Singur împotriva tuturor

Protestează în faţa Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din R. Moldova pentru că a fost concediat. Este vorba de Vladimir Gaidău, fost angajat al Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova” (CFM). Acesta susţine că a fost eliberat din funcţie pentru că a adresat mai multe plângeri şi petiţii administraţiei Staţiei Bălţi-Slobozia, unde activa. În acelaşi timp, Gaidău bănuieşte că eliberarea sa din funcţie este legată şi de cazul “Domnişor”, în care băiatul său, Vitalie, este suspectat de tentativă de asasinare a maiorului de poliţie Constantin Domnişor şi pe care îl reprezintă în procesele de judecată. Însă administraţia Staţiei Bălţi-Slobozia a CFM îl califică pe acesta drept un angajat nedisciplinat, pe care atitudinea sa faţă de obligaţiile de serviciu l-a adus în situaţia în care se află. Cu toate acestea, unele nuanţe din acest caz lasă loc pentru mai multe interpretări.

Şomer de un an

Potrivit lui Gaidău, săptămâna viitoare, mai exact pe 19 noiembrie curent, se va împlini un an de când a fost eliberat din funcţie. În Ordinul nr. 147 semnat de Iurie Troşinschi, şeful Staţiei Bălţi-Slobozia, în baza căruia bărbatul a fost concediat, se menţionează că “în perioada anului 2007, vânzătorul de bilete în tren Gaidău V.N. nu o dată a fost sancţionat disciplinar”. Este vorba de două mustrări aspre, o mustrare şi o preîntâmpinare pentru încălcarea obligaţiilor de serviciu. Vladimir Gaidău, însă, are explicaţii pentru toate.

Despre cele două sancţiuni aplicate pentru că nu s-a prezentat la “judecată la nacialnic în cabinet”, bărbatul spune că, în timpul respectiv, el lucra conform graficului şi, pentru că nimeni nu l-a înlocuit, a fost nevoit să ignore invitaţia administraţiei. Şi despre celelalte pedepse, fostul angajat al CFM spune că au fost aplicate pe nedrept. “Băiatul meu a fost învinuit pe cazul “Domnişor” şi eu l-am reprezentat în instanţa de judecată, explică bărbatul, iar zilele respective trebuiau scoase din plan, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat”. În ce priveşte altă penalizare, bărbatul spune că nu a putut să lucreze din cauza unei probleme fiziologice, despre care şeful staţiei nici nu a vrut să audă.

Neprezentarea ca refuz

Valentin Stanţier, şeful Gării Bălţi-Slobozia, ne-a spus că acest caz este “o poveste lungă”, dar pentru informaţii mai detaliate ne-a direcţionat la administraţia Staţiei. Acesta l-a caracterizat pe Vladimir Gaidău drept o persoană nedisciplinată, care nu a vrut să-şi îndeplinească funcţiile. “De aceea a ajuns unde a ajuns la ziua de azi”, a opinat Stanţier. La rândul său, Iurie Troşinschi ne-a declarat că în cazul concedierii lui Gaidău el a procedat în conformitate cu Codul Muncii. Întrebat despre sancţiunile aplicate fostului subaltern, şeful Staţiei a invocat faptul că este bolnav şi că nici nu ţine minte prea multe despre acestea.

De menţionat aici faptul că în răspunsul primit de Gaidău de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bălţi se spune că, în cazul acestuia, angajatorul nu a încălcat procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare. Doar într-un singur caz, administraţia Staţiei nu a cerut explicaţii în scris şi nu a fost întocmit actul de refuz care să confirme că Gaidău nu a dorit să facă acest lucru. Însă acelaşi răspuns subliniază şi faptul că neprezentarea angajatului la şedinţa operativă a fost calificată drept refuz de a scrie lămurire.

Tentative eşuate

În ziua în care a fost emis ordinul de concediere a lui Vladimir Gaidău, Comitetul Sindical al Staţiei Bălţi-Slobozia a semnat un protocol prin care şi-a dat acordul la disponibilizarea sa. Acesta subliniază şi faptul că vânzătorul de bilete a fost invitat de trei ori la şedinţa comitetului, dar nu s-a prezentat.

Ana Mironiuc, preşedinta Comitetului Sindical al Staţiei Bălţi-Slobozia, a confirmat acest lucru. “Eu mă uitam când el venea de la lucru şi îl întâmpinam ca să-l chem la adunare. Însă el lua scrisoarea, o citea, o punea în buzunar şi ne spunea cuvinte urâte. De trei ori s-a întâmplat aşa”, relatează Mironiuc. Potrivit preşedintei, după aceste incidente, s-a ajuns la concluzia că Gaidău nu doreşte să-i fie apărate drepturile de către Comitetul Sindical. “Dacă era să vină la şedinţă, poate era să fie rezolvată altfel problema”, crede Ana Mironiuc.

După ce a aflat despre concedierea sa, bărbatul a depus o cerere de chemare în judecată a Comitetului Sindical al Staţiei Bălţi-Slobozia şi a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, ca să ceară anularea acordului de concediere. Însă la 29 decembrie 2007, Curtea de Apel Bălţi i-a restituit cererea, pe motiv că acordul organului sindical nu constituie un act administrativ, deoarece nu emană de la un organ administrativ, acest lucru ţinând de competenţa Judecătoriei Bălţi. Încheierea respectivă a fost menţinută şi de Colegiul Civil de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.

Dreptate cu megafon

“Mai multe adresări către comitetul sindical de ramură şi către Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova nu s-au încununat de succes”, relatează Gaidău despre numeroasele cereri pe care le-a expediat pe adresa organizaţiilor în cauză. Şi, ca să se facă totuşi auzit, a luat două fluiere, un flag, un megafon şi cu inscripţia pe piept “Jos violenţa” a decis să protesteze în faţa sediului Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, cerând, astfel, anularea deciziei comitetului sindical privind acordul la eliberarea sa din funcţie.

De fapt, într-o scrisoare de la CNS acesta a fost anunţat că trebuie să se adreseze cu cererea de anulare a acordului la adunarea generală a organizaţiei primare. Zis şi făcut, doar că, potrivit lui Gaidău, deşi s-a adresat Anei Mereniuc, preşedinta Comitetului Sindical al Staţiei Bălţi-Slobozia, în decembrie trecut, pentru convocarea adunării generale, până în prezent nu a primit niciun răspuns şi nici adunarea nu a fost convocată.

Aceasta, însă, ne-a declarat că regulamentul Comitetului Sindical nici nu prevede convocarea unor astfel de şedinţe şi că doar instanţa de judecată poate anula protocolul. “Ce a trebuit să fac din partea mea eu am făcut. Am răspuns şi la judecată, şi la Comitetul Sindical din Chişinău”, explică Ana Mironiuc.

“Domnişor”, cauza concedierii?

Printre multiplele cereri care ar fi servit drept motiv pentru concedierea sa, Vladimir Gaidău o invocă şi pe cea adresată lui Valentin Stanţier, şeful Gării Bălţi-Slobozia, şi care era semnată de 38 de lucrători. Astfel practic toţi vânzătorii de bilete de la staţia respectivă au cerut să li se calculeze orele de muncă în baza graficului de lucru. “Noi eram tabelaţi zilnic câte 7 ore, adică 169-172 de ore pe lună, chiar dacă, în realitate, lucram câte 280-290 de ore lunar”, explică fostul angajat.

Însă în răspunsul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bălţi se remarcă faptul că nu a fost depistată nici o încălcare în modul de calculare a orelor de lucru. Ana Mironiuc a mai menţionat că şi instrucţia în baza căreia era calculată mărimea primei, şi protocolul prin care Comitetul Sindical şi-a dat acordul la concedierea lui Gaidău, documente de care este nemulţumit fostul angajat al CFM, au fost verificate.

Curios însă e faptul că eliberarea din funcţie a lui Gaidău a avut loc la câteva zile după încheierea unui proces de judecată cu Comisariatul de Poliţie Bălţi, prin care acesta cerea de la forţele de ordine despăgubiri materiale în mărime de câteva mii de lei, în urma unui incident cu acestea. “Pe 15 noiembrie a avut loc şedinţa, iar pe 19 am fost concediat”, îşi aminteşte bărbatul. Totodată, Gaidău bănuieşte că disponibilizarea sa ar avea legătură şi cu organul de urmărire penală, pentru că acesta ar fi cointeresat de “a-mi lua sursele de existenţă şi pentru a nu putea veni pe la procuratură, la procesele de judecată pe cazul “Domnişor””.

Amintim aici că acest caz nici până în prezent nu a fost închis. Iniţial, drept bănuit în atentatul asupra vieţii maiorului de poliţie a fost Vitalie Gaidău, însă, după 9 luni de arest, acesta a fost eliberat şi se află în prezent peste hotare, potrivit unor surse.

Nicolae Cuşchevici

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Istrate N.

    mafia comunista stalinista criminala !
    Gaidau este un nume romanesc si acel om o fi roman si nu o baliga ruseasca ,ukraineasca care cum vedeti toti sunt sefii mari si tari,fie la sindicatul comunist si stalinist ,fie la calea ferata moldovka,fie justitia in Basarabia !

    asta e ,romanii,prizioneri si slugi in propria lor provincie,provincie romaneasca invadata si controlata de niste criminali de leninisti si stalinisti care isi fac de cap oriunde criminalul stalin ia plantat !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *