Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Tutorii interesaţi să-i lase fără…

Tutorii interesaţi să-i lase fără drepturi pe tutelaţi

Soarta persoanelor cu dizabilităţi intelectuale rămâne în umbră, în mare parte, pentru că acestea nu au posibilitatea să-şi apere interesele în instanţa de judecată. În locul lor decid tutorii, adică cei cărora le revine dreptul legal asupra vieţilor şi, inclusiv, asupra averilor acestora. Ca rezultat, persoanele cu dizabilităţi mintale fie sunt “închise” în internate psihoneurologice,  fie rămân în umbra tutorilor, care decid cum să le partajeze averea  fără acordul lor.

Fără drepturi juridice, persoanele cu dizabilităţi intelectuale nu pot decide nici măcar ce să mănânce la micul dejun, decât dacă le permite tutorele acest fapt. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul în care ele şi-ar dori să apeleze la organele de drept. Doar tutorii sunt cei care pot s-o facă, pentru că cererile persoanelor cu dizabilităţi mintale nici nu sunt înregistrate. Deseori, însă, anume tutorii sunt cei interesaţi ca drepturile tutelaţilor lor să nu fie respectate.

Alungată de acasă de către fiică

Elena Voronina, 67 de ani, trăieşte în chirie, pentru că ar fi fost alungată de acasă de către fiica sa. Anterior, femeia spune că n-a avut probleme cu fata sau cu ginerele, locuind toţi în acelaşi apartament, care-i aparţine Elenei. “Ne înţelegeam foarte bine şi cu ginerele, şi cu ea”, îşi aminteşte femeia. Pe atunci împărţeau toţi aceeaşi locuinţă. Elena mărturiseşte că se gândise să vândă apartamentul şi să cumpere altele două mai mici, ca să le permită tinerilor să locuiască separat, însă fiica ei ar fi fost împotrivă. Aceasta nu neagă faptul că a refuzat atunci să locuiască separat, dar susţine că a avut motive întemeiate. “Bineînţeles, ea putea să propună multe, dar este o persoană care vede rău (Elena este membru al Asociaţiei pentru Orbi, n.r.) şi care, ulterior, ar fi putut semna nişte acte conform cărora n-ar fi fost ea stăpâna apartamentului, ci cu totul alte persoane. De aceea, am refuzat”, explică Nadejda Toric, fiica Elenei.

Eu îi dădeam de mâncare, dar ea nu lua

Problemele au început în 2001, când, potrivit Elenei, fiica nu-i mai dădea de mâncare, deşi se folosea de pensia mamei sale. Pe atunci, ea nu se putea descurca de sine stătător, pentru că avea probleme grave de vedere. Nadejda Toric, la rândul său, neagă acest fapt. “Ea mi-a spus că sunt prea păcătoasă şi nu am dreptul să o hrănesc şi, într-adevăr, eu îi dădeam de mâncare, dar ea nu lua. Ea aştepta când vor veni cunoştinţele sale să-i dea de mâncare”, afirmă Nadejda Toric. O astfel de atmosferă tensionantă a durat doi ani, după care situaţia s-a înrăutăţit. Femeia a fost nevoită să se aranjeze la un azil pentru bătrâni. Mai târziu, fiica Elenei s-a adresat în instanţa de judecată, cerând ca mama ei să fie declarată inaptă mintal. Femeia spune că Nadejda a făcut acest pas pentru a deveni singura proprietară a apartamentului. Din moment ce există un conflict de interese referitor la apartament, fiica Elenei n-a fost numită deocamdată tutorele ei.

Nu poate sa-şi recapete capacitatea juridică

Totuşi, atât femeia, cât şi avocatul acesteia se tem că acest lucru s-ar putea întâmpla. “Tutore n-a fost instituit, dar în cazul în care tutorele este interesat ca ea să fie în continuare declarată incapabilă, atunci ce facem? Unde este protecţia juridică a persoanei, ca ea să se autorecupereze?”, se întreabă Vitalie Meşter, director la Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Dizabilităţi, care este şi avocatul femeii. Deşi Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, care a fost ratificată de R. Moldova la 9 iulie 2010, stipulează în art. 5 că se interzic “toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate” şi se va “garanta tuturor persoanelor cu dizabilităţi protecţie juridică egală şi efectivă împotriva discriminării de orice fel”, Vitalie Meşter subliniază că “aici vedem un temei vădit de discriminare a persoanei pe temeiul unei boli psihice. Acum ea personal nu poate să recupereze această capacitate”, asta pentru că o persoană declarată inaptă mintal îşi poate recăpăta capacitatea juridică doar în baza cererii depuse de către tutore.

O jumătate de viaţă în internat

Danu, 24 de ani, şi-a petrecut o jumătate din viaţă la Internatul Psihoneurologic din Bălţi. A fost internat aici acum 12 ani. Tânărul este orfan. După moartea mamei sale, a fost înfiat de o cunoştinţă de-a acesteia. Femeia a decis atunci să-i schimbe numele de familie, după care s-a schimbat şi soarta băiatului, însă nu în bine. “M-a înfiat şi pe urmă m-a amăgit, m-a lepădat”, spune băiatul cu tristeţe. Iniţial, Danu a locuit cu noua lui mamă, însă, peste un timp, el spune că “m-a băgat la Costiujeni, după care, m-au trimis încoace. A mai venit de vreo două ori şi s-a dus în Israel”. Acest fapt îl confirmă şi colaboratorii internatului.

Mai târziu, Danu a obţinut permisiunea să iasă din internat, având astfel posibilitatea să meargă acasă în speranţa că-şi va revedea mama, care nu l-a mai vizitat de ceva timp, fără să ştie că aceasta nici nu mai este în ţară. Ajuns în faţa casei părinteşti, a văzut oameni necunoscuţi, care locuiau acolo.

Mama vitregă i-a vândut casa

Tot atunci tânărul a aflat că cea care l-a înfiat este plecată, iar casa a fost vândută unor străini. Neavând niciun drept, pentru că este declarat inapt mintal, Danu a fost întors la internat, având puţine şanse să mai revină vreodată acasă. “I s-a vândut casa fără ca persoana, beneficiarul să ştie despre lucrul acesta. El a aflat pe urmă”, confirmă Vasile Petic, directorul Internatului Psihoneurologic din Bălţi. Acesta subliniază că sunt numeroase situaţii când persoana este cazată în instituţie, iar tutelarul n-o mai vizitează: “Acesta pur şi simplu dispare”.

Pe de altă parte, Danu iese uneori din internat să muncească pe ici-colo şi să mai facă un ban în plus. El munceşte ca hamal la piaţă, iar pe banii obţinuţi, 60 de lei pe zi, şi-a cumpărat un casetofon. Acest fapt, potrivit medicului-psihiatru, demonstrează că el s-ar putea descurca şi în afara internatului, asta în cazul în care ar avea o locuinţă şi pe cineva care să urmărească să-şi ia medicamentele la timp şi să mănânce. Deşi raza speranţei din ochii tânărului se stinge pe zi ce trece, el mărturiseşte că este gata să-şi ierte aşa-numita mamă, doar să poată reveni acasă. “Dacă mi-ar întoarce casa, aş ierta-o. M-aş întoarce, dar n-am unde”, spune Danu oftând.

Doar în spital are un pat asigurat

Nu toate persoanele cu dizabilităţi intelectuale sunt plasate în internate. Unele dintre acestea locuiesc acasă, asta în cazul în care au acces la propriile locuinţe. Dacă însă au rămas pe drumuri, aceste persoane sunt greu de găsit, fiind nevoite să vagabondeze. Acesta este şi cazul lui Sergiu, 52 de ani. Ion Răzlog, medic-psihiatru, spune că bărbatul are perioade dificile, când starea sa psihică se agravează, şi atunci vine el singur sau este găsit de cineva, care-l conduce la spital, ca să fie internat. După externare însă nimeni nu ştie cum să-l mai găsească, pentru că nu are un loc stabil de trai.  Nişte cunoştinţe “s-au folosit de starea lui de sănătate şi el şi-a încredinţat apartamentul, printr-o procură, unei cetăţence”, explică Ion Răzlog.

Apartamentul său a fost vândut deja de câteva ori altor proprietari, iar persoanele citate nu se prezintă în instanţă. Astfel, cazul se tergiversează şi poate dura ani sau chiar zeci de ani. În acest timp, bărbatul doarme pe unde găseşte un loc liber şi doar atunci când este internat în spital are un pat asigurat.

Persoanele cu dizabilităţi mintale nu-şi pot alege tutorii

Nici persoanele care au un acoperiş deasupra capului nu sunt libere în alegerile lor. Veronica, 58 de ani, a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu în 2003, în temeiul unei hotărâri a instanţei de judecată, iar în 2006, prin decizia Preturii, a fost instituită tutela asupra ei. Tutorele este soţul femeii. Veronica, însă, este împotriva acestei decizii. Totuşi, potrivit legii, persoanele cu dizabilităţi intelectuale nu-şi pot alege tutorele de sine stătător.

„Din 2006, când a aflat că s-a instituit tutelă asupra ei, ea a atacat hotărârea instanţei în judecată. Însă cererea a fost scoasă de pe rol, ca fiind depusă de o persoană incapabilă. Ea a atacat iarăşi hotărârea primei instanţe şi iarăşi a fost scoasă de pe rol”, relatează Valeriu Mămăligă, avocat la Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM). Cererile i-au fost restituite în baza art. 409, al. 1 al Codului de Procedură Civilă, conform căruia, “cererea se restituie dacă a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare recurs”, iar legislaţia R. Moldova arată că “actele juridice în numele persoanei fizice declarate incapabile se încheie de către tutore” (art. 24, al. 2, Codul Civil). Respectiv, o persoană cu dizabilităţi intelectuale nu are posibilitatea să-şi apere drepturile în instanţa de judecată, iar tutorele deseori nu este interesat să o facă.