Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Sinistraţii furaţi

Sinistraţii furaţi

284-sisnistDe la Briceni la Ocniţa, Râşcani sau Ştefan-Vodă, prin satele cele mai năpăstuite de inundaţiile din 2008, Criva, Drepcăuţi, Lipcani, Şirăuţi, Bălăsineşti, Văratic, Duruitoarea, Naslavcea, Răscăieţi, Purcari, Talmaz, au discutat cu sinistraţii… Timp de jumătate de an, o comisie condusă de deputatul liberal Gheorghe Brega a verificat modul în care au fost gestionate ajutoarele destinate victimelor inundaţiilor.

Bilanţul verificărilor este unul înspăimântător. Circa 26 mil. de lei, mii de litri de apă potabilă, sute de kilograme de provizii, mii de litri de motorină, tone de ciment, sute de pompe electrice şi chiar câteva zeci de bărci cu motor au dispărut în direcţii necunoscute. Parlamentul a decis ca, în temeiul concluziilor comisiei, Procuratura Anticorupţie să demareze o anchetă penală.

Deputatul Gheorghe Brega recunoaşte că iniţiativa acestor verificări îi aparţine. „Sunt din Drepcăuţi, localitate care a suferit foarte mult în urma inundaţiilor din 2008. Am aflat de la oamenii din satul meu că, pe seama nenorocirii lor, unii funcţionari locali sau raionali şi-au cumpărat automobile de lux, apartamente la Chişinău sau chiar peste hotare. Am vrut să aflu mai multe şi astăzi nu sunt bucuros de câte le-am aflat”, spune Gheorghe Brega.

Amintim că, în urma inundaţiilor din 2008, au suferit peste 2 mii de familii. În total, 342 de case au fost distruse. Pagubele materiale au fost estimate la 82 mil. de lei.

Ex-ministrul Baldovici şi colega sa de clasă

Brega afirmă că, din suma de 64 de mil. de lei, colectaţi pentru sprijinul sinistraţilor, 26 de mil. nu figurează în niciun act contabil. „Situaţia în aceste localităţi poate fi descrisă cu greu. Am constatat că, în 80% din cazuri, pentru sinistraţii rămaşi fără case au fost achiziţionale locuinţe nelocuibile, cu un grad avansat de avariere. Şi până în prezent, sute de familii locuiesc în casele care au fost inundate, pe la rude sau chiar pe la străini. Unii cer rezilierea contractelor prin care statul se obliga să le construiască sau să le reconstruiască locuinţe, dar nu e simplu, deoarece schemele utilizate de fostul Guvern şi de fostul ministru al Construcţiilor, Vladimir Baldovici, sunt deja camuflate”, explică Brega.

Membrii comisiei au constatat, bunăoară, că Ministerul de atunci al Construcţiilor lucra în parteneriat cu firma INEP LUCK, cu sediul în satul Nemţeni, raionul Hânceşti. Anume această firmă a fost singura responsabilă de construcţia şi de reconstrucţia caselor sinistraţilor din întreaga republică. Zeci de familii s-au plâns comisiei pe calitatea lucrărilor efectuate de această firmă, dar şi pe tergiversarea realizării prevederilor contractuale.

Directoarea INEP LUCK este Irina Pricop, din satul Nemţeni. Marţi, 13 iulie, ea se afla în gospodăria părinţilor săi, afectată de inundaţiile din ultima săptămână. „Casa se ţine, dar apa stă baltă. Dacă nu se va scurge, vai de capul nostru”, spune Irina. Am întrebat-o dacă a încheiat lucrările de reconstrucţie, începute după inundaţiile din 2008. vMai avem”, recunoaşte directoarea firmei. Ea spune că nu a aflat nimic despre raportul comisiei Brega şi că habar nu are că oamenii ar fi nemulţumiţi. „O familie a refuzat să-i mai construim casă, iar alta a avut nişte obiecţii la calitate. Mai mult nu cunosc nimic. Dacă nu am reuşit la timp, e pentru că nu ne-au fost alocaţi la timp banii necesari pentru lucrări”, spune Irina Pricop. Insist să aflu dacă o fi fiind adevărate informaţiile potrivit cărora ea ar fi nimeni alta decât colega de clasă a fostului ministru al Construcţiilor, Vladimir Baldovici, şi el din satul Nemţeni, inundat astăzi. „Da, am fost într-o clasă, suntem dintr-un sat, dar firma a participat la licitaţie. Nu ministrul a ales-o”, explică Irina, deplângând casa părinţilor lui Vladimir Baldovici, inundată şi ea în aceste zile.

Deşi Irina Pricop vorbeşte despre o oarecare licitaţie, pe http://www.tender.gov.md lipseşte orice informaţie despre vreo licitaţie publică privind selectarea firmei responsabile de construcţia şi reconstrucţia caselor sinistraţilor.

Ajutaţi pe criterii politice

Comisia care a investigat gestionarea fondurilor destinate sinistraţilor de pe urma inundaţiilor din 2008 a constatat că guvernarea PCRM constituise grupuri formate doar din oamenii lor, care lucrau pentru susţinătorii lor.

„Reprezentanţii INEP LUCK doar precizau volumul lucrărilor şi cantitatea materialelor de construcţie necesare. Datele erau introduse într-un proces-verbal, indicându-se preţuri diminuate. Pe de altă parte, la Ministerul Construcţiilor era prezentat un deviz local de cheltuieli, nesemnat, neautentificat, potrivit căruia reparaţii ar fi fost efectuate deja, în valoare de zeci de mii de lei. Banii erau primiţi în temeiul acestor devize locale de cheltuieli. Apoi, sinistraţii erau compensaţi în baza proceselor verbale, întocmite în temeiul unor costuri diminuate. Diferenţele, de obicei foarte mari, au şi constituit cele 26 de mil. de lei. Un fel de contabilitate dublă…

Au fost delapidate sume mari. La Lipcani am descoperit devize de 102 mii de lei, iar recompensa de 800 de lei…”, argumentează Gheorghe Brega. El aminteşte că au dispărut vreo 40 de ferestraie electrice, din cele 87, donate din străinătate, circa 3000 de litri de apă potabilă, din cantitatea de 5820, donată de Estonia. Pe lista ajutoarelor dispărute figurează corturi, pompe electrice, bărci cu motor, trimise de donatori din Austria. Potrivit lui Brega, pe parcursul campaniei electorale, au fost descoperite mai multe donaţii făcute de comunişti din loturile destinate sinistraţilor. La Costeşti, Ialoveni, bunăoară, au fost repartizate zeci de seturi de bărbierit şi 2800 kg de produse alimentare.

Contactat de ZdG, prim-vicepremierul de atunci, Igor Dodon, a declarat că toate aceste date despre presupuse delapidări ar fi doar nişte opinii ale comisiei Brega, nu şi a procurorilor. Întrebat cum comentează plângerile oamenilor, Dodon ne-a asigurat că ar putea aduce alţi oameni, „care vor confirma că au fost ajutaţi”, confirmând, de fapt, concluziile comisiei Brega care constatase că ajutoarele au fost oferite, cu predilecţie, după criterii politice, în special simpatizanţilor PCRM.

Aneta GROSU