Verişorii şi concursul ilegal de la Ministerul Sănătăţii

Verişorul ex-ministrului Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, a venit, în februrie 2010, la conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie (SPC), în temeiul unei hotărâri adoptate în mod arbitrar şi ilegal. Aşa arată recenta decizie a Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), care este una definitivă şi care anulează procesul-verbal al comisiei de concurs de atunci şi obligă Ministerul Sănătăţii să restabilească în funcţie directorul anterior.

În primele două luni ale anului trecut, 19 funcţii de directori de instituţii medico-sanitare publice au fost scoase la concurs de către Ministerul Sănătăţii (MS). Respectivele remanieri au pus pe jar o bună parte dintre medici. Amintim că ZdG publicase la acea vreme articole despre numirile “la pachet”, despre care o parte din breasla medicilor avea temerea că sunt menite să ascundă faptul că unele funcţii sunt “comercializate”, că în unele cazuri, în concurs nu au învins cei mai buni, iar în altele – cadrele sunt selectate pe criterii politice.

19 concursuri şi doar 1 contestare

Dintre cele 19 instituţii, doar în două cazuri reprezentanţii au avut curajul să meargă împotriva schimbărilor pe care le considerau incorecte. Directorul Staţiei Zonale de Asistenţă Medicală de Urgenţă Centru a revenit în funcţie după ce angajaţii din 17 raioane ale R. Moldova au protestat împotriva numirii unui nou şef de către Ministerul Sănătăţii şi după ce câştigătorul concursului şi-a retras candidatura.

Constantin Ţurcan, cel care a fost director al Spitalului Clinic de Psihiatrie în ultimii aproape 25 de ani, construind spitalul şi amenajând teritoriul aşa cum se află acum, a fost devansat în cadrul concursului de ocupare a respectivei funcţii de către Mihail Hotineanu care, printre altele, este şi verişorul ministrului Sănătăţii de atunci, Vladimir Hotineanu, actualul preşedinte al comisiei parlamentare “protecţie socială, sănătate şi familie”. Ţurcanu a fost singurul care a atacat în judecată MS contestând procesul-verbal al şedinţei Comisiei de concurs.

20 de luni şi 27 de şedinţe de judecată

După 20 de luni şi 27 de şedinţe de judecată, CSJ a decis irevocabil inclusiv anularea procesului-verbal al şedinţei Comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de director al SPC din 19 februarie 2010 şi restabilirea lui Ţurcan în funcţie cu achitarea salariului pentru absenţa forţată.

Din decizia CSJ transpar numeroase încălcări şi ilegalităţi ale MS în procesul de desemnare a lui Mihail Hotineanu drept câştigător al concursului pentru funcţia de director al spitalului. În primul rând, comisia de concurs a fost constituită cu grave încălcări ale legalităţii, find formată din doar 9 membri în loc de 11. Din comisie au fost excluşi reprezentantul Academiei de Ştiinţe şi al Cancelariei de Stat, fapt ce nu a asigurat obiectivitatea decizională, precum prevede Regulamentul. Contrară prevederilor legale e şi instituirea unei alte comisii, formată din trei mambri, pentru proba scrisă, membrii fiind numiţi de către ministru, dar nu de preşedintele comisiei de concurs, a cărui competenţă exclusivă era.

6 puncte acordate ilegal

“În şedinţa de judecată s-a stabilit cert constituirea ilegală a Comisiei de concurs. De asemenea, cu încălcarea regulilor stabilite a avut loc şi evaluarea candidaţilor”, “Contrar normei de drept enunţate, pe testul-grilă al lui M.Hotineanu nu a fost aplicată nicio ştampilă…, ceea ce pune la îndoială rezultatele testării”, se mai arată în decizia instanţei, după care se specifică unde anume şi câte puncte au fost acordate ilegal.

1 punct – “Contrar pct. 2, 4, 5 din Regulile de completare a grilei, care prevăd că grilele completate incorect şi cu semne distinctive vor fi anulate, la întrebarea 22 din testul-grilă al candidatului Hotineanu, în condiţiile existenţei ştersăturilor şi corectărilor variantei de răspuns, acestuia i-a fost acordat ilegal un punct”.

2 puncte – “Lucrările ştiinţifice ale lui M.Hotineanu, care au fost publicate în broşuri şi culegi şi nu în reviste naţionale, au fost admise de Comisia de concurs, fapt ce a dus la acordarea ilegală acestuia a două puncte”.

3 puncte – “Niciunul dintre cursurile de instruire urmate de candidatul M.Hotineanu nu a avut o durată de cel puţin două săptămâni, maxim fiind de cinci zile, fapt ce a dus la acordarea ilegală a acestuia a trei puncte”.

“Nu totul se decide prin intermediul nănaşilor, cumătrilor”

Dacă sunt scoase aceste puncte, reiese că punctajul maxim, cu diferenţă de 3 puncte, urma să-i revină lui Constantin Ţurcan. Acesta a refuzat să ofere alte detaliii, doar a confirmat cele expuse în decizia instanţei de judecată. “Viitorul Moldovei e în mâinile tinerilor, dar cu cumătrism şi nănăşism aceştia nu au nici o perspectivă. Am crezut de datoria mea să demonstrez pe căi legale că acel concurs n-a fost legitim şi că nu totul se decide prin intermediul nănaşilor, cumătrilor. A fost o luptă foarte grea, dar necesară pentru acei care nu pierd speranţa”, a declarat Ţurcan, care nu a precizat dacă va participa şi la următorul concurs.

În rezultatul deciziei CSJ, Constantin Ţurcan a fost restabilit la serviciu, dar în dimineaţa următoarei zile a şi fost suspendat şi a fost anunţat un nou concurs pentru ocuparea funcţiei de director (pe de altă parte, după o lună de la demiterea directorului Centrului Mamei şi Copilului, MS încă nu a anunţat concurs pentru suplinirea funcţiei date).

Perioada de înregistrare expiră la sfârşitul acestei săptămâni şi deocamdată, singurul candidat înscris este acelaşi Mihai Hotineanu. Despre motivele care au dus la anunţarea unui nou concurs, Mihai Hotineanu, care la moment se află în concediu, a spus doar că “sunt probleme”, dar nu a vrut şi să concretizeze ce fel de probleme.

“Sunt sigur că o să mai luptăm”

“Despre CSJ încă nu se ştie. Este abia avizul, dar MS va ataca hotărârea. Asta-i chestia juriştilor, pe mine nu mă interesează. Dacă vor încă un concurs, vom mai trece un concurs şi gata, ce să vorbim mult. Eu nu mă tem de concursuri”, a fost replica lui Hotineanu. La întrebarea ZdG dacă este sigur că va învinge şi într-un nou concurs, acesta a răspuns zâmbind, “nu, dar sunt sigur că o să mai luptăm”.

Mihai Hotineanu, care este cu vreo 10 ani mai în etate decât fostul director şi care mai are foarte puţin până la pensionare, a ţinut să spună că el este convins că, în cazul concursului cu pricina, nu au existat ilegalităţi, iar despre posibila influenţă a vărului său, ex-ministrul Hotineanu a insistat că acela deja ne-a răspuns la această întrebare. Amintim că în perioada concursurilor, contactat de ZdG, ministrul Sănătăţii Hotineanu, nemulţumit de un articol anterior, iniţial a refuzat să vorbească, după care a răspuns cu alte trei întrebări: “Care spitale? Şi ce probleme aveţi dvs.? Este site-ul Guvernului. Este site-ul fiecărei instituţii. De ce dvs. n-aţi participat să vedeţi site-ul?” şi atât.

Concurs repetat şi condiţii reduse

În Ordinul publicat pe site-ul ministerului, vedem că de această dată a fost modificată şi metodologia evaluării candidaţilor pentru ocuparea funcţiei de director al Spitalului Clinic Republican. Dacă anul trecut, candidaţii erau supuşi la patru etape de evaluare: testul-grilă, evaluarea proiectului de management, evaluarea calităţilor personale şi evaluarea dosarului, acum, se rezumă doar la două: evaluarea calităţilor personale şi a proiectului de management. Anterior, anume la aceste două probe Hotineanu a luat practic punctajul maxim, ceea ce i-a asigurat şi departajarea de celălalt concurent.

P.S. Spitalul Clinic de Psihiatrie se află pe un teritoriu de vreo 64 de hectare, unde este mult spaţiu liber, adică împădurit, şi unde poate fi uşor de conectat la toate reţelele de infrastructură. Surse anonime din cadrul Primăriei spun că anume pentru acest teren, care se află în subordinea spitalului şi, respectiv, a ministerului, se dă marea luptă.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

31 comentarii

  1. lera

    Lupta pentru pamantul de la Psihiatrie, lupta pentru pamintul Moldova Film, lupta pentru pamintul de sub cladirile istorice din centrul Capitalei….

  2. rita

    Iata asa se ajunge ceva la noi in tara(prin cumatrism,nanasism)si ,desigur, prin concursuri”cinstite”.Dar cind le ai pe toate trei la mina(ca domnul sus citat)- “la vita e bella!”.Foarte interesant ca nimeni nu este pedepsit pentru incalcarile care au fost comise.

  3. Ana

    Draga Tatiana, articolul Dstră este o rază de lumină în forfota şi întunericul societăţii, în care ne-am pomenit. Ne bucurăm din suflet pentru Dl Ţurcanu, care a biruit in lupta grea pentru dreptate, dar şi pentru instanţa superioară de judecată, care a dovedit, că deşi rar, dar mai biruie şi adevarul în ţara noastră. Locuiesc în fostul fond locativ al spitalului de psihiatrie şi cunosc cît efort a depus dumnealui pentru a construi 3 case cu 5 etaje şi 2 case cu 9 etaje, unde sute de oameni, lucratori ai spitalului nostru (printre care si eu) au primit apartamente. Cunoastem toate meritele D-lui in domeniul administrării spitalui. Eu, fiind lucrator al acestei institutii pot spune doar atit – să vă dea Dumnezeu, Dl Ţurcanu, multă sănătate, putere, energie, ca sa ne puteţi bucura înca mult timp cu succesele Dumneavoastră. Cu respect, Ana.

  4. Ion

    Ati observat cit de interesant au fost schimbate de catre MS conditiile noului concurs? Se apreciaza doar latura subiectiva si nimic obiectiv, ca nimeni sa nu poata contesta nimic!Parca special facut pentru d/l Hotineanu, care la latura obiectiva nu are nici un punct forte (un simplu lucrator al USMF,ca multi altii, care n/a avut pina acum nimic cu viata spitalului, dar care are multe cu PLDM si cu fostu ministru-ce ironie-tot Hotineanu).Nu cred ca trage de Director a unei institutii asa de mari!Rusine MS! Nu degeaba medicina in RM e de r….!

  5. AVRAAM

    În RM-Ţara minunilor orice e posibil!!!!Contrabanda conduce cu Guvernul.Criminalii cu Parlamentul.Mafia cu Primăria!Preşedinţia -paralizată!Fură toţi!!!Fură de la stat,de la popoulaţie,de la copiii şi invalizi,fură cu vagoanele,cu clădirile,şi cu hectarele!!!fură hoteluri,întreprinderi,lichidează spitale,ca apoi tot în locul lor să apară clinici private cu o operaţie la apendicită de 500 euro,o naştere de 1000 euro şi o intervenţie la inimă de 150000 euro!!!Democraţie,mlea!Unde e PROCURORUL cel,ori măcar un Yanucovici ca în Ucraina care va băga la dubă Premierul hoţ/mafiot?Miniştri corupţi/mincinoşi?Deputaţii leneşi/împuţiţi?…Moldova nu e democrată,nici cocialistă,nici comunistă,nici populară şi nici federativă.E MOLDOVA lor-mafiotă,coruptă,degradată şi prădată!!!Soluţia? Ori muriţi de foame şi boli,ori muriţi striviţi de maşini şi criminali,ori muriţi sub povara preţurilor serviciilor prestate,ori ascuţiţi furcile deja!masi este şi altă soluţie????Ce le rămâne copiilor şi urmaşilor noştri în Moldova? Robie şi slugărnicie la familiile Voronin,Filat,Lupu,Diacov,Plahotniuc,Stati,Sturza,Stepaniuc????Gata!Au furat,privatizat şi monopolizat tot!

  6. ue

    sincer, si cand stai si te gandesti ca maine-poimaine inchidem ochii si mai mult de 4 scanduri nu luam cu noi, pentru ce toata chestia asta? avere? cui ii trebuie ea? fac castele sub Chisinau? cine sa le locuiasca? ciorile, bufnitele? da-o naibii de viata,o hrinca de paine nimeni nu da de pomana, dat alearga in goana mare dupa avere muuuuuuuuuulta.

  7. Eigen

    Deşi nu mai activez în spital oricum Mă bucur mult de succesul D-lui Ţurcan Constantin şi de victoria justiţiei Moldovei (de a fi aşa in continuare!)! Este un OM cu adevărat! Îl cunosc de mulţi ani! Şi în cazul lui pe deplin se adevereşte proverbul: “omul după fapte se cunoaşte”. Oriunde a activat sa dovedit a fi un gospodar adevarat. Prin eforturi asidue a menţinut instituţia medicală (Spitalul Clinic de Psihiatrie) nu a permis să fie desfiinţat (când mulţi au dorit aceasta), să fie luat pământul, clădirile, la renovat, a păstrat colectivul (care l-a stimat şi-l stimează), a dezvoltat infrastructura.

  8. Eigen

    2 continuare: Am fost recent pe teritoriu. A discutat cu foştii colegi şi… să nu-ţi crezi ochilor: sute de copaci au fost tăiaţi, parcul renumit practic nu mai este, personalul indispus, se plâng ca activeaza cu friica sa nu fie scoşi din lucru, că nici pe departe nu mai primesc banii pe care îi primeau pe timpul lui D-l Ţurcan Constantin. Da de unde bani dacă au fost angajaţi de către D-l Hotineanu M încă 4 vicedirectori noi (cu salariu de 10000 LM, dintre care unul este finul acestuia), o mulţime de alţi “angajaţi” în diferite “funcţii” care nu ştiu cu ce se ocupe, nu fac practic nimic, iar ceilalţi muncesc din greu ca şi mai inainte, pe un salariu mizer (infermierii 1000 LM, asistente medicale 1500 LM, medici cca 2000 LM), dar mereu sunt “hrăniţi” cu diferite “Proecte” “democratice” şi “Europene”. Asta-i “noua” conducere, ca şi “noua” guvernare!

  9. Vasile

    Avante D-l Ţurcan! Să triumfe ADEVĂRUL şi nu minciuna, falsificările, nănăşizmul, cumătrizmul, banditizmul, linguşitori şi pupîncuriştii! Fiţi tare! Succese!

  10. Irina

    Din timpurile cele mai vechi medicii ai fost cei mai iubiţi şi cei mai stimaţi oameni pentru -profesionalismul, nobleţea, omenia lor, dar şi pentru lumina, căldura şi speranţa, pe care le-o aprindea în suflet bolnavilor şi nu numai. Ei, în marea lor majoritate, erau cei mai oneşti, mai înţelepţi şi mai curaţi la suflet. Ce avem acum? Nu vreau să obijduesc pe medicii, care au rămas fideli jurămîntului dat, şi care sunt în continuare floarea intelectualităţii, dreptăţii şi cinstei acestui popor; dar … atîta timp, cît în rîndul lor vor mai exista persoane din tagma „hotinenilor”: avari, hoţi, (fie de puncte la concurs), mincinoşi, corupţi (ştim cît plătim pentru o operaţie, ştim cum se coomercializeză medicamentele, ştim de monopolul asupra insulinei) – profesia de medic va fi compromisă. Iar aflarea la conducere a lor va însemna o pată murdară cu miros urît pe halatul alb de medic.

  11. vera

    Cine mai face controale in privinta locurilor de munca si legaturilor de rudenie, si care-i rezultatul? Exista vre-o comisie in acesta privinta?
    Pentru ce asa salarii mari primesc, ocupind posturi de conducere,cand totul se distruge, in jur, fara a purta raspundere de ceea ce fac?
    Stiti de ce totul se ruineaza si noi nu avem un trai decent? Fiindca majoritatea se tem sa ceara respectarea drepturilor sale, asteapta “mura-n gura” si i-i dispretuiesc pe acei care protesteaza… Contrariul de jos se egaleaza cu al guvernantilor de sus, care nu se mai lamuresc cu alegerea presedintelui tarii, dupa cum poporul de joc cu problemele sale. Asta duce la imbogatirea cuiva,in viitor si suferinta altora inca mult timp, daca vom tacea!
    “Turnati vin si dati galuste!”, dupa cum zicea maiestrul Sulac, ca moartea asteapta la rascruce,iar guvernantii nostri, umbla pe la biserica, facindu-si cruce: cum legile acestui stat sa nu se incurce?!
    POLITICA sau RELIJIE,
    POPOR sau SCLAVI,
    MOARTE pentru VIATA
    sau
    VIATA – LEGATA cu ATA:
    MEDICI sau UCIGASI,
    COPII sau URSI, ce avem noi, traind in acest stat – “dezbracat”, unde multi oameni sanatosi sunt retinuti la spitalurile de psihiatrie si iese degradati, numai pentru ca s-au revoltat pentru adevarul – ascuns de multi demnitari de stat??
    Concurcuri,salarii – nemeritate si ..atit!?

  12. Irina

    Din timpurile cele mai vechi medicii ai fost cei mai iubiţi şi cei mai stimaţi oameni pentru -profesionalismul, nobleţea, omenia lor, dar şi pentru lumina, căldura şi speranţa, pe care le-o aprindea în suflet bolnavilor şi nu numai. Ei, în marea lor majoritate, erau cei mai oneşti, mai înţelepţi şi mai curaţi la suflet. Ce avem acum? Nu vreau să obijduesc pe medicii, care au rămas fideli jurămîntului dat, şi care sunt în continuare floarea intelectualităţii, dreptăţii şi cinstei acestui popor; dar … atîta timp, cît în rîndul lor vor mai exista persoane din tagma «hotinenilor»: avari, hoţi, (fie de puncte la concurs), mincinoşi, corupţi (ştim cît plătim pentru o operaţie, ştim cum se coomercializeză medicamentele, ştim de monopolul asupra insulinei) – profesia de medic va fi compromisă. Iar aflarea la conducere a lor va însemna o pată murdară cu miros urît pe halatul alb de medic.

  13. vera

    Stiti, ca o vita molipseste toata cireada?
    De-aici porneste si coltele coruptiei spre bunastarea unora.

  14. Vladimir

    Am avut onarea sa cunosc acest Om. Intr-adevar este un Om cu litera mare. In domeniul adinistrarii si organizarii in medicina are darul de la D-zeu. Timp de mai mult de 20 ani a condus cea mai mare institutie psihiatrica din Europa. Pe parcursul celor mai grei ani, din punct de vedere economic. Atunci, in anii 90, cind nu ajungeau medicamente, nu erau bani pentru producte alimentare, pentru salarii, instituţia a continuat sa se dezvolte. au fost construtite 2 drumuri, pentru a scoate transportul tranzitar de pe teritoriu in binele si linistea bolnavilor, 5 case de locuit pentru personal, spitalul a fost locul, unde s-au pentrecut citeva congrese internationale. Pe parcursul acestui timp nu a fost inregistrata nici o plingere, atit de la personal, cit si de la pacientii ce s-au vindecat aici. Asta avind in vedere, ca numarul de personal a scazut de la mai mult de 2 mii pina la mai putin de o mie. Si pentru bolnavi si pentru personal Directorul C. Turcan era ca un tata, cind mai aspru, cind ca o piine calda. De la 7 dimineata era pe teritoriu si cunostea fiecare colt a spitalului, stia orice copac din parcul institutiei. Am avut posibilitatea sa intru in acest spital in vara anului curent. Doamne! ce-au făcut din_el? Cei mai frumosi copaci din parc au fost taiati si au fost vinduti si acum numai cioturie cu lastarii ca o perie din ei amintesc de frumusetea acelui vestit parc din Coastiujeni, feresetre sparte, tot teritoriul acestei infloritoare in trecut institutii medicale seamana mai mult cu groapa imensa de gunoi. Personalul, inainte binevoitor, acum speriat si nimeni nu doreste sa vorbeasca despre noua administratie. Acum numai sint lucratori buni sau rai, dar numai de acei care sint loiali noii administratii sau nu. Aparatul administrativ (citeste represiv) a fost mărit de 3 ori, iar in sectii noaptea lucreaza cite 2-3 femei la 70-80 bolnai psihici. Toată administratia nou venita eeste adusa care si de pe unde. Toti, in majoritatea lor sint impotenti practici si administrativ in medicina. Mi s-a comunicat ca un asa numit Vicedirector medical chiar nu a tratat nici un bolnav in viata lui, nu a lucrat medic practic nici o zi si numai niste legaturi de rudenie cu conducerea de sus il tine la acest post. Ce bine ar fi ca sa se indeplineasca Hotarîrea CSJ. Pentru d-l Turcan va fi greu sa restabileasca acest spital cu istorie de mai mult de 100 ani, insa nu imposibil. Da-i Doamne puteri lui C. Ţurcan şi raţiune conducerii Ministerului în îndeplinirea Hotărîrii CSJ.

  15. Ego

    Noi ii suntem recunoscatori dlui Turcan pentru biserica pe care a construit-o, inca la inceputul anilor ’90, pe teritoriul spitalului. Este un lacas pentru alinarea sufletului celor, care nu mai gasesc liniste si pace in alte locuri, celor uitati de societate. Au benefciat de ea si pacientii spitalului, si medicii, si mai beneficiaza in continuare. In vremurile, cind toti conducatorii isi construiau SRL-uri si magazine, constructia unei biserici,care mai dainuie si acum, este o fapta demna de admiratie.

  16. galaction

    Nu stiu ce se mai intampla in domeniul acesta cu noul Ministru care pare un profesionist bun si un minsitru corect,
    Insa, si pana la Hotineanu, si mai ales cu hotineanu,Doamne Fereste, Coruptia era la ea acasa. Dar cine nu stie ca medicii storceau bani de pe muribunzi, si se zicea ca platesc ierarhic…

  17. Misuc

    Stau si ma gindesc(ca si Creanga):Ce timpuri am ajuns si astazi.Pe dl Turcan Constantin il cunosc inca de la Rezina,cind era mtdic-sef in raion.E o mare personalitate.I-am urmarit cariera mai mult timp.Stiu ca e administrator in domeniul medicinii de pe la 25 de ani.A inceput-o cum se spune,de ia coarnele plugului.
    A fost medic-sef la Prodanesti,apoi la noi,la Rezina,apoi la sp. de psihiatrie din Chisinau.
    Are multe mentiuni de la toate sistemele de guvernare pentru meritele in lucru.
    El e cel ce a luptat pentru independenta tarii si fiind deputat a semnat declaratia de independenta.El e cel ce a condus colectivul Spitalului de Psihiatrie mai multi ani,demonstrind o mare capacitate de administrator.
    Iar acum sa vedem cu cine a concurat, cine a “biruit” in acel asa numitul “concurs”.
    Mihail Hotineanu,verisorul ministrului:
    Una la mina.Omul care nu a avut pina la 60 de ani in subordonarea sa macar 3 persoane.Doua la mina.
    Omul avar de putere,de razbunare,bolnav de maladia inginfarii,maririi.Trei la mina.Lista poate continua…
    La inceputul carierii sale “tinarul conducator” a pornit-o cu taierea copacilor…
    Ce sa-i faci?Cind unii Construiesc,altii risipesc…

  18. Alexandru

    Vreau sa amintesc cum la începutul anilor 90, când erau vremuri grele, în condiţii neverosimil de nefavorabile economic, d-l Constantin Ţurcan a început construcţia conductei de apă spre spitalul de psihiatrie. De la intersecţia străzilor Grenoble si Cuza Vodă până la spital – mai mult de 3 km de ţeavă de diametru mare. Nimeni atunci nu credea, că aşa ceva este posibil. Insă capacităţile extraordinare de administrator şi-au spus cuvântul. În termenii stabiliţi conducta a fost dată în exploatare. Diametrul mare al ţevii permite astăzi alimentarea cu apă potabilă a părţii de jos a oraşului Codru. Pentru aceasta peste 3500 locuitori ai străzilor Gliei, Grînelor, Cîmpului, Soarelui, Valea apelor cu 3 stradele aferente şi a fostului fond locativ al spitalului (în total 11 case de locuit cu multe etaje) sînt şi vor rămîne recunoscători d-lui C. Ţurcan. Înainte, numai înainte, curaj, d-le Ţurcan!

  19. Tipul

    cind citesc ce prostii scriti… stiind cum va XXXX in pantaloni de fica lui Turcanu…. ca e un XXXXX ca voi, care s-a comportat cu oamenii ca cu o cireada de vaci … din XXXXX si XXXXX nu va mai scos…. cum stati si tremurati la usa lui… ce bine a facut el pentru noi? ca a urlat ca un nebun, ca erau toti stresati si stateau cu frica in sin … statea depozitul plin cu de toate, dar el nu dadea in sectii elementarul, sectiile pline de paduchi si mizerie….

  20. Naty

    Ce mai prostii!!! Si toate la comanda, evident. Tipul are perfecta dreptate!!! Iar Ziarul de Garda a scris aici doar minciuni!!!

  21. dobrea

    Draga Natu si Tipu(dupa sac si petec)!
    Spuneti ca toate sunt prostii si minciuni.Bine, dar toate acestea vin cu probe,cu dovezi.Voi cu ce veniti?Si ce vreti sa demonstrati?Ca Hotineanu e “un tinar conducator” de 62 de ani,care abia acum a hotarit sa-si satisfaca poftele?Ca,poate nu e verisorul celui “dintii chemat” Hotineanu?
    Sau,poate,ca e tipul conducatorului modern,cu vizuini europene,dar care n-are nici studii in acest domtniu,nici practica necesara?Poate nu el se ocupa de defrisarea parcului,de angajarea la posturi de conducere,cu salarii mult mai decit decit a celorlalti angajati,a rudelor?
    Acum despre ceva “mai delicat”,despre X-urile de care ai pomenit.
    Incearca si tu,Tipul,sa conduci un colectiv atit de mare si sa faci macar un procent din cite a facut dl. Turcan.Atunci ti se vor ierta si tie micele pacate.
    Nu e un secret,ca dl Turcan e tare in toate:si la vorba, si, in primul rind,la fapte.
    A demonstrat-o indeajuns.
    Sau v-ar placea mai mult un impotent?

  22. Tipul

    Pentru dobrea – se vede ca esti o XXXXXXXXX a lui Turcanu…. care probe , care dovezi? ca turcanu a cumparat decizia CSJ o stiu toti. ZDG de cind turcanu este cu 10 ani mai tinar ca Hotineanu? daca sint nascuti ambii in acelasi an, au fost impreuna la facultate… de unde asa tinar si falnic voinic ati mai gasit… ca are si el 62 ani. D-l Hotineanu nu e tinar, dar este un om plin de idei, un motor de initiative moderne, care cunoaste domeniul de activitate si care incearca sa va faca si pe voi oameni, sa va trateze ca pe niste oameni….insa se vede ca voi v-ati indobitocit cu totul…. si nu mai puteti iesi din aceasta stare… Despre care defrisare vorbiti? au fost taiati doar citiva arbori uscati ca sa nu va cada in cap cind treceti prin parc si toate lemnele au fost repartizate tot voua, iar cei mai hapsini dintre voi care au vrut si mai mult ati chemat toate organele de conrol care au sistat lucrarile… mai bine sa va cada vre-un copac in cap…sau mai bine era cind era turcanu si taia copacii si ii lua lui sau ii vindea altora dar nu la lucratorii lui …. Cit despre maniera de a conduce a liu turcanu…ce sa zic …se vede ca tie dobrea iti place sa fii o vita… altfel nu imi pot explica aceasta atitudine…mie imi place sa ma simt om la locul de munca, sa fiu respectat si ascultat, pentru ca sint si eu om , am si eu o parere…… dar nu un animal ca tine caruia ii place zilnic sa i se spuna pula sau pizda, sa tremure atunci cind trebuie sa se dea cu parerea, sa vina cu frica la lucru, sa i se urle permanent….. asta nu da dovada unui conducator, acesta este un cioban caruia ii este locul printre vite sau in vreo sectie la spitalul de psihiatrie… Ce a facut turcanu pentru spital? A FURAT TOT CE S-A PUTUT, iata ce a facut… si-a imbogatit neamurile, si-a construit case, vile , iar pe lucratorii lui i-a lasat sa stea in sectii pline de mizerie, nu a mai facut reparatie, a lasat pacientii nealimentati si a distrus totul in jur… de fapt pe documente pacientii se hraneau zilnic cu carne si cascaval, s-au efectuat reparatii in toate blocurile parasite ale spitalului…. si fiecare dintre voi, cei care asa il vreti pe turcanu inapoi, stiti despre toate astea…. dar probabil va temeti ca daca vine el inapoi si afla ca voi nu l-ati sustinut in continuare va va rupe capurile , ca el de altceva nu e in stare…. ne-a uns ochii inainte de a se duce cu niste premii de risul lumii si acuma el e cel mai bun? dar nu trebuie sa uitam ca salariile au fost marite de cind a venit D-l Hotineanu… despre care rude vorbitica si-a adus d-l Hotineanu? haideti sa spunem adevarul ca turcanu si-a adus aici toate neamurile si le-a inobilat facindui pe niste incompetenti sefi de sectii, mari specialisti, carora le-a dat case, apartamente pe teritoriu….. acestea sint faptele care il caracterizeaza pe turcan… a facut din acest spital groaza si spaima intregului sistem sanitar … nu degeaba pe pereti scria ceva de genul ZDESI BLOKADNII LENINGRAD… nu cred ca cineva a scris-o deoarece s-a simtit foarte bine aici…. acum avem sansa sa avem o alta imagine, sa devenim un centru de tratament psihiatric performant dar din cauza la niste dobitoace ca voi, nu putem merge mai departe… Ai dreptate dobrea turcanu a demonstrat indeajuns cit de tare este si de ce e in stare…. ii este deajuns… poate sa se odihneasca …. ne-am saturat de el ca de mere padurete, ne-a stat in git atita timp…. vrem un conducator nou competent, cu initiativa si care ne are de oameni.

  23. Eugenia

    Interesante nikuri aveti: Tipu si Natu. Posibil si atunci ati fost tipul cu Natul, insa nu exclud, ca si acum sinteti tipi si nati. In orice caz, mi-a placut cum ati comparat un colectiv intreg cu o cireada. In asa caz si voi ati fost in aceasta turma, numai-ca voi ati fost sau sinteti acele “vite parsive”, care necesita tot timpul sa fie gonite la lucru. Da inainte erau depozitele pline, acum sint goale. De ce? De atita, ca noii “ciobeni” in primul rind si-au schmbat ferestrele pe termopane, au procurat covoare noi in cabinete, cite 3 camine electrice, climatizatoare, sobe cu microunde, beau numai apa rece sau fierbinte, dupa dorinta de “OM”. In timp ce turma si sarmanii pacienti ingheata, beau apa bihlita, maninca mincarea rece. Ce ziceti baieti sau fete, sau poate nu este clar ce sinteti?

  24. doda

    “verisorul ministrului”,asta a spus tot,adica 2 Hoti-neni.dar clar si cat de sfant e oricine s-ar afla 25 de ani intr-o functie.nu v-ati gandit sa-i negati pe ambii si sa va agatati de ceva nou,fresh,european,fraged,nu hoituri balacite in scurgeri statatoare de la papura-voda.cred ca scrieti cei din colectiv si nu e cazul sa va improscati cu organe genitale,astfel coborand la scara pacientilor,pe care-i aveti in subordine.iar redactiei sa nu-i fie lene sa citeasca si sa nu afiseze pe un sait,care-l mai citesc nu numai cei de la s.de psihiatrie,toate sudalmile si anatomia omului de la brau in jos.

  25. Tipul

    Eugenia se vede ca esti emotionata la maxim…. si cred ca ai de ce …. turcanu a pierdut ….. tu se vede ca nu ai lucrat si nici nu lucrezi la spitalul de psihiatrie, pentru ca altfel vedeai diferenta….ca au fost create conditii normale de lucru la lucratori si de tratament pentru pacienti… mie mi-e clar cine sint – un om ce vreau sa muncesc intre oameni, intr-un colectiv care se respecta, sa am un loc de munca normal. cine esti tu este un mare semn de intrebare… un individ ce nu poate gindi de sinestatator, ce asteapta minat din urma,probabil iti place tortura….. nu pot sa te numesc om……

  26. dobrea

    lui doda Ai zis-o bine, numai cu “hoiturile ” ai luat-o razna. Daca si pe parintii care te-au crescut si ingrijit ii numesti la fel , atunci nu mai inteleg pe ce lume traim.
    Ca sa intelegi,lupta cea mare s-a dus intre doua persoane.
    Poate era cazul sa-i aprecieze colectivul?La concurs n-a venit un al treilea “fresh,european fraged”. Iar daca venea sau va veni oare v-a birui, in conditiile cind ministerul e asa cum este? Poate e cazul s-o incepem cu ministerele?
    Cit despre tipul, probabil a ajuns in agonie, de nu mai stie ce spune.
    N-a mai ramas nimic din pretinsul intelectual. Mi-e mila de tine “tinar conducator”

  27. doda

    @dobrea,vorbeam de mentalitate,nu de varsta.venim dintr-o epoca gretoasa,am trecut in alta,dar cu acelasi continut.suflul noului nu se simte,nici n-are cum cu astfel de cadre,care au prins gustul de a fi baroni,iar legile sunt pt gainari.o juma’de tara isi face studiile peste hotare de 20 de ani,la ce bun? pestele se strica de la cap.si puterea au luat-o tot cei,care s-au invartit prin speluncile dezmatului,unde-i noul? unde-s disidentii,care gandeau altfel,pe nou,si atunci? in puscarii,bagati de cei,care azi is la putere.aici e fetidul,scurgerea,in care stam bine.n-ai impresia,ca toata tara e un spital,de la care va bateti? nu vi se intoarce nasul,batandu-va de la ciolanul,care pluteste in fe.lele astea? cat n-ai parfuma un local,mucegaiul din colturi se simte.toti simpatizantii fiecarui candidat au dreptate,pt ca mucegaiul nu-i deranjeaza nici pe unii,nici pe altii.are dreptate soacra sa-i dea in cap nurorii cand baga gunoiul sub covor.

  28. Irina

    Scriu nu pentru a mă afirma, ci pentru a aduce o claritate în discuţiile ce s-au aprins. Sunt din colectivul, pe care l-a condus dl Ţurcanu. Nu sunt nici rudă, nici prieten. De ce continuăm să-l stimăm şă-l vrem ca administrator în instituţia dată? Lăsînd la o parte învinuirile aduse, ce nu-i ştirbesc autoritatea de un dotat organizator şi administrator în toate domeniile, el e mai puternic, mai instruit, mai priceput, decît cel de-al doilea. Are şi studiile necesare în management, şi experienţă bogată. A ştiut să ne certe atunci, cînd nu ne îndeplineam bine funcţiile, a ştiut să ne remunereze pe dreptate, a ştiut să păstreze colectivul şi, dacă vreţi, însuşi spitalul şi teritoriul lui, atunci cînd putea fi “dăruit” altor ministere. Ştim cît a pătimit în această privinţă, dar a rămas fidel instituţiei şi colectivului, a rămas vertical pînă la sfîrşit.
    Bine vorbrşte doda despre cineva instruit şi proaspăt, dar poate el ştie vre-o unul, căci eu cunosc cît de deficilă este profesia de psihiatru, şi cît de prost remunerată, în comparaţie cu alte ţări. Ai văzut, doda, pe undeva vre-un medic, care şi-a făcut studiile în apus să se întoarcă înapoi? Asta e.
    Dl. Ţurcan a cîştigat lupta, dar mă îndoiesc să vrea să se întoarcă înapoi, Prea multe suferinţe l-au costat aceasă biruinţă. Noi, totuşi, sperăm să-l vedem în fruntea spitalului, la fel de energic, cu dreptate, cu idei şi fapte frumoase.
    Iar dl Hotineanu, dacă e un adevărat bărbat, să meargă acolo, la catedră, unde-i este locul. Să nu se mai facă de ruşine, că a furat un concurs. Să nu se coboare atît de jos, ca peste ani să nu le fie ruşine copiilor săi de “marea carieră” a tatului.

  29. Cristian

    ce sa vorbim de conducere daca nici ceilalti angajati ai institutiei nu-si fac datoriile de medici.Eu personal am fost inchis ,batut,maltratat
    de catre medicii de acolo ,desi nu sunt bolnav psihic. Acum la care director sa ma pling daca perioada in care am fost pedepsit prin detentie a fost 07 august 2011- o5 septembrie 2011 ?

  30. Tipul

    Cristian da te-ai adresat oficial conducerii cu privire la ceea ce ti s-a intimplat? Nu cred ca conducerea avea sa lase acest caz fara rezolvare daca avea sa fie adusa la cunostinta. Incearca si fa acest lucru. Cred ca daca s-ar aduce la cunostinta, persoanele responsabile ar fi trase la raspundere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *