Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Trenul corupţiei în Gara Chişinău

Trenul corupţiei în Gara Chişinău

254-trenLa începutul anului curent, poliţia l-a reţinut pe Gheorghe Moraru, şeful Direcţiei „Deservirea călătorilor” din cadrul Întreprinderii de Stat „Căile Ferate ale Moldovei”, suspectat că estorca şi primea ilicit bani de la şefii şi însoţitorii de trenuri în schimbul menţinerii lor în funcţie.

În ştirea difuzată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), la acel moment, se spunea că Moraru a fost reţinut în biroul de serviciu, în baza unei plângeri parvenite de la o domnişoară care i-a oferit mită în schimbul angajării sale la serviciu în calitate de însoţitor de vagon. Pentru acest serviciu, Moraru a cerut de la ea 2000 de dolari, însă tânăra nu a lucrat mai mult de 5 luni, fiind concediată din motive neîntemeiate. Cercetările forţelor de ordine au constatat că aceasta era tactica funcţionarului de a obţine un venit stabil, din angajarea pentru un timp scurt a doritorilor.

Salariu în lei, mită în valută

Cercetările poliţieneşti au stabilit că venitul funcţionarului era stabil, acesta activând după o schemă bine determinată timp de mai bine de 15 ani. Potrivit informaţiilor deţinute de organele de drept, Moraru primea la sfârşit de orice rută de tren circa 300 de dolari de la fiecare însoţitor de tren. Banii erau adunaţi de şeful fiecărui tren şi transmişi apoi directorului. În urma investigaţiilor operative, poliţiştii au ridicat din biroul şi domiciliul acestuia peste 201 mii de dolari, 50 mii de euro, circa 18 000 de lei, peste 10 mii de ruble ruseşti, două pistoale de model „Baikal” şi „Luger” şi muniţii fără acte de păstrare legitimă. Poliţia presupunea, la acel moment, că toate aceste obiecte şi sume de bani provin din activitate ilicită.

După reţinerea lui Moraru, la Linia Fierbinte a Centrului pentru Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) a sunat un lucrător al Căilor Ferate. Sub anonimat, acesta a spus că, într-adevăr, Gheorghe Moraru este vinovat de corupţie şi că la acel moment se adunau bani pentru a-l elibera. Pentru asta, toţi însoţitorii şi şefii de tren trebuiau să contribuie cu o anumită sumă. Şefii de tren erau obligaţi să strângă bani de la fiecare însoţitor şi-i transmiteau împreună cu hârtiile pentru lenjeria de pat, pe teritoriul Ucrainei sau Rusiei, unei persoane de încredere a lui Moraru, de obicei, şefi de tren. O altă schemă de adunat banii era verificatul vagoanelor. O dată pe săptămână, de obicei sâmbăta, venea cineva care verifica dacă este în regulă vagonul şi, pentru a nu li se căuta nod în papură şi a semna documentul, toţi dădeau câte 100 de lei. Doar din aceşti bani, se aduna o sumă impunătoare, ne-au explicat experţii CAPC. Tot de la ei am aflat că, pentru a fi angajat, un însoţitor de vagon trebuia să plătească 2 mii de Euro.

„Toate întrebările le rezolvi cu Moraru”

Recent, un cititor fidel al ZdG, care lucrează la Gara Feroviară şi al cărui nume am decis să nu-l facem public, a venit la redacţie pentru a-şi împărtăşi nemulţumirea faţă de nedreptăţile înfăptuite de către şefii săi. Acesta ne-a spus că nu contează dacă ai şcoală sau nu, important este să ai 2000 de dolari ca să devii însoţitor. El ne-a asigurat că are colegi cu studii în domeniu, dar fiindcă nu au bani, rămân doar cu diploma sau lucrează paznici, în schimb, sunt oameni cu 9 clase care obţin un loc de însoţitor, iar unii sunt chiar şefi. „Toate întrebările le rezolvi cu Moraru. Totul se face mai mult prin cunoscuţi. Cu două mii de dolari, eşti angajat. Pe parcurs, ca să-şi recupereze investiţia, acest însoţitor ia oameni fără bilete, transmite genţi cu carne, vin… rudelor moldovenilor din Rusia. Dacă pe drum sau la vamă este depistat, i se face raport, iar când documentul ajunge la Moraru, prima dată mai scapi cu 100 de dolari, dar a doua oară eşti dat afară. Dacă nu ştii să lucrezi, stai acasă. Nu contează dacă i-ai dat sau nu 2000 de dolari. Aceste încălcări ale însoţitorilor îl fac vinovat şi pe el, şi atrag atenţia superiorilor”, a declarat angajatul.

„Ca să fii angajat, trebuie să plăteşti”

Pentru a verifica aceste informaţii, am decis să parcurgem drumul pe care l-ar face un tânăr care doreşte să fie angajat în calitate de însoţitor de vagon.

Pentru început, am telefonat la Întreprinderea de Stat „Căile Ferate ale Moldovei”. Ne-am prezentat drept o persoană care ar dori să se angajeze. După ce, la mai multe numere de telefon, nu am primit nici un răspuns, la biroul de informaţii al întreprinderii am aflat că „este dificil să te angajezi la ei, pentru că e corupţie. Ca să fii angajat, trebuie să plăteşti”. Am obţinut numărul de telefon din cadrul Direcţiei „Deservirea călătorilor”, la care ni s-a comunicat că nu putem fi angajaţi, pentru că nu mai sunt locuri, iar „acum merge o reducere de personal”. Ne-am oferit să învăţăm, însă doamna de la capătul celălalt al firului ne-a atenţionat că vom pierde degeaba banii, pentru că nimeni nu ne va angaja.

Ne-am deplasat la gară. La unul dintre complexele care aparţin Întreprinderii de Stat „Căile Ferate ale Moldovei”, l-am întrebat pe paznic unde găsim şcoala pentru însoţitori de vagon.

— Da’ parale ai? ne-a întrebat prompt acesta.
— Dar pentru ce? (ZdG)
— Dacă vrei să lucrezi, trebuie să plăteşti 3000 de Euro. Nu-s locuri, doar practica o faci gratis, dar ca să-ţi dea brigadă şi să te trimită în reis (rută, n.r.), trebuie să plăteşti.
— Dar cui trebuie să plătim? (ZdG)
— Acolo (la şcoală – n.r.) ai să vezi.

Aceasta este discuţia pe care am avut-o cu angajatul Gării, care ulterior ne-a explicat cum ajungem la Şcoală. Punctul pentru Instruire şi Consultaţii (PIC) din cadrul Colegiului Tehnic Feroviar din Bălţi se află în aceeaşi curte cu Gara Feroviară, în spatele clădirii administrative. PIC se află într-un bloc vechi, pe care îl împarte cu altă instituţie. Încăperile sinistre, cu un aer închis, trădează o instituţie sărăcită, şi nu una în care învaţă oameni care vor deveni bogaţi.

Dacă ai neamuri, ai şanse să fii angajat

Ajunşi acolo, am fost poftiţi în biroul lui Jan Şevciuc, directorul. Ne-am prezentat drept persoane care doresc să studieze la şcoala pe care o administrează, iar ulterior, să se angajeze la muncă. Fără prea multe întrebări şi binevoitor, acesta ne-a spus că instruirea costă 2500 de lei şi durează 4 luni. Practica se face gratis, timp de 2 luni. Din cei maximum 20 de elevi, câţi sunt într-o grupă, nici jumătate nu ajung să fie angajaţi.

Unul dintre angajaţii şcolii ne-a împărtăşit părerea sa şi ne-a dat de înţeles că un criteriu de care se ţine cont la angajare este legătura pe care o ai cu cei din interior, care gândesc că „dacă îmi eşti frate, ai să te aranjezi, dacă eşti un om din drum… eu mai am un frate de-al doilea, de-al treilea… iar tu rămâi”. Dacă şeful de tren e dintr-un anumit sat, toţi subordonaţii lui sunt de acolo. De la acelaşi angajat am înţeles că, dacă ai neamuri, cumetri sau cunoscuţi, ai şanse mari să fii angajat.

Am decis să ne apropiem de însoţitorii trenului Chişinău-Moscova, pentru a le cere părerea, dar şi să mergem la Direcţia „Deservirea călătorilor”, unde şef este Gheorghe Moraru, şi să vorbim cu cei care lucrează acolo.

„Îţi făceai de maşină, de apartament…”

La 20.00, din Gara Chişinău pleacă trenul cu destinaţia Moscova. Anume aceste trenuri sunt cele mai râvnite de către angajaţi, pentru că aduc cel mai mult profit. Am mers să discutăm cu însoţitorii acestui tren. Părerile expuse diferă, însă toţi ne-au şoptit că „acum e mai greu, toţi sunt atenţi, se tem. Trebuie să mai treacă puţin timp şi poate la vară va fi posibil să te angajezi”. Primul abordat ne-a sfătuit să nu facem şcoală, pentru că, oricum, trebuie să plăteşti ca să fii angajat.

Al doilea ne-a îndemnat să mergem la studii, pentru că este nevoie de cunoştinţe – în orice moment poţi fi verificat, iar dacă nu treci testul, eşti demis. „Mai înainte era bine aici. Lucrai, îţi făceai de maşină, de apartament… Acum e altceva. Însoţitorul este cel mai neînsemnat om din tren. Toţi pot să te scuipe, să te înjure, iar tu n-ai decât să te plângi la poliţie. Sunt alţii mai importanţi acum, care se ocupă de toate”, a declarat el.

Cel de-al treilea însoţitor ne-a spus că este dificil acum de angajat. „Plecaţi pe Munceşti (strada, n.r.), la Direcţia „Deservirea călătorilor”, şi vorbiţi cu ei. O să vedeţi acolo cu cine, sunt oameni”, ne-a sfătuit el.

„Toţi vor să mănânce şi să trăiască frumos”

Grijulie, una dintre angajatele Gării ne-a întrebat dacă ne poate ajuta cu ceva. După ce i-am spus că vrem să lucrăm în calitate de însoţitori de vagon, aceasta ne-a explicat că cei care vin să lucreze aici trebuie să aibă neamuri, prieteni care au cunoscuţi printre şefi, iar ei ştiu cum şi la cine să apeleze. „Dacă n-aveţi rude, mai bine staţi acasă. O să rămâneţi doar cu diploma. Nu se spune în faţă că trebuie să plăteşti 3000 de euro pentru a putea fi primit la lucru. Căile Ferate se află într-o situaţie delicată. Vor să-l schimbe pe Găgăuz. Toţi se tem. Mulţi stau închişi. Chiar şi un şef de tren, pentru că a luat mită mare. Dacă ţie ţi-ar da bani, nu ai lua? Toţi vor să mănânce bine, să trăiască frumos”, a povestit femeia. Ea ne-a atenţionat că, totuşi, există o regulă: „Trebuie să dai la toţi cei cu care lucrezi. Dacă nu o faci, te pârăşte. Împarte şi cu dispecerul, şi cu şeful de tren tot ce ai. Le dai lor 1000, dar în cursă vei face 3 mii. Totdeauna poţi face bani”. Concluzia doamnei a fost că „dacă ai cap, cunoscuţi, blat, dar şi bani, te descurci”. „N-o să-ţi pară rău dacă o să vii aici”, ne-a spus ea la despărţire.

Cu milioane, dar fără probe

La jumătate de an de la reţinerea sa de către poliţie, Gheorghe Moraru, şeful Direcţiei „Deservirea călătorilor” din cadrul Căilor Ferate, a fost scos de sub urmărire penală. Deşi MAI susţine că „au fost demarate toate acţiunile de urmărire penală şi operative de investigaţie”, cauza penală pe numele angajatului Gării Feroviare a fost clasată din lipsa faptului infracţiunii. Toţi cei peste 3 milioane de lei, confiscaţi de la Moraru şi despre care poliţia presupunea că provin din activitate ilicită, au fost restituiţi acestuia. Surse din cadrul MAI ne-au declarat că, pe întreagă durată a anchetei, Moraru nu a fost suspendat din funcţie şi mergea la serviciu. Din acest motiv, angajaţii se temeau să depună mărturie împotriva lui.

Gheorghe Moraru a infirmat toate acuzaţiile.

Va urma

Tatiana EŢCO, Victor MOŞNEAG
Acest articol de investigaţie a fost iniţiat ca urmare a adresărilor făcute la linia fierbinte anticorupţie, tel. 92-79-79. Linia fierbinte este lansată în cadrul proiectului «Sensibilizarea populaţiei despre fenomenul corupţiei», implementat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei cu sprijinul financiar al Ambasadei Britanice la Chişinău.

Trenul Corupţiei în Gara Chişinău (III)

Trenul corupţiei în Gara Chişinău (II)