Viaţa de cabaret a unor moldovence din Cipru

446-Colaj-bos-cipruÎn cabaretul “Chiquito” din Cipru au dansat la bară şi s-au prostituat sute de tinere din Europa de Est şi din Asia de Sud-Est. Moldovencele au fost tot timpul pe “gustul” patronului cipriot. Pe unele le-a lăsat gravide, iar pe altele le-a instruit cum să racoleze fete drăguţe care să lucreze pentru el. “Am vorbit cu bosul. El vrea ca tu să zbori din Bucureşti, pentru că fetele din Moldova cu paşaport românesc nu au probleme la graniţă. Acolo totul va fi bine. Dacă vrei să dansezi la bară, primeşti 30 de euro pe noapte. Iar dacă te culci cu clienţii, ai 100 de euro. Totul depinde de cum te înţelegi cu bosul”, ne-a spus o intermediară care se ocupă de racolarea tinerelor din R. Moldova.

Cabaretul “Chiquito Night Club” este situat în oraşul Larnaca din Cipru. Numele localului figurează prin multe rechizitorii ale procurorilor din R. Moldova, dar şi prin unele sentinţe de condamnare ale unor foste dansatoare de club şi a unor traficaţi de fiinţe umane.

Am încercat să aflăm dacă în cabaretul cipriot lucrează în continuare tinere din R. Moldova şi cine sunt intermediarii care se ocupă de racolarea lor. Prin intermediul unui site de socializare l-am contactat pe managerul localului, Rafael Panayiotou, sub pretextul că sunt o tânără din Chişnău şi aş vrea să lucrez la cabaretul lui în calitate de dansatoare. I-am spus că mă numesc Oxana, iar numele de club este Roxana. I-am mai spus că am mai lucrat dansatoare într-un club de noapte din Chişinău. Pentru a avea credibilitate în faţa intermediarilor şi a patronului de cabaret am angajat în discuţiile purtate o tânără din Chişinău.

446-Rafael-Panayiotou-Manager“Eu sunt bosul. Tu vorbeşte ingliş…”

“Doar dansatoare? Lasă-mi un număr de telefon. Dacă nu cunoşti bine engleza, o să vorbeşti cu barmenul. Jimmys îl cheamă. El vorbeşte şi româna. Sau cu tatăl meu, Stelios, care este patronul la Chiquito. Acesta este numărul lui de telefon: 0035799888007”, ne-a spus managerul cabaretului. La mai puţin de o oră de la discuţia cu Rafael ne-a contactat patronul localului, Stelios Panayiotou, care ştia doar câteva cuvinte în română. În rest, a vorbit cu noi într-o engleză stâlcită. “Eu sunt bosul. Sunt tatăl lui Rafael. Roxana, tu vorbeşte ingliş…? Ai paşaport românesc…? O să vorbeşti cu Jimmys… O să te contacteze, ok? Mulţumesc. Pa !”.

Imediat ne-a telefonat Jimmys, barmenul din cabaretul “Chiquito”. “Alo! Eu nu te înţeleg. Nu se aude bine. Te mai sun o dată”, ne-a spus acesta la telefon. L-am întrebat dacă sunt fete în club care vorbesc limba română şi să ne facă legătura cu ele, pentru că el foloseşte multe cuvinte în limba greacă, pe care nu le înţelegem. Jimmys i-a dat telefonul unei dansatoare din Moldova, care s-a oferit pe post de traducătoare. Ne-a spus că numele ei de club este Emili.

Moldoveanca din “Chiquito”: Noi te aşteptăm!

Dansatoare: Aici întreabă când tu vrei să vii la Cipru?

Reporter: Cum te numeşti?

Dansatoare: Emili!

Reporter: Eu vreau să vin, dar să ştiu dacă este legal sau nu…

Dansatoare: Este legal. Tu ce, nu ştii ce muncă ai să faci aici?

Reporter: O să fac striptease?

Dansatoare: Da, depinde cum te-ai înţeles cu şeful. Probleme nu ai să ai.

Reporter: Ce salariu aş avea?

Dansatoare: Între 30 şi 40 de euro pe noapte.

Reporter: Care sunt condiţiile de lucru? În general, cum se comportă clienţii?

Dansatoare: Depinde de clienţi. Când mai bine, când mai… Dacă eşti dansatoare, nu vei avea probleme. Tu ai mai muncit aici?

Reporter: Nu. Cum e cu traiul acolo, unde aş fi cazată?

446-cabaret1Dansatoare: Şeful o să-ţi dea apartament. Îţi opreşte pe săptămână. Pe seară îţi ia câte 5 euro. Apartamentele sunt noi. Ai condiţii. Ai tot…

Reporter: Drumul spre Cipru se achită?

Dansatoare: Tu ai bani de bilet?

Reporter: Am bani…

Dansatoare: Cumpără şi şeful o să te întâlnească la aeroport. De la Moldova, numai miercuri este avion la Cipru. Ei te întreabă când vrei să vii.

Reporter: În două sptămâni.

Dansatoare: Ai să mai vorbeşti şi cu şeful.

Reporter: Emili, moldovence mai sunt acolo?

Dansatoare: Da. Eu sunt moldoveancă. Mai este una…

Reporter: Clienţii vor mai mult decât dans?

Dansatoare: Depinde. Tu dacă eşti de acord, e bine. Dacă ieşi afară cu clientul, poţi face mai mulţi bani. Fiecare face cum poate.

Reporter: Cu cine să vorbesc mai departe?

Dansatoare: Cu Stelios. Tu ai numărul bosului nostru? Cu el … Pa, pa! Noi te aşteptăm.

Sâmbătă, 2 noiembrie 2013, la ora 23.30, am primit mai multe apeluri de la numărul de telefon 079010169. “Alo, eu mă numesc Ana. M-a sunat Stelios, din Cipru. Eu pot să te ajut cu tot ce este nevoie ca tu să ajungi acolo. Hai să ne întâlnim luni. Notează un alt număr de telefon…”. Duminică, 3 noiembrie, intermediara ne-a trimis un mesaj. “Vreau să vorbesc cu tine. Am noutăţi de la Stelios”. Am contactat-o şi i-am propus să ne vedem la o cafenea din centrul Chişinăului. N-a fost de acord. “Hai să ne vedem la Râşcani, la Soiuz, etajul 2. Acolo este o cafenea. Te aştept peste o oră”. La întâlnirea cu noi, Ana a venit cu un copil mic, însoţită de o tânără care tot supraveghea zona.

446-cabbaret22Întâlnirea cu regina de la “Chiquito”

Intermediara: Eu sunt prietena lui Stelios. Acest copil îl am de la el. Am venit să nasc în Moldova. Aici atitudinea medicilor e alta. Cu 500 de euro naşti ca o regină, iar acolo cu 3 mii de euro ca o…

Reporter: Tu pleci în Cipru cu paşaport românesc?

Intermediara: Cu viză. În primăvară am să merg la Cipru. Acum, în noiembrie, trebuie să reuşesc să fac ultima carte de credit… Aici dau anunţuri prin makler despre angajări la club.

Reporter: Cum este clima acolo?

Intermediara: 11 luni din an e soare. E “klassno”. Te îmbraci în pantaloni scurţi şi maiou.

Reporter: Da, cred că e frumos…

Intermediara: Am vorbit cu bosul. El vrea ca tu să zbori din Bucureşti, pentru că fetele din Moldova cu paşaport românesc nu au probleme la graniţă. Până la Bucureşti îţi plăteşti tu biletul, iar de acolo, el îţi plăteşte biletul la avion. Îţi face o rezervare. Când ajungi la Bucureşti, te duci cu paşaportul şi spui: mie îmi trebuie biletul pe care l-am comandat. Ca să nu fie probleme în plus … e mai bine să zbori din Bucureşti, înţelegi?

Reporter: Ce salariu aş primi?

Intermediara: Salariul curat e de 30 de euro pe zi. Asta e ceea ce primeşti în mână. În rest el plăteşte singur cazarea şi tot ce trebuie. Dacă pleci cu cineva pe o oră-două, primeşti vreo 70 de euro. Iar dacă te duci cu clienţii pentru toată noaptea, ai vreo 100 de euro. Asta deja depinde de mai multe… La cabaret câştigi bani şi din consumaţie – câte 2 euro la fiecare pahar consumat de clientul tău.

Reporter: Şi dacă faci sex cu clienţii şi dansezi la bară, primeşti doar 100 de euro?

Intermediara: El socoate (bosul, n.r)… Tu ai să stai într-un hotel. Peste drum de cabaret. Acolo trăiesc fetele. De obicei, stau câte 3-4 fete în cameră. Pentru asta fiecare plăteşte. Înainte, el lua câte 5 euro din salariu în fiecare seară, iar restul cheltuielilor le suportă el. Haine, bijuterii, lucruri personale îţi cumperi singură, dar asigurarea pentru tine ţi-o plăteşte.

Reporter: Pot să ies liber în oraş când vreau?

Intermediară: Da, desigur. Eşti om liber, doar trebuie să anunţi când pleci, ca să se ştie unde eşti, pentru că pot fi anumite controale. Eu am lucrat în cabaret cu fetele, apoi am fost administratoare pe fete… Când eram la început, am semnat un contract în care era stipulat când plec şi când mă întorc acasă. În fiecare lună, aveam două zile în care puteam să plec în Moldova. Şi dacă jumătate de an stăteam acolo, puteam să vin pe o săptămână acasă. Te înţelegi cu bosul. Zici: trebuie să plec acasă şi ce trebuie să fac pentru asta? El trebuie să se asigure că tu o să te întorci. Au fost cazuri când fetele au plecat şi nu s-au mai întors. Atunci el îşi pierde banii. Înţelegi, un bilet la avion costă 300 de euro, dar dacă pleacă 5 şi nu se mai întorc, el pierde 1500 de euro. Stelios vrea ca săptămâna viitoare să fii deja acolo, lui îi trebuie oameni, urgent…

446-cabbaret2Forţate să se prostitueze

Ana s-a prezentat a fi o tânără prietenoasă şi convingătoare. La finalul discuţiei ne-a spus să ne pregătim de deplasare cât mai repede. Iar la scurt timp după ce ne-am despărţit, am primit două apeluri din Cipru, la care nu am reuşit să răspundem. Din documentarea pe care am realizat-o la acest subiect, în cabaretul “Chiquito Night Club” lucrează mai multe tinere din R. Moldova, România, Ucraina, Rusia, Bulgaria şi din Filipine. Unele dintre dansatoarele din club apar şi în fotografiile postate pe internet de către fiul patronului.

Atât la telefon, cât şi la întâlnirile cu intermediarii localului “Chiquito”, am înţeles că odată ajunşi în cabaretul cipriot, ai libera alegere să decizi dacă vrei să dansezi la bară sau să te culci cu clienţii. De altfel, în rechizitoriile procurorilor moldoveni şi din unele hotărâri de judecată, reiese că unele dintre moldovencele care au păşit pragul la “Chiquito” au fost forţate de patron să se prostitueze.

La 8 iunie 2011, Comisariatul General de Poliţie a deschis două cauze penale pe numele lui Valeriu Burea, Grigore Cabarii şi Valeria M., toţi fiind învinuiţi de trafic de fiinţe umane, după ce ar fi traficat două tinere să se prostitueze în clubul de noapte “Chiquito”. În instanţa de judecată victimele au povestit cu lux de amănunte cum au fost racolate şi transportate în Cipru pentru a presta servicii sexuale.

Maria V., una dintre victime, le-a spus judecătorilor că a acceptat să plece în Cipru cu condiţia să nu fie vândută. În Cipru a fost întâlnită de patronul clubului de noapte. Iar de la aeroport a fost transportată în cabaretul cipriot, unde a văzut o domnişoară care dansa în lenjerie intimă. Apoi a intrat într-un oficiu. Acolo i-au luat paşaportul şi au cazat-o la un hotel. Ulterior, i s-a spus că trebuie să iasă cu un client să-i ţină companie, iar ea a început a plânge. Patronul a ameninţat-o. El i-a spus că are datorii de 850 de euro la el, de aceea trebuie să iasă cu clienţii şi să le acorde servicii sexuale contra plată, ca să-i poată restitui datoria. Până la urmă, ea a acceptat.

446-rechizitoriuDin cabaret în penitenciar

Nina B., o altă victimă forţată să se prostitueze în cabaretul “Chiquito”, a mărturisit în faţa judecătorilor că patronul localului a obligat-o să se prostitueze sub pretextul că ea îi este datoare cu 800 de euro pentru biletul de avion şi pentru cheltuielile suportate la perfectarea documentelor. Totodată, patronul i-ar fi spus că daca nu va acorda servicii intime clienţilor, nu va mai reveni în Moldova. Aşa a început să se culce cu primii clienţi.

Inculpata Victoria M. a lucrat în calitate de dansatoare la bară din 2007 până în 2011. Ea le-a povestit judecătorilor că a fost nevoită să plece în Cipru la lucru, deoarece rămăsese orfană de la vârsta de 10 ani şi trebuia să se descurce financiar. Ea a susţinut că nu a fost jignită de nimeni, din contra, a făcut bani şi a putut să-şi cumpere apartament, calculator şi haine. Totodată, a declarat că ea nu a traficat pe nimeni, iar dosarul i-a fost fabricat la poliţie.

În acest caz, prin sentinţa Judecătoriei Botanica din 14 mai 2012, Valeriu Burea a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de probă de 3 ani, iar Valeria M. (fostă angajată la “Chiquito”) şi Grigore Cabarii au fost amendaţi pentru infracţiuni privind traficul de fiinţe umane. Pe 26 decembrie 2012, Curtea de Apel Chişinău a casat sentinţa instanţei de fond, condamnându-i pe Valeriu Burea şi Grigore Cabarii la 7 ani de închisoare, iar pe Valeria M. la 5 ani de înschisoare. Ulterior, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut sentinţa judecătorilor de la Apel.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. ion

    Nu de aceste fete trebue sa ne fie mila, ci trebue sa ne fie scarba si greata de mancurtii, care guverneaza aceasta tara.

  2. Deportatul

    !!! – “trebue sa ne fie scarba si greata de mancurtii, care guverneaza aceasta tara.”
    Dar guvernanţii, care ei şi-au făcut averi enorme, dar însărăcind cetăţenii – fiind nevoiţi să plece la muncă peste hotare, sunt votaţi masiv de către cetăţenii manipulaţi de jurnaliştii “cumpăraţi şi răscumpăraţi” ce se autodenumesc “independenţi”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *