Unde-s vinovaţii pentru “7 aprilie”?

La trei ani de la evenimentele din aprilie 2009, nicio persoană care avea atunci o funcţie importantă în stat nu a fost pedepsită. Doar patru dosare cu implicarea înalţilor demnitari sunt în instanţa de judecată, în timp ce majoritatea celor care la 7 aprilie 2009 conduceau R. Moldova figurează în acele dosare doar în calitate de martori. De ce?

Ghenadie Cosovan, ex-viceministru al MAI
Cred că anchetarea acelor evenimente se face printr-o abordare greşită. Era nevoie de creat un singur dosar, care să investigheze toate circumstanţele acelor zile. De aceea avem acum cazuri cand la răspundere sunt traşi politiştii simpli. Cercetarea acestor evenimente în ansamblu va răspunde la întrebarea principală: ce-a fost pe 7 aprilie? Ferma mea părere e că vinovată de cele întâmplate la 7 aprilie 2009 se face guvernarea de atunci, deoarece sarcina principală a organelor de drept era de a menţine ordinea publică. Faptul că au fost vandalizate cele mai importante clădiri, că au suferit sute de oameni, inclusiv politişti, arată că cineva se face vinovat, şi eu cred că, până la urmă, cei vinovaţi urmează a fi traşi la răspundere.

Valeriu Gurbulea, ex-procuror general
“Principalul ce s-a întâmplat, şi eu regret, şi ca procuror general, şi ca simplu cetăţean, este faptul că forţele de ordine, serviciile operative nu au făcut o evaluare complexă a situaţiei şi n-au pronosticat eventualele dezordini. Al doilea aspect e faptul că forţele de ordine n-au reuşit să protejeze de vandalizare două instituţii de stat, pentru că R. Moldova e o ţară săracă. Eu, şi acum, şi atunci, am considerat că se putea de protejat sediile Preşedinţiei şi Parlamentului. Al treilea aspect pe care-l regret e că eu n-am ştiut de operaţiunea care a fost făcută noaptea, pentru restabilirea ordinii publice. A fost o eroare să aplici forţa când în piaţă erau maximum 100 de oameni, majoritatea dintre care nu erau violenţi.”

Artur Reşetnicov, ex-director SIS
“Discutaţi cu Filat, cu toţi cei care au organizat acele evenimente. De ce vă aduceţi aminte de 7 aprilie o dată-n an? De ce nu v-aţi adus aminte de 7 aprilie acum o lună, de exemplu? Eu nu am ce să vă spun. Voi discuta despre 7 aprilie altă dată, în altă calitate.”

Ruslan Saachian, şef al poliţiei criminale CGP
Eu am avocat. Contactaţi avocatul meu. El ştie toată poziţia mea. Încă o dată vă spun. Mişa Conţescu îi spune. El o să vă răspundă la toate întrebările. Eu una vreau să vă spun: eu întotdeauna în poliţie mi-am executat atribuţiile de serviciu. Nu umblaţi cu pălăvrăgeli, cu bârfe, cu băgături. N-am fost pus sub învinuire pe nici un capăt de acuzare. Cei care vorbesc în presă despre mine, eu am să-i dau în judecată.

Mihai Murzac, avocatul lui Gheorghe Papuc
Sunt vinovaţi de consecinţele evenimentelor din 7 aprilie organizatorii lor şi protestatarii activi. Nu cred că poartă vreo vină cineva dintre funcţionarii publici de atunci.

Teo Cârnaţ, avocat
Este o lipsă de profesionalism la procurorii care au instrumentat dosarele cu demnitari la 7 aprilie. Ei parcă au dorit să fie încălcate unele norme procesuale, pentru ca ulterior acestea să ducă la achitarea unor persoane. Trebuie să fie schimbată elita politică din R. Moldova, care a ratat examinarea obiectivă a evenimentelor din 7 aprilie, pentru a avea rezultate. Dacă ea va fi schimbată, aceste dosare se vor examina. Atâta timp cât nu avem o poziţie politică clară, această incertitudine se reflectă şi asupra judecătorilor, şi asupra procurorilor, care sunt impulsionaţi să nu-şi facă cu brio meseria. În ceea ce-i priveşte pe Voronin şi Reşetnicov, aici trebuie să ia poziţie actualul legislativ, pentru că atunci când se solicită ridicarea imunităţii, deputaţii trebuie să voteze pentru ridicarea imunităţii. Vedem însă că unii deputaţi nu doresc să voteze, deoarece se gândesc că, peste ceva timp, ar putea fi în locul celor doi.

Ion Guzun, avocat
Guvernarea actuală, de fapt, nu a vrut ca cineva să răspundă real pentru evenimentele din aprilie 2009. Aşa s-a formulat învinuirea, aşa s-a condus urmărirea penală, în aşa mod s-au colectat probele, în aşa mod s-au pus anumite întrebări, în aşa mod s-au făcut mai multe dosare micuţe, încât acea pedeapsă care urma să fie a fost diluată. Învinuirile au fost înaintate astfel, încât o altă decizie decât achitarea să nu poată fi luată. Dacă e să vorbim de latura penală, eu cred că cei care conduceau atunci R. Moldova nu vor răspunde niciodată, conform legii.

Vlad Gribincea, avocat
Eu cred că nu există voinţă politică la acest moment, sau nu exista până la alegerea preşedintelui, pentru ca cineva care avea atunci funcţie importantă să fie pedepsit. Acum lucrurile sunt greu de demonstrat, pentru că au trecut peste 3 ani de la evenimente, iar probele sunt mai greu de acumulat. Totuşi, dacă se doreşte, trebuie să se aloce mai mult timp acestor investigaţii şi, eventual, se poate ajunge la probe suficiente pentru a acuza pe cineva, dar e mult mai greu ca acum un an sau doi.

Natalia Moloşag, avocată
Schimbarea s-a produs la nivel înalt, dar nu s-a produs la nivel de procuraturi de sector, unde au rămas aceiaşi oameni. Eu nu cred că cineva dintre persoanele care urmau a fi pedepsite vor mai fi pedepsite, deoarece gestiunea acestor dosare a avut loc în aşa mod, încât ne trezeşte dubii că s-a făcut o strategie, deoarece majoritatea acestor persoane au fost audiate ca martori în aceste dosare, iar Codul de procedură penală spune că persoana audiată ca martor nu mai poate figura ca bănuit în acel dosar.

Valeriu Pleşca, avocat
Dl Voronin a declarat că, în noaptea de 7-8 aprilie, nu s-a făcut nimic fără ca el să cunoască. Apare o întrebare: de ce atunci el este audiat în calitate de martor? Ca să i se încalce cumva drepturile procesuale în eventualitatea în care va fi audiat ca bănuit? Nu ştiu, e o întrebare la care eu nu găsesc răspuns. Imediat după evenimentele de la 7 aprilie, procurorilor li s-a cerut să tragă la răspundere tinerii care au protestat paşnic. După ce s-a schimbat guvernarea, procurorilor li s-a cerut să-i tragă la răspundere pe cei care au torturat, dar nu s-a ţinut cont că Procuratura a rămas aceeaşi, oamenii nu s-au schimbat.

Vitalie Creţu, victimă 7 aprilie
Nu cred că o să fie pedepsiţi cei care au condus ţara la 7 aprilie, pentru că nu a fost niciun caz la noi când aşa oameni să fie traşi la răspundere. La noi aşa-i de legat totul…, unul de altul, tot sistemul. Cei care se află acum la conducere au nevoie de cei care se aflau atunci. Suntem o ţară a cumătrismelor. Toţi se cunosc între ei şi nu cred că vom vedea pedepsiţi.

Victor Boboc, tatăl lui Valeriu Boboc
Am impresia că, totuşi, sunt implicate persoane sus-puse, care nu vor da voie niciodată să iasă adevărul la suprafaţă, iar ceilalţi să fie pedepsiţi. Cei implicaţi în maltratare şi omoruri sunt legaţi cu cei care au dat comanda. Eu ştiu însă că, până la urmă, adevărul o să iasă la iveală. Dacă nu azi, nu mâine, nu peste doi-trei ani, atunci peste cinci-zece ani, oricum o să iasă, şi o să fie mai dureros pentru cineva atunci.

Oleg Brega, victimă 7 aprilie
Voronin se laudă că a evitat vărsarea de sânge, de parcă omorârea, maltratarea, torturarea nu înseamnă vărsare de sânge. E foarte important cum s-au comportat ei atunci şi sigur că trebuie să existe pedeapsă, dar poate că din cauza lui Lupu, care e acum în noua guvernare, se tergiversează investigarea acelor dosare, doar ca să nu ajungă şi el pe banca acuzaţilor. Lucrurile se vor uita, dar vor mai fi găsiţi ţapi ispăşitori pentru a-i condamna condiţionat sau cu suspendare. Principalii vinovaţi s-ar putea să ramână nepedepsiţi.

Valentina Cuşnir, victimă 7 aprilie
Prea uşor am acceptat noi ideea că au plecat comuniştii de la guvernare. Ei s-au dus simbolic, dar oamenii lor au rămas. Uitaţi-vă cui a revenit procurorul general, cine, de fapt, l-a numit… Eu însă, cât trăiesc, n-am dreptul să dau uitării ceea ce am văzut în PMAN. Am văzut cum au fost omorâţi tineri, am văzut că ei erau nevinovaţi Acum sunt obligată să continui această luptă.

Anatol Mătăsaru, victimă 7 aprilie
Dosarele 7 aprilie sunt legate de mulţi demnitari care se află acum la guvernare. Nu cred că vom şti adevărul sau că vor fi pedepsiţi cei care într-adevăr au comis ceva. Vor fi găsiţi simpli ofiţeri, ca Perju, care vor fi condamnaţi cu suspendare, dar cei care au dat ordine, cei de care a depins mersul lucrurilor chiar vor fi avansaţi.

Nicolae Bairactari, victimă 7 aprilie
Din punctul meu de vedere, guvernarea este nouă, dar sistemul este vechi. Vreau să fiu optimist şi să cred că persoanele importante de atunci vor fi pedepsite, dar am foarte mari rezerve. Probabil, instanţa o să-i condamne pe mulţi doar formal.

Pentru conformitate, Victor MOŞNEAG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Vazatorul

    Si de ce nimeni nu mai vorbeste de instalarea Monumentului Libertatii in memoria terorii din Aprilie 2009, concurs câstigat de sculptorul Tudor Cataraga in 2010, iar ca recompensa “oficiala” el a fost omorât intr-un alt “accident” la comanda in Dec. 2010 impreuna cu sotia lui Dora.

  2. Bulă

    V-ati proptit in Voronin ca magarul in mijlocul drumului.Dar LUPU?! Comunistul mancurt cu 2 fete Lupu nu era si el al doilea om in stat la 7 aprilie 2009? Mentinand o banda la putere 8 ani,azi Lupu mentine o alta banda la putere.
    Erau si sunt 2 bande in lupta pt putere,care le face stapane pe Moldova si o hacuie si o jefuiesc care si cum apuca.
    Faptul ca in 3 ani nici un asasin la parnaie,demonstreaza implicarea ambelor bande la maltratarea si asasinarea cetatenilor care au crezut in raketii si contrabandistii de azi,baroni pe spelunca care se numeste Maldofa.
    Va faceti ca ploua,dar Lupu e responsabil dupa Voronin.Insa toti ascund ca sa nu vina la putere alta banda.De aceea pt mine ce mi-i una,ce mi-i alta,le-as baga la duba pe ambele.Iar cu votatul am terminat-o demult.
    Daca Lupu e usa de biserica,de ce n-ar fi si Voronin? Si invers,daca Voronin e calaul,cu ce e mai breaz 2 metri de comunism si tradare Lupu?

  3. Valentina Cușnir

    Păi a fost un interviu prin 2010 al deputatei PL Ana Guțu în ziarul Timpul, unde a spus clar că datorită lui lupu au AIE și nu au de gînd nici să-l întrebe ce a făcut la 07 aprilie 2009 ! Lupu s-a băgat în AIE ca să scape de responsabilitate , să-și pună procuror general și procuror la municipiu și să-l apere pe voronin. Asta am spus-o și o spun de la bun început, komii nu au plecat de la putere! Și AIE îi scapă de pușcărie.

  4. VIKTOR

    Nascuti din pacat, ce te poti astepta de la ei? contrabandisti, comunisti si populisti.
    Au dat de cald si nu le mai arde de promisiunile electorale, iarasi vor face valuri si capital politic in ajunul alegerilor.

  5. vera

    LA LIDERTATE

    V’anflori iar liliiacul
    Inca multe vremi la rind,
    Atunci poate criminalul
    Vor descoperi’n curind…

    “S-aista-i gata!”,
    Striga-n noapte ucigasul,
    Lovind, cu piciorul gertva,
    In crestet, ca dobitocul,

    Ce si-a iubit tara,mama,
    Neamul si copilul,
    Lovit cu patul de arma
    Asemeni ca fulgerul

    Ce coboara din cer…

    CRUMINALII!

    Nu se cunosc pe dinsii
    In pozele fixate,
    De parca detectivii
    S-au rafuit,in noapte!

    Baghirov se mindresre
    Cu-a sa libertate…

    E iarasi APRILIE:
    Natura-si deschide sufletul,
    Impinzind, cu flori, pamintul
    Cu feciori bravi, in morminte.

    In aprilie totu-i in floare
    Iar in sufletul unora-i jale,
    Presarat cu lacrimi amare
    Si-o durere fara hotare.

    Vinovatii – avansati in grade
    Primesc satisfactii,salarii,
    Sunt protejati de banda lor mare,
    Care nu doresc tarii nici o schimbare,

    Doar dezordine, coruptie’n floare,
    Sa gefuiasca poporul mai tare,
    Pentru-a sa bunastare si guvernare;
    Halal de legea,n vigoare!

    Oare mai are valoare
    Cind criminalii misuna-n tara,
    Scutiti de “dubala” –
    La libertate in fala?

  6. EXTREMA DREAPTA RM

    Vinovatul principal este Voronin, care a instalat un sistem politic-mafiot in RM. Basarabenii din Paris deschis au cerut arestarea lui Voronin, ca seful sistemului politic-ùmafiot, care a ucis, a torturat si a persecutat poporul.

  7. Gicu Briceag

    Irina Gutu:
    Balti: Aprilie 2009
    http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/eveniment/5280-irina-gutu-retriri.html
    ——————————–
    Drapele. Un drapel rupt. E cel din ’89. Ne-am dezamăgit strămoșii. Ei au luptat cu el, dar noi, noi l-am lăsat pe mâna asupritorilor, pe mână milițienilor. Tricolor. Tineri, mulți tineri. Nemulțumire. Scandări pașnice. Mulțime. Nu e atmosfera de la Chișinău, dar ceva este. Strig și eu. Nimeni nu iese din primărie. Tinerii își doresc un dialog. Stop fărădelegilor. Doar Ștefan e să ne asculte. De jur împrejur oameni în negru ne urmăresc. În spatele primăriei au parcat câteva autospeciale. Coboară. 1, 2, 3 … 300 să fi fost? Noi nu avem frică. Noi scandăm … și cam atât. Cei mai în vârstă stau pe margini. Mulțimea nu poate sta mult pe loc. Ceva îi mănâncă din interior. Văd că pornesc. Nu înțeleg unde. Eu stau. Profii nu mă lasă să merg și eu. Eu îi înțeleg. Străjerii ne sunt veșnicia, Marele Ștefan, cerul și biserica. Suntem puțini. Maxim 50 de suflete. Rămânem pe poziții. Apusul își face apariția. Revolta din sufletul meu nu. Cu lacrimi de crocodil părăsesc câmpul de luptă. E întuneric și tăticul își face griji. Are o singură fiică.

    Autobuzul e plin. Am de mers 7 stații. Babele fac scandal. Nici măcar în limba de stat. Ei sunt vinovați de tot ceea ce se întâmplă. Drumurile sunt blocate din cauza lor. Și da. Ne deranjează de cele ce se întâmplă cu soarta noastră doar atunci când aceasta ni se hotărăște. În rest ne simțim destul de bine. Ajung. Explodez. Nu realizez ceea ce se întâmplă. Mă culc. Dorm. Agonie.

    Zilele ce urmează sorb din mine toată vlaga. La 8 aprilie, doi colegi de colegiu ce veneau de la antrenament și treceau prin centru, au fost luați pe sus de poliție. Două nopți în comisariat. Subsol. Bătuți. La 9 aprilie, un alt băiat, în același context a fost acostat de către comsomoliști. Bătut. Două coaste rupte. Ochi vineți.
    Urmează recuperarea. Spital. Covrigi. Iaurt. Ochelari de soare și … ascunziș. Nici vorba de poliție. Au fost odată acolo, ba chiar s-au și odihnit.

    Au trecut trei ani! Suntem tot noi. Aceiași ce pe 7 aprilie nu am stat acasă … Aceiași? Cantitatea se măsoară în kilograme, calitatea – nu se măsoară. Ea se verifică în timp. Astăzi am ieșit în stradă noi, cei pentru care mesajul REFUZ, REZIST, sunt ANTICOMUNIST e valabil în fiece clipă a vieții, nu doar atunci când se hotărăște soarta de mai apoi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *