Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Secretele crimei de pe Nistru…

Secretele crimei de pe Nistru (II)

Linia care desparte sau uneşte Transnistria cu R.Moldova are lungimea de 225 km şi e patrulată permanent de peste 1000 de militari înarmaţi cu automate Kalaşnikov, 16 blindate şi alte echipamente militare. Toţi militarii  fac parte din aşa-zisele Forţe de Menţinere a Păcii, şi reprezintă trei părţi: R.Moldova, Federaţia Rusă şi regiunea transnistreană. Totuşi, toate cele 16 blindate dislocate în regiune aparţin exclusiv Federaţiei Ruse, iar Kalaşnikovurile sunt purtate în proporţie de 70% de către pacificatorii ruşi şi transnistreni, de partea R.Moldova fiind doar 30 la sută dintre militari, care sunt şi cei mai prost plătiţi.

30=31+39?

Potrivit informaţiilor oficiale, în cele 15 posturi de pacificare sunt actualmente antrenaţi oficial 1305 militari, dintre care 402 sunt militari ai Federaţiei Ruse, 505 ai autorităţilor transnistrene şi doar 398 sunt militari ai R.Moldova. Adică 30% – Moldova, 31% – Rusia şi 39% – militari transnistreni. În total, soldaţii ruşi şi cei transnistreni constituie 70% din corpul militar de pacificare.

La Ministerul Apărării am fost informaţi că pe podul de la Vadul lui Vodă militarii sunt împărţiţi la două posturi, unul pe malul stâng şi unul pe malul drept, ambele fiind patrulate de câte o echipă mixtă compusă din câte 8 militari. Nici aici matematica distribuţiei forţelor nu asigură formula egalităţii, căci din partea moldovenească patrulează patru militari, din partea transnistreană – tot 4, iar din partea rusă – tocmai 8. Tot Federaţia Rusă deţine la acest post de pacificare nr.9 două maşini blindate. În total, la aşa-zisele posturi de pacificare stau neclintite 16 blindate, toate aparţinând Federaţiei Ruse. Potrivit deciziilor comune, delegaţia Federaţiei Ruse din cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) şi-a luat angajamentul de a le retrage din zona de securitate către sfârşitul anului 2003, însă acest angajament nu a fost respectat.

Declaraţii şi realităţi

La 4 ianuarie, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a declarat oficial, în cadrul unui briefing de presă, că în cadrul CUC au fost stabilite câteva schimbări, în special pentru postul de pacificare din preajma satului Pârâta. Carpov s-a referit la înjumătăţirea  efectivului de patrulare, de la 7 militari la fiecare post – la 4 militari, ceea ce ar însemna că pe podul de la Pârâta nu vor mai fi câte doi militari din partea rusă, moldovenească şi transnistreană plus un şef de grup rus, ci doar câte un militar de la fiecare parte plus acelaşi lider de grup din partea Rusiei.

De asemenea, Carpov a declarat la 4 ianuarie că militarii de la postul nr.9, dar şi de la celelalte posturi de pacificare nu vor mai purta arme. În zilele următoare, localnicii de la Pârâta, dar şi de la Coşniţa care traversau podul au comunicat reporterilor de la ZdG că nu au văzut ca numărul militarilor să se fi micşorat, totodată ei au declarat că toţi militarii continuă să poarte armele-automat cu ei.

Am încercat să aflăm la Ministerul Apărării ce se va întâmpla cu militarii disponibilizaţi, de vreme ce oficiali din Guvernul R.Moldova au declarat că efectivul se va înjumătăţi.

Alexandru Josan de la serviciul de presă ne-a asigurat, după ce a făcut verificări la solicitarea ZdG,  că efectivul nu a fost redus în luna ianuarie cu niciun militar. La fel cum nu şi-au redus efectivul nici celelalte părţi. „La moment la punctele de pacificare îşi fac serviciul tot 398 de militari din R.Moldova, 402 din Federaţia Rusă şi 505 din partea regiunii transnistrene. În 2012 numărul militarilor implicaţi în misiunea de pacificare la Nistru nu s-a schimbat”, a declarat Josan.

La fel am fost informaţi că toţi cei 1305 militari continuă să poarte arme şi că nimănui nu i-a fost retras automatul. „Toţi militarii din zonă, ai tuturor celor 3 părţi, poartă AK-74”, a confirmat Josan.

„STOP”-ul provizoriu de 20 de ani

Însemnele de circulaţie instalate în zona punctelor de pacificare par dubioase. Cel puţin însemnul „STOP” de pe podul de la Vadul lui Vodă, lângă care a fost omorât tânărul Vadim Pisari, nu pare unul oficial, de vreme ce este arborat pe un disc ruginit de la o roată de la vreun automobil vechi, uneori fiind sprijinit cu nişte pietre. Acest însemn este plasat la mijlocul carosabilului, şi poate fi mutat oricând într-o parte sau în alta.

La Direcţia Poliţie Rutieră a Ministerului de Interne am fost informaţi că un însemn rutier oficial nu  poate fi instalat jos, la mijlocul carosabilului, ci are un loc stabil, fără să poată fi mutat în stânga sau în dreapta. Sergiu Sarivan de la secţia de sistematizare a circulaţiei rutiere ne-a spus că toate însemnele rutiere din R.Moldova sunt instalate în conformitate cu instrucţiunile tehnice stabilite de lege. „Dacă vă referiţi la posturile temporare de pacificare, atunci şi aceste semne rutiere au fost instalate temporar, şi imediat cum vor fi desfiinţate posturile de pacificare vor fi retrase şi aceste semne”. El a mai declarat că nici Poliţia Rutieră, dar nici pacificatorii nu pot, în fond, instala sau retrage însemnele rutiere. „Noi doar stabilim necesitatea instalării acestora, dar de plasarea sau retragerea propriu-zisă  este responsabilă administraţia drumurilor”, a clarificat Sarivan.

„Ai noştri de sus se tem”

Localnicii din Pârâta şi Coşniţa au declarat în repetate rânduri că semnele rutiere din zonă „îşi schimbă poziţia deseori la doleanţa militarilor”, făcându-le dificilă circulaţia prin zonă, aşa cum le creează dificultăţi şi blocurile de beton. Ei îşi amintesc că imediat după stoparea războiului din 1992 s-a convenit doar asupra plasării patrulelor militare în zonă, nu şi a semnelor „STOP” sau a blocurilor de beton.

Alexandru Croitoru este de la Coşniţa şi a simţit războiul din 1992 pe propria piele, fiind unul dintre cei înrolaţi de către autorităţile R.Moldova. După încheierea luptelor, Alexandru a fost angajat timp de câteva luni în cadrul misiunii de pacificare din preajma satului său, anume pe acest pod de la Vadul lui Vodă. „Nu erau blocurile atunci. Erau doar soldaţii. Blocurile au fost aduse pe urmă, cred că autorităţile Moldovei le-au adus. Le-au pus întâi lângă uzină, apoi le-au mutat mai la deal, lângă Cruce, şi pe urmă – au ajuns pe pod. Pe urmă pe noi, foştii participanţi la război, nu ne-au mai primit în misiunile de pacificare. Au zis că trebuie să fie doar soldaţi în termen”, îşi aminteşte fostul soldat.

El spune că în primele luni de după război situaţia în zonă era mai calmă, decât acum, când militarii ruşi au la dispoziţie TABuri, blocuri, vagoane şi însemne rutiere. „Satul e aproape de acest pod. Poate să vă spună oricine din sat cât de des se aud de acolo împuşcături. Ce fac ei, în cine trag, eu nu ştiu, dar e clar că soldaţii ruşi se simt stăpâni. Cei din armata rusă şi cu soldaţii transnistreni stau mereu împreună, dar ai noştri stau deoparte. Eu am fost soldat şi ştiu ce e asta. Dar cine se gândeşte la ei? Ai noştri de mai sus nu întreprind nimic, cum le cântă Rusia, aşa dansează; ei se tem şi de Transnistria”, a conchis Alexandru Croitoru.

În utlima săptămână reprezentanţii R.Moldova la CUC nu au emis niciun comunicat de presă privind negocierile purtate cu partea rusă şi transnistreană, iar luni, 16 ianuarie, Valeri Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse în R.Moldova, a avut o întrevedere cu noul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, în cadrul căreia au discutat  „un şir de chestiuni actuale privind colaborarea bilaterală dintre Moscova şi Tiraspol”, arată un comunicat al administraţiei transnistrene. Amintim că autorităţile transnistrene nu au fost recunoscute de niciun stat din lume.