Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Schema Şor pentru dezvoltarea Orheiului

Schema Şor pentru dezvoltarea Orheiului

Activitatea carierei de piatră de la Orhei a fost sistată după ce proprietarii acesteia au respins solicitarea lui Ilan Şor de a livra gratis pietriş pentru reabilitarea pistei de la aeroport şi pentru reparaţia drumurilor din Orhei. În timp ce primăria afirmă că a atacat în judecată firma „Cariera Ivanos” SRL pentru că a descoperit mai multe circumstanţe ilegale în activitatea acesteia, alţi agenţi economici din localitate recunosc că au fost invitaţi la discuţii de către autorităţile publice locale unde li s-a propus cooperare în vederea soluţionării proiectelor de infrastructură locală.

În vara anului 2015, sub pretextul că la carieră ar exista unele nereguli care ar putea duce la sistarea activităţii, reprezentanţii SRL „Cariera Ivanos” au fost invitaţi la discuţii cu primarul de Orhei. Într-un dialog cu ei, Şor le-a cerut acestora să livreze pietriş la preţ simbolic pentru reparaţia drumurilor din localitate şi pentru lucrările de la Aeroportul Internaţional Chişinău. Iurie Năstas, unul dintre proprietarii carierei şi Vitalie Gorea, administratorul SA „Pietriş”, au refuzat solicitarea, pe motiv că fac afaceri şi nu binefacere. Atunci au şi început presiunile.

Intimidare prin judecată

Iniţial, administraţia locală s-a adresat la Judecatoria Orhei, cerând sistarea activităţii carierei pe motiv că aceasta nu şi-ar fi onorat o obligaţie veche, de vreo 20 de ani, care se referă la recultivarea carierei exploatate. Judecătoria nu a admis solicitarea, invocând lipsa de temei. Ulterior, administraţia locală a contestat decizia la Curtea de Apel. La 5 septembrie, Curtea a pronunţat o decizie irevocabilă prin care a dispus admiterea cererii de asigurare depuse de Consiliul or. Orhei şi a interzis SRL-ului să efectueze „acţiuni de extragere, comercializare şi transportare a zăcămintelor naturale” de pe teritoriul carierei.

După pronunţarea deciziei, reprezentanţii autorităţilor locale au solicitat ca, de urgenţă, cei circa 80 de muncitori să părăsească teritoriul carierei, accesul spre aceasta fiind blocat de două vehicule care ar aparţine unei întreprinderi municipale, dar şi de agenţii unei firme de pază care aparţine lui Şor, prin intermediul unor interpuşi. Poliţia, solicitată să se expună asupra legalităţii acţiunilor Primăriei, a informat proprietarii carierei că aceste măsuri ar fi fost necesare pentru că „pe teritoriul carierei ar fi pătruns persoane necunoscute”, dar şi că „teritoriul pe care se află cariera aparţine primăriei Orhei şi este un loc public”.

Administratorul carierei, Vitalie Gorea, spune că prin amplasarea agenţilor de pază, Şor „a vrut să depăşească limitele legii şi a bunului simţ prin a arăta cine este stăpân acolo, ca să-şi arate forţa. A blocat drumurile. Nu am văzut astfel de precedente. Erau prin anii ’90… Ne-am conformat deciziei instanţei şi nu trebuia organizat tot acest show şi a intimida muncitorii, pentru că activitatea propriu-zisă nu prezintă niciun pericol asupra societăţii”.

Carieră pe „teren agricol”

Activitatea carierei de piatră de la Orhei a fost sistată în 1990, printr-o decizie a consiliului orăşenesc, pe motiv că extragerea se efectua prin metoda exploziei industriale care genera mici cutremure, resimţite în zona rezidenţială. Pe atunci întreprinderea era una de stat şi se afla la balanţa Ministerului Industriei Materialelor de Construcţie a RSSM. După obţinerea independenţei R. Moldova şi reorganizarea ministerelor, carierea a fost trecută în gestiunea concernului de stat „INMACOM”.

În 1997, întreprinderea individuală „I. Balaban”, care în 2010 a fost reorganizată în SRL „Cariera Ivanos”, a înaintat mai multe demersuri către autorităţi, inclusiv Guvernului, solicitând transmiterea în folosinţă a terenului pe care este amplasată cariera.

În 1998, printr-o Hotărâre de Guvern, s-a decis „atribuirea în folosiţă a 42,4 ha de terenuri deteriorate artificial (zona carierei „Ivanos”) din fondul de rezervă al Primăriei Orhei – întreprinderii individuale „I. Balaban”, pentru efectuarea lucrărilor de recultivare şi folosirea ulterioară în scopuri agricole”. Ulterior, în decembrie 2004, o comisie interdepartamentală, formată din reprezentanţi ai Agenţiei de Stat pentru Geologie „AgeoM”, ai Departamentului Standardizare şi Metrologie, a Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale şi a concernului „IMACOM” au adoptat un act de transmitere-recepţie a zăcământului de calcare Orhei-I (Ivanos) la balanţa ÎI „I. Balaban”, „pentru efectuarea dobândirii substanţei utile concomitent cu efectuarea lucrărilor de recultivare a carierei existente în limitele zăcământului”.

În acest mod, spun proprietarii, terenul nu a fost niciodată la balanţa Primăriei Orhei, el fiind un bun al statului transmis în gestiune: „Afirmăm cu certitudine că oraşul n-a fost proprietar niciodată al acestui teren. Acest lucru este un fals. Se manipulează pe baza sentimentelor locuitorilor, că uite, sunt zăcămintele noastre”.

Singurul act pe care îl invocă Primăria, afirmă Vitalie Gorea, este o decizie din 2001 a consiliului local al or. Orhei prin care acesta s-a autodeclarat proprietar. Ulterior, actul a fost prezentat la Oficiul Cadastral Teritorial Orhei, care a modificat inscripţia din registrul bunurilor imobile. Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor, în baza căreia Consiliul a operat schimbările, a fost declarată însă neconstituţională patru ani mai târziu.

În timp ce Viorel Dandara, viceprimar de Orhei, susţine că destinaţia terenului este una agricolă, iar întreprinderea „din motive necunoscute, neglijând sarcina de recultivare, a început extragerea pietrişului şi nisipului”, reprezentanţii carierei spun că documentaţia de evidenţă cadastrală stipulează că aceasta „face parte din proprietatea publică şi are menirea de extragere a pietrei”.

Zăcămintele din „bugetul local”

De cealaltă parte, Primăria Orhei afirmă că agentul economic activează ilegal, fără a achita plăţile pentru exploatarea carierei începând cu 1997 şi declară direct că „optează pentru întoarcerea carierei în gestiunea oraşului, astfel încât, veniturile de zeci de milioane obţinute de către compania privată din activitatea carierei să fie vărsate la completarea bugetului local şi la soluţionarea nevoilor sociale ale cetăţenilor oraşului Orhei”.

Proprietarii carierei susţin că deţin licenţa şi tot pachetul de acte necesar desfăşurării activităţii de extragere a zăcămintelor, iar cariera aduce 1,5 milioane de lei în bugetul primăriei, sumă echivalentă cu circa 6 % din totalul taxelor care se acumulează în localitate.

Iurie Năstas, proprietarul carierei
Iurie Năstas, proprietarul carierei

„Un certificat din 26 februarie 2015, semnat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Orhei, arată că suma obligaţiilor fiscale neachitate la acel moment constituie 88,43 lei”, susţine Iurie Năstas.

„Pe lângă toate acestea, în Primăria Orhei au parvenit o sumedenie de petiţii din partea locuitorilor din preajma Carierei, deoarece activitatea carierei prejudiciază colosal gospodăriile acestora”, declara viceprimarul de Orhei, Viorel Dandara, într-o conferinţă de presă. Proprietarii afirmă însă că la extragerea zăcămintelor se utilizează metoda ciocanelor hidraulice care nu provoacă seismicitate.

„Activitatea este sistată, oamenii stau acasă, impozitele nu sunt plătite, bugetul primăriei şi bugetul statului sunt afectate drept urmare a inactivităţii. 80 de familii stau fără salarii şi loc de muncă, deci fără surse de existenţă. Tot ce vorbesc ei de prejudicii, acestea încep din data de 5 septembrie, prin neîncasarea impozitului din salariul muncitorilor, a taxei pentru resurse naturale, a taxei pentru amenajarea teritoriului. Este o metodă de preluare a afacerii. Prin unele interpretări a opiniei publice şi sub scopuri ascunse. Sperăm că justiţia în R. Moldova există. Noi o să ne apărăm drepturile în instanţele naţionale, cât şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.”, susţine Iurie Năstas.

Reprezentanţii carierei au depus o cerere de revizuire în privinţa redeschiderii procedurii irevocabile cu solicitarea de a casa încheierea Curţii de Apel.

Invitaţii la binefacere

Cariera din Orhei nu este unica firmă de la care Şor cere materie primă pentru realizarea proiectelor din oraş. Ion Dolgu, conducătorul SRL „Ordonatcom” recunoaşte că a fost invitat la discuţii cu viceprimara Reghina Apostolova despre o eventuală colaborare în vederea livrării materiei prime pentru reparaţia drumurilor, dar că la preţul de piaţă şi nu gratis. „N-am avut aşa ceva cu dânşii. Dacă un ajutor acolo la o grădiniţă, la o şcoală, mă rog, aşa-i viaţa, dar de volume mari, nu prea. N-am avut”, spune Ion Dolgu. Întrebat despre presiuni asupra altor agenţi economici, acesta a evitat să răspundă: „Cum să vă spun? Fiecare cu problemele sale. Să mă înţelegeţi corect, sunt orheian şi măsurile respective aş vrea cât mai mult să ajute, ca să prospere oraşul, desigur, în măsura posibilităţilor. Nu poate fi o dogmă, că trebuie să dai atât şi gata. Aşa ceva nu a fost”.

Administratorul SRL „Prietrişcom”, Zaharia Cozma, recunoaşte că a livrat gratis amestec de pietriş pentru reparaţia unei străzi, dar afirmă că au fost perfectate toate facturile fiscale şi a achitat taxele TVA. El susţine că a ajutat toţi primarii de până acum, de aceea a răspuns solicitărilor lui Ilan Şor.

„Nu vreau să fiu implicat în nimic. De mine s-au apropiat şi m-au rugat. Absolut toţi primarii au fost ajutaţi. Ajut oraşul în care activez. Eu sunt agent economic. Încerc să nu încalc legislaţia. Nu mi-au achitat bani, am achitat impozite la preţul stabilit la mine. Eu le-am dat sub formă gratis. Cota zero”, afirmă agentul economic.