Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Statul - păcălit cu 10…

Statul – păcălit cu 10 mln de euro

Conducerea ÎS “Moldelectrica” a cheltuit “ineficient şi nejustificat” aproximativ 156,2 mil. de lei (10 mil. de euro) în procesul achiziţiei unor bunuri şi servicii. Întreprinderea, fondată de Ministerul Economiei (ME), nu cumpăra marfa direct de la producători sau de la reprezentanţii oficiali ai acestora, ci prin intermediul unor intermediari, care majorau nejustificat preţurile.

Aceste concluzii se conţin într-un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), prezentat în cadrul unei şedinţe publice, marţi, 30 aprilie. Controlul a cuprins activitatea Moldelectrica în anii 2008-2011.

Toate drumurile duc către fostul şef

Potrivit raportului, majoritatea agenţilor economici care intermediau cumpărarea de mărfuri şi produse pentru Moldelectrica erau interdependenţi unii de alţii, aveau angajaţi şi factori de decizie comuni, aceleaşi adrese de oficii şi depozite, au efectuat livrări şi procurări unul altuia sau au participat în comun la aceleaşi licitaţii şi concursuri de achiziţii, care, până la urmă, erau formale.

Deşi nu a fost făcut public acest lucru, persoane care au elaborat raporul afirmă că în spatele tuturor intermediarilor se află Valeriu Usatîi, fost şef la “Moldelectrica”, acum acţionar la “Energbank” şi fondator la firma “Energoimpex” SA. Cu ambele, “Moldelectrica” a făcut afaceri de milioane în perioada de referinţă.

“Analiza contractelor de achiziţii a arătat că întreprinderea a evitat cu bună ştiinţă posibilitatea procurării de bunuri şi servicii direct de la producători sau de la reprezentanţii oficiali ai acestora în R. Moldova”, se spune în raportul ANRE.

421-moldelectrica

9 mil. de lei, intermediarilor

În raport sunt prezentate mai multe exemple şi scheme prin care banii publici, cel mai probabil, ajungeau în buzunarele celor care conduc oficial sau din umbră întreprinderea. Cei mai mulţi bani, “Moldelectrica” i-a cheltuit inutil la procurarea, în perioada 2009-2011, de la o companie din Suedia, a unor utilaje în scopul modernizării echipamentului staţiilor electrice. Pentru 32 de obiecte energetice s-au plătit 39,7 mil. de lei. Pentru că, la momentul instalării, acestea înregistrau multiple erori funcţionale, “Moldelectrica” a recurs la achiziţionarea unui alt utilaj cu aceleaşi capacităţi funcţionale. În urma acestei situaţii, întreprinderea a cheltuit suplimentar şi ineficient alte 38,2 mil. de lei.

Totodată, aproape 9 mil. de lei au fost cheltuite pentru plata mai multor intermediari la procurarea din Suedia a echipamentului pentru SE Vulcăneşti. Astfel, din 8,9 mil. de lei, achitate pentru livrarea de bunuri, 3,7 mil. de lei (41,6%) a fost costul de livrare al intermediarului din România şi 5,2 mil. de lei (58,4%) – adaosul aplicat de către cel de-al doilea intermediar, din R. Moldova. Deşi utilajul a fost procurat de către “Moldelectrica” în 2008, cu termenul de garanţie de 12 luni de la momentul livrării, lucrările de montare a acestuia au fost contractate abia la sfârşit de 2012 sau după 4 ani. Costul acestor lucrări a fost de 6,5 mil. de lei sau 73% din costul total al utilajului procurat. În această perioadă, “Moldelectrica” avea contracte de achiziţionare a bunurilor şi servicilor, semnate cu producătorul din Suedia, apelând astfel, conform autorilor raportului, nejustificat la intermediari.

Automobile prin intermediari

Astfel de scheme au fost folosite şi la achiziţionarea altor bunuri. Deşi în 2008 “Moldelectrica” avea contracte de achiziţie a pilonilor din beton armat direct de la producători din Ucraina, conducerea întreprinderii de stat a decis procurarea acestora prin intermediari. De altfel, la concursul privind achiziţia pilonilor din beton armat au participat trei agenţi economici. “Moldelectromontaj” SA, ZAO “Beton Nova” şi “Nord Energo” SRL. Deşi printre participanţii care au aplicat la acest concurs era şi un producător de piloni, ZAO “Beton Nova”, din Ucraina, “Moldelectrica” i-a preferat pe cei de la SRL “Nord Energo”, care au oferit cel mai mic preţ. Potrivit informaţiilor deţinute de către Serviciul Vamal, pilonii contractaţi de “Moldelectrica” de la SRL “Nord Energo” de fapt au fost procuraţi de ultimul de la ZAO “Beton Nova”.

„Moldelectrica” a cumpărat două maşini, tot prin intermediari, deşi le putea lua direct de la dealerul companiei producătoare din R. Moldova. În urma acestei tranzacţii, s-au plătit suplimentar 1,6 mil. de lei.

Cheltuieli inutile şi ineficiente de 12,4 mil. de lei au fost constatate şi la realizarea lucrărilor de construcţie-montaj pentru alimentarea cu energie electrică a Portului Internaţional Liber “Giurgiuleşti”. Contrar destinaţiei, la solicitarea lui Ghenadi Dimov, director “Moldelectrica”, au fost utilizate alte 3,4 mil. de lei pentru procurarea unui depozit în zona economică liberă, deşi, în 2009, acest obiect era estimat de organul cadastral la 390,3 mii de lei.

„Moldelectrica” tace

Şi la capitolul investiţii au fost admise nereguli. Întreprinderea, în loc să reutileze unele spaţii existente, a optat pentru construcţia unor spaţii noi (54 de căsuţe pentru instalarea panourilor de evidenţă a energiei electrice), cheltuielile pentru construcţia unui metru pătrat ridicându-se în unele cazuri până la 15 mii de lei, iar costul total – la 18 mil. de lei.

Reprezentanţii “Moldelectica” au lipsit de la şedinţa publică a ANRE. Ei au expediat o scrisoare prin care şi-au exprimat dezacordul cu unele constatări din actul de control. Şi încercările ZdG de a discuta cu cei de la “Moldelectica” şi cu Valeriu Usatîi au eşuat.

Hotărârea ANRE şi actul de control au fost expediate pentru informare Parlamentului, Guvernului, Curţii de Conturi, Ministerului Afacerilor Interne, nu şi Procuraturii Generale, aşa cum se proceda de obicei – pentru examinare după competenţă.