Secretele din Pădurea Domnească

453-padurea-domneasca12La un an de la tragedia din Pădurea Domnească, autorităţile susţin că pe acolo nu mai calcă picior de vânător, lucru confirmat de majoritatea locuitorilor din zonă. Totuşi, unii localnici afirmă contrariul, precizând că, din când în când, se mai aud focuri de armă dinspre Rezervaţie. Iar explicaţiile unor angajaţi ai Pădurii Domneşti în legătură cu o împuşcătură pe care am auzit-o, fiind în Pădurea Domnească, lasă loc de interpretări şi lasă deschisă întrebarea dacă, în Pădurea Domnească, se mai vânează şi în iarna anului 2013.

Acum un an, pe 26 decembrie 2012, familia Paciu se pregătea de înmormântarea lui Sorin, un tânăr care avea atunci 34 de ani şi care fusese ucis la o vânătoare de mistreţi ce avusese loc cu trei zile mai devreme în Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească”. Acum un an, despre omorul din timpul partidei de vânătoare opinia publică nu ştia încă nimic, şi asta pentru că la ea participaseră înalţi oficiali ai statului, în frunte cu procurorul general de atunci, Valeriu Zubco, Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel (CA) Chişinău, sau Ion Lupu, şeful de la Moldsilva.

Dosarul, departe de final

Mai întâi, pe 6 ianuarie 2013, liderul Antimafie, Sergiu Mocanu, după ce făcuse publice date despre tragedie, îl acuza de omor pe Valeriu Zubco, pe care-l criticase anterior în mod repetat. Treptat, au început să apară informaţii despre vânătoare, pentru ca, în final, Zubco să fie demis pentru tăinuirea incidentului, iar Gheorghe Creţu, pe atunci vicepreşedinte al CA Chişinău, să fie declarat de procurori ca fiind bănuit, iar peste puţin timp – singurul învinuit de moartea lui Sorin Paciu.

Tot timpul însă, Creţu a declarat că este nevinovat, cerând presei să aibă răbdare, cu promisiunea că va vorbi după finalizarea examinării dosarului. Dosarul este şi acum în instanţă, fiind audiaţi cam jumătate dintre vânători, însă destul de departe de final. „Până la sfârşit de februarie, vor fi vreo 12 şedinţe de judecată, care deja au fost programate. Vor fi examinate probele acuzării”, susţine procurorul Alexandru Caraman, unul din cei trei acuzatori de stat care participă în instanţă, la Judecătoria Făleşti, acolo unde dosarul este examinat în fond. Totuşi, după evenimentele din Pădurea Domnească, chiar dacă a fost creată şi o comisie parlamentară care a investigat circumstanţele vânătorii, opinia publică nici până în prezent nu a aflat cu exactitate ce s-a întâmplat acolo, creându-se senzaţia că unele momente de la acea vânătoare vor rămâne secretizate pentru totdeauna printre copacii Rezervaţiei Naturale.

„Nu se vânează” vs „Se aud împuşcături”

În luna august, Executivul, printr-o hotărâre, a interzis pe o perioadă nedeterminată de timp vânatul în ariile naturale protejate de stat, inclusiv vânătoarea de selecţie. Totuşi, la un an distanţă de la incidentul din Rezervaţie şi la peste patru luni de la hotărârea de Guvern, se mai vânează sau nu în Pădurea Domnească?

Sâmbătă, 21 decembrie, ne-am aflat în Rezervaţie, dar şi în satele din preajmă, pentru a discuta cu oamenii despre situaţia de acolo, dar şi despre ecourile incidentului din decembrie 2013. „Nu, nu se prea vânează acum. Mai înainte treceau adesea maşini de lux pe aici, dar acum gata. Este control şi nu se permite”, afirmă un bărbat din Călineşti. „Nu se prea vânează. Am auzit că merg, aşa, secret, oameni din sat să vâneze, dar mai rar”, ne spune altcineva. „De anul trecut, nu se prea aude nimic. De fapt, se aud împuşcături, dar oamenii din zonă spun că se aud de pe urma vânătorii de iepuri”, spune o femeie, care locuieşte chiar lângă pădure. „Nu se aude nimic. Cred că s-au săturat de vânat”, zice un alt bărbat. „De-o bucată de vreme nu mai vin pe aici vânătorii. De când? De vreo două luni. Înainte veneau de pe la Chişinău cam în fiecare săptămână, cu maşini de lux. Dar şi acum se aud împuşcături, cică pe iaz, la răţi”, susţine o bătrânică.

453-padurea-domneasca1232Iepuri, petarde sau copaci

Intrarea pe teritoriul Cantonului nr. 4 de pe teritoriul Rezervaţiei, acolo unde a avut loc vânătoarea fatală pentru Sorin Paciu, ne-a fost interzisă de către pădurari, care, însă, nu s-au legitimat. Colindând Pădurea Domnească, am ajuns în preajma crescătoriei de zimbri, unde am dat de doi angajaţi ai Rezervaţiei. „Se mai vânează în Pădurea Domnească?”, i-am întrebat. „Ce întrebare prostească pui? Dacă ştii că nu am să-ţi răspund, de ce întrebi?”, ne-a răspuns unul dintre ei. În timp ce aşteptam pe cineva, s-a auzit o împuşcătură.

Ne-am apropiat din nou de cei doi angajaţi ai Rezervaţiei Naturale pentru a-i întreba dacă ştiu de unde s-a auzit împuşcătura şi dacă este sau nu în interiorul Pădurii Domneşti. „Care împuşcătură? Nu am auzit nimic”, a sărit să răspundă unul dintre ei. Dându-şi seama de faptul că împuşcătura a fost prea răsunătoare, colegul său a găsit alte explicaţii. „Păi, s-a deschis sezonul la iepuri. Lumea vânează iepuri, lângă pădure. Dar, poate fi şi un copil care să arunce o petardă, un copac care trosneşte când îl taie cineva… Voi ce, credeţi că aşa se împuşcă?”

„Eu ştiu că se vânează”

În timp ce ieşeam din Rezervaţie, o căruţă, în care erau un bărbat şi o femeie, intra, cel mai probabil, după lemne. De fapt, în interiorul rezervaţiei pot fi văzuţi zeci de copaci proaspăt defrişaţi, chiar pe marginea drumului. În jur circulă căruţe sau chiar maşini pline cu lemne, iar oamenii din sat, odată abordaţi despre acest subiect, sunt gata să-ţi spună cu cine să vorbeşti pentru „o maşină cu lemne”. Bărbatul cu care am discutat era sigur că, şi acum, în Pădurea Domnească, nu doar se taie copaci, dar se mai şi vânează. „Eu ştiu că se vânează. În secret, poate, dar se mai vânează. Eu îi ştiu pe toţi pădurarii de aici”, s-a lăudat acesta.

Oficial, însă, în Pădurea Domnească, la fel ca în Codri sau în Plaiul Fagului, nu se mai vânează. „Eu nu ştiu ce aud oamenii, dar pot să vă spun că, în Pădurea Domnească, nu se mai vânează acum. Din august, este o hotărâre de Guvern. Nu au fost depistate careva vânători acolo. De tăiat copaci, probabil, se mai taie cei care trebuie”, ne-a spus Ştefan Chitoroagă, succesorul lui Ion Lupu la şefia Moldsilva.

Paciu şi cariera de piatră

Unii oameni din preajma Pădurii Domneşti nu cred nici astăzi că Sorin Paciu a fost împuşcat accidental. Moş Ion, care locuieşte într-un sătuc din coasta Rezervaţiei, este sigur că acesta a fost ucis intenţionat, din cauza luptelor subternane care s-au dat pentru cariera de piatră de la Balatina, acolo unde, anul trecut, şef era Sorin Paciu. „Cariera aduce foarte mulţi bani”, susţine bărbatul.

„Am verificat versiunea asta, dar ea nu s-a confirmat. Dacă vă uitaţi la continuarea istoriei cu acea carieră de piatră, veţi vedea că, dacă Paciu era principalul obstacol, aveau să fie schimbări. Aşa, acolo e totul normal, sau era normal atunci când am investigat legătura. Se spuneau multe, dar noi fiecare informaţie pe care o scria ZdG sau o comunica Mocanu le-am verificat”, afirmă procurorul Alexandru Caraman. Succesor al lui Sorin Paciu la şefia carierei de piatră a fost numit un oarecare Marcel Berco, din Edineţ. Oamenii de la carieră ne-au spus însă că există şi şefi la Chişinău, doar că nimeni nu a dorit să ne spună numele acestora. Marcel Berco a refuzat şi el să ne vorbească despre eventualii săi şefi din capitală, dar şi să discute cu noi despre Sorin Paciu.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Vasile

    Investigatii aberante! Voronin este acel care a introdus aceste prcatici de vinatoare in rezervatii, eu sunt locuitor din apropierea acestei rezervatii si inca prin 2003 vedeam cortegiu care veanea la vinatoare unde deseori participa si fiul fostului sef al statului!

  2. nicolae

    deputatul Guma s-a deplasat putin de la padurea domneasca-in zona de frontiera din satele Chetris/Calinesti.Pruteni.Valea-rusului-r-l Falesti/Ultima vinatoare a avut loc pe 30.12.13.cind ciata lui a vinat 7 mistreti.Vinatorii din r-l Falestisunt foarte indignati ca toate licentile la vinat sunt acaparate de guma care deja a vinat in acista zona-24 mistreti.Daca cineva din organele competente ,jurnalisti,vor sa se documenteze de ultima vinatoare de mistreti a lui guma-vizitati cantonul padurarului s.pruteni,drumul ce leaga acest sat cu s.Valea-Rusului si osa vedeti portiuni isingerate.Printre altele mistretii au fost pirliti,cenatuiti la cantonul padurarului s.P RUTENI-V.Anton.Lumea se intreaba-cind se vor terminas faradelegile acestui braconier,cu toate ca stiu raspunsul -cind va pleca de la guvernare

  3. LUNA

    DECE BASARABIA,

    trebue sa fie considerata in Europa la nivelul CUBEI, COREEI de Nord si a altor dictaturi KOKO – muniste?????

    Poporul acestei republici FANTOME este atat de inapoiat incat nu poate sa faca diferentza intre o tzara libera si o dictatura ?????? A vota KOKO – munismul inseamna a prefera DICTATURA si NU EMOCRATZIA . Inseamana a prefera ocupatzia straina in loc de a fi liber.

    Dece aceasta indiferentza la insultele adresate unei tzari intregi de politicieni care ieri asasinau si deportau iar acum MALDAFANII ii iau in bratze ???????

    Explicatzia este nivelul intelectual al populatziei foarte scazut, . Dece rusii nu se sfiesc sa anuntze in publiK ca MAldafanul este BARAN, DUIRAK, si BLEG ??????

    Pentruca MALDAFANUL nu are constiintza NATZIONALA, nu stie de unde vine si nu stie spre UNDE merge. Pentruca cei care conduc pe MALDAFANII NU se simt Romani. Iar daca politicienii afirma ca sunt MALDAFANI o spun cu conditzia ca MALDAFANUL sa fie considerat un fel de rus asiatic. si nici decum roman sau europeean.

    Razboiul de eliberare al basarabenilor de sub ocupatzia Kremlinului abiua acum incepe cand Rusia este decisa sa demonstreze ca Maldafanii sunt destinatzi ca servitori al marelui imperiu
    slav.si nu sa ajunga in Romania sau Europa.
    Iar acest razboi este unul al DENIGRARII sistematice a tot ce este romanesc, bombele sunt inlocuite cu FILME, Televiziuni , Radio , ZIARE. si NET.

    Cine va face ordine in Mas Media unei tzari zisa Independenta,, Neutra si cu trupe straine pe teritoriul ei ???????? Raspunsul politicienilor il stitzi ::: Ordiea va fi facuta si este facuta de marea noastra prietena cu care avem relatzii strategice :::: RUSIA mama.

  4. LUNA

    TAVARICi IVANOVICI VORONIN

    reclama pe DL Basescu la UNIUNEA EUropeeana cum ca DL Basescu vorbeste scarnavii la adresa Republicii Fantomas Maldafania. Si anume, vrea sa ocupe Maldafania prin reunirea pasnica a Romaniei cu Maldafania.

    UE ar fi raspuns ::: omoratzi – va intre voi si apoi vom vedea cu Dl Putin ce este de facut. Apoi avetzi trupele rusesti in Maldafania; cine va interzice sa – i chematzi in ajutor ??????

    I – am chema daca ne garantatzi intrarea in Uniunea Asiatica asa cum atzi facut – cu Ucraina .

    Tavarici Voronin asteapta cu maxima nerabdare si optimism raspiunsul Uniunii Europeene.