“Sărmanii” candidaţi

3 milioane de lei au câştigat, oficial, candidaţii la funcţia de primar al Chişinăului în ultimii doi ani!

Favoriţii la revendicarea fotoliului de primar al Chişinăului după alegerile din 5 iunie, Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon, trăiesc, însă, “modest”. Actualul primar, Dorin Chirtoacă, nu are o casă de locuit proprie, iar comunistul Igor Dodon locuieşte oficial împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi într-un apartament de doar 57 de metri pătraţi, egal cu cel al altui candidat la funcţia de primar, Maia Laguta. Valeriu Pleşca, candidatul din partea Blocului Electoral “Forţa a treia”, trăieşte doar din donaţii, iar Mihai Manoli, reprezentantul Partidului Popular Democrat din Moldova (PPDM), a avut, în ultimii doi ani, venituri de aproape jumătate de milion de lei, deşi este neangajat.

Pentru alegerile din 5 iunie 2011 în cursa pentru postul de primar de Chişinău s-au înscris 14 candidaţi. Dintre aceştia, până marţi, 10 mai, pe site-ul alegeri.md lipseau declaraţiile pe venit ale doi concurenţi. Aceştia sunt candidatul independent Mihai Godea şi cel al Partidului Legii şi Dreptăţii (PLD), Marcel Darie.

Pleşca trăieşte din donaţii

În anii 2009-2010,  candidatul care a înregistrat cel mai mare venit a fost fostul ministru al Apărării, candidat din partea Blocului electoral “Forţa a treia”, Valeriu Pleşca. În declaraţia sa, Pleşca a indicat venituri de 607 mii de lei şi 11.300 de euro. Leii au venit din “donaţii”, iar valuta – sub formă de dobândă. Fostul ministru al Apărării din perioada comunistă deţine o casă de locuit cu teren aferent în municipiul Chişinău, un automobil şi un teren agricol de 0,74 hectare la Orhei. Totodată, Pleşca are depozite bancare în valoare de 50 mii de euro şi acţiuni în mai multe companii, denumirea cărora este indescifrabilă în declaraţia sa pe venit.

Buliga – 2 maşini, 3 camionete

Al doilea în topul candidaţilor cu cele mai mari venituri este Valentina Buliga, candidata PD şi ministra Muncii şi Protecţiei Sociale. Aceasta a avut, în 2009 şi 2010, venituri în sumă de 356 mii de lei. Dintre aceştia, 21 de mii i-au intrat în buzunar din activităţi ştiinţifice. Venitul lunar al Valentinei Buliga în ultimii doi ani a fost de aproape 15 mii de lei. Totodată, împreună cu soţul, aceasta deţine 2 automobile şi 3 camionete.

355 mii de lei, dar neangajat

Următorul în top este Mihai Manoli, candidat din partea PPDM. Deşi este temporar neangajat, fostul ministru al Finanţelor a avut, în ultimiii doi ani, venituri de 355 mii de lei. În declaraţia pe venit se spune că aproape toţi banii au fost obţinuţi la locul de muncă de bază, fără a se specifica, însă, care af fi acesta. Manoli mai deţine o casă de locuit cu lot aferent, un automobil, un  apartament şi un garaj pe str. Kogălniceanu din Chişinău.

Dodon, apartament de 57 de metri pătraţi

Un venit de peste 300 mii de lei în ultimii doi ani a avut şi comunistul Igor Dodon. Din salariul de deputat, dar şi din indemnizaţia pentru îngrijirea copilului, Dodon si soţia au înregistrat venituri de 306 mii de lei. Cu 276 de mii a fost retribuit la locul de muncă, iar 30 de mii au constituit indemnizaţia pentru îngrijirea copilului.  Dodon are un automobil şi un apartament de 57 de metri pătraţi, unde locuieşte împreună cu soţia şi cu cei doi copii. Locuinţa, potrivit declaraţiei, e în Chişinău, pe str. Calea Orheiului, aceasta fiind estimată la 180 mii de lei. Candidatul a specificat în declaraţia sa că nu deţine depozite bancare şi acţiuni în cadrul unor firme.

Krîlov, viaţă de pensionar

Pensionarul Valentin Krîlov, candidat la funcţia de primar din partea Partidului Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina”, a declarat, în ultmii doi ani, venituri de 220600 lei. 61 de mii le-a acumulat sub formă de dobândă, iar alte 159400 – din pensie. Reiese că pensia lui Krîlov a fost de aproape 7 mii de lei pe lună în ultimii doi ani. Cu titlu de proprietate personală sau în comun cu soţia, Krîlov posedă două apartamente, unul cu o odaie şi altul cu trei, şi două loturi pomicole, care în total au suprafaţa de 1650 de metri pătraţi. Krîlov deţine depozite bancare de 90 mii de lei şi de 9 mii de dolari americani. Totodată, Krîlov are 13 acţiuni la “Stejaur” SA, 20 de acţiuni la “Icam” SA şi 384 de acţiuni la “Nord Invest” SA.

Chirtoacă n-are apartament, Onişcenco are 4 maşini

Cu venituri de peste 100 de mii de lei în 2009-2010 este şi consilierul municipal Oleg Onişcenco. Candidatul din partea Partidului “Casa Noastră – Moldova” a declarat venituri în valoare de 182 mii de lei şi 2573 de dolari americani.

Onişcenco are 3 automobile şi un camion, un apartament în mun. Chişinău de 53,5 metri pătraţi, casă de locuit în satul Mereni, r-nul Anenii Noi, de 109 metri pătraţi, dar şi alte loturi de pământ cu suprafaţa totală de 33 de hectare. Onişcenco deţine depozite în valoare de 2485 de euro şi 35 de dolari americani. Consilierul municipal are acţiuni la SA “Congres” şi la SRL “Extrans Grup” în valoare de peste 200 mii de lei.

Dorin Chirtoacă, actualul primar, a avut, în 2009-2010, venituri de 188 mii de lei. Totodată, Chirtoacă deţine 1/3 dintr-o casă de locuit de 70  de metri pătraţi în satul Coloniţa în valoare de 167 mii de lei şi un automobil. Chirtoacă închiriază un apartament în Chişinău.

Pavlicenco, egala lui Coropceanu

Un venit egal în 2009-2010 au înregistrat candidatul PSD, Sergiu Coropceanu, şi cel al PNL, Vitalia Pavlicenco, aproximativ câte 88 mii de lei. Coropceanu a scris în declaraţia sa de avere că deţine un apartament cu 3 camere pe str. Armenească din Chişinău şi că la momentul actual nu deţine depozite bancare sau hârtii de valoare. Totuşi, în datele biografice postate pe site-ul alegeri.md, Coropceanu figurează încă din 2006 în calitate de vicepreşedinte la Concernul “Unicon Grup”, care aparţine liderului PSD, Victor Şelin, iar din 2007 în calitate de director general la S.C. “Hidrotehnologie” SRL. SRL Hidrotehnologie a sponsorizat PSD-ul în campania electorală din aprilie 2009 cu 700 mii de lei. Coropceanu nu a indicat în declaraţia de venit că ar dispune de automobil.

Vitalia Pavlicenco a acumulat din pensie în 2009-2010 surse financiare în valoare de 88,7 mii de lei. Aceasta deţine un apartament de 70 de metri pătraţi, două loturi de pământ  cu suprafaţa totală de 0,06 hectare, o căsuţă de vacanţă şi două autoturisme second hand.

Radu Buşilă, vicepreşedinte PPCD şi jurist la Cartelul Ţărănesc “Sfântul Gheorghe”, a avut în ultimii doi ani venituri de 49.550 lei. Acesta mai posedă un lot de pământ de 15 ari şi o casă de locuit de 150 de metri pătraţi. În declaraţia pe venit nu este indicată localitatea unde se află aceste proprietăţi. Totodată, fostul inspector operativ din cadrul MAI nu dispune de un automobil personal, de depozite bancare sau hârtii de valoare, cum ar fi acţiuni sau obligaţiuni.

Klimenko, cel mai “sărman” candidat

Titlul de cei mai săraci candidaţi, potrivit declaraţiilor pe venit din 2009-2010, îl dispută liderul mişcării “Ravnopravie”, Valeri Klimenko, şi Maia Laguta, candidata Partidului “Patrioţii Moldovei”.

Maia Laguta, preşedinta Asociaţiei “Salvgardare” şi administratoarea unui APLP, a declarat venituri pentru această perioadă în sumă de 48 mii de lei. Totodată, ea deţine un apartament cu două odăi de 46 de metri pătraţi, un autoturism şi un lot de cinci “sote” în Ialoveni.

Klimenko este cel mai “sărman” candidat conform informaţiilor din declaraţia pe venit. Acesta a avut  venituri de doar 44000 de lei în 2 ani de muncă, 2009 şi 2010. Anul trecut, Klimenko a avut oficial venituri în sumă de doar 1o mii de lei. Chiar şi aşa, Klimenko are 2 apartamente, unul cu trei şi altul cu două camere, maşină, garaj şi un lot de pământ de 12,6 hectare.

Autenticitatea declaraţiilor nu este verificată

Victor Perţu, secretarul Consiliului Electoral de Circumscripţie Chişinău, spune că declaraţiile pe venit ale candidaţilor nu ajung la organele abilitate. “Noi nu le putem verifica autenticitatea, că nu avem aşa competenţă, surse şi pârghii. Poate să le verifice Inspectoratul Fiscal sau Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, în caz că apar careva probleme.  Însă nu am avut până acum asemenea cazuri”, ne-a spus Perţu.

Cristina Cojocaru, secretarul Alianţei Anticorupţie, a precizat că la noi nu există mecanismele necesare pentru ca declaraţiile funcţionarilor publici să fie verificate corespunzător. “Politicienii sunt primii interesaţi să nu asigure existenţa acestor mecanisme pentru că ei sunt astfel asiguraţi. Mai e o problemă. Ei declară veniturile împreună cu soţia şi nu ştim exact ale cui sunt acestea. Ar trebui ca cei care vor să ocupe funcţii publice să-şi declare veniturile separat”.

Cojocaru consideră că în legislaţie ar trebui să apară clar o consecinţă a faptului că s-a minţit în declaraţia pe venit. “La noi, declaraţiile au mai mult scopul de a informa oamenii, ca mai apoi ei singuri să-şi facă concluzii despre averile candidaţilor. Şi totuşi, dacă candidatul care a minţit nu este ales, nu pot exista careva repercusiuni. Doar dacă devine primar poate exista temei pentru deschiderea unui dosar penal. Şi aşa, însă, cred că ar fi mai mult o culpă morală”, a subliniat Cristina Cojocaru.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. Victor

    Doamne! Oare cum î-i ține pămîntul pe acești Bidoni – Dodoni – Gondoni? Coboară Doamne din ceruri ca să vezi ce nație proastă suntem. Numai o nație ca a noastră poate fi în așa mod călcată în picioare de către venetici – Mișini, Voronini, Tcaciuci, Stepaniuci …

  2. galtric

    Dar Pertu stie ce inseamna autenticitate? O fi si el jurist cu diploma…
    Declaratiile pot fi false sau adevarate, pentru declaratii false in acte se poarta raspundere…
    Si unii folosesc munca neformala sau doua contabilitati, una pe hartie – alta in buzunar…

  3. vera

    Mafia si hotii,
    Banditii si tilharii
    S-au inmultit la noi!
    Zacem in nevoi,
    Chin – de neuitat,
    Trai – “bogat”:
    Popor – imbracat
    Cu-avize de plata,
    In miina tinind,
    Plata – “meritata”,
    Si “sfinta” sapa,
    ‘N pamintul-strabun – aplicata.

    Copii – abandonati, analfabeti,
    Copii – flaminzi :pe strazi,
    Oameni – hirtuiti, omoriti,
    Pentru Sfinta Dreptate,
    Presa libera – “dupa gratii”,
    Multe de toate avem:
    “S-au staruit mult!”,
    ALESII poporului – mut,
    Care se urasc,intre ei, mult,
    Pentru un “scaun”- la Primarie,
    Unde se face: mare Hotie,
    Adunind: BOGATIE…

    Votati pe Acei – bogati cu sufletul,
    daca mai intelejeti, CARE-s ?!

  4. galina

    SàRMANII DIN PUNKT DE VEDERE de responsabilitate si timp perdut,in o societate atit de complikatà,deci intre sàraci si bogati….incearcà si gàseste kieea de la biserica comunà a pàmintului si cerului,a zilei si noptii…practik imposibil…

    SUCCES OAMENILOR CURAJOSI…

    nu am timp sà skriu…tind sà spun cà mia fost bine cu voi si và sint recunoscàtoare…mi-am alinat un pik vorbirea in limba natalà…
    am primit email de la o persoanà care a spus cà urmària ceea ce skriu,m’a numit neobisnuità si interesantà in felul meu de a fi…

    CU RESPECT

  5. nikor

    daca CEC nu are competente si pirghii pentru verificarea declaratiilor pe venit, de ce voi, care sinteti un ziar de investigatii, nu verificati. oare e asa de dificil de aflat unde traieste dodon, si ce apartamente are sau cu ce masini se plimba si daca sint inregistrate pe numele lui… nu cred ca sint necesare multe resurse financiare si umane,pentru asemenea investigatii. sint lucruri simple , dar care fac diferenta…

  6. AVRAAM

    Vera a scris imnul de baza a AIE!Super!Corespunde cu realitatea euro-moldava 100%!Tara cu somaj,populatie fara locuri de munca,tara cu cel mai mare procent de invalizi,tara cu copii analfabeti,tara producator de prostituate pentru un glob intreg,tara drumurilor sparte si a sperantelor distruse,dar…TARA MILIARDERILOR si a TALHARILOR!!!Copii ucisi!Oameni jafuiti in propia casa!cetateni neprotejati de stat.Care putere bre?Ce fel de Primari?Arunca milioane in vant furate de la cetateni,ca apoi sa le dea “kopeici” pentru existenta?Cititi atent comentariul lui Vera,a spus totul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *