(DOC)Afacerile de familie şi interesele ascunse ale noilor deputaţi. Schemele oamenilor lui Dodon

499-dodon-1

Partidul Socialiştilor din R. Moldova (PSRM), al lui Igor Dodon, a ajuns pentru prima dată în Parlament, aducând în forul legislativ 25 de deputaţi. Unii cunoscuţi, pentru că sunt în viaţa publică şi politică de mai mulţi ani, alţii, mai puţin cunoscuţi. Toţi au însă ceva în comun – afacerile. Cei mai prosperi sunt liderii formaţiunii, care, prin intermediul rudelor, deţin afaceri de milioane, ascunse până acum de ochii lumii.

Igor Dodon, preşedintele PSRM, şi soţia sa, Galina, nu au înscris pe numele lor vreun business, fapt ce poate fi remarcat uşor din declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi a liderului socialiştilor. În urmă cu două săptămâni, însă, Realitatea TV, cu referire la Capital Market, publicaţia Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), scria că socialistul, originar din Sadova, Călăraşi, ar deţine nu mai puţin de 37% din acţiunile Fabricii de Conserve din Călăraşi prin intermediul Alinei Boţoc, care ar fi „secretara” sa, dar şi prin intermediul firmei „Hunter Elit Club”, care (ar) aparţine lui Ghenadie Mereanu, „cumnatul său”, precum şi pachetul majoritar de acţiuni la Fabrica de vinuri din Onişcani, Călăraşi, deţinută de SA „Proura-Vin”, prin aceleaşi persoane. Aceasta însă, de mai bine de 5 ani, nu mai funcţionează. Publicaţia nota că Dodon ar fi adus fabrica de conserve, una funcţională, la faliment, după ce ar fi luat un credit de 10 mln. de lei, punând în gaj acţiunile întreprinderii. Contactat de presă, Dodon nega legăturile cu aceste companii. Pornind de la aceste informaţii publice, ZdG a încercat să afle dacă Dodon are sau nu interese ascunse la Fabrica de Conserve din raionul său de baştină.

499-dodon-botocVlădicescu, Boţoc şi Dodon

L-am contactat pe Mihai Vlădicescu, conducătorul întreprinderii. L-am întrebat direct dacă preşedintele PSRM are sau nu tangenţă cu întreprinderea pe care o conduce. Supărat pe presă pentru faptul că ar fi scris neadevăruri în legătură cu iminentul faliment al fabricii, Vlădicescu nu a zis nici da, nici nu, răspunzând cu o întrebare: „Sunt obligat să vă răspund?”.

Am discutat ulterior cu diverse persoane de la Consiliul raional Călăraşi, pentru a afla, oficial, sau cel puţin neoficial, dacă Dodon are sau nu legături cu Fabrica de Conserve. Un membru important al Consiliului ne-a spus că Dodon ar avea legături cu această fabrică, precizând însă că „eu doar am auzit despre asta, dar nu am văzut niciun document”. Am încercat să aflăm şi cine este Alina Boţoc, despre care presa a scris că ar fi „secretara lui Igor Dodon”, dar şi ce legături are aceasta cu liderul PSRM.

O simplă navigare pe www.google.com îţi spune că, în 2014, o oarecare Alina Boţoc lucra la Ministerul Economiei, la Agenţia Proprietăţii Publice (APP), instituţie care organizează licitaţii privind vânzarea/privatizarea bunurilor statului. Am aflat în continuare că Alina Boţoc nu este o simplă angajată a acestei instituţii, ci şefă adjunctă a Direcţiei Privatizare a APP. Pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), la capitolul declaraţii cu privire la venituri şi proprietăţi, aflăm că Boţoc a fost numită în această funcţie la 3 decembrie 2007, prin ordinul 125-p. Amintim că, în anii 2006-2009, ministru al Economiei, instituţie care are în subordine APP, a fost nimeni altul decât actualul preşedinte al PSRM, Igor Dodon.

499-dodon-tighineanu-3Relaţiile dintre şefa de la Privatizări şi familia Dodon

Legăturile Alinei Boţoc cu familia Dodon sunt mult mai active pe o reţea de socializare, acolo unde funcţionara, pe lângă faptul că este prietenă cu soţii Igor şi Galina Dodon şi cu fratele acestuia, Alexandru, este deosebit de receptivă în aprecierea diverselor postări cu iz politic ale preşedintelui PSRM. Nici în viaţa de zi cu zi familiile Dodon şi Boţoc nu sunt prea îndepărtate. Astfel, la Vărăncău, Soroca, localitatea de baştină a Alinei Boţoc, la alegerile din 30 noiembrie 2014, Alexandru Boţoc, tatăl Alinei, a fost observator din partea PSRM. Soţul Alinei Boţoc este Alexandru Tighineanu, cel care, în lumea virtuală, este, la fel, prieten cu membrii familiei Dodon. Alexandru ocupă funcţia de şef al Direcţiei Strategie şi Marketing la Victoriabank. Tatăl lui Alexandru Tighineanu, respectiv, socrul Alinei Boţoc este Constantin Tighineanu, consilier raional la Orhei. La alegerile locale din 2011, Tighineanu a candidat pe listele Partidului Social Democrat (PSD), condus de Victor Şelin, doar că, în februarie 2013, a părăsit formaţiunea cu care intrase în Consiliu şi a aderat la PSRM-ul lui Igor Dodon. La alegerile din 30 noiembrie 2014, socrul Alinei Boţoc a candidat la funcţia de deputat pe lista socialiştilor lui Dodon, fiind pe locul 62.

Am întrebat-o pe Alina Boţoc despre legăturile sale cu liderul PSRM şi despre acţiunile pe care le deţine la fabrica de conserve şi la cea de vinuri. „Eu nu-l reprezint pe Igor Dodon. Sunt acţiunile mele”, ne-a zis ea. Am întrebat-o în ce relaţii este cu preşedintele PSRM. „Nu am relaţii cu d-lui. Sigur, îl cunosc. Mi se pare că toată lumea îl cunoaşte. Nu am fost secretara sa”. „Sunteţi prieteni?”, am insistat. „Dar cât de obligată sunt să vă răspund? Nu vreau să vorbesc în genere la tema asta. Acţiunile pe care le am, le-am declarat. Totul e transparent”, ne-a replicat ea, după care ne-a spus că nu doreşte să discute acest subiect. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pentru 2013, depusă de Alinai Boţoc, am descoperit că aceasta deţine 32,07% din acţiuni la două societăţi pe acţiuni. În declaraţia cu privire la interese personale pentru 2012, Boţoc a fost mai explicită, indicând că deţine 99 614 acţiuni la Fabrica de Conserve din Călăraşi, în valoare de 4,98 mln. de lei, şi 125 mii de acţiuni la SA Proura-Vin, care ar valora 1,25 mln. de lei.

499-dodon-fabrica-de-conserveLitigiul de milioane din „familie”

În discuţia cu ZdG, Mihai Vlădicescu, conducătorul Fabricii de Conserve din Călăraşi, menţiona că fabrica nu ar avea probleme financiare. Totuşi, pe site-ul Judecătoriei Călăraşi, al Curţii de Apel (CA) Chişinău şi al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) există mai multe litigii de natură financiară între companie şi diverşi agenţi economici, care solicită încasarea unor sume de bani din conturile Fabricii. Unul dintre aceste procese ne-a atras atenţia în mod special. Este vorba de litigiul dintre fabrică şi SRL Hunter Elit Club, despre care presa scria că ar fi controlat de Ghenadie Mereanu, cumnatul lui Igor Dodon, care ar deţine şi 5% din acţiunile fabricii.

Conform informaţiilor din hotărârile judecătoreşti, în iunie 2013, SRL Hunter Elit Club a acţionat în judecată Fabrica de Conserve, solicitând încasarea unor datorii de peste 7 mln. de lei, plus alte 4,2 mln. – dobândă şi penalităţi. Ulterior, în februarie 2014, SRL-ul şi-a reevaluat pretenţiile, solicitând, pe lângă plata datoriei, punerea sechestrului pe conturile bancare, bunurile mobile şi imobile ale companiei. Iniţial, Judecătoria Călăraşi a respins cererea SRL Hunter Elit Club de punere sub sechestru a bunurilor fabricii, doar că CA Chişinău a anulat acea încheiere şi a dispus punerea sub sechestru a zeci de terenuri ale fabricii. Ulterior, Judecătoria Călăraşi, care examinează dosarul în fond, a revenit cu o altă hotărâre, prin care a admis punerea sub sechestru a acelor terenuri. Dosarul dintre cele două părţi încă se examinează în fond, la Judecătoria Călăraşi, în litigiu fiind acum implicată şi Victoriabank, la mijloc fiind vorba, probabil, de un credit, luat de cei de la Hunter Elit Club pentru Fabrica de Conserve. ZdG a încercat să discute repetat cu Mihai Vlădicescu, despre litigiul cu firma Hunter Elit Club, însă la telefoanele fabricii nu a mai răspuns nimeni, iar telefonul său mobil era deconectat.

499-dodon-anghelFirma, partidul şi satul de baştină

Acest SRL, Hunter Elit Club, e o altă pistă care face legătura dintre Igor Dodon, Fabrica de Conserve din Călăraşi şi lumea afacerilor, în care este implicat discret şeful PSRM. Oficial, acum, în spatele firmei nu se află „Ghenadie Mereanu, cumnatul lui Dodon”, aşa cum se spunea în presă. Cumnatul acestuia se numeşte Ghenadie Merineanu şi nu Mereanu, dar, cel puţin în acte, acum, el nu are vreo atribuţie la SRL Hunter Elit Club, firmă care şi-a schimbat, în ultimii 3 ani, de cel puţin 3 ori şefii. Toţi trei însă au relaţii apropiate cu Dodon şi cu PSRM. Potrivit informaţiilor CÎS, acest SRL este fondat în martie 2008 şi este administrat acum de Veaceslav Anghel, membru PSRM, candidatul cu numărul 46 în lista socialiştilor la alegerile din 30 noiembrie 2014 şi unul dintre finanţatorii PSRM în campania electorală, el donând 77 de mii de lei. În campanie, Anghel a apărut și într-un filmuleț video în care se prezenta ca fiind întreprinzător și invita oamenii să voteze PSRM. Firma este înregistrată într-un apartament de pe str. Asachi, al soţilor Corneliu şi Ludmila Furculiţă. Corneliu este proaspăt deputat pe listele PSRM, tot el fiind persoana responsabilă în partid cu evidenţa contabilă.

499-dodon-corneliu-furculita1Originar din Sadova, Călăraşi, localitatea de baştină a liderului PSRM, Veaceslav Anghel mai are înregistrate pe numele său şi alte SRL-uri: SRL Consacces, specializată în construcţii, dar şi SRL Exclusiv Media, care deţine ziarul de limbă rusă Argumentî i Faktî. La acest ziar lucrează Galina, soţia lui Igor Dodon, dar şi Ludmila, soţia lui Corneliu Furculiţă, cea care a donat în electorală peste 165 de mii de lei pentru PSRM. Încă un detaliu: SRL Exclusiv Media şi SRL Hunter Elit Club sunt înregistrate în acelaşi apartament din str. Asachi, al soţilor Furculiţă. În 2013, soţii Furculiţă, conform datelor de la Cadastru, deşi deţin apartamentul din str. Asachi, au mai cumpărat unul, cu aproximativ 700 de mii de lei, de la soţii Dodon, pe Calea Orheiului. Potrivit lui Dodon, anume cu aceşti bani el şi-a cumpărat casa de milioane în care locuieşte cu soţia şi copiii.

Procesul, cumnatul şi vânătorul Dodon

SRL Hunter Elit Club a reuşit să arendeze, în iunie 2008, pe când Igor Dodon, cunoscut pasionat de vânătoare, era ministru al Economiei, şi la doar trei luni de la fondare, 168,7 ha de pădure în Călăraşi, Ocolul Silvic Bravicea, cu doar 315 lei anual pentru un hectar. De altfel, Regulamentul privind arenda fondului forestier a fost pregătit şi aprobat de Vasile Tarlev, pe atunci premier, şi Igor Dodon, ministru al Economiei şi Comerţului, în februarie 2008, cu doar o lună înainte ca Hunter Elit Club să fie înregistrată. În actele de la Moldsilva, pe atunci reprezentat şi administrator al Hunter Elit Club era Oleg Teterea. Astăzi, Teterea este preşedintele organizaţiei teritoriale de partid a PSRM în Cimişlia, acolo unde locuieşte, tot el fiind şi şeful Fabricii de Păsări „Avicola Gallinula” din s. Gura Galbenei, Cimişlia, despre care s-a spus că şi ea ar avea legături cu Igor Dodon. În 2013, CSJ a dispus, definitiv, rezilierea contractului de arendă dintre Moldsilva şi SRL Hunter Elit Club. În cadrul procesului, acest SRL a fost reprezentat, în anii 2011-2012, şi de către Ghenadie Merineanu, cumnatul lui Igor Dodon. Merineanu este fratele Galinei Dodon, fostă Merineanu, originar din s. Molovata, Dubăsari. Acesta a administrat firma care solicită acum milioane de la Fabrica de Conserve din Călăraşi înainte ca ea să fie administrată de către Veaceslav Anghel.

L-am contactat pe Oleg Teterea. Acesta (nu) şi-a amintit cu greu despre firma Hunter Elit Club. „Nu ştiu. Trebuie să mă uit. Nu mai ţin minte. Da care-i întrebarea? Poate că a şi fost, nu ştiu. Da ce, toate firmele care sunt în Chişinău trebuie să fie legate cu dl Dodon? Nu cred eu că are legătură şi nici nu cred că a fost administrator vreo rudă de-a sa”, ne-a replicat Teterea. Totodată, acesta a precizat că Dodon nu are vreo legătură cu Fabrica de Păsări „Avicola Gallinula”, pe care el o conduce, menţionând că ea a fost fondată pe când Dodon nu era implicat în politică.

499-dodonnDodon: „Dacă demonstraţi, v-o cadonez”

L-am contactat şi pe Veaceslav Anghel pentru a-l întreba despre Hunter Elit Club, alte afaceri înregistrate pe numele său şi relaţiile cu Igor Dodon. După prima întrebare, cea despre procesul dintre SRL-ul pe care-l reprezintă şi Fabrica de Conserve, Anghel s-a blocat: „De ce vă interesează aşa întrebări? Căutaţi-vă de treabă. La revedere”, a zis el. Când l-am întrebat şi despre alte afaceri pe care le administrează, a închis telefonul.

Igor Dodon, liderul PSRM, a recunoscut relaţiile pe care le are cu Alina Boţoc şi Mihai Vlădicescu. „Da, o cunosc pe Alina Boţoc, îl cunosc şi pe Mihai Vlădicescu, care-mi este cumătru. Dar, categoric, nu am nicio legătură cu această fabrică. Categoric. Îi cunosc, îmi sunt persoane apropiate, dar în oraş am mulţi cunoscuţi. Noi cu Vlădicescu suntem cumătri. Eu sunt din Călăraşi, el tot e din Călăraşi. Alte legături cu fabrica nu am”, ne-a zis Dodon. „Dar cu firma Hunter Elit Club?”, l-am întrebat. „Nu. Nu am nimic. Evident că eu cunosc aşa persoane (Merineanu, Anghel, n.r.). Dar nu am timp să văd cu ce se ocupă fiecare membru de partid. Dacă găsiţi vreo proprietate că este a mea şi nu este declarată în declaraţia pe venit, eu v-o cadonez la ZdG. Să scrieţi chiar aşa. Dacă găsiţi ceva, eu v-o cadonez”, a precizat socialistul. „Înscrise pe numele d-stră evident că nu vom găsi”, i-am replicat. „Dacă demonstraţi, atunci tot v-o cadonez”, ne-a zis Igor Dodon.

Afacerişti socialişti cu off-shore-uri

Lista deputaţilor socialişti este plină cu oameni care au interese de afaceri. Zinaida Greceanîi, care a fost cap de listă la alegerile din 30 noiembrie şi care locuieşte într-o casă de lux de pe str. Gherman Pântea, nu are înscrisă pe numele său nicio afacere. Conform datelor de la CÎS însă, Alexei, soţul Zinaidei Greceanîi, e fondator şi administrator la Întreprinderea Industrial-Comercială „Alexei Greceanîi”, cu adresa juridică în fostul apartament al familiei. Şi fiul deputatei, Eugeniu Greceanîi, a fondat, în octombrie 2005, la câteva zile după ce mama sa era numită prim-viceprim-ministru, firma Scorpion-Trans SRL, specializată în transport de mărfuri şi în reparaţia autovehiculelor. Nici deputatul Andrei Neguţă, fost ambasador al R. Moldova în Rusia, nu are firme pe numele său. În schimb, unul dintre feciorii săi, Vadim, apare în calitate de fondator, cu 25%, la firma „Transgazexim”. Parteneri îi sunt Natalia Nicov şi Vadim Ursu, care au afaceri şi în alte domenii. SRL-ul deţine licenţă în transport de mărfuri, dar şi în importul şi comercializarea benzinei, motorinei şi a gazului lichefiat.

499-dodon-Alla-dolintaUn alt deputat socialist cu interese în business este Alla Dolinţă, administratoarea firmei Vesma-Teh, care deţine sediul central al PSRM şi căreia partidul îi plăteşte anual circa 300 de mii de lei. Compania Vesma-Teh este fondată de către un off-shore din Cipru, „HB Strenton Limited”. Acest off-shore a mai fondat în R. Moldova, în 2001, firma Alighenix S.R.L, care a deţinut la un moment dat o parte dintr-un imobil (acum garaj), înregistrat în prezent pe Larisa Usatîi, mama lui Renato Usatîi. Deşi nu a indicat asta în declaraţia de avere depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC), Alla Dolinţă deţine, din 1997, şi Întreprinderea Individuală „Alla Dolinţă”, specializată în comerţul cu ridicata a autovehiculelor şi motocicletelor. Şi soţul deputatei, Igor Dolinţă, este implicat în afaceri, acesta fiind fondator şi administrator la Igalirix SRL, implicată în importul şi comerţul băuturilor alcoolice, a ceaiului, cafelei, lemnului şi produselor din tutun. Firma, plătitoare de TVA, deci activă, este înregistrată într-un apartament înscris pe numele Allei Dolinţă.

499-dodon-turcan-vladimirŢurcan, milionar prin intermediul copiilor

Vladimir Ţurcan, un alt fost ambasador al R. Moldova în Rusia, a ajuns deputat de pe locul 9 în lista PSRM. Oficial, acesta, conform declaraţiei de avere depuse la CEC, deşi conduce un Lexus şi locuieşte într-o casă de milioane de pe str. G. Meniuc, nu are nicio afacere. Într-adevăr, la CÎS, Vladimir Ţurcan nu este fondator de firmă. „Interesele” sale sunt însă înscrise pe doi dintre copiii săi, care au business-uri grele în domenii importante. Astfel, Maxim Ţurcan, fiul proaspătului deputat, figurează în calitate de fondator la nu mai puţin de 6 SRL-uri (!), împreună cu diverse persoane. Coincidenţă sau nu, majoritatea firmelor au fost deschise atunci când Vladimir Ţurcan era funcţionar de stat. Astfel, pe 7 februarie 1997 a fost înregistrată firma Opercom SRL, iar peste doar patru zile, Vladimir Ţurcan este numit în funcţiile de prim-viceministru şi ministru al afacerilor interne al R. Moldova. SRL-ul este specializat în comerţ şi transport. În aceeaşi perioadă, anul 2000, Maxim a fondat şi firma Copiservice-X.

În 2006, pe când tatăl său era deputat în Parlamentul R. Moldova, Maxim Ţurcan a intrat şi pe piaţa asigurărilor, participând la fondarea firmei companiei de creditare şi leasing Status Leasing SRL. În 2008, Maxim Ţurcan este implicat şi în fondarea companiei de asigurări Global-Asig. În 2010, acesta fondează un alt SRL, Flextanc SRL, iar în iulie 2014, împreună cu trei parteneri – SRL Two Goose, firmă cu licenţă în diverse domenii, printre care, comerţul diferitor produse, fabricarea pâini, baruri şi restaurante.

499-dodon-turcan-maximŞi Anastasia Ţurcan, fiica deputatului, este implicată în afaceri. În 1998 aceasta a fondat MC Dent SRL, firmă care deţine clinica stomatologică Doctor White din Chişinău. Acest SRL, pe mai multe site-uri anunţă că este partener cu firma Intelident SRL, care comercializează echipament pentru clinicile stomatologice. Deşi Intelident SRL este fondat de Evghenii Lazarev şi Raisa Gumeniuc, firma are aceeaşi adresă juridică ca şi firma fondată de fiica lui Vladimir Ţurcan, Mc Dent. Cel mai probabil, Raisa Gumeniuc este rudă cu soţul Anastasiei, Oleg Gumeniuc, care este de profesie medic stomatolog. Revista Vip Magazin anunţa în ianuarie 2009 că Oleg şi Anastasia s-au căsătorit, după cinci ani de relaţie, nunta fiind organizată într-un local de lux. Anastasia Ţurcan, pe lângă afacerile din stomatologie, are înregistrată pe numele ei, din 2004, şi firma SRL Fusion. Printre altele, aceasta deţine şi cafeneaua (club de noapte) Cherry din capitală. Vladimir Ţurcan nu a răspuns la apelurile ZdG.

499-dodon-oleg-lipskiiInteresele socialiştilor în transport

În lista deputaţilor socialişti sunt şi alţi businessmani. Oleg Lipschi este conducătorul firmei MD-Trans SRL, specializată în servicii de transport şi expediţii, el având mai multe interese în acest domeniu. Lipschi, cu afaceri în transport, este şi vicepreşedintele Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor. Corneliu Furculiţă, pe lângă faptul că este implicat în schemele lui Dodon, este fondator la firma Poliactiv SRL, care a primit în ultimii ani mai multe milioane de lei de la Guvernul Japoniei. Vasile Bolea deţine împreună cu soţia sa, Rodica, SRL Afaceri de Familie. Şi Radu Mudreac, medic veterinar, are afaceri. Pe numele său sunt înregistrate două firme: SRL Gradioni şi SRL Onor-Impex, care deţine, pe un teren închiriat de la Primăria Chişinău, o parcare auto pe str. Matei Basarab, 1.

499-dodon-victor-soroceanGhenadie Mitriuc, practic singurul deputat socialist cu afaceri pe care le-a indicat în declaraţia depusă la CEC, este fondator şi el la două firme: SRL Rincor-Prim şi SRL Total-Info, ambele din Ungheni, cu afaceri în domeniul automobilelor. Victor Sorocean, preşedintele Organizaţiei Teritoriale (OT) Bălţi, este fondatorul SRL „Nordcomplex”, cu afaceri inclusiv în domeniul construcţiilor, şi directorul firmei FPC „Europromex” SRL, cu activităţi în mai multe domenii. Anatolie Labuneţ este, printre altele, fondator la firma SRL Autoval Sistem, şi ea cu licenţă în domeniul transportului. Un alt deputat socialist care şi-a încercat norocul în afaceri este Alexandr Nesterovschi, fondatorul firmei SRL Fama Glamosa, specializată în activităţi de voiaj, publicitate şi transporturi cu taxiuri.

P.S. În ediţia următoare, ZdG va scrie despre afacerile şi interesele celorlalţi deputaţi din Legislativ.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei “Jurnaliştii pentru integritate în serviciul public”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

24 comentarii

  1. un om

    ..uite aşa mai veniţi de acasă.Material didactic şi de cercetare (aproape mură-ngură)pentru parchet şi cine mai este inetresat.Cu ei de pămînt.

  2. babB

    IAKA O DAT DUMNEZEU SI V-ATI TREZIT , DUPA CE DODON & CO IA CELE MAI MULTE VOTURI!!!!UNDE ATI FOST PINA ACUM DOMNILOR, CE ROST MAI ARE ACEASTA INVESTIGATIE?

  3. Vasile

    Dodon a intrat in parlament si pe langa el a tiriit toti mizerabilii din R.Moldova. Citiva pro-rusi tare mai vor in Rusia, dar in acelasi timp au cetateni romana, alta declara ca este artista si politiciana si-i place sa se fxxxx pentru mincare…mai pe scurt//niste smintiti.

  4. GICU VOINICU

    daca acestea de la conducere vor fi mai destepti in 4 ani nu ramine nimic din DODON si bussinesul lui ascus pe numele a altor lepadaturi ca el…

  5. egoist

    Ar fi bine de cotrolat si legaturile acetui tradator de tara si cu producatorii de produse din carne de la BALTI… recomand

  6. ion

    ,,…Dacă găsiţi vreo proprietate că este a mea şi nu este declarată în declaraţia pe venit, eu v-o cadonez la ZdG…” De 1001 de ori sa spus ca in limba ,,moldoveneasca” nu exista cuvintul ,,A CADONA”. Dar cine sa-nteleaga?

  7. Monte Christo.

    Intrebare pentru cei de laZDG si comentatori:
    -Numai cei cu viziuni politice de dreapta au dreptul la afaceri?
    -ce facem cu cei de stinga,adica cu ortodoxii,ca doar curentul ortodox e de stinga si ‘al vostru Issus a fost primul socialist! Nu?
    Sau acesti ortodoxi comentatori si scriitori nici nu stiu din ce partid fac parte?
    Mai treceti pe la scoala,Prieteni!!!

  8. Monte Christo.

    Comentariul Dvs. urmează a fi aprobat de administrator.Si cu democratia?

    Intr’un numar al ziarului,rog sa publicati lista afacerilor a deputatilor din PLDM,PDM,PL.Dar la modul cel mai serios,nu ce trece printre degete!
    Ca doar noi suntem de dreapta,iar dereapta este adevarul absolut! Nu?
    Ca nu poati sa cheltui intr’companie electorala atita banarit cit au cheltuit priimii doi de pe dreapta.Chiar atita fanatism liberalo-democrat si democrat???

  9. Monte Christo.

    Duplicate comment detected; it looks as though you’ve already said that!

    Mai ,amaritilor! Scriti in romana!!!

  10. Eu

    Acest individ cu vreo citva ani in urma declara ca nu e vinator si ca nui place vinatoarea.Ori El numai pozeaza?Pacat ca la noi in Moldova sint multi prea multi care pentru o strachina de ciorba se pot vide.

  11. LinZZZa

    Necarturarilor, nici numele (familii) nu puteti sa scriti corect, nemaivorbind de continutul

  12. Catița

    În atenția Președintelui Jurist Nicolae Timofte, Omul Legii –

    – TERORIȘTII ROȘII de la KGB-ul SIS-tematic din Chișinău-
    – ruso-filii și ruso-fonii anti-români și anti-europeni
    generalul Mișu Bodeanu si colonelul Ionică Mahu:
    ––––––––––––––––––––––––––———————————-
    Serviciul de Informaţii şi Securitate trebuie reformat
    şi trebuie să reprezinte o structură care să contribuie la securitatea statului şi a cetăţenilor –
    „Pro Europa”, 3 dec.2009:
    O PRELUARE:
    http://www.interlic.md/2009-12-03/serviciul-de-informatzii-shi-securitate-trebuie-reformat-shi-trebuie-sa-reprezinte-o-structura-care-13385.html?print

    Asociaţia „Pro Europa” consideră necesar să facă o declaraţie
    referitor la problemele legate de ameninţările şi provocările care au apărut la adresa securităţii, inclusiv în evenimentele tragice din aprilie 2009 şi cele cu care se confruntă societatea Republicii Moldova. O parte anumită din aceste provocări de securitate există, deoarece Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM continuă să funcţioneze fără reformarea corespunzătoare.

    Evenimentele din aprilie au fost posibile penbtru că unii ofiţeri înalţi de la SIS în loc să-şi îndeplinească obligaţiunile respective, au devenit un instrument pentru realiyarea unei provocări fără precedent împotriva Republicii Moldova. Atacurile provocatoare şi devastarea clădirilor de stat au avut loc sub controlul ofiţerilor SIS care îndeplineau indicaţiile infractorii ale reprezentanţilor fostei conduceri a statului. Mai mult, în organizarea provocărilor au fost implicaţi mai mulţi infractori privaţi de libertate în închisorile Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei RM. Ei au fost aduşi de la închisori, acţionau sub conducerea ofiţerilor SIS şi au fost provocatorii care au început confruntările cu poliţia şi au provocat devastările instituţiilor statale. Protestatarii care s-au alipit lor s-au lăsat conduşi de emoţii în atmosfera creată special, care, afară de provocatorii aduşi, era creată şi de agenţii SIS în număr de peste 100 de persoane, care aveau sarcina să incite tinerii la acţiuni ilegale.

    Principalii coparticipanţi la acţiunile ilegale din partea SIS sînt –
    ——————————————–
    vicedirectorul SIS,
    – generalul Mihai Bodean,

    şi şeful Direcţiei generale de contra-spionaj,
    – colonelul Ion Mahu.
    ————————————————–

    Aceste persoane au început pregătirea pentru provocări cu mult înainte de realizarea lor, după ce conducerea regimului a hotărît să desfăşoare alegeri parlamentare cu o lună mai tîrziu. După ce provocarea a fost realizată, M. Bodean şi I. Mahu au fost decoraţi cu medalia „Credinţă Patriei”.

    Pe 7-8 aprilie 2009 subunităţile centrului antiterorist al SIS RM, aflate sub conducerea lui M. Bodean, aveau de gînd să-i reţină pe liderii politici Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Serafim Urechean, Dorin Chirtoacă, precum şi alţi cîţiva politicieni şi oameni de afaceri, inclusiv Chiril Lucinschi, şi numai implicarea UE şi SUA a oprit organizatorii provocărilor, care nu au îndrăznit să dea un asemena ordin.
    M. Bodean a participat direct la elaborarea scenariului provocărilor de la 7 aprilie, ocupîndu-se şi de stabilirea „victimelor” pe care regimul dorea să le represeze. O parte din „victime” era aprobată de conducerea regimului şi în numărul lor se înscriau politicieni li businessmeni, unii dintre ei fiind stabiliţi personal de M. Bodean.

    Trebuie menţionat că M. Bodean are o mare experienţă privind stabilirea „victimelor” încă de pe timpul cînd era şeful SIS municipal. Timpul său de lucru el îl cheltuia pentru organizarea extoarceri de bani de la oameni de afaceri, precum şi pentru terorizarea cetăţenilor în scopul de a-şi însuşii proprietăţile imobile ale acestora.În timplul aflării lui în funcţia de şef al SIS municipal, M. Bodean a deschis două întreprinderi de spălare a lînii, una la Chişinău pe str. Otovasca, ia a doua în Anenii Noi. Firmele sunt păzite de ofiţerii SIS, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor privind activitatea SIS. M. Bodean face abuz de alcool, ceea ce nu este permis unui colaborator SIS de acest rang, şi, fiind în stare de ebrietate, a produs un accident rutier în care a decedat o persoană. Fiind şef al direcţiei municipale a SIS, el a perfectat pe numele a diferite persoane două loturi de pămînt pe care a construit case luxoase. Un teren se află la ieşirea din Chişinău spre Ialoveni, iar celălalt – la ieşirea din Chişinău spre Ghidighici. Afară de aceasta, M. Bodean l-a terorizat pe proprietarul unui teren de pămînt din faţa direcţiei municipale a SIS de pe str. 31 August 1989 colţ cu M. Eminescu şi, însuşiindu-şi terenul, a construit complexul „Vila Veche”.

    În prezent M. Bodean folosește structurile SIS în interese meschine, inclusiv pentru acapararea imobilelor. Un exemplu în acest sens este şi următorul caz. La comanda acţionarilor SA „Moldpres” în funte cu Alexandru Belinchis, M. Bodean, avînd el însuşi anumite interese, îl terorizeaeă pe cetăţeanul Mihail Ţeruş, proprietarul casei de pe strada 31 August 1989, nr. 83, cu un teren de peste 6 ari. Acesta urmăreşte scopul să acapareze terenul, a cărui valoare ajunge la circa 1 milion de euro, pentru a construi o clădire cu şapte etaje pentru oficiul companiei „Moldpres”. Teroarea continuă deja de cîţiva ani, timp în care împotriva cetăţeanului M. Ţeruş au fost întreprinse diferite metode de presiune. Din 2004 pînă în 2009 SIS s-a ocupat neîncetat cu diferite provocări împotriva lui: supraveghere ilegală afară, interceptarea convorbirilor telefonice, teroare psihologică, şantaj, ameninţări, diferite acuzaţii false (tentativă de asasinare a preşedintelui Voronin!), tentativă de viol, acuzare de păstrare la domiciliu a unei arme neînregistrate, acuzare de omor, acuzare de apartenenţă la „mişcarea legionară” şi de organizare şi finanţare a aşa-numitei lovituri de stat după alegereile din 2009 şi altele. M. Ţeruş este fost membru al Comitetului Executiv al Frontului Popular în 1989-1990 şi face parte din Asociaţia combatanţilor din conflictul transnistrean. Procuratura Generală a intentat o cauză penală în privinţa încălcării integrităţii vieţii private a lui M. Ţeruş, dar M. Bodean a blocat urmărirea.

    Proprietarul nu doreşte sub nici o formă să vîndă casa şi terenul şi, pentru a-l lua, M. Bodean doreşte să o facă printr-un contract fals de vînzare-cumpărare fără înştiinţarea proprietarului casei. În acesc scop la moment M. Bodean impune ofiţerii SIS să se ocupe de fabricarea argumentelor precum că proprietarul vrea să vîndă casa şi caută cumpărători. Astfel, el pot proceda la fel şi cu proprietarul casei, aşa cum SIS a procedat cu omul de afaceri Nicolae Boicenco la indicaţia fostului consilier al preşedintelui, Mark Tkaciuk. Boicenco a fost proprietarul unui conac vechi restaurat, monument de arhitectură din secolul al XIX-lea de pe bulevardul Ştefan cel Mare, în faşa clădirii Ministerului Agriculturii. La indicaţia lui Tkaciuk, SIS l-a terorizat timp de un an pe businessman, cerîndu-i să dea casa. După ce teroarea s-a soldat cu efectul dorit, colaboratorii SIS, care activeau sub acoperirea CCCEC, l-au reţinut pe Boicenco şi a doua zi, sub un pterext fictiv, l-au trimis la spitalul de psihiatrie unde a fost ţinut doi ani.
    La fel se poate întîmpla şi cu M. Ţeruş.

    Trebuie menţionat că M. Bodean demult acoperă activitatea lui A. Bilinchis, care este suspectat de Procuratura Generală şi de Ministerul Afacerilor Interne de efectuarea mai multor atacuri de reider asupra întreprinderilor. De asemenea, A. Bilinchis, în calitate de acţionar al SA „Moldpres”, a iniţiat scandalul în jurul chioşcurilor companiei „Megapres” prin sursele mass-media controlate de Mark Tkaciuk. Tkaciuk si Reidman au contribuit la activitatea lui A. Bilinkis în decurs de cîţiva ani, iar scandalul în jurul chioşcurilor „Megapres” nu este decît o tentativă bine plătită de marginalizare a concurentului din partea SA „Moldpres”.

    De asemenea, M. Bodean s-a ocupat de omul de afaceri Gabriel Stati, încercînd să-l prezinte drept organizator şi sponsor al evenimentelor din aprilie. Interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice, care a durat peste un an, şi falsificarile care au urmat au fost doar o parte a operaţiunii speciale de fabricare a dosarului penal pe numele businessmanului. M. Bodean a mai participat şi la organizarea extrădării ilegale a lui G. Stati de pe teritoriu Ucrainei. Acesta a fost reţinut fără implicarea Ministerului ucrainean de Interne, deoarece Bodean ştia că ministrul Luţenko va refuza să participe la asemenea jocuri. Deşi G. Stati a depus cerere de acordare a azilului în Ucraina pe motiv de implicare a conducerii SIS în persoana vicedirectorului general M. Bodean, partea ucraineană a încălcat Convenţia internaţională privind statutul refugiaţilor şi Convenţia Europeană pentru drepturile omului şi l-a extrădat ilegal SIS-ului RM. De asemenea, sub presiunea conducerii SIS, partea ucraineană a încălcat legislaţia procesuală a Ucrainei, deoarece lui G. Stati i-a fost refuzat dreptul de a contesta în instanţă extrădarea sa.

    Anume la indicaţia lui M. Bodean au fost falsificate convorbirile telefonice ale primarului Chişinăului, D. Chirtoacă.
    Activitatea lui M. Bodeanu la SIS poartă un caracter exclusiv negativ, care discreditează Serviciul de Informaţii şi Securitate atît din interiorul RM, cît şi în relaţiile cu ţările vecine. Trebuie de menţionat că M. Bodean se bucura de protecţia şefului Comitetului pentru securitatea Parlamentului RM, a deputatului din fracţiunea PCRM Stoicov, cu ajutorul căruia M. Bodean a primit gradul nemeritat de general.

    Un alt ofiţer din conducerea SIS, colonelul Ion Mahu,

    şeful Direcţiei generale de contra-spionaj, la fel nu corespunde cu funcţia deţinută. Acest românofob patologic, al cărui unchi este locotenent-general al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, s-a ocupat pe parcursul a cîţiva ani de fabricarea diferitor dosare, acuzînd oamenii că ar fi agenţi ai serviciilor speciale din România. El s-a manifestat şi în timpul evenimentelor din aprilie. De exemplu, el a încercat să fabrice dosarul pe numele preşedintelui raionului Străşeni, farmacistul Nicolae Robu, încercînd să-l acuze că este agent special al României. Robu „era vinovat” că era în lista unuia dintre partidele de opoziţie ale regimului şi că era un adevărat patriot basarabean.

    Este evident că aflarea în funcţia de şef al Direcţiei generale de contra-spionaj a SIS a omului cu rude la Serviciu Federal de Securitate, este inadmisibilă din punctul de vedere al politicii pe care trebuie să o desfăşoare SIS, ce se raportă serios faţă de toate problemele sale.

    Nivelul de competenţă a colonelului I. Mahu, precum şi a generalului M. Bodean, este extrem de mic, dar aceste persoane întotdeauna sunt gata să fabrice diferite dosare şi să desfăşoare diferite provocări. Ultima provocare pe care au reuşit să o facă este scrisoarea anonimă a ofiţerilor SIS, denaturînd faptele, prin care au şantajat noua conducere a SIS şi au denigrat guvernarea RM.
    Avînd în vedere că aceste persoane au acces la bazele de date ale SIS, aflarea lor în funcţiile pe care le deţin pune în pericol însăşi funcţionarea SIS ca organizaţie eficientă, precum şi constituie un pericol direct pentru interesele securităţii naţionale a RM.
    În legătură cu cele menţionate mai sus Asociaţia „Pro Europa” se adresează conducerii Republicii Moldova să întreprindă măsuri pentru demiterea imediată a ofiţerilor M. Bodean şi I. Mahu din Serviciul de Informaţii şi Securitate, cu retragerea distincţiilor primite, precum şi desfăşurarea unei urmăriri penale corespunzătoare a activităţii lor.

    Într-un stat care are drept scop aderarea la UE nu trebuie să fie loc pentru fenomene sus-numite, care mai există pînă acum. Serviciul de Informaţii şi Securitate trebuie reformat şi trebuie să reprezinte o structură care să contribuie la securitatea statului şi a cetăţenilor.
    ==============================

  13. Simion

    Hotia are relatii, toane si butoane. Acolo unde-i vorba de bani, toti sunt de aceeasi religie cu toti talharii. Nu e secret, deci, ca in spatele satrei pobeda/victoria sta bossu’Plahotniuc, cel care l-a “pricopsit” cu acest partid porno-socialist. Din interviul lui Oleg Voronin (Adevarul.md. 2012: “…cu cine are relatii Plahotniuc”. “De Igor Dodon il leaga scheme de afaceri cu peste si carne, de unde vine si partidul socialist de buzunar”…

  14. Pingback: Deputatele Alla Dolință și Marina Radvan, cele mai darnice donatoare pentru referendumul din 19 noiembrie – Birfe.xyz

  15. Pingback: VIDEO. Știre „Rossia 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia: jumătăți de adevăr și trunchierea declarațiilor – Birfe.xyz

  16. Pingback: ABC News – Stop Fals!: Ştire „Россия 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia: jumătăți de adevăr și trunchierea declarațiilor

  17. Pingback: Ştire „Россия 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia: jumătăți de adevăr și trunchierea declarațiilor – Unghiul – Vezi lumea aşa cum e ea!

  18. Pingback: Новостной сюжет «Россия 1» об экспорте фруктов и овощей в ЕС и Россию: полуправда и урезанные заявления | Ziarul de Gardă RUS

  19. Pingback: Ştire „Россия 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia: jumătăți de adevăr și trunchierea declarațiilor - Expresul

  20. Pingback:   Ştire „Россия 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia: jumătăți de adevăr și trunchierea declarațiilor – Gazeta de Sud

  21. Pingback: Ştire „Россия 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia | cuvintul.md

  22. Pingback: Ştire „Россия 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia | cuvintul.ml

  23. Pingback: Ştire "Россия 1" despre fructele și legume exportate în UE și Rusia: jumătăți de adevăr și trunchierea declarațiilor | Vocea poporului

Leave a Reply to Catița Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *