Universitatea Agrară: Raiul profesorilor, iadul studenţilor

246-univers1La Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM), pentru un student care nu se trage la carte, o sesiune costă câteva mii de lei. În consecinţă, mulţi profesori îşi construiesc case cu câteva nivele, în timp ce numeroşi studenţi renunţă la studii, din lipsă de bani. Administraţia UASM admite că există corupţie, dar susţine că, fără probe, nu poate face nimic, deoarece profesorii vizaţi, deşi trimişi în instanţele de judecată, câştigă şi revin în funcţii. Din discuţiile cu studenţii, este mai dificil să remarci profesori oneşti decât profesori care iau mită.

În cercurile de studenţi, faptul că la UASM se dă mită nu mai este de mult o noutate. Sunt studenţi care, în timpul unui an de studii, au dat profesorilor câte vreo 10 mii de lei, pentru a susţine restanţele. Unii, însă, au abandonat universitatea din lipsă de bani.

10 mii pe an

Mihai Dinu a declarat pentru ZdG că, într-un an de universitate, a cheltuit vreo 10 mii de lei pentru a susţine restanţele. “Cel mai mult lua profesorul de matematică, exclamă studentul. Cam 800 de lei pentru un examen!” Dinu a făcut un calcul simplu pornind de la faptul că profesorul cu pricina avea ore în 10 grupe. “În fiecare grupă erau cel puţin 10 restanţieri. Într-o zi, am dat 800 de lei pentru un examen. Alţi 6 colegi au fost respinşi pe motiv că aveau prea multe absenţe. Probabil, vroia mai mult.” Profesorul despre care ne vorbeşte studentul se numeşte Petru Moloşnic. El este şef al Catedrei Matematici Superioare din cadrul UASM. Despre acesta, printre studenţi circulă numeroase zvonuri. “Mi-au povestit nişte prieteni că, la o sesiune, l-au reţinut în flagrant cu 8 mii de euro. După ce a fost scos afară în cătuşe, a revenit peste 10 minute şi a exclamat: “Băieţi, continuăm!”. Ce-i drept, a devenit mai atent şi chiar a redus taxa”, afirmă Mihai Dinu.

Un alt profesor despre care se spune că, dacă ai restanţe, “te poţi înţelege cu el”, este Veaceslav Ţapu de la Catedra Mecanizare. “Acesta, însă, nu ia bani, ci tichete de benzină, mâncare sau cartele telefonice. Odată le-a spus unui grup din 5 studenţi că, dacă vor să-şi lichideze restanţele, să-i ducă două tone de ciment la noua sa casă cu două nivele, la care mai e de muncit.”

În final, studentul, de multe ori restanţier, şochează: “Până la urmă îi înţeleg pe profesorii care iau mită, pentru că, dacă n-ar lua, pe mine, bunăoară, m-ar da afară de la universitate din cauza restanţelor”.

Reţinut în flagrant?

Iulia Ursu ne-a confirmat cele declarate de Mihai Dinu. “E mare corupţie la UASM, de fapt, ca peste tot în R. Moldova.” Fosta studentă afirmă că şi la ea a ajuns zvonul despre reţinerea în flagrant a lui Petru Moloşnic, care, însă, a revenit în aulă şi a continuat ora.

Sergiu D. a rezistat la UASM mai puţin de un an. “Am dat într-un an vreo mie de lei, dar am lăsat universitatea, că aveam restanţe şi nu puteam să le plătesc. Aproape toţi plătesc, doar cei care într-adevăr se ţin de carte reuşesc să scape. Plăteşi pentru nota pe care o doreşti. Dacă vrei “5” – 200–300 de lei, dacă vrei o notă mai mare, atunci suma e mai mare. Mai contează cum te înţelegi cu profesorul”, conchide fostul student.

Pentru a verifica cele expuse de actuali sau foşti studenţi ai UASM, ne-am infiltrat în incinta Catedrei Matematici Superioare, unde ne-am prezentat la Petru Moloşnic în calitate de studenţi restanţieri.

Misiune specială

Ne apropiem de primul student venit la ore. Este în anul doi. Îi spunem “problema” şi îl întrebăm cum o putem rezolva. “E greu, zice acesta. Anul trecut am dat 300 de lei. Acum dai cât îţi cere. Depinde, dacă ai multe absenţe, poţi ajunge să dai chiar 100 de euro. În mod normal, cu 700 de lei te poţi înţelege cu el”, ne-a răspuns studentul.

Ne apropiem de alţi doi studenţi. Când aud că avem restanţă la Moloşnic, îşi pun mâinile în cap şi zâmbesc. “E gata cu voi. La el e greu să te descurci. Îţi cere bani! Totuşi, de când a avut probleme cu poliţia, e mai atent. Acum poţi s-o rezolvi printr-un student în care are încredere”, ne spun aceştia.

În incinta Catedrei Matematici Superioare întâlnim două fete. “Moloşnic? El e şeful aici. Depinde de dispoziţia sa. Pe cineva poate să nu-l primească la examene, dacă are multe absenţe. Îl trimite să înveţe. Altora le zice preţul în faţă. Chiar dacă a avut probleme cu poliţia, lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”, conchid fetele.

Casă de un milion pentru profesor

La Catedra Mecanizare şi Automatizare a Agriculturii facem acelaşi lucru. “Aveţi restanţe la Veaceslav Ţapu? Puteţi să vă înţelegeţi cu el. Intri la el în cabinet, îi spui că ai restanţă şi îl întrebi cum ai putea să o lichidezi. Dacă te trimite să înveţi, îi spui că nu ai timp şi îl întrebi cum s-ar putea rezolva altfel. Îi propui un mic ajutor, în contextul în care el acum îşi face casă. Ar putea să te mai trimită să-i cumperi o cartelă telefonică, să-i aduci un prânz etc.”, ne îndrumă un student trecut printr-o astfel de experienţă.

De la alte persoane încercăm să aflăm zona în care Veaceslav Ţapu îşi construieşte casa. Deşi am întrebat de mai multe persoane locul exact unde se înalţă casa profesorului, tot nu am dat de ea. Am putut afla doar că aceasta are două nivele. Experţi imobiliari ne-au informat că pentru a-ţi ridica o casă în acea regiune, ai nevoie de vreo 80 mii de euro, excluzând locul, care costă şi el în jur de 50 de mii. Din câte am aflat, în acea regiune, situată mai jos de Universitate, prin 1990, terenurile pentru casă le-au fost repartizate gratuit profesorilor. Când va trece în casă nouă, Ţapu îl va avea ca vecin pe un alt profesor de la UASM, ne-au mai spus studenţii.

Ce mari oameni sunt jurnaliştii?

246-univers
Petru Moloşnic, şeful Catedrei Matematici Superioare din cadrul Universităţii Agrare de Stat din Moldova, discută cu unul dintre studenţii săi, interzicându-ne să-l fotografiem.

Am solicitat părerea lui Petru Moloşnic privind afirmaţiile făcute de studenţi. Acesta nu a dorit să vorbească la telefon, spunând că va discuta doar dacă ne vom deplasa la universitate, luni. Am ajuns la universitate în jurul orei 15.00

Petru Moloşnic (P.M.): — La ora asta se vine? Eu la ce oră v-am spus să veniţi?
ZdG: — Avem şi alte treburi… Am aflat de la studenţi că aţi fost reţinut de poliţie cu luare de mită. Este adevărat?
P.M.: — Dar cine eşti tu să discuţi cu mine pe tema aceasta? Nu-i adevărat că am fost reţinut! Sunt doar bârfe.
ZdG: — Noi suntem jurnalişti. Studenţii spun că pentru a susţine restanţele la obiectele dvs. trebuie să plătească.
P.M.: — Şi dacă eşti jurnalist, ce, mare om eşti? Sunt oameni competenţi care se ocupă de lucrurile astea. Aţi sunat pe nu ştiu unde… Am să vă dau în judecată pentru că vorbiţi despre lucruri cu care nu sunteţi la curent. Astea sunt bârfe şi minciuni.

După ce a dezminţit acuzaţiile studenţilor, şeful Catedrei Matematici Superioare ne-a notat numele într-un carneţel şi ne-a interzis să-i facem fotografii.

Veaceslav Ţapu a fost mai cooperant şi ne-a spus din start că la facultatea pe care o conduce, deşi există corupţie, se luptă cu ea. “Pe restanţieri îi exmatriculăm. Nu pot să iau taloane de benzină pentru că n-am maşină. Este adevărat, îmi fac o casă, însă construcţia ei durează de 10 ani”, a conchis Ţapu.

În cadrul UASM funcţionează o linie fierbinte. Studenţii însă nu se prea îmbulzesc să ia telefonul în mână pentru a demasca profesorii care iau mită.

“Există corupţie”

Vasile Vrâncean, prim-prorector al UASM, responsabil de apelurile de la linia fiebinte, ne-a declarat că, în ultimul an, au fost înregistrate doar vreo 10 apeluri vizând cazuri de corupţie. Totuşi, acesta admite că fenomenul există. El nu se sfieşte să dea numele profesorilor cărora, de-a lungul timpului, li s-au încriminat acte de corupţie. “Corupţia e o boală socială şi, din păcate, ne afectează şi pe noi. Sunt cazuri concrete în urma cărora mai mulţi profesori au plecat.

Un caz în care s-a mers până în instanţa de judecată e cel cu implicarea lui Victor Starodub, profesor de la Fitotehnie.

Judecata, însă, l-a îndreptăţit şi noi am fost nevoiţi să-l restabilim în funcţie. Cu ceva timp în urmă, nişte studenţi de la ultimul an au scris plângere asupra lui L. Volconovici de la Catedra Electrificare. Deşi am purtat o discuţie cu el, acesta a refuzat să recunoască. Am transmis plângerile la Comisariatul de Poliţie Râşcani. Ulterior, el a fost declarat nevinovat, iar acum lucrează în continuare.” Prim-prorectorul UASM ne spune că astfel de cazuri sunt frecvente, dar că, deşi există numeroase plângeri adresate organelor de anchetă, nu sunt cunoscute cazuri când vinovăţia profesorilor să fi fost demonstrată şi să se fi aplicat vreo pedeapsă.

“Nu putem demonstra”

“În ultimul an, am recepţionat apeluri despre corupţia de la Catedra de Drept, fiind indicat numele şefului de catedră, Ion Moroşanu. L-am prevenit, am discutat cu el, dar acesta neagă acuzaţiile. Un alt caz cu care ne-am confruntat e cel legat de numele şefului Catedrei Matematici Superioare, Petru Moloşnic. În urma acuzaţiilor, Moloşnic a fost înlăturat de la sesiunea de iarnă. Vara aceasta, a început din nou să primească examenele, cu condiţia să nu mai repete faptele din trecut. Despre Veaceslav Ţapu nu am vreo informaţie care l-ar încrimina”, afirmă Vrâncean.

“Vrem să punem punct la asta, pentru că e o mare ruşine. Noi cunoaştem situaţia. Imediat cum aflăm ceva, vorbim cu fiecare profesor şi student în parte. Unii îşi recunosc vina, alţii cer să le-o dovedim. Eu nu pot să fac acest lucru”, se scuză Vasile Vrâncean.

Potrivit juristului Constantin Lazari, de la Transparency International-Moldova, “codurile de etică elaborate în instituţiile universitare ar trebui să prevină şi să combată corupţia. Din moment ce conducerea universităţii a identificat cazuri de infracţiune, trebuie să expedieze informaţia organelor competente, să ancheteze cazul. Astfel de situaţii nu pot fi rezolvate la nivel de administraţie. Universitatea e o parte a societăţii. Dacă societatea e bolnavă, universitatea nu poate fi sănătoasă. O mare problemă e anonimatul, preferat de studenţi atunci când sesizează cazuri de corupţie”, conchide juristul.

Angela Starinschi, purtător de cuvânt al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC), a precizat că profesorii de la UASM nu au fost anchetaţi de angajaţii centrului pentru că nu au parvenit sesizări pe adresa instituţiei. “N-au fost profesori reţinuţi şi deţinuţi în izolatorul Centrului”, ne-a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că “profesorii pot fi reţinuţi pentru maximum 72 de ore. Moloşnic nu a fost reţinut”.

Deşi servicul de presă al Procuraturii Generale ne-a anunţat că vom primi un răspuns în legătură cu anchetarea profesorilor care i-au mită, ieri ni s-a solicitat o scrisoare oficială, motivând că “este mult de lucru”. Serviciul de presă al MAI, deşi ne-a spus că există cazuri cu profesori implicaţi în cazuri de corupţie, ne-a informat că toate dosarele au fost transmise CCCEC-ului.

(n.r. – din motive de securitate, numele studenţilor au fost shimbate)

Iurie SANDUŢA, Victor MOŞNEAG
Acest articol de investigaţie a fost iniţiat ca urmare a adresărilor făcute la linia fierbinte anticorupţie, tel. 92-79-79. Linia fierbinte este lansată în cadrul proiectului «Sensibilizarea populaţiei despre fenomenul corupţiei», implementat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei cu sprijinul financiar al Ambasadei Britanice la Chişinău.



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

48 comentarii

  1. ABB

    Dragi studenti,poate va mai apucati si de invatat?
    Nici cei mai lacomi lectori nu o sa va ceara bani daca o sa invatati.

  2. 1223

    Care nu doreste sa invete sa mearga la prasit dar nu sa vina sa manince inima profesorilor la ore care se chinuie sa le dea ceva gargauni in cap.

  3. fost student

    Bravo, dar sa stiti ca la chisinau aceasta nu e unica universitate, unde se ia mita, va dau un indiciu-USEM. frumos local, cladit pe multa mita, dar nu ai incotro dai, caci ti se spune taxa, chiar de cunosti ceva, caci acolo nu se ia cunostintele ci banii pentru licenta am dat 100 euro, ca nu aveam nici timp sa lucey la ea, dar si de la inceput ni sa spus ca daca o facem singuri nu avem sansa se trecem asa ca….

  4. Fost Student

    Frumoasa ancheta … dar eu in 5 ani am dat 30 lei “ca asa o zis grupa” pentru un singur colocviu – in rest NIMIC!!! Am iesit cu 9.5 din universitate!!! Plus la toate ati intrebat de conducerea universitatii salariul unui lector – 1300 lei pentru un salariu jumatete (6-8 ore zilnic cu studenti care afirma doar ca “cumva ne-om lamuri la urma” in loc sa puna mina sa invete!. Iar cei care se jaluie iati intrebat cit cunosc din material? Iar la Dnul Molosnic pentru 2 exercitii corecte din 5 am primit NOTA 7 (Tu teai staruit macar ceva sa faci!!!)!!!

  5. sefu

    sunt generatii de copii “prodvinutie” care fiind inmatriculati nu mai invata nici o boaba, iar lectorul care nu il markeaza cu nota este prins si batut, etc. oAre ar dori cineva sa traiasca cu frica in sint pentru unii care nici nu-s bat capul de invatatura?

  6. galina

    Sunt egal vinovati acei care dau si acei care eau.Ambii au nevoe.Esenza acestui comportament este: lenea si onestate.Omul cind are foamea laudei ,plàteste sau este plàtit.Injosirea din ambele pàrti nu contine rusine,dar numai degradare socialà. Acel care nu vra laudà,dar vra sà invete…nu plàteste si nu cere nimeni de la el.
    Multumesc.

  7. Prepod

    Мда …..
    Проблема есть. И большая проблема. Сам я преподаватель этого ВУЗа. Ситуация не самая хорошая.
    Так сказать палка о двух концах. Молодой преподаватель получает 1000-1200 лей – и иногда жалко и больно видеть как живут их семьи, с другой стороны – руководство которое говорит о поддержке молодежи (и все больше на словах получается). И вот приходит студент к такому преподавателю и “просит” нагло “решить проблему”. Сам видел как не один из принципиальных “ломались”.
    Ведь по факту на такую зарплату одному не прожить, не говоря о семье. Вот и выкручивается каждый как может: одни еще где-то подрабатывают; другие же – успевают только при этой мизерной зарплате неплохо жить; третьи вовмещают первое со вторым.
    Пока решение пролемы я не вижу …..

  8. Tosha

    Vrinceam el e singur de ala! Pina nu vor fi skimbati toti mosnegii din conducere nimic nu se va schimba! La ce fac.are cineva 9.5 cu 30 lei? Eu am avut in grupa colegi foarte destepti si tot au dat cu mult peste 30 lei! Akolo sunt asa zis profesori kare au invatat la f.f. La agronomie si deja vrea sa devina dr.hab.in ec.e de risul lumii asa ceva! Mai pe scurt uasm e univ.tuturor posibilitatilor,îi tine parte doar cei ce au crîsa serioasa acolo,sa se arate ceva ce se face pt studenti fara a se invirti bani seriosi!

  9. galina

    Ce ai invàtat tu in veata,cà vrei sà scoti persoale mature din conducere?Cine ti a educat aroganta si dispretul,pentru persoanele mai invarstà?
    Demnitatea de a fi,dà sànàtate.
    “Demnitatea” cu care te exprimi,dà numai dispret tie insàsi.
    Cind o sà intelegi semnificatul cuvintului respect,sper cà iti va fi rusine.

  10. Iulia

    Daca esti prost nu te porni in lume ca tacsele nus pe masura ta ,fii ca pamantul ,Toarna si tu atat cat iti da.

  11. danco

    E foarte trist să auzi că un student dă mită,dar numai el este vinovat,pentru că întradevăr nu se învață aici.Eu ca fost student îi înțeleg pe profesori,deoarece studentul singur vine cu soluția(salariul este mizer).

  12. Diva

    Мне грустно читать эти строки…
    я тоже училась в этом вузе, давно работаю в данном университете , и знаю многих
    прекрасных профессоров, академиков и преподавателей, которых вырастил так можно сказать наш университет, по-моему вряд ли столько будет в будущем отличных специалистов
    И не так уж шикарно жили в тогдашнее время студенты и преподаватели, всем было тяжело и все получали маленькие зарплаты и маленькие стипендии,но как то жили, уважали друг друга, с большим интересом занимались, дело свое любили и старались преподать студентам весь материал, чтобы было что спросить…
    вся беда в том, что не хочет заниматься и учиться молодежь, а хочет сразу много и всего
    а для того, чтобы чего то достичь в жизни надо много читать и много учить, а не “просиживать” занятия в барах и научиться с уважением относиться к администрации, которые тоже являются хорошими профессорами
    Дерзайте, учите и все у вас получится, никто, уверяю вас дорогие студенты, если вы будете знать и учить, никто не будет у вас ничего просить
    удачи всем!!!
    P.S. советую сходить в музей университета и посмотреть как раньше учились студенты, которые потом стали прекрасными преподавателями нашего вуза

  13. diavolo

    intr-adevar mita este problema intregii societati.Consider ca este rusinos ca unii dintre studenti sa acuze profesorii care au muncit zeci de ani si acum primesc salariul de 1000 lei, pe cind ei (studentii) stau prin baruri si cheltuie sume enorme de bani si nu ca nu invatsa, dar shi se comporta de parka au fost nascuti in tundra…Apoi acest student care nici cunostinte generale din scoala nu poseda sau cistiga undeva la lucru bani il impune “moral” pe profi sa ia acestia cit spun ei 200-n lei pt ca familiile lor traiesc nu chiar bine, shi au shi ei copii..cum s-a mai amintit ca orishicare principii se pot prabushi odata shi odata in saracie shi foamete…
    P.S. Am finisat o alta universitate, UTM, niciodata nu am platit nici o copeica la nici un prof si niciodata nu mi s-a cerut,deoarece am invatsat si am obtinut diploma de inginer licentiat cu o menide mai mare ca 9.

  14. fericitul?

    Da, mita exista si in UASM. Petru Molosnic a fost si profesorul meu. la prima sesiune la matematica am primit 6 si n-am platit nimic (nici nu aveam de gind). La sesiunea de vara am “rupt” conspectul si vreo 2 carti, dar un 8 am primit, si iarasi n-am platit(din principiu)!
    Deci ce? Reiese ca se poate de rezolvat problema!?
    Dorinta sa aveti dragi studenti!!!!!!!
    Lenosi mai sunt unii din voi!
    Pacat ca e asa………

    Sunt contra coruptiei, dar ce sa faci? Asa e mentalitatea omolui: “NADA DATI”!
    Studenti, en incercati sa nu dati mita daca ati dat, dar luati si din toata ciuda INVATATI!
    Faceti o criza de mita in sesiunea de iarna!!!!!!!!!!!!

  15. Andrei_23

    ….mita?unde nu se ia mita in Moldova? dar vb de Uasm e clar shi nu o spun eu dar majoritatea,Dar in acest circuit mizer’coruptsia’ de vina sunt ambele partsi,atit studentu cit shi profu,cum un student sa invetse cind el aude ca profu ea mita,ori unii studentsi invatsa de rup cartsile shi au aceiashi nota ca cineva care nici nu shtie macar cum se numeshte profu,undei dreptatea?Coruptsia se va termina cind intreaga Moldova va scapa…dar asta eu nu vad in viitoru apropiat…din pacate

  16. da

    Voi nu mai aveti ce face si discutati profesorii dar cine va pune sa dati? Mai bine ati invata daca vreti ceva sa stiti in viata aceasta. Nimeni nu va trimite cu sila sa invatati voi singuri va duceti si apoi va jaluiti ca dati mita. Pentu ce dati? Pentru ca umblati drumurile brambura pe la discoteci si cautati sa aveti note bune. Puneti-va pe carte.

  17. Tosha

    Pai mie nu mi-e rusine sa critic deoarece am mai invatat si in alta univ.apoi masterul in alta, si se vede diferenta! Tot ce se face se face spre binele studentului, si a muncit mult mosnegaritul pina a adus aceasta universitate la pierzanie! Citi studenti dupa prima sesie sunt bucurosi ka au intrat aici? 10% si aceiea cu crîsha?! De ce cînd vrei sa te transferi nu vor sa-ti dea voie?! Trebuie crîsa iar! Mosnegaritu nici nu poate vorbi, iti e rusine cînd auzi ce vorbe scoate rectorul! Prin asta creste si reitingul adica in cazul de fata doar descreste! Asa ca gura mica la cea care scrie de respect de sine!

  18. galina

    Nu este destept acel ,care vorbeste mult. Casela memoriei,plinà de cuvinte nu monstreazà maturitatea.Un caz:
    Sau intilnit doi maestri,douà persoane mature.
    Ucenicilor le era foarte curios despre ce vor vorbi maestri lor.In o liniste totalà a trecut toatà ziua si nici unul din maestri nu a zis nici un cuvint.Ucenicii l-au intrebat pe maestru lor:”Dar de ce ati vorbit?.”Maertul le-a ràspuns:”O persoanà maturà nu se exprimà cu cuvinte,dar cu aerul care-l ràspirà.”
    Asa zisii MOSNEGARITU,cum và exprimati d.Tosha,sunt persoane mature.Cred cà aerul care-l inspirà de la persoane ca tine ii coastà multà sànàtate…
    Cu respect.

  19. Tosha

    Dumneavoastra dna. Galina sunteti presupun din administratie, asa k e clar ne vom contra la infinit! Insa sa nu fim ipocriti si sa recunoastem k acei asa zisii ,,maiestri” au adus aceasta institutie la asa un moment ca studenti fug ca dracul de tamîie, sa nu comparam administratia usm-ului, asem-ului, ulim-ului si multe altele cu cea a uasm-ului! Va cred ka poate nu ati pasit pragul acestor institutii, spre deosebire de dv-stra eu am invatat in doua dintre ele si nu se compara cu uasm, cum credeti din cauza cui se datoreaza aceasta, oare nu sunt studenti din aceleasi localitati? Si cu aceasta am spus totul! Dv-stra daka aveti macar un graunte de rationament veti recunoaste ! Scuzati de atita adevar spus,dar asta e!

  20. Tosha

    Si inca ceva nu cred ka am influentat eu la aerul lor ca niciunul din administratie nu mi-e crîsa mea! Au ei feciori care pina la 30 ani îi fac doctori in economie, ei le respira aerul nu eu!!! Sa nu aratam cu degetul spre rector, prorector,s.a. Sper ca adevarul sa nu va supere prea tare!

  21. galina

    Imi place cum te justivici,este un pic de recunostintà…ai un mare suflet,dar sà stii cà respectul càtre generatiile mai mari este mult mai importantà ca toate diplomele.
    Din pàcate nu sint nici razionalà,nici emotionalà.Sunt doar un observator.
    Cu pespect.

  22. Florian Geyer

    gaina beata, invata sa scrii corect ( in orice limba oi vrea ), si dupa aia emite….postulate

  23. Tosha

    Cu tot respectul, daka nu cunoasteti realitatea,in zadar ma-ti criticat! Cu aere,cu maestri,s.a.

  24. Tosha

    Respect pe cei care merita, îi respect pe acei la care la lectii te duceai sa absorbi cu placere informatie care se asimila foarte usor, insa pe ce care veneau si te amenintau ,care ne declara razboi fata de intreg torentul,care inainte de apararea tezei de licenta ne zicea k nu ne vor da diploma in caz k nu achitam marirea contractului,care ne kema la adunare cu Dodon si la urma zicea k sa votam pe pcrm! Pe ei sa-i respect? Ma scuzati insa kiar nu pot!

  25. galina

    O,Dio,Tosha,nu sint la curent cu toate ce scrii.Eu prefer sà mà gindesc pozitiv si sà respect lumea mai invirstà.
    Stii- eu nu ash vrea cu asha prets diplomà(sà fost la virsta ta) Sincer.
    Tot ce avem trebue sà fim demni,dacà nu mai bune sà nu ai,mai bine sà tragi sapa pe deal.
    Nu stiu de ce imi pare cà timpul de trecere de la o sistemà la alta – a agitat pe toti si dezechilibrat.Ràbdare.
    Cu respect

  26. galina

    Eu tràesc fàrà reguli in vieatà,dar respect legile pure, umane.
    Cea mai importantà este:NU TE SUPUNE shi NU SUPUNE ALTII TSIE shi vei fi liber.
    Cu respect.

  27. galina

    NU TE-AM CRITICAT,TOSHA!!!!!!!
    NE-AM SPUS PàREREA.DAR AI DREPTUL Sà RàMII CU PàREREA TA.
    Cu respect

  28. Tosha

    Da eu nici nu-mi place sa supun pe nimeni cu atît mai mult sa fiu supus,ce tine de altii mai buni sunt cu siguranta,insa nu se dau dusi acesti ,,maiestri”!

  29. STEFANITA

    Daca te intreaba cineva cum definesti”legile pure umane”si care e deosebirea intre “legile umane”si cele “pure umane”stii,Galinusha mica?
    Stii ce inseamna “NU TE SUPUNE shi NU SUPUNE ALTII TSIE shi vei fi liber.”cum zici tu ?

    E ANARHISM CUCOANA !Crezi ca ai inventat tu ceva ?Sa nu spui ca te-a inspiratMahatma Gandhi,pentru ca nesupunerea civica inseamna altceva si are alte tzeluri.

  30. Klaus Stinberg

    galina ,te felicit pentru bunul simtz al postarilor tale.Itzi dau un sfat ;nu te necaji !foarte multzi de pe acest forum nu stiu nimic altceva dect sa jigneasca.Sau sa cenzureze daca nu ii lingi in koor pe Ghimpu,chirtoaca , Filat,etc.Mie imi taie cenzorul stfeanitza sau cenzoritza simona cam 90 % fiindca nu e portocaliu.ich liebe rusische mädchen .

  31. tatiana

    domnu molosnik e un …… cu litera mare ….sa stam si sane gindim bine …..e nevoie de ii ruinat ceee ce el a construit cu banii studentilor timp de multi ani…..daca studentul nu are bani dar are cunostinte oricum lui nu ii pasa ….el trebuie sa se hraneasca….spinzurati trebuiesc asa persoane

  32. Student UASM

    tatiana,nu vorbi prostii,cunosc multi oameni si chiar eu fac parte din acei care nu au dat un banut lui Molosnic si au primit nota care se cuvinea,el pune nota pe capacitati,daca esti looser si prost nu cred ca are rost sa te mai plingi ca stoarce bani,da el ia dar de la acei ce nu au cunostinte.

  33. studentului

    Studente, tocmai asta e problema> daca sunt prosti si lenesi nu trebuie promovati. Atat. Daca ia bani, e bun de puscarie.

  34. Vasile

    Eu de exemplu sunt student la UASM, la momentul tapării acestui mesaj finisasem anul 2. Şi vreau să vă spun că în aceşti 2 ani, + anul 0, adică 3 ani în total, nu am cumpărat absolut nicio notă, indiferent că a fost reuşită curentă, testare sau examen. Am fost student şi la d-nul Moloşnic, şi nu am avut “probleme” cu el (am susţinut examenul la matematică pe 8, şi undeva chiar el mi-a dat de înţeles unde am greşit puţin, şi datorită lui am mai corectat greşeala). Cum am reuşit asta ? AM ÎNVĂŢAT!!! măcar cît de cît…
    Aşa că nu vă jeluiţi că la UASM se ia mită : la UASM însăşi studenţii merg la profesori cu “propuneri”. Mai apucaţi-vă de învăţat şi veţi vedea cum “problema” va dipărea ca printr-o minune (minunea că studentul care nu învăţa să se s-a apucat să înveţe).

  35. mihaita

    Si cum ai “finisat anul 2”, Vasile? I-ai dat cu detergent, sa luceasca? Auzi, a “finisat”!

  36. Vasile

    Nu vă “aninaţi” de cuvinte.
    Dacă nu vă place “finisat” găsiţi voi singuri un cuvînt mai potrivit. În orice caz aţi înţeles sensul la ce am vrut să spun.
    “Detergentul” a fost ceva stăruinţă+învăţare…
    Şi am obţinut o medie destul de bună, FĂRĂ să o cumpăr.
    Apropo, nu-s profesor, şi nici nu am de gînd să fiu.

  37. Andrei

    Am invata la UASM cu ceva timp in urma ( 5 ani), am avut matematica care mi-o preda Molosnic despre care se vorbeste, si, auzeam de el ca ea foarte multi bani despre car eeu nu ii aveam, dar zic daca o sa invat nu o sa imi ea bani, si sa stii ca am primti nota 9 2-ua semestre si 8 al treilea semestru fara sa dau nici un ban. Asa ca, invatati si nu o sa platiti.

  38. andrei

    am citit ce scrie mai sus,eu singur is student la UASM,vreau sa spun ca daca studentul invata nimeni nui cere un leu,insa daca vin la lectii ca niste boi si dorm pe banci si la urma doresc sa aiba o nota mai buna…credema ca profesorul o sa ceara bani,adica ce sa spun ca nimeni niciodata nu cere bani,studentii singuri propun…ii cunosc personal pe Molosnic Petru si Veceslav Tapu si va pot spune ca is foarte buni profesori s isi stiu meseria!!!

  39. andrei

    si inka ceva,se vorbesc aici de niste bani care nu corespund cu realitatea,sumele reale is cam in jumatate cu cele mentionate anterior…

  40. angela

    in 2008 am terminat studiile la facultatea de contabilitate , studentii cit de bine nu ar invata profesorii tot cer bani si foarte multi.
    un student in ultimul an de studiu la dat afara din universitate pentru ca nu avea bani fe unde sa plateasca mita apropo unul din cei mai destepti studenti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *