Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Un taximetrist, un poliţist băut,…

Un taximetrist, un poliţist băut, un mort şi două ipoteze contradictorii: Cine minte?

446-accident1Un poliţist operativ din cadrul Brigăzii De Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger” şi un taximetrist au fost implicaţi într-un accident rutier, în urma căruia un tânăr, pasagerul aflat pe bancheta din spate a taxiului, a decedat, iar soţia acestuia a fost transportată de urgenţă la spital.

Primele informaţii arată că omul legii se afla sub influenţa alcoolului, doar că nici el, nici taximetristul nu-şi recunosc vina, precizând că au condus perfect regulamentar. Rudele victimei, dar şi colegii taximetristului susţin că singurul vinovat al accidentului rutier este poliţistul, care ar încerca în aceste zile să tragă sforile pentru a fi scos nevinovat. Colegii poliţistului, inclusiv prin intermediul instituţiilor pe care le reprezintă, susţin însă că acesta nu este vinovat, iar rezultatele anchetei conduse de Procuratura Municipală (PM) demonstrează că taximetristul a fost cel care a încălcat regulamentul circulaţiei rutiere.

Joia trecută, la uşa ZdG a bătut un tânăr. Nu era singur, ci însoţit de alte câteva persoane, care aşteptau la uşă. Natalia Iaţco s-a apropiat ultima. A urcat mai greu scările din Casa Presei, pentru că avea multiple sechele în urma unui accident.

„M-am trezit la Spitalul de Urgenţă”

Natalia este soţia lui Dorin Iaţco, bărbatul care a decedat în urma unui accident produs zilele trecute în Chişinău. “Eram la Ciocana, la o petrecere de botez. Am venit de la Bucureşti special pentru acest eveniment. Până la ora unu a durat petrecerea. Atunci, un prieten a sunat la taxi, ca să mergem acasă la o mătuşă de-a lui Dorin. S-au chemat două maşini, una pentru noi, care mergeam la Botanica, alta pentru un prieten, care mergea la Ciocana. Ne-am aşezat pe bancheta din spate, după care nu mai ţin minte nimic ce s-a întâmplat. M-am trezit la Spitalul de Urgenţă”, povesteşte Natalia. Când şi-a revenit, a aflat de la medici că soţul ei a decedat, fără însă a-i fi oferite şi alte explicaţii.

Timp de patru zile, de ea nu s-a apropiat niciun om al legii pentru a o întreba despre circumstanţele acelui accident, iar Natalia se plânge că nici măcar Consulatul General al României din Chişinău nu a fost anunţat despre moartea unui cetăţean român. Natalia şi Dorin sunt originari din R. Moldova, dar stabiliţi de mai mult timp în capitala României. Acolo, Natalia este medic, iar Dorin era inginer constructor. Cei doi s-au căsătorit în această vară.

446-accident2Testul taximetristului e gata, cel al poliţistului – nu

Miercuri, 30 octombrie, peste patru zile de la accident, tânăra împreună cu rudele lui Dorin au mers la Procuratura mun. Chişinău, unde este gestionat dosarul, pentru a afla detalii despre persoanele care se fac vinovate de moartea unui om. “Timp de 4 zile nu s-a făcut nimic, doar s-au muşamalizat unele lucruri. Vreau să aflu cine este vinovat, iar acel vinovat să răspundă de moartea unui om”, spune, cu tristeţe în voce, tânăra.

„Procurorul însă nu ne-a putut spune nimic. Nici despre alcoolemia şoferului care s-a tamponat în noi, nici despre persoana care se face vinovată de producerea accidentului. El ne-a spus doar că taximetristul era treaz. Când am întrebat de celălalt, a spus că nu poate să ne răspundă la întrebare pentru că nu sunt gata rezultatele. Aşa ceva nu există. Testul ăsta se face în jumătate de oră”, se revoltă tânăra, care afirmă că a aflat, inclusiv de la procuror, care a recunoscut cu jumătate de gură, că celălalt şofer este angajat al poliţiei.

„Ambii şoferi declară că au mers la culoarea verde”

Deşi ancheta procuraturii este încă în derulare, iar lucrurile nu par deloc simple în acest dosar, poliţia a anunţat, practic, vinovatul de producerea lui. Adrian Jovmir, şeful serviciului de presă al Departamentului Poliţie, a declarat pentru un post de televiziune că “automobilul de model Renault nu ar fi cedat trecerea automobilului de model Volvo”. Conform informaţiilor din dosar, la volanul maşinii Renault se afla Andrei Racicovschi, un tânăr de 21 de ani, care s-a prezentat ca reprezentant al firmei de taxi 14747, iar la volanul maşinii de model Volvo – Ion Ciorici, angajat al Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger”.

Conform aceloraşi informaţii, ambele automobile mergeau pe str. Ismail. Taximetristul venea spre bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în timp ce poliţistul venea dinspre bulevard şi a încercat să cotească spre str. Avram Iancu. “În ambele direcţii sunt semafoare. Dacă pentru şoferul Volvo (poliţist -n.r.) era culoarea verde, atunci el avea prioritate. Dacă era verde pentru şoferul din Renault (taximetristul – n.r.), atunci el avea prioritate”, remarcă Ghenadie Homiţchi, procuror în cadrul PM, care conduce urmărirea penală în acest caz. “Ambii şoferi declară că au mers la culoarea verde. Cine e vinovat, vom stabili pe parcurs. Acum, sunt audiaţi mai mulţi martori. Alţii urmează să fie audiaţi”, ne-a mai spus procurorul, care îndeamnă oamenii care au văzut accidentul rutier din noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 octombrie), aproape de ora 02.00, să contacteze organele de drept pentru a depune mărturii.

446-accident3„Poliţistul ar fi consumat băuturi alcoolice”

„Acum, ambele maşini sunt la parcare specială. Poliţistul lucrează în continuare, pentru că nu este stabilită cu certitudine vinovăţia. Până la o hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată nimănui nu i se poate lua permisul. Din câte ştiu, taximetristul nu activează oficial, maşina fiindu-i ridicată”, spune procurorul. Totodată, el admite că angajatul “Fulger” era băut la volan.

„Poliţistul ar fi consumat băuturi alcoolice, dar nivelul de ebrietate urmează a fi stabilit de către experţi. Nu s-a stabilit încă nici cine a tamponat şi nici viteza cu care mergeau ambele automobile pentru că nu au fost depistate urme de frânare, fapt care face imposibilă stabilirea vitezei”, remarcă procurorul Homiţchi, adăugând că asupra sa nu s-au făcut niciun fel de presiuni, chiar dacă în caz este implicat un poliţist. “Dosarul a fost trecut la procuratură anume din acest motiv, ca să fie o anchetă independentă”, zice el.

„Nu era băut” vs „Taximetristul are dreptate”

Oleg Balan, şeful adjunct de la “Fulger”, ne-a confirmat că Ion Ciorici este angajat în cadrul brigăzii ca poliţist operativ, iar în timpul accidentului era în afara orelor de muncă. Acesta s-a arătat convins că Ciorici nu are nicio vină în producerea accidentului şi că vinovat de producerea acestuia este şoferul de taxi. “Nu era băut. Sunt rezultatele. Eu ştiu că nu era, dar nu am văzut actul în faţă”, ne-a spus Balan, care a precizat că nu ne poate oferi datele de contact ale subalternului său, pentru a se pronunţa pe marginea cazului, dar a promis că-i va da numărul nostru de telefon, în cazul în care va dori să intervină.

Firma de taxi 14747, cea care a primit în seara nefastă solicitarea de a transporta familia Iaţco din sect. Ciocana în sect. Botanica, este gestionată de către SRL “Creodesign-Construct”. Administratoarea firmei, ne-a declarat că maşina implicată în accident nu mai aparţine companiei de taxi de aproximativ o lună de zile. “Maşina nu avea dreptul să preia comenzi. Nu înţeleg cum e posibil ca ea să fi preluat clienţi care au sunat la 14747. Dar, am auzit de accident. Din câte am înţeles, de la şoferii de taxi, chiar şi de la nişte poliţişti pe care-i cunosc, şoferul de taxi are dreptate. El nu a încălcat nimic. Dar acum, din câte ştiu, se încearcă a-l scoate vinovat pe el, pentru că celălalt şofer este din poliţie”, ne-a spus administratoarea firmei.  Familia lui Andrei Racicovshi nu a răspuns la apelurile ZdG.

Natalia Iaţco şi rudele ei susţin că acea banală călătorie cu taxiul le-a distrus complet viaţa şi speră că identificarea şi pedepsirea vinovaţilor ar readuce sentimentul siguranţei pentru alţi pasageri, căci pierderea lui Dorin nu poate fi recuperată.

UPDATE: Ion Ciorici este pus sub învinuire