Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Trenul Corupţiei în Gara Chişinău…

Trenul Corupţiei în Gara Chişinău (V)

269-trenNoul şef al Direcţiei „Deservirea călătorilor” din cadrul Căilor Ferate din Moldova (CFM), Nicolae Buza (foto), cel care ocupă funcţia deţinută anterior de Gheorghe Moraru,  a fost angajat în baza unor acte de studii false. Informaţia a fost confirmată de Ministerul Educaţiei (ME) şi de directorul liceului în care, potrivit lui Buza, ar fi susţinut bacalaureatul. În 2008, şi direcţia Misiuni Speciale (DMS) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a confirmat că diploma de bacalaureat a lui Nicolae Buza este falsă.

Nicolae Buza a obţinut diploma de bacalaureat în anul 2000, la vârsta de 25 de ani, când deja activa în subordinea lui Gheorghe Moraru. Conform diplomei pe care a prezentat-o la secţia cadre a CFM, Nicolae Buza a absolvit Liceul român-francez „Gheorghe Asachi” din Chişinău cu media 8,2 la examenul de bac. Urmând cursul firesc, în 2005, Nicolae Buza obţine diploma de studii superioare la Universitatea Real-Umanistică din Cahul. Licenţiat în drept, Buza s-a specializat în drept penal. A finalizat studiile superioare cu media 8,23.

„Nu este semnătura mea”

Boris Volosatâi, directorul Liceului „Gheorghe Asachi”, a spus că nu este prima dată când i se solicită astfel de informaţii. A depus sute de semnături la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în cadrul dosarelor de falsificare a diplomelor de bacalaureat. În cazul lui Nicolae Buza, directorul este convins că nu a avut un astfel de elev în liceul său. După ce i-am prezentat copia diplomei, Volosatâi a precizat: „Aceasta nu este semnătura mea, diferă totalmente. Niciodată nu am semnat astfel. Şi ştampila pare mai mare”, a declarat Volosatâi. După ce a verificat în arhivă, a spus că aşa serie şi număr de diplomă nu a fost niciodată eliberată de acest liceu.

Nicolae Buza susţine că directorul greşeşte când afirmă că el nu şi-a făcut studiile la „Gheorghe Asachi”. „Nu ştiu de ce directorul a spus că nu a avut un asemenea elev. Eu am 2000 de însoţitori de vagoane. Ce, eu pot să-i ţin minte pe toţi?”, ne-a întrebat retoric noul şef al Direcţiei „Deservirea călătorilor”.

„E imposibil”

Oficial, Nicolae Buza a absolvit în 2005 Universtitatea Real-Umanistică din Cahul. Această universitate nu mai există. Este închisă după ce în activitatea ei au fost depistate mai multe nereguli. Acum, universitatea se află în proces de lichidare. Iniţial, Valeriu Lupu, administratorul insolvabilităţii, a spus că toată arhiva instituţiei a ajuns la secţia CCCEC din Cahul. De la Centru am fost redirecţionaţi la Procuratura Anticorupţie Cahul, de unde, pe un ton brutal, am fost informaţi că „nu ştim cine se ocupă de aceste documente şi nu vă putem ajuta”. Ulterior, oficiali din cadrul ME au precizat că, în 2005, nu au fost eliberate diplome cu seria AL, care figurează în actul de studii al lui Nicolae Buza.

„E imposibil”, a reacţionat presupusul absolvent. „Am învăţat la „Gheorghe Asachi” şi la Cahul. Eu vă spun aşa cum este. Ştiu că, în 2008, diplomele au fost verificate şi de cei de la misiuni speciale. Totul e corect. Sunt vorbe cu scopul de a induce lumea în eroare”, ne-a asigurat Buza.

Ordonanţă de refuz şi…?

În 2008, DMS din cadrul MAI a verificat autenticitatea actelor de studii ale mai multor angajaţi ai CFM. Au fost depistaţi 10 şefi de tren cu acte de studii false, printre care şi Nicolae Buza. „Atunci noi am intentat un dosar penal în privinţa unui şef de tren pentru contrabandă şi în cadrul examinării dosarului s-au solicitat documentele de studii. Ca să fii şef de tren, trebuie să ai studii superioare sau, cel puţin, medii tehnice de specialitate. Atunci s-a solicitat informaţia la toţi şefii de tren numiţi în timpul fostului şef Moraru. În urma solicitării, s-a depistat că, din 12 şefi de tren numiţi de Moraru, 10 nu aveau studii superioare, inclusiv Buza. Acesta a prezentat la secţia de cadre două diplome. Am făcut o interpelare la Liceul „Gheorghe Asachi” şi ne-au răspuns că diploma este falsă. În baza acesteia, el a absolvit universitatea. Informaţiile acumulate au fost trimise către Poliţia Transporturi pentru a emite o decizie”, a declarat pentru ZdG unul dintre poliţiştii care s-au ocupat atunci de caz.

Toţi poliţiştii implicaţi în 2008 în investigarea acestui caz îşi amintesc de el, dar afirmă că nu cunosc decizia. După ce ne-au trimis de la unul la altul, ne-au recomandat să aflăm finalul cazului de la Comisariatul de Poliţie în Transporturi Chişinău. „În 2008 a fost emisă ordonanţa de refuz (de începere a urmăririi penale – n.r.). Informaţia iniţială a fost înregistrată în baza semnalului operativ al DMS. Au fost interpelate instituţiile care au emis diplomele şi s-a confirmat că documentele sunt autentice şi sunt înregistrate conform numerelor de ordine. Dacă nu greşesc, sunt şi declaraţiile directorului Liceului „Gh.Asachi”, care susţine că semnătura din diplomă îi aparţine”, informează surse din cadrul Comisariatului de poliţie în transporturi Chişinău.

Amintim că directorul Liceului „Gh. Asachi”, după ce a văzut semnătura din copia diplomei, a afirmat cu certitudine că aceasta nu-i aparţine.

„Nu ştiu ce să zic”

Gheorghe Efrim, directorul CFM, susţine că Nicolae Buza a fost angajat în funcţia de şef al Direcţiei „Deservirea Călătorilor” în baza unei cereri. „El a fost „nacealnik rezerva provodnikov”, ştia bine oamenii de acolo”, expune Efrim motivul pentru care i-a acceptat cererea fostului subaltern al lui Gheorghe Moraru. Directorul CFM s-a arătat surprins că diplomele de studii deţinute de Nicolae Buza nu sunt veridice. „În secţia de cadre este ancheta lui, îndeplinită documental. Este tot acolo, eu mai mult nu ştiu nimic. El a fost angajat prima dată ca şef al unei subdiviziuni, în baza acelor acte. Nu ştiu ce să zic. Probabil, va fi demis dacă se va demonstra că actele de studii sunt false. Dar ce, presa se ocupă cu aşa ceva? Eu credeam că SIS-ul sau alte organe”, povesteşte nedumerit Gheorghe Efrim. Acesta susţine că nu a ştiut că pe faptul actelor false ale lui Nicolae Buza s-a sesizat şi MAI-ul încă în 2008.

Ministrul Anatol Şalaru a afirmat pentru ZdG că a auzit de faptul că diplomele de studii ale lui Buza ar fi false, dar că Gheorghe Efrim l-a asigurat că CCCEC-ul s-a ocupat de caz şi nu a depistat vreun fel de ilegalităţi. Contactaţi de ZdG, cei de la Centru însă au infirmat că ar fi avut tangenţe cu acest caz.

Situaţia s-a schimbat. E mai rău

Deşi a fost numit în funcţie la începutul lunii martie, angajaţii de la CFM susţin că Nicolae Buza a reuşit deja să schimbe situaţia în cadrul Direcţiei. Doar că nu în mai bine, aşa cum sperau ei iniţial, atunci când Şalaru şi Efrim ar fi spus că în funcţia de şef al Secţiei „Deservirea Călătorilor” va fi numită o persoană din afară, care să nu fie implicată în toate activităţile presupuse corupte de la CFM. „Totul e pe vechi, ba chiar mai rău. Continuă persecutările şi colectarea de taxe ilegale”, povestesc angajaţi ai CFM.

Aceştia susţin că între Moraru şi Buza există o strânsă relaţie de prietenie, ba chiar că ultimul i-ar fi cununat fiul lui Moraru, şi că cei doi ar fi cumetri. De partea cealaltă, Nicolae Buza cataloghează toate aceste afirmaţii ale subalternilor drept neadevăruri. „Relaţiile mele cu Moraru sunt foarte rele. Nu pot să vă spun de ce. Sunt chestiile noastre personale. Eu am avut părerea mea întotdeauna, el părerea lui. Nu sunt rudă cu Moraru. Nu am nimic cu acest om”, zice Buza despre consăteanul şi, totodată, fostul său şef, Gheorghe Moraru.

„Nu îi prind eu, ci vama”

„Toate provocările care vin la ZdG vin din partea unor oameni care pe timpul fostei guvernări făceau tot ce le dorea inima, iar acum au probleme. Dacă sunt demişi, înseamnă că există motive”, explică Buza. „E clar că oamenii pe care îi eliberezi din funcţii sunt foarte revoltaţi şi spun fel de fel de lucruri. Nu îi prind eu, ci vama de la Breansk, Moghiliov etc. Ei îi depistează că transportă nelegitim diferite mărfuri, ne dau nouă materialul, iar noi luăm măsuri. Acum, când totul se face după lege, nu li-i convenabil. Oamenii care au stat lângă Moraru scriu acum peste tot”, a încheiat Nicolae Buza.

Va urma

Victor MOŞNEAG, Tatiana EŢCO