimicniciilor si analfabetilor.

  5. sidorel

    Multe studente de la institutiile superioare de invatamin pentru asi asigura existenta se prostituiaza. Prin saune si hoteluri ele isi cistiga de strampi, acolo cad si in mergelele procsenetilor care ulterior le aranjeaza pe unele si la posturi, asa ca mirativa.

  6. Doina

    Doamna Alina Radu, ati fost la casa de nebuni pe bune. Ce oligofrena, politista asta nu e buna nici de maturat drumul, nu inca sa faca justitie in Republica Moldova. Cred ca a facut facultatea de drept prin baruri, nici pomina de drept aici.

  7. saachian,seful politiei criminale,CGP

    ,,Hărţuirea victimelor prin hărţuirea presei…,,
    eeei .. nu stiu cum de Doina Neaga nu v-au retinut pentru ,,sfidarea politistului,-organului (de) drept,articol din CP RM.
    Da ci ! Doina Neaga e vadana voastra s-o sfidati ?!
    nu e destul cat este sfidata in toate pozele de sefii ei ca au avansat-o in nacialniki.

    hai da sa te sfidezi si eu o leaca,doina!
    ca pe o neagra.

  8. Getta

    Am crezut ca ma desfac de ras… Dialogul este bun pentru teatrul de miniaturi in seara de revelion… Mai ca lipsita de intelegenta mai este si politia noastra. Pacat de respectiva ca poarta un nume atat de frumos – Doina

  9. mara

    vova mutin,si aici la fel,pentru a jigni redactia,nu era musai sà treci din AVRAAM in vova,cà-ti schimbi nominativul in fiece lunà,dar mentalitatea tot aia-i:colonei,generali de kkt,alàturi de cordineni bulangii,cà unde-i bordel hop si tu cu “informatii” de “strelcà”.numai tu o ai de moarte cu cenzura.si care-s “politicii”,pe care-i favorizeazà redactia? regimul voronist nu-l favorizeazà lumea normalà,numai tie si lui cordineanu và pare ràu,cà nu mai puteti tàia gàtul,bate femei si omori lume in pman.umbli ca un coi intro càldare in sus si-n jos si n-ai astàmpàr,gata oricànd sà bagi 2 copeici de zàzanie,cà atàta valorezi cu tot cu banda asta de haidamaci jegosi,gen cordineanu.

  10. matasaru2004

    doina ,bala meleca,Larisa Tatian….si alti …pedofili care racoleaza/aresteaza minori in centrul RM ,pe bul.St.cel Mare-asta-i imaginea militiei noastre.
    Tot acceasi actori opereaza cu aceleasi naravuri spurcate.Cam in acest duh ca Doina se compoarta majoritatea,prosti si incapatinati dar periculosi pentru oameni.
    sa recunoasca ca-s lenosi dar inca si prosti.
    Atunci cine sufera in aceste situatii?

  11. Andrei Panait

    V.P. — Potrivit art. 170, care a fost abrogat, nu ar fi trebuit să îi cereţi explicaţie.

    D.N. — Să nu mă învăţaţi ce am de făcut eu, ne-am înţeles? Când o să fiţi în locul meu, atunci o să spuneţi!

    ===
    Este halucinant! Este scandalos. Pana si Dna. Neaga confirma de 2-3 ori ca articolul 170 “a fost exclus”, si totusi insista sa puna intrebari. Pe ce baza legala reala, actuala, pune intrebari? Cu tot respectul pentru faptul ca a fost prezent, si un sprijin pentru Dna. Radu, Dl. Pantiru nu a lamurit exact intrebarea asta legala. Nu se intelege nimic. Daca articolul nu mai este actual, atunci nu-i asa ca intrevederea respectiva este lipsita de orice fel de autoritate legala, si morala? Poate nu cunosc eu suficiente dedesubturi, dar in cazul respectiv, nu trebuia pur si simplu sa se refuze prezentarea la somatie? Zau ma gandesc sa traducem toate 4 articole din seria asta in mai multe limbi, si sa trimitem la mai multe ziare din strainatate, pentru difuzarea cazului in cat mai multe capitale Europene. Ar merita doar pentru valoarea de comedie in stil pseudo-Kafkaesque, doar ca subiectul de baza, traficul de carne vie, nu este unul de comedie. Ce ar fi extrem de pacat insa ar fi pentru imaginea republicii Moldova, pentru imaginea POLITIEI din Moldova (si asta cel mai rau!), iar la urma bine inteles, si pentru bietul Victor Sorocivici, a carui nume ar putea ajunge in toata Europa (inclusiv in Cipru) asociat cu proxenetism si trafic de carne vie, acestea fiind crime care sa judeca extrem de grav in zilele astea. Spun ca ar fi pacat pentru ca, bine inteles, nimeni nu stie sigur ca Victor Sorocovici, sau prietenul lui, Igor (?) Spânu, sunt intradevar proxeneti sau traficanti de carne vie, dar desigur aplaneaza suspiciuni asupra lor, lucru care, odata spus, nu se poate constata a fi calomnie, si anume, ca sunt SUSPECTATI DE A FI TRAFICANTI DE CARNE VIE, dar oricum, sunt bine-inteles NE-vinovati … pana la proba contrarie. Deci, acestea sunt cele 2 probleme de baza, care merita lamurite de Dl. Pantiru la Chisinau:

    1 – Legalitatea petitiei lui Victor Sorocovici contra ziarului ZDG, si daca Dna. Neaga a procedat in mod legal, sau daca exista orice fel de suspiciuni in privinta acceptarii petitiei, si procesarea acesteia

    si

    2 – Cum progreseaza dosarul lui Victor Sorocovici, propriu, unde acesta acuzat de trafic de fiinte umane? CUM SE EXPLICA FAPTUL CA POLITIA A ACCEPTAT O PETITIE DIN PARTEA UNUI FUGITIV, SI A AVUT _INCLUSIV_ CONTACT CU FUGITIVUL – PÂNĂ si ADMITE, PE FAȚĂ!:

    D.N. — Nu m-a sunat, a scris mesaj.

    Zau ca este absolut revoltator.

  12. Andrei Panait

    L-am cautat pe Victor Sorocovici in baza de date “red notice” la Interpol. Sunt 2 feluri de “red notice” unde se gasesc si criminali fugitivi confirmati, si cei care sunt cautati pentru a fi a anchetati, cum este cazul lui Sorocovici din câte am înțeles, suspectat de trafic de femei, dar iată că nu se găsește:

    http://www.interpol.int/Public/Wanted/Search/ResultListNew.asp?EntityName=Sorocovici&EntityForename=&EntityNationality=MOLDOVA%2C+REPUBLIC+OF&EntityAgeBetween=15&EntityAgeAnd=95&EntitySex=&EntityEyeColor=&EntityHairColor=&EntityOffence=&ArrestWarrantIssuedBy=&EntityFullText=&cboNbHitsPerPage=8&cboNbPages=20&Search=Search

    Pentru faptul ca nu s-a prezentat, nu ar trebuii sa fie in aceasta baza de date?

  13. oleg

    Si jurnalista a vrut s-o faca pe desteapta???
    ce-a dorit sa demonstreze prin intermediul acestui articol, si politistul e cam prost pregatit dar da dovada ca esti mai cult.
    cel mai grav ca sau adunat doi derbedei, insa nu pot spune cu certitudine ca asa e si politistul deoarece asta reese din cuvintele jurnalistei dar toti cunosc cine sunt jurnalistii in RM…

  14. vvv

    Majoritatea politistilor din rm sunt de nivelul acestei dn! Lenesi, prosti, inculti, jegosi, si legati de lumea criminala. unde se uita filat cu catan? dar ghimpu de ce tace?
    Probabil, ca si pe timpul lui “papa”, se mai strang bani pentru cei de sus!

  15. Jora de la Sauca

    Spre aducere aminte, D-lui Oleg,jurnalista s-a comportat corect si ne-a demonstrat cit de eficienta si capabila este un ofiter de cercetare penala.Aceasta ofitereasa de militie(de politie nu poate fi vorba)a dat cu bita in balta pe tot timpul conversatiei.A gresit enorm in modul de abordare a intrebarilor pe care trebuia sa le puna,nu cunoaste legislatia.Raspunsurile aparatorului si a reclamatei au fost pertinente si cu iz de ilaritate(politista prin incapacitatea si slabiciunea ei au dus la acest mic interviu)La cursuri de reciclare asa zisa ofitareasa)

  16. Vali

    Solicit la toti care scriu ca politistii sunt prosti si inculti,sa complecteze rindurile politiei ca politistii sa fie destepti si culti.Numai ca nimeni nu vrea sa se murdareasca…

  17. Victor

    Doamnă Alina Radu! În armata sovietică (roşie) unde mi-am făcut serviciul în calitate de ofiţer timp de 18 ani era o zicală “Советская Армия сильна дубами” fapt considerat drept secret militar. Prin comportamentul faţă de un “stejar” pre nume Doiniţa Neagă de la Ministerul de Interne Dumneavoastră a-ţi divulgat acest secret şi ar trebui să fi-ţi trasă la răspundere Încercaţi Vă rog să prezentaţi acest dialog ministrului de interne să facă cunoştinţă mai pe aproape cu colaboratorii săi.

  18. AVRAAM

    Victor?dacă ai fost OFIŢER,cinstea,onoarea de bărbat şi codexul de OFIŢER il ai in memorie?Doina,indiferent de funcţie e OFIŢER!Jurnaliştii insă,din istorie se cunoaşte că au a doua meserie de?Adică sunt in majoritatea lor prostituate,care după bani işi vănd cinstea ca şi profesia N1 in lume.

  19. Andrei Panait

    Eu nu inteleg de unde vin aceste atacuri la adresa jurnalistilor, si ca atare la adresa presei si a mass-mediei. Cine a spus, si cand s-a spus vreodata in lume ca jurnalistii sunt prostituate? Eu nu am auzit asa ceva in viata mea. Din contra, mass-media, sau daca vreti presa, prin faptele si prin admirabila si neodihnita munca a jurnalistilor se cheama “a patra putere” din stat (http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A7%D0%B5%D1%82%D0%B2%D1%91%D1%80%D1%82%D0%B0%D1%8F_%D0%B2%D0%BB%D0%B0%D1%81%D1%82%D1%8C – pentru rusolingvi, sau http://en.wikipedia.org/wiki/Fourth_Estate pentru cititori de limba engleza, din pacate wikipedia nu o are inca nici in limba romana, nici in limba moldoveneasca). Cu toate ca aceasta putere este neoficiala, este totusi un important garantor a libertatii cuvantului liber, acces la informatie, libera expresie, si diversitate de opinie. Pentru mine aceasta institutie este de o importanta tot atat de mare cât celelalte puteri din stat, fiindcă fără ea, n-avem decât sa credem ce ne spune “puterea oficiala”, iar daca o ramura a “puterii oficiale” se vinde unor proxeneti, sau nu isi face rolul in mod impartial, asa cum au fost judecatorii pe timpul lui Voronin, atunci unde se duce societatea? De râpă, acolo se duce. Spre haos. Daca este sa vorbim mai la specific, ziarul ZDG este unul din cele mai respectabile ziare din Republica Moldova, care scrie la obiect, nu cauta scandal, si mai ales se preocupa de stiri in domenii care se refera la drepturile omului. Eh, iata ca problema de mare amploare ce se cheama “trafic de femei” sau “trafic de oameni” este din domeniul “drepturile omului” prin definitie, ci nu din domeniul “afacerile unor shmecheri care au bani sa cumpere judecatori si politisti”. Partea asta cu cumparatul (presuspus al) oficialilor este doar un element, dar este un element care este deosebit de important sa fie investigat, si expus la scrutinul public si legal. De aceia, ma adresez celor care atacati pe jurnalisti aici – ganditi-va bine cu cine va asociati prin aceste interventii, si despre ce problema de extrema gravitate se discuta aici – ganditi-va foarte bine inainte de a arunca cu aceste cuvinte. Lumea se intreaba – cu buna justificare: Pe cine anume doreste să apere cu aceste intervenţii? Este suspect. Daca as fi nedelicat, as spune lucrurile pe fata: nu jurnalistii sunt cunoscuti in Moldova ca se lasa cumparati, ci politistii? A mai auzit cineva vreodata ca in Moldova se poate cumpara sau mituii un politist? Eh iata. Hai ca o zic si eu sa fiu nostim, si ca sa redistribuim cuvintele frumoase in mod egal la profesiile care o merita mai mult: Politistii sunt in majoritatea lor prostituate, care după bani işi vănd cinstea ca şi profesia N1 in lume.

  20. Jora de la Sauca

    Victor si Avram ,sunt nume frumoase,dar cei care le poarta numele, ar fi bine sa retina urmatorul proverb: “daca taceai,filoozof ramineai”.Lasati-o pe Doina sa-si bata capul, ca in viitor sa solicite celor citati o decklaratie scrisa si nu o explicatie scrisa,pentru ca este o mare diferenta intre un ocean planetar si o mare maritima.

  21. Victor

    Avraam! n-o ma fă pe deşteptul dacă nu ai înţeles ironia din zicala cu armata roşie. Dacă e să vorbim la serios citeşte atent dialogul Alinei cu Doina şi vei înţelege cît de limitată este această personă care se pretinde a fi ofiţer de urmărire penală.

  22. Vova Mutin

    Uvajaemîi ofiţer VIKEA!Ai fost vre’o dată in judecată?vezi care e cauza,dialogul Alinei cu Doina este reflectat doar de o singură latură,a ziaristei inzestrată cu elemente de ironie şi fantasmagorii ca şi tine!Doar Doina nu şi’a expus părerea şi ea in ziar,nu are acces la replica şi ea!Orice litigiu se examineaza sub diferuite aspecte,fiid ascultate ambele părţi.Şi apoi,Doina reprezintă statul,şi dacă Alina,ca puterea IV in acest stat n’a fost de’acord cu Doina n’a avea alt decît sa depuna o plîngere in istanţa ierarhic superioară,nu să denigreze imaginea anchetatoarei in ziar!suntem intr’o porâiune de timp foarte fierbinte,plus in campanie electorală,ar trebui de mers mai atent cu insinuari şi invinuiri,ca apoi după alegeri cînd va reveni din nou GENERALUL pe cal,unele ziare să nu fie “distruse” moral,psihologic şi material ca PUBLICATV intr=o ţara deja europeană.CEDO e departe,cetăţenii noştri mai aproape…Cum zice Galea: RESPECT i UVAJUHA!!!!

  23. Victor

    Doamnă Alina Radu! Aşa s-a întîmplat că pe parcursul vieţii am avut zeci şi sute de contacte cu lucrătorii organelor de drept şi Vă pot spune cu certitudine că această Doina Neagă (ofiţer de urmărire penală) este doar una din sutele de poliţişti agramaţi, limitaţi, neprofisionişti din cadrul MI. Ca să fim sinceri în organele de drept se încadrează acei tineri care nu se pot realiza în alte domenii ale societăţii.

  24. Vova Mutin

    Ba!!!!Vitea,v nature e aşa!!!!!!Şi ceilalţi-profesori,medici,ingineri,acadeicieni,lăcătuşi,jurnalişti,tehnicieni,constructori,jurişti,economişti,tractorişti,neavînd de lucru la MOLDOVA natală,o iau cîmpurile spre ITALIA!Da,măai VIKEA,aşa e!La MOLDOVA au de lucru doar POLIŢIŞTII,JURNALIŞTII LOIALI PUTERII,DEPUTAŢII,MINIŞTRII şi şoferii de rutiere ţi troleibuse.Restul populaţiei e la NEGRU,mama mea MOLDOVA!!!!!!!!!!!!!!

  25. mara

    avraama,azi dincolo esti “incàntatà” de munca jurnalistilor la temà.tot la temà,te uiti mai sus ce zice vova mutin/alias avraama de jurnalisti.care ti-i principiul de apreciere:dupà cum iti acceptà 3 litere din cultura marelui popor? zicea cineva pe aici,unde-i iz de stàrv,ovatiile-ti curg gàrlà.dar n-ai curaj,numai tupeu,sà treci inainte,fàrà sà te ascunzi.linguseala tine de cei,care se simt cu bàja.

  26. AVRAAM

    Marusea,sunt AVRAAM,citeste atent A-V-R-A-A-M!Cunosti limba romana?Stau la indoiala!Am doar un nik.Traesc intr’un stat democrat si mersi foarte mult echipei ZDG ca-mi permite libera exprimare!E poate unicul ziar-ZDG pe taramul mass/media roman care modereaza dar nu cenzureaza.ZDG isi iubeste publicul fidel,pe cand tu-Marusea esti cu coada peste tot in presa si doar cu raul.Au toate ziarele cenzura in RM. ZDG respecta normele democratice si valorile.Eu,cand gresesc,cer scuze public,prin ZDG.Tu,marusea,nu faci niciodata acest gest,pentru ca nu ai 7 ani de’acasa si nici educatie nu pea ai, degeaba te mustra colegii. Educatia si constiita Marusea ca si cinstea fetei, ori este ori nu este. La tine nici una nici alta. Moara de vant……

  27. mara

    avraama,7 ani pentru tine inseamnà sà tàrlàiesti omul din cap pànà in picioare,apoi e suficient sà te scuzi cànd simti,cà-i bàja ca apoi s-o iei de la inceput? gresesti o datà,iar tu ai mai mult de un an de cànd arunci cu 2 bani,cu 3 “kapici”,cu insulte,vova mutin-avraama.nu dupà e nevoie de “gest”,ci intài nu ràstorni farfuria,dupà ce ai pàpat,vasea.adicà nu bagi nasul unde nu-ti fierbe oala cu indicatii “inteligente” in munca altora,pe care nu-i plàtesti tu ca sà le dai comandà.iti place,bine,nu,te duci pe “kommunist”.acum sà te guduri càt vrei,jujucà.educatia,”constiita”,cinstea o fi apartinànd de “fetele” cu trabucul in dinti si vodka legatà de gàt,adicà de nkvd-iste,avem una si aici,imi pare cà o incepuse ca eva talpà-papuc.normal,cà-si schimbà numele mereu,altfel astea o sfàrsesc ràu,nimic nu e etern.”jos labele murdare de pe cordineanu”,lozinca ta,nu e “constiita”.tu te distrezi morbos pànà intr-un punct.mai departe n-ai tangente cu niste valori.moara de vànt? esti tu cà ai ocupat site-ul àsta 24 din 24,te mai uiti sub nas?.si romàna n-o confunda cu maldafneasca ta,nu e micu,karamalak si tot gunoiul si rusinea moldovei,de care esti incàntatà.aici ti-i “educatia,”constiita” si cinstea”.vreau la baie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *