Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Sclavii tutunului din Herson

Sclavii tutunului din Herson

Peste 60 de cetăţeni ai R. Moldova au căzut în capcana unei reţele specializate în business-ul cu tutun din regiunea Herson, Ucraina. Oamenii şi-au lăsat acasă familiile în sărăcie, unii cu copii de un an sau cu copii chiar bolnavi de cancer, şi au lucrat pe plantaţiile de tutun fără să primească o grivnă. Mai mult decât atât, ei spun că au dus o viaţă de şobolan. “Am trăit cu şobolanii în vagoane şi barăci… Ne bucuram când vedeam o maşină care se ducea spre cimitir, că poate ne dădea ceva să mâncăm. Dacă maşina nu oprea la cimitir, treceam drumul şi răscoleam în gunoi ca să găsim ceva de mâncare…”, acestea sunt doar unele dintre mărturiile înspăimântătoare ale victimelor care au scăpat de “închisoarea din Tavria”.

Tavria este un sat cu 1927 de locuitori din raionul Skadovsk, regiunea Herson. Aici, Nicolae Jomiru, un cetăţean moldovean de 55 de ani, a pus pe roate o afacere cu tutun, exploatând atât plantaţiile de tutun din regiunea Herson, cât şi forţa de muncă.

Încă din anul 2010, Nicolae Jomiru şi fratele său, Alexandru Jomiru, care-i coordona afacerea la zi, au găsit un grup de muncitori moldoveni, pe care i-au pus să amenajeze un teritoriu de la o fermă din Tavria, unde trebuia să fie prelucrat tutunul, şi totodată să construiască barăci de dormit pentru un alt grup de muncitori, care urmau să vină la muncă.

Racolarea: profesia intermediarilor

În anul 2011, Nicolae Jomiru l-a trimis în R. Moldova pe un cetăţean ucrainean, Andrei Palamarciuc, să racoleze oameni pentru a munci pe plantaţiile de tutun din satul Tavria. Acest intermediar a mers prin satele din raioanele Edineţ, Orhei şi Criuleni (oraşul de baştină al fraţilor Jomiru). În satul Ciocâlteni din Orhei a dat de Serghei Andrieş, Iuri Zlagovan şi Liviu Pleaşcă, cu care a convenit să adune un grup de muncitori pentru a-i transporta la destinaţie. Celor interesaţi li se promitea un salariu lunar de 500 de dolari.

Oamenii spun că cetăţeanul ucrainean Andrei Palamarciuc a apelat la persoane-cheie, pe care le cunoştea de mai mult timp. “Cu el mă ştiu din Ucraina. Am lucrat împreună. A mai vorbit şi cu Liviu Pleaşcă, care a adus vreo 50 de oameni din Edineţ. Din Orhei am plecat vreo 12”, ne spune Iuri Zlagovan, învinuit acum de către procurori de trafic de fiinţe umane.

Tavria: „Eu sunt tatăl vostru şi mama voastră”

Vladimir Colisnicenco, 51 de ani, a plecat la muncă pe 15 februarie 2011. “Din sat ne-a strâns Liviu Pleaşcă. Ne-a dus la Gara de Nord din Chişinău şi ne-a dat în primire lui Andrei Palamarciuc”. Intermediarul ucrainean le-a cumpărat bilete şi i-a urcat în autocarul de pe ruta Chişinău—Odesa. La vamă Palamarciuc a strâns toate paşapoartele şi au trecut frontiera fără ca vameşii să mai facă unele verificări.

În oraşul Odesa muncitorii erau aşteptaţi de un maxi-taxi, care i-a transportat direct până în satul Tavria. “Acolo am fost daţi pe mâna lui Alexandru Jomiru. El ne-a spus: «Eu sunt tatăl vostru şi mama voastră. Toate întrebările pe care le aveţi mi le adresaţi mie». Ne-a spus să nu ieşim în sat. Dacă ieşim de pe teritoriu, ne pune amendă”, povesteşte una dintre victime, Vladimir Colisnicenco.

Prin aceeaşi schemă, pe acelaşi traseu au fost transportaţi peste 50 de muncitori moldoveni. Domnica Munteanu, 30 de ani, divorţată, a lăsat acasă trei copii minori şi a plecat spre Tavria pentru a agonisi bani ca să-i întreţină pe copii şi să-şi procure o casă. Ajunsă la destinaţie, femeia ne povesteşte că a dus o viaţă de şobolan.

În barăci: păduchi, şobolani şi foame

„La început am trăit în vagoane. Apoi ne-au dus în barăci şi dormeam toţi grămadă laolaltă cu şobolanii. Nu aveam cu ce să ne spălăm şi am prins la păduchi. De unde se fierbea mâncare la porci, de acolo mâncam şi noi cartofi îngheţaţi. Foarte greu ne-a fost”, povesteşte victima. Oamenii au lucrat pe plantaţiile de tutun încă de la prelucrarea solului până la recoltarea şi pregătirea tutunului pentru a fi comercializat. Ziua de lucru începea la 4 dimineaţa şi dura până la 12 noaptea.

Claudia Cangea împreună cu soţul şi fiica minoră au lucrat pe plantaţiile de tutun fără să primească o grivnă. “Condiţiile erau foarte rele şi nici bani nu ne-au dat. Ne bucuram când vedeam o maşină care se ducea spre cimitir, că poate ne-a da ceva să mâncăm. Dacă maşina nu oprea la cimitir, treceam drumul şi răscoleam în gunoi ca să găsim ceva de mâncare. Oamenii aruncau roşii stricate. Noi le strângeam, ceream puţină sare de la bucătăreasă şi aşa le mâncam, fără pâine”, ne spune femeia.

Copii amăgiţi pe plantaţiile de tutun

Doina avea 16 ani împliniţi când a ajuns în Tavria. Nevoile de acasă au împins-o spre alte greutăţi. Ea ne-a povestit că după ce a terminat nouă clase nu a mai avut bani să-şi continue studiile şi a hotărât să meargă la muncă. Deşi era minoră, lucra după acelaşi regim alături de toţi muncitorii.

„Aici am lucrat timp de 11 luni. Şi la urmă am fost amăgiţi. Au început să-şi bată joc de noi. Porţiile de mâncare erau mai mici. Când am împlinit 17 ani, am mers la Alexandru Jomiru să-i cer câţiva bani ca să-mi iau bomboane. A zis că dacă vine Colea (fratele său – n.r.), îmi dă. El nu a venit. Am mers a doua zi să cer. A spus că dacă vreau să-mi iau bomboane, să mă duc să-i culeg mălina. Am cules şi mi-a dat 8 bomboane”, îşi mai aminteşte Doina, precizând că era încă un minor care lucra pe plantaţiile de tutun.

La acea fermă din Tavria, unde lucrau şi dormeau muncitorii, Andrei Cernalevschi, din satul Ciocâlteni (Orhei), era responsabil de creşterea animalelor. “Am crescut porci şi păsări tot anul. Am pornit de la 12 purcei şi am ajuns la peste 90 de porci. Nu s-a tăiat niciun porc de pe teritoriu ca să le dea oamenilor să mănânce, pentru că aşa era regula. În cele 13 luni cât am lucrat acolo, n-am ieşit niciodată de pe teritoriul fermei. Am văzut satul Tavria doar când am venit şi când am plecat acasă”. Mai multe dintre victime ne-au spus că porcii erau tăiaţi cu ocazii speciale: pentru a le mulţumi oamenilor din procuratură, poliţie, judecătorie şi vamă, cu care avea relaţii Nicolae Jomiru.

Deportări în paşaport

În această perioadă oamenii nu au avut acces la propriile paşapoarte, deoarece Alexandru Jomiru le ţinea la el, spunând că are nevoie să le perfecteze cărţi de muncă. După ce tutunul a fost sădit, crescut, cules, uscat şi încărcat în tiruri, oamenii şi-au cerut actele ca să poată merge acasă, mai ales că termenul de şedere legală pe teritoriul Ucrainei era depăşit. Aşa au aflat că în paşapoartele lor au apărut diferite ştampile: unii aveau ştampile de “deport”, alţii – ştampile care dovedeau că au intrat şi au ieşit în mai multe rânduri de pe teritoriul Ucrainei. Au înţeles că fraţii Jomiru, prin relaţiile de la vama ucraineană, au făcut ce au putut cu actele oamenilor. Una dintre aceste victime, care s-a trezit cu interdicţie de intrare în Ucraina, este Dina Gheorgheligiu, de 45 de ani. Lăsase acasă un copil bolnav de cancer ca să câştige bani pentru o eventuală operaţie. Dar s-a întors acasă cu mai multe probleme şi fără bani. “Uitaţi-vă, vedeţi aici deport-ul? Şi mai jos scrie anulat. L-au scos mai târziu la poliţie”, ne explică victima.

Muncitorii mai povestesc că au avut parte de multe necazuri în locul pe care-l numesc astăzi «închisoarea din Tavria». Unei femei, în timpul muncii, i-a căzut în cap o foaie de ardezie. Posibilităţi de tratament acolo nu erau. Ulterior, trauma i-a provocat o tumoare la cap şi femeia a decedat. Au fost mai multe cazuri când muncitorii, din diverse motive personale, au dorit să se întoarcă acasă, însă fraţii Jomiru s-au opus. O muncitoare a rămas însărcinată pe plantaţiile de tutun din Herson. Aceasta se apropia de termenul de naştere, însă şi aici fraţii Jomiru au pus piciorul în prag. Astfel, femeia şi-a anunţat rudele din R. Moldova, care, la rândul lor, au apelat la linia fierbinte a unor organizaţii neguvernamentale ce oferă consultaţii privind migraţia ilegală şi traficul de persoane. Femeia a fost evacuată din Tavria, însă restul oamenilor au rămas să muncească în continuare, cu speranţa că vor recupera banii promişi. Ulterior, tot cu ajutorul organizaţiilor neguvernamentale, acest grup de muncitori a fost eliberat şi transportat acasă. Dar fără bani. După ce au scris mai multe plângeri, procurorii raionului Skadovsk au deschis un dosar de urmărire penală pe numele lui Nicolae Jomiru, potrivit art. 172 din Codul Penal al Ucrainei, privind încălcarea legislaţiei muncii.

„Închide!”

Pe 16 octombrie curent, la Judecătoria raionului Skadovsk s-a desfăşurat cea de a doua şedinţă de judecată, la care au fost audiate şase dintre victimele din R. Moldova. Acestea sunt asistate în prezent de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. La proces a fost prezent şi Nicolae Jomiru. Victimele relatau cu lacrimi în ochi despre exploatarea la care au fost supuse timp de un an. Inculpatul Nicolae Jomiru, întrebat de judecător dacă are ceva de adăugat la mărturiile victimelor,  răspundea de obicei cu “nu”. După procesul de judecată, reporterii ZdG au încercat să discute cu Nicolae Jomiru, însă acesta n-a dorit să facă niciun comentariu. Mai mult decât atât, ne-a solicitat să nu-l filmăm: “Închide!”.
Una dintre avocatele ucrainene care reprezintă interesele victimelor din Moldova, Irina Bacaraseva, este de părere că învinuirea adusă lui Nicolae Jomiru, privind încălcarea legislaţiei muncii, este prea uşoară şi, în cazul în care ar fi găsit vinovat, acesta ar scăpa doar cu o amendă. “În acest caz sunt prezente toate indiciile art. 149 din Codul Penal al Ucrainei, privind traficul de persoane”.

Corupţia de la vama ucraineană

Bacaraseva ne-a mai spus că în timpul anchetei au fost depistate mai multe indicii care arată că această calificare dată de procurori este incorectă. “Dacă instanţa de judecată nu va fi de acord cu noi şi-l va judeca potrivit articolului care prevede doar amendă, ba chiar o amendă minimă pentru o persoană care a întreprins măsuri să-şi ascundă toată averea, ne vom adresa cu plângeri în instanţa superioară. În funcţie de răspuns, ne vom adresa la Strasbourg, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Consider că astfel de cazuri nu pot rămâne nepedepsite”.

Avocata Bacaraseva a subliniat că Nicolae Jomiru le spunea tuturor că are persoane care-l protejează. “Oamenii s-au convins de acest fapt, şi calificarea procurorilor arată că, într-adevăr, acest om este atotputernic. Aici putem vorbi, cred eu, şi despre corupţie la nivelul poliţiei de frontieră, care a pus ştampile în paşapoartele persoanelor care n-au trecut frontiera. Bunăoară, în luna mai 2011, în decurs de trei luni a prezenţei lor în Ucraina, au fost puse ştampilele respective. Deci, avem toate motivele să mergem mai departe şi să spunem că exploatarea omului este inacceptabilă”.

Fratele – dat în căutare, dar simplu de găsit

Împreună cu victimele prezente la procesul de judecată din Skadovsk, am mers în satul Tavria. Imediat cum s-a oprit automobilul, foştii sclavi au alergat spre poarta fermei la care au lucrat. Din ciulinii de un metru se mai vedeau tractoarele cu care lucraseră pe plantaţiile de tutun. Oamenii ne-au arătat şi spaţiul amenajat pentru uscat tutunul, vagoanele şi barăcile unde au dormit. Lângă intrarea pe teritoriul fermei, o construcţie în stil sovietic, se observa o locuinţă improvizată. Uşa era deschisă şi câteva haine atârnau pe o sfoară la uscat.

Un bărbat s-a apropiat de poartă şi s-a prezentat drept paznicul fermei. A discutat puţin cu victimele. Ne-a spus că nu ne permite să trecem mai departe de poartă şi a confirmat că pe teritoriu se află Alexandru Jomiru, persoana care coordona afacerea fratelui său, Nicolae Jomiru. În timp ce discutam cu paznicul, acesta a fost sunat de cineva. Imediat cum a închis telefonul, a plecat de la poartă cu cheile în mână.

De pe pagina web a Ministerului de Interne de la Chişinău am aflat că Alexandru Jomiru se află în lista infractorilor daţi în căutare. “De către CPR Criuleni pe dosarul operativ de căutare nr. 2006210060 pornit la 01.0.200 se caută Jomiru Alexandru Constantin, a.n. 05.07.1953, domiciliat în mun. Chişinău, în baza art.165 al. 3 Cod Penal al R.M., dosar penal nr. 2005210266”, se arată într-un anunţ postat pe 8 iunie 2012. Observăm că în anunţ nu este indicată data exactă când a fost întocmit dosarul operativ, prezentându-se cifre incomplete: “01.0.200”.

Totodată, în acest caz, procurorii Secţiei de combatere a traficului de fiinţe umane din cadrul Procuraturii Generale a R. Moldova au iniţiat o cauză penală pe numele a două persoane care se află pe teritoriul R. Moldova, Iuri Zlagovan şi Serghei Andrieş. Din informaţiile pe care le deţinem, principalii organizatori şi persoanele care au exploatat muncitorii moldoveni, Alexandru şi Nicolae Jomiru, nu sunt puşi sub învinuire de către procurorii moldoveni.

Fraţii Jomiru, „uitaţi” de procurorii moldoveni

„Cauza penală este pornită pe faptul comiterii infracţiunilor prevăzute de articolul 165 Cod Penal. Trafic de fiinţe umane. La acest moment, sunt puse sub învinuire două persoane care se află pe teritoriul R. Moldova şi se investighează încă referitor la 4 sau 5 persoane. Se duc investigaţii asupra acestor persoane. Când vor fi reţinute, le vom aduce învinuire şi lor”, ne-a spus procurorul Eduard Bulat, şeful Secţiei de combatere a traficului de fiinţe umane. Acesta ne-a confirmat că în momentul de faţă Alexandru şi Nicolae Jomiru nu sunt puşi sub învinuire.

Procurorul Eduard Bulat ne-a mai spus că se aşteaptă un răspuns din partea comisiei rogatorii din Ucraina despre persoanele anchetate. “Noi nu avem dreptul să întreprindem acţiuni pe teritoriul Ucrainei. Am solicitat de la ei ce acţiuni concrete trebuie să îndeplinească. Aşteptăm răspuns şi atunci o să mergem mai departe”.

Iuri Zlagovan, una dintre cele două persoane învinuite de către procurorii moldoveni de trafic de fiinţe umane, ne-a spus că nu se consideră vinovat. “Noi tot am fost invitaţi la lucru şi ne-au amăgit. Vinovatul e acela la care am lucrat. Alexandru şi Nicolae Jomiru au fost şefii”, spune Zlagovan, care a avut mai mult rolul de a-i supraveghea pe oameni să nu părăsească teritoriul fermei din Tavria.

Dacă victimele de pe plantaţiile de tutun au sperat la o viaţă mai bună atunci când au mers la Tavria, întoarse acasă, mai au o singură speranţă după sclavia la care au fost supuse: judecata să le facă dreptate şi să le întoarcă banii pentru care au muncit. Alte victime şi-au pierdut orice speranţă. “După cum ne-a tratat procuratura, nu credem că o să ne facă dreptate”, ne spune pe un ton pesimist Vladimir Colisnicenco, care s-a întors acasă din Tavria fără bani şi cu ulcer la stomac.