Trenul Corupţiei în Gara Chişinău (II)

Pentru angajarea în calitate de şef de tren trebuie să achiţi taxa de 20 de mii de Euro, iar pentru însoţitor, 2 mii. Dacă eşti demis, pentru reangajare trebuie să plăteşti din nou aceeaşi sumă. Adiţional acestor bani, pentru fiecare rută însoţitorii mai achită câte 50 de euro şi în fiecare sâmbătă câte 100 de lei. Banii adunaţi, care depăşesc cu mult salariul unui funcţionar al Căilor Ferate, ajung prin intermediari de încredere la Gheorghe Moraru, şeful Direcţiei “Deservirea călătorilor”, persoana responsabilă de angajări şi demiteri, susţine unul dintre subalternii acestuia, care a sunat la Linia Fierbinte a Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC).

Gheorghe Moraru lucrează în cadrul Întreprinderii de Stat “Căile Ferate” de 40 de ani. După ce a lucrat însoţitor şi şef de tren, acesta se află deja de 15 ani în fruntea Direcţiei “Deservirea călătorilor”. La momentul reţinerii acestuia, în luna februarie curent, poliţia susţinea că, în urma cercetărilor, a depistat că Moraru activa după aceeaşi schemă de corupţie de când avansase în funcţia pe care o deţine în prezent.

Declaraţii dure, sursă anonimă

Juriştii CAPC, în urma discuţiilor cu subordonatul lui Moraru, au aflat că această schemă de corupţie este o filieră de rude-şefi de tren, persoane de încredere ale lui Moraru, care adună banii de la însoţitori, intermediază angajările. Anume pe ei trebuie să-i ştii ca să fii angajat. 20 mii de Euro pentru angajarea unui şef de tren şi 2 mii pentru însoţitor de vagon – aceasta este taxa. Banii săptămânali pentru verificarea vagoanelor îi adună un subordonat de-al lui Moraru. În fiecare sâmbătă, acesta verifică dacă este în ordine vagonul şi însoţitorul îi dă 100 de lei. Dacă nu oferă aceşti bani, însoţitorul riscă să primească “zameceanie”, iar pentru 3 obiecţii este demis.

Odată eliberat din funcţie, acesta trebuie să achite iarăşi taxa de angajare de 2 mii de Euro, din care motiv toţi dau câte 100 de lei. O altă situaţie pe care o evită însoţitorii este depistarea de către poliţie a călătorilor fără bilete, problemă pe care o rezolvă tot Moraru şi care costă mult. El decide dacă să angajeze sau nu o persoană, fireşte dacă achită cât i se cere, a declarat sursa anonimă.

Pentru fiecare rută, însoţitorii de vagon achită şefului de tren câte 50 de Euro/Dolari, împreună cu documentele pentru lenjerie. Pe ruta Chişinău-Bucureşti, taxa se achită în vagonul 4. În trenul Chişinău-Sankt Petersburg, banii se colectează în vagonul 7, între staţia Jmerinka şi vama moldovenească, a detaliat angajatul.

Răfuială politică

Gheorghe Moraru susţine că toate acuzaţiile la adresa lui sunt prostii şi vin de la nişte persoane care, pe parcursul anilor, au fost eliberate din funcţie. “Nişte beţivi şi nişte trântori, care n-au vrut să muncească şi au fost daţi afară, iar acum sunt supăraţi pe mine. Ei caută nod în papură de mult, pentru că unii vroiau să-mi ocupe locul, iar alţii nu erau mulţumiţi de ordinea pe care o fac eu la serviciu”, este convins Moraru.

Şeful acuzat ne-a spus că toate problemele sale au implicaţie politică. “A fost un act politic, o răfuială. Şi la moment tot mai este. Aici lucrează peste 2 mii de persoane, din partea mai multor partide. Au venit cu tot felul de verificări. După ce nu mi-au găsit nimic, au ajuns să-mi spună: uăi, tu trebuieşti închis. Era în februarie, chiar înaintea alegerilor. În colectiv mă scăpasem cu vorba că poate ar fi bine să fie ales un partid, dar nu celălalt. Poate nu trebuia să fac asta. Şi au început să scrie, să mă ponegrească, de aceea am şi fost închis, dar după ce-au văzut că nu-s motive să fiu închis, m-au eliberat. M-au ponegrit, iar la momentul de faţă mai sunt persoane care caută să-mi găsească ceva, mai scormonesc. La noi, dreptatea e la fundul mării”, a declarat Moraru.

Corupţie recunoscută, dar nepedepsită

Şeful Direcţiei “Deservirea călătorilor” ne-a spus că niciodată nu a angajat pe cineva la rugăminţile acestuia sau contra bani. Pe toţi îi refuză. “Sunt indicaţii de mai sus, de unde vreţi: “primeşte-l, te rog, pe acesta, aranjează-l pe celălalt”. Ce fac ei, tovarăşii care trimit neamurile la mine să-i “aranjez”, eu nu ştiu. Ştiu doar că-i trimis de cutare. M-a rugat, vorbă nu poate să fie. Înţelegeţi cum vin însoţitorii la noi?”, ne-a explicat Moraru. El susţine că are un carnet în care a scris data angajării însoţitorului, numele acestuia, dar şi al persoanei “de sus” care l-a “aranjat”. Moraru ne-a spus că nu poate să ne arate aceste notiţe, deoarece ar intra într-un scandal foarte mare, pentru că sunt implicaţi “oameni mari, mai sunt persoane din listă care se află la putere şi mâine-poimâne vor veni iarăşi şi m-or închide. Dacă am să vă arăt acest document, ei vor spune “dap’ aista ne vinde”. Nu-i normal să vă arăt, pentru că nu aş fi corect faţă de cei care m-au rugat să-i angajez. Lista am arătat-o „prietenilor” noştri, care atunci m-au reţinut”, a declarat Moraru.
El afirmă că-şi va da demisia în aceeaşi zi în care un însoţitor sau şef de tren, care lucrează de mai mulţi ani, va spune că el l-a “aranjat”.

Juristul Vlad Gribincea a declarat că în situaţia în care un funcţionar angajează persoane la indicaţia/comanda cuiva, atunci ambele persoane se fac vinovate de corupţie şi trebuie pedepsite.

Însoţitorii la gară, ca ursul la miere

La întrebarea ZdG de ce este atât de solicitată meseria de însoţitor de vagon, Gheorghe Moraru a răspuns că unul dintre motive ar fi faptul că tinerilor le place să călătorească. Salariul unui însoţitor e de circa 4 mii de lei, ne-a declarat Moraru. “Unii vin aici pentru că nu au unde munci. Deocamdată, Calea Ferată mai este, roţile se învârtesc, leafă primesc la vreme. Mulţi dintre aceştia doresc anume la Moscova, pentru că au rude care muncesc acolo. Astfel se întâlnesc, le duc vreun pachet de mâncare, aceia le dau câte o haină. Iată acestea-s la moment principalele motive care atrag oamenii la gară, ca ursul la miere”, a menţionat Moraru, catalogând afirmaţiile unor însoţitori de vagon, potrivit cărora, în trecut, din această meserie îţi puteai procura apartament şi maşină, drept prostii, spuse pentru a se lăuda. “De 15 ani lucrez şef de direcţie şi nu am auzit ca cineva să-şi fi făcut bani de casă sau de maşină. Da, ei pot să se învârtească, să ia un om fără bilet, să ducă ceva la Moscova, poate au legături cu clienţi de prin Ucraina, Rusia, cineva care te roagă să transmiţi la rude vreun colet şi-ţi dă 10—20 de lei, mai sunt călători cărora le-a plăcut cum însoţitorul i-a dat un ceai şi îi lasă “ceaievîie”. Iată cum ar putea el să facă un ban, dar nicicum nu fură din banul statului”, ne-a explicat Moraru.

3 mil. de lei munciţi

Cele 3 mil. de lei, confiscaţi de la Gheorghe Moraru şi despre care poliţia presupunea că provin din activitate ilicită, i-au fost restituiţi până la “ultima copeikă”, ne-a spus el.

“Toată viaţa mea am muncit, am lucrat la Calea Ferată 40 de ani. Pentru cât am muncit, mi se pare că nu suma asta de bani trebuie s-o am. Când a fost judecata, am găsit toate motivele că eu n-am furat, cum spuneau ei, de la stat sau cine ştie cum. Le-am dovedit toate: de unde şi cum am făcut banii. Fiecare cetăţean are dreptul să se ocupe cu careva bişniţă. Pe timpul când apartamentele costau foarte puţin, împreună cu sora, cumpăram apartamente mai ieftine, făceam reparaţie şi le vindeam. Aşa câştigam bani. Pe urmă am construit o casă, am vândut-o, apoi alta, tot aşa. Am muncit, înţelegeţi sau nu? Cum se spune, mâna în buzunarul statului n-am vârât-o niciodată”, a conchis Moraru.

Dosar clasat, apoi  redeschis

În septembrie curent, la jumătate de an de la reţinerea lui Moraru, acesta a fost scos de sub urmărire penală. Săptămâna trecută, am cerut insistent de la procurorul Răţoi, care a lucrat la acest dosar, dar şi de la superiorul acestuia, Chitoroagă, să ne ofere mai multe informaţii despre anchetă. De asemenea, am solicitat accesul la dosar. A doua zi, serviciul de presă al Procuraturii Generale ne-a informat că procurorul general, Valeriu Zubco, a dat indicaţii să ni se dea urgent un răspuns. Doar peste 5 minute, serviciul de presă ne-a anunţat că procurorul nu poate răspunde acum şi că vom primi un răspuns în termene legale. Marţi, Valeriu Zubco ne-a comunicat că nu putem avea acces la dosar, deoarece acesta a fost redeschis, iar urmărirea penală va continua.

Găgăuz neagă fenomenul mitei

Miron Găgăuz, directorul general al Întreprinderii de Stat Căile Ferate, ne-a declarat că nu este la curent cu faptul că se plăteşte mită pentru a obţine un post de însoţitor de vagon. Acesta ne-a spus că ar trebui să întrebăm organele abilitate ale statului pentru a ne informa şi nu simpli lucrători.

“Ce om normal ar plăti 2000 de dolari mită ca să fie angajat la un serviciu unde va avea un salariu de 1400 de lei? Câţi oameni au această sumă de bani în R. Moldova?”, ne-a întrebat Găgăuz. Acesta a negat şi declaraţiile lui Gheorghe Moraru, conform cărora sunt angajate persoane propuse de şefii Gării. “Credeţi că eu am timp să mă ocup de angajarea însoţitorilor?”, a mai adăugat el.

Miron Găgăuz a negat faptul că Moraru a lucrat pe timpul anchetei şi ne-a spus că de 10 ani, de când este director, au existat zvonuri precum că Moraru ia bani, însă le-a argumentat prin faptul că există mulţi însoţitori de vagoane care făceau ilegalităţi, iar odată depistaţi, ei au fost daţi afară, şi astfel au prins ură pe Gheorghe Moraru şi au început să răspândească diferite zvonuri false. “Oare acest Moraru e cel mai deştept inculpat de nici o instituţie a statului nu îl poate depista? Nu credeţi în zvonuri, şi  scrieţi bazându-vă pe fapte verificate,” a încheiat  directorul general al Întreprinderii de Stat Căile Ferate.

Tatiana EŢCO, Victor MOŞNEAG

Acest articol de investigaţie a fost iniţiat ca urmare a adresărilor făcute 
la linia fierbinte anticorupţie, tel. 92-79-79. Linia fierbinte este lansată 
în cadrul proiectului «Sensibilizarea populaţiei despre fenomenul corupţiei», 
implementat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei 
cu sprijinul financiar al Ambasadei Britanice la Chişinău.

Trenul Corupţiei în Gara Chişinău (III)

Trenul corupţiei în Gara Chişinău



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

13 comentarii

  1. teo

    Daca-l credeti cumva pe Moraru, atunci halal de asa jurnalisti.
    Prost sa fii si sa nu-ti dai seama cum sa muncesti cinstit in aceasta tara saraca si sa ai 3 mil. lei?
    Fura tot de rupe pamantul din CFM si nimeni nimic nu-i poate zice ca el se considera acolo “buricul pamantului”. Si-i corect spus ca toate rudele de pana in al nnnnnn-lea neam sunt angajati la CFM. Ar fi bine sa fie cercetate toate neamurile si rudele si intrebate cum si-au facut case si apartamente in Chisinau.

  2. cuciu

    Cred ca degeaba ataci jurnalistii, pentru ca ei doar si-au facut meseria. concluzia ti-o faci tu, daca e sau nu posibil sa faci 3 milioane de lei cinstit in Moldova…Si vad ca ti-ai facut-o.

  3. Tatiana Etco

    Multumesc Cuciu pentru comentariul tau. Draga Teo, sper ca esti de acord ca nu ar fi fost corect, atata timp cat intr-un articol scris de noi este acuzata o persoana, sa o lipsim pe aceasta de dreptul de a-si expune pozitia si parerea. Din fericire, nu suntem noi cei care judecam sau acuzam, ci doar va transmitem voua, cititorilor nostri, ceea ce reusim sa aflam despre o anumita situatie, un fapt.

  4. teo

    Am tot respectul pentru jurnalistii care incearca sa arate adevarul despre unele intreprinderi de la noi din tara. Si n-am zis-o cu nici un rau, am vrut dar sa spun sa nu-i credeti pe acesti escroci ca Morari.

  5. Valeri

    Dacă se porneşte un dosar, aceasta subînţelege că sunt destule probe.Dacă dosarul este clasat sunt 2 variante:1.Probele pentru pornirea dosarului n-au fost suficiente sau au fost fabricate. 2.Dosarul a fost clasat intenţionat,adică contra unor recompense.Şi în prima şi a doua variantă principala vină o poartă oamenii legii, deoarece merge vorba de competenţa lor şi cît de cinstiţi sunt ei.Jurnaliştii au ridicat una din multiplele probleme din societate. Însă nici ei nici noi cititorii nu vom cunoaşte realitatea nici odată. O cunosc numai acei care au acces la materialele dosarului şi sunt competenţi să facă difirenţă între cele fabricate şi cele probe distruse intenţionat.Însă vor vrea aceştea să ne comunice nouă realitatea?Cu părere de rău corupţia a pătruns în toate structurile statale şi sunt necesare măsuri concrete dar nu de chemări şi planuri goale de luptă cu corupţia.Anume asta şi se face în ultimii ani,iar măsurile propuse de comisii mari statale, deseori facilitează procesele de corupţie. Declar aceasta deoarece m-am luptat cu corupţia într-o structură statală, pînă nu a venit indicaţia de sus să fiu eliberat din funcţie fără ca să mi se învoce un motiv.

  6. http://odl-singera.blogspot.com/

    Cate aberati iin articolul dat…;-)))) Ma faceti sa rid fratilor…;-))) Sa faci 3 mil de lei cinstit in Moldova…;-)))) De ce nu l-ati intrebat dar sora lui Morari, Olea tot 3 mil de lei a facut cinstit din vinzarea apartamentelor??? ;-)))))

  7. MD

    <> Nu prea am inteles fraza, despre care betivi vorbeste, despre majoritatea angajatilo de la CFM!? Spun doar acei careau curajul, legaturi sau nu au ce pierde, in rest tac pentru a nu fi concidiati, asta e. A muncit saracul, asa a muncit ca iua gasit acasa 3 milioane…Mai sunt vreo citeva conturi bancare aflate la el cit si la persoane terte prin intermediul caruia se foloseste, vreo citeva apartamente, mobila de lux de citeva sute de mii de euro, sarmanul a muncit din greu.
    E drept despre angajare, despre sef de tren, despre ceai, va asigur pe proria experienta. Ce sa faci, asa e in tara noastra cei cu dreptate sunt ,,Nişte beţivi şi nişte trântori” si cum mai spune domunul Moraru pentru el ,,dreptatea e in fundul marii”

  8. Silvera

    Nu sunt saraci nici sefii de trenuri, nici insotitorii, sa vedeti ce case si-au inaltat si cu ce limuzine se plimba, din banii “munciti cinstit”.

  9. skoda

    SILVERE-НЕ ВСЕ ПРОВОДНИКИ ШИКУЮТ И НЕ ВСЕ ЗАНИМАЮТСЯ ПРОВОЗОМ КОНТРОБАНДЫ

  10. fast

    Silvera–Vorbesti de parca, ai fost la toti ce mii de lucratori de la CFM,, limuzine”, ,,castele”. Fii punctuala a vorbi de pe drumuri fiecare e in stare. Da sunt o categorie de sefi de tren, dar insotitorii pe care ii cunosc eu lucreaza doar sa-si faca stajul de munca, de altfel demult ar lepada serviciu. Imi este interesant despre care ,,bani cinstiti” vorbesti? Oare ei ii furau?ti-au luat din buzunar? Sau daca aveai nevoie sa transmiti vreo o cutie parca era in favoare doar a lui…Fii pe pace de la cutia cea vine parte sefului de deservire a calatorilo, seful de tren, vamei, politite in transport, chiar si acelei persoane care face curatenie in vagon…Se vede ca inca esti mica de tot Silvera, inca multe lucruri nu cunosti care se fac in tara!!!!!

  11. Silvera

    skoda: большинство проводников и начальников поездов международношо сообщения не бедствуют и в самом деле шикуют.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *