Victimele inundaţiilor pe timp de iarnă
Încă la început de an, Nicolae Donos din s. Rudi, raionul Soroca, s-a gândit că dacă va lua un împrumut de la bancă şi va investi în lucrarea şi întreţinerea celor şase hectare de pământ pe care le deţine, situaţia sa financiară se va îmbunătăţi. În acest fel, şi-ar ajuta şi copiii, ar mai vinde zarzavat, că ceva bănuţi nu strică niciodată în casă. Dar, aşa cum socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea de la târg, familia Donos intră în iarnă cu numeroase probleme nerezolvate. Inundaţiile din această vară au făcut abstracţie de faptul că oamenii au luat nişte împrumuturi bancare, pentru a lucra pământul. Ploile au spălat tot ce fusese sădit. „A plouat toată noaptea, fără întrerupere. Dimineaţa, când am mers la pământ, apa era până la brâu”, povesteşte Lucia Donos.
Din 1991, familia Donos deţine în proprietate câteva hectare de pământ. „Am fost primii din sat care am luat pământ ca să-l lucrăm. Din 1997 până în 2001, am plantat trei hectrare de meri. Între timp, a crescut o livadă”, spune Nicolae Donos. „Să lucrezi pământul e din ce în ce mai greu. Anul trecut, însă, au fost ploi cu grindină şi toată roada a fost distrusă. Nu am înţeles nimic. În acest an, ne-am gândit că ne vom descurca mai bine dacă vom lua credite din mai multe bănci. Dar… parcă a dat năpasta peste noi”, spune cu tristeţe Nicolae Donos.
În aşteptarea ajutorului de la stat
„Cele şase hectare de pământ sunt singura sursă de existenţă a familiei, îşi începe povestea gospodarul. Dar inundaţiile din acest an mi-au distrus totul. Apa a stat zece zile pe câmp. Nu am putut salva niimic, totul s-a dus cu apa: cartofi, varză, harbuji, ardei. Doar porumb am strâns. Însă ce să fac cu el, că nu-l cumpără nimeni?” se întreabă cu deznădejde Nicolae Donos. „Când am văzut că nenorocirea nu ne-a ocolit nici în acest an, am hotărât să apelez la stat după ajutor. De la primărie mi-au dat vreo 3000 de lei”. Ulterior, a adresat scrisori pe la toate instituţiile abilitate cu soluţionarea problemelor victimelor inundaţiilor. De la preşedintele raionului Soroca, Mircea Martâniuc, a venit un răspuns în care se arată că alocarea „ajutorului material la cotele de teren în extravilanul terenurilor primăriei, hotărârea luată de către Guvernul R. Moldova în august 2008 nu prevede recompense”. Nicolae Donos nu şi-a perdut speranţa şi a scris o scrisoare şi premierului R. Moldova, Zinaida Greceanâi. Mai ales că, spune el, a auzit-o cum a promis că Guvernul va acorda câte 10 mii de lei pentru fiecare hectar inundat. Şi a tot aşteptat Nicolae Donos răspunsul premierului, a tot aşteptat, până când într-o zi primeşte o scrisoare. Dar din răspuns nu a înţeles nimic. „Eu i-am scris una, dar ea mi-a scris cu totul altceva”.
„Nu mai pot să tac”, spune Nicolae, privindu-şi mâinile brăzdate de muncă. În acest an au fost făcute numeroase donaţii. Trebuiau să fie pentru oamenii care au suferit în urma inundaţiilor. Mai ales că aceşti bani nu sunt din buget. Unde sunt banii? În al cui buzunar s-o fi oprit? Mijloacele financiare care sunt acordate de finanţatorii din alte ţări se opresc la Guvern. Apoi iau o altă destinaţie. „Mai bine cei care fac donaţii să dea direct banii sau să verifice unde au ajuns ei. Iată în satul de peste Nistru, din Ucraina, Sadkivţi, noi îi spunem Sadcăuţi, autorităţile au plătit la toţi cei care le-au fost inundate terenurile. Dar la noi? În satul vecin văd că umblă cu campania electorală. Poate în campanii se duc banii”, presupune Nicolae.
Cât cheltuie un ţăran pentru pământ
Mergem împreună cu Nicolae Donos cu tractorul să vizităm cele şase hectare de pământ. Sunt situate aproximativ la 5 km depărtare de sat. Drumul rău îl simţi cum ieşi din localitate. Este atât de îngust, încât încape, doar, tractorul. Îl întreb pe dl Donos: dacă ar veni din faţă un alt mijloc de transport, ce s-ar întâmpla? Îmi răspunde zâmbind: „Cineva trebuie să o ia direct pe câmp, altfel nu putem trece”. Gropile din drum sunt atât de adânci, încât ai impresia că jumătate din roata tractorului intră în aceste gropi. După mai multe zdruncinături ajungem la terenuri. Acolo unicul suflet care ne întâlneşte destul de amabil este pisica Vasilisa. Se gudură fericită pe lângă noi şi ne urmăreşte pe unde mergem. Nicolae Donos îmi arată cum a distrus apa totul. „Feciorul a semănat varză, dar nimic nu s-a ales din ea”, îmi spune Nicolae, arătându-mi varza stricată. „Ne-am gîndit că vom vinde cartofi, harbuji şi ne vom descurca. Dar nu s-a întâmplat aşa cum ne-am gândit. Acum cumpărăm cartofi pentru mâncare”.
„Nici ţie, dar nici mie”
În ograda familiei Donos am văzut mai multe lăzi şi saci cu mere. Stau lângă pragul casei. „Nu ai ce face cu ele. Oamenii care mai au mere de vândut înfig două mere în ţepuşii de la poartă, ca acei care vor să cumpere să ştie unde să se adreseze. Nu vine nimeni, însă. Anul acesta au crescut nişte mere foarte frumoase. Ca niciodată. Dar ce folos, se întreabă cu tristeţe dl Donos. „Dacă anul trecut un kilogram de mere costa 2,50 lei, anul acesta au cerut 20 de bani kilogramul pentru suc. Dar la momentul actual nici nu mai primesc de acum. „Anul trecut au venit din România şi au cumpărat merele, de aceea au şi ridicat preţurile. Anul acesta, însă, nu permit nici românilor să cumpere, dar nici ei nu cumpără. Vorba ceea: „Nici ţie, dar nici mie”. Stau merele şi se strică pe deal”, îmi arată Nicolae, ridicând crengile doldora de fructe, aplecate la pământ.
Potrivit lui Alexandru Slusari, vicepreşedinte al Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect” (UAPA), problema cea mai mare pentru producătorii agricoli este comercializarea produselor. Aceasta se întâmplă din cauza insuficienţei activităţii în domeniul marketingului, care este punctul cel mai slab pentru agricultura din R. Moldova. Este necesar să se pună accentul pe produsele cu valoare adăugată. „Este nevoie de ajutor din partea întreprinderilor agricole şi din partea statului”, spune Slusari. „Anul trecut din cauza secetei, preţurile la toate produsele s-au ridicat de două-trei ori. Producătorii care au obţinut ceva recolte au avut un venit foarte bun. Anul acesta, însă, s-a întâmplat invers. Trebuie să înţelegem că în context regional am avut o supraproducţie, iar acest fapt a dus la scăderea preţurilor. Şi din această cauză suferă în primul rând producătorii”, a adăugat Slusari.
O soluţie, consideră vicepreşedintele UAPA, ar fi majorarea subvenţiilor în agricultură. Este o practică europeană, ceea ce înseamnă că statul ar trebui să aloce unele surse financiare nerambursabile în acest domeniu.
Unde se duc banii?
Impozitul pentru pământ trebuie plătit, începe să-şi enumere cheltuielile Nicolae Donos. Numai ca să te duci pe câmp şi să vii înapoi trebuie să cheltui 10 litri de motorină. „Dacă torni în bac motorină de 1000 de lei, îţi ajunge doar pentru două zile”. Apoi mai trebuie să plăteşti oamenii care vin să te ajute la strâns merele, de exemplu. Şi cu ce rămâi? se întreabă Nicolae. Cu nimic, răspunde tot el. „Atâţia bani se alocă pentru dezvoltarea agriculturii, dar la noi nu mai alung. Am auzit despre un proiect japonez în care au fost donate tractoare. Unde sunt ele? În loc să le dea ţăranului care iubeşte să muncească, ei nu ;tiu cui le dau”. Tractorul lui Donos de mult trebuia „să iasă la pensie”. Când l-am reparat, avea vreo 14 ani, dar iată că mai ţine, spune acesta zâmbind. E greu să mănânci pâine de la comunişti, oftează Nicolae. El spune că ţăranilor le place munca şi vor să muncească, dar nu au nicio garanţie şi nici pieţele de desfacere nu sunt bune. „Nu ştiu ce interes au ei să sărăcească în aşa fel ţăranii. Nu poate fi bogată acea ţară în care ţăranii sunt săraci”.
VasilePaladi, şef direcţie Finanţe şi Evidenţă Contabilă de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a R. Moldova, ne-a relatat că în Hotărârea emisă de Guvernul R. Moldova nu se prevede acordarea ajutorului financiar pentru proprietarii care deţin terenuri în afară decât cele de lângă casă. „Sunt multe persoane în această situaţie, dar nu putem să le acordăm niciun ajutor”. Soluţia propusă de către Paladi este ca producătorii să-şi asigure terenurile. Legea privind subvenţionarea asigurării riscurilor de producere în agricultură prevede ca Guvernul să plătească 80% din cota primei de asigurare, iar producătorul 20%. În cazul în care se întâmplă situaţii precum au fost inundaţiile din acest an, statul restituie 70% din valoarea mărfii asigurate.
Seara, stând cu toată familia lângă soba caldă, Lucia Donos, soţia lui Nicolae, spune că, pe lângă nenorocirile care au venit pe capul familiei, a mai apărut una. De parcă nu ar fi fost destule. Nicolae a suferit un atac de cord. Acum nu mai poate munci ca înainte. Feciorul a plecat la muncă peste hotare. Creditul pe care trebuie să-l plătească în bancă îi împovărează şi mai mult de griji. De la bancă i-au sunat şi le-au spus că trebuie să plătească opt mii de lei, altfel vor creşte penalizările. „Am vândut semănătoarea… Aş mai vinde ceva piese, dar nu le cumpără nimeni, că oamenii sunt săraci şi nu au bani”, zice Nicolae Donos privindu-şi mâinile obosite şi bătătorite de muncă.
Veronica Russu
