„Puşcăria din bordel”. Condamnarea
Zilele trecute la Judecătoria Orhei a fost emisă sentinţa în cauza penală în care Igor Spânu şi Victor Sorocovici, acuzaţi de trafic de fiinţe umane, au fost condamnaţi la 7 şi, respectiv, 10 ani de detenţie. ZdG a redat plângerile victimelor în seria de articole «Puşcăria din bordel» (ZdG din 17 iunie 2010, 5 august 2010, 23 septembrie 2010, 30 septembrie 2010, 7 octombrie 2010).
Deşi reprezentantul procuraturii a cerut o pedeapsă mai severă pentru cei doi, judecătorul i-a condamnat doar la 7 ani pe Igor Spânu şi la 10 ani pe Victor Sorocovici. Din acest considerent, procurorul Alexandru Macovei susţine că va ataca această hotărâre în instanţa superioară.
Şi părţile vătămate pe acest dosar susţin că nu se simt îndreptăţite de decizie, deoarece nu au încredere că sentinţa nu va fi redusă pe parcurs, iar prejudiciul material stabilit de instanţă, în mărime de câte 10.000 de lei pentru fiecare, nu răscumpără pierdereile financiare şi de sănătate la care au fost supuse în ultimii ani. „Când am ajuns în Cipru, mi-au luat actele, m-au închis forţat într-un bordel ca să mă prostituez şi nu m-au lăsat să plec decât dacă le achit o sumă de bani – suma cu care am fost cumpărată fără să ştiu de aici, din Moldova. Numai eu ştiu cum am adunat banii ca să îmi pot obţine ieşirea de acolo. După care, am pierdut vreo doi ani pe drumuri şi prin instanţe, fără să am timp măcar să îmi îngrijesc copiii minori”, a spus una dintre victime, remârcând că procesul a durat luni în şir, 13 şedinţe judiciare la rând fiind amânate din cauza neprezenţei părţilor.
La procesul judiciar au fost prezente 3 femei care susţin că au fost vândute în acest mod. Ele spun că au fost minţite că pleacă la o muncă legală, care nu are nimic în comun cu prestarea serviciilor sexuale, iar acolo – au fost forţate să ofere asemenea servicii contrar voinţei lor şi fără posibilitatea de a pleca, de a suna acasă, de a face un apel oricui. Fetele erau bătute cu bestialitate, pe rând, pentru a le înfricoşa pe cele care nu doreau să se supună.
Când au revenit, au depus plângeri la poliţie, însă s-au pomenit sub un val de ameninţări şi intimidări. Ele spun că au primit „diverse oferte” să îşi retragă cererile de la poliţie, ca să nu aibă de suferit împreună cu copiii. Una dintre victime a venit la proces cu un copil sugar în braţe, celelalte două au câte doi şi trei copii sub vârsta de 5 ani.
După pronunţarea sentinţei, Igor Spânu a fost reţinut chiar în sala de judecată, punându-i-se cătuşele şi fiind escortat la poliţie. El a declarat pentru ZdG că acest dosar a fost falsificat. Victor Sorocovici nu a fost prezent la proces, deoarece a plecat în România încă de la începutul anului 2010. După primele articole publicate în ZdG în lunile iunie şi august la această temă, Victor Sorocovici a solicitat Procuraturii Generale să deschidă un dosar penal împotriva autoarei articolelor. Iar la 14 decembrie 2009, s-a adresat redacţiei cu un mesaj în care spune: „Vin cu rugămintea la d-voastră să scoatem adevărul din dosarul acesta fantastic, căci în justiţie nu mai am încredere.”
Am realizat un dialog cu Victor Sorocovici, pe care îl prezentăm, într-o variantă comprimată, mai jos.
Moldova e plină de criminali şi de „moşenici”
Interviu cu Victor Sorocovici, condamnat la 10 ani de detenţie pentru trafic de fiinţe umane. Condamnarea a avut loc pe data de 27 decembrie la Judecătoria Orhei, cu drept de atac în 15 zile la Curtea de Apel din Chişinău
— Ce părere aveţi despre proces?
— Urâtă părerea. Cred că pe judecător l-a apăsat cineva de sus.
— Şi cine era interesat de presiuni asupra judecătorului?
— Normal că erau interesaţi să meargă până la capăt, până la puşcărie, pentru că dacă instanţa de judecată ne achita, pe mine şi pe Igor Spânu, atunci R. Moldova trebuia să ne achite pagube materiale, mai ales că eu am fost închis. Ca să nu îşi strice autoritatea, care deja e stricată la justiţia noastră, ei au mers pe orice cale, numai să facă o sentinţă cu final de puşcărie.
— Cine a dorit asta?
— Când mi-au dat 30 de zile de arest, m-au dus la Curtea de Apel. Ştiţi cum m-au dus? Anchetatorul, cu maşina lui proprie, m-a aşezat în spate. Pe drum i-am spus să oprească să-mi cumpere un pachet de ţigări, că pe urmă îi dau banii. Cam de ce am mers noi împreună aşa? Pentru că el în timpul ista mi-a spus despre bani. Mi-a spus să dau bani, nu ca să terminăm cu dosarul, ci ca să pot să stau acasă până la judecată. A cerut 3 000 de euro. Eu i-am spus atunci că „Şi tu, şi procurorul, amândoi să-mi…” – de-amu ştiţi cum zice moldovanul.
— Procurorul vroia bani sau numai anchetatorul?
— Păi suma de 3000 de euro e prea mică. Pe procuror l-am întrebat pe urmă de ce a cerut „aşa de mulţi bani”. „La mine anchetatorul a venit numai cu… o sumă mai mică”, a spus el, adică nu cu toate 3 000.
— Care a fost interesul să fabrice acest dosar?
— Au făcut dosar ca să ceară bani. Prima dată anchetatorul a cerut mai puţin, procurorul mai mult. Anchetatorul m-a chemat prima dată, i-am dat 2000 de lei ca să nu mă închidă, dar să caute probe, şi când o să găsească probe – atunci să mă închidă.
A trecut o săptămână, mă cheamă iară şi spune: „Totuşi, te închid”. Eu îi spun: „D’apoi ne-am înţeles că nu mă închideţi”, iar el spune: „Da, dar procurorul nu vrea”. Şi au luat şi m-au închis.
Avocatul meu a făcut recurs la Curtea de Apel. Normal, Curtea de Apel m-a eliberat chiar din sală. La Curtea de Apel nu-s proşti şi au spus că dosarul e fabricat şi mi-au dat drumul.
— Deci există justiţie?
— La Curtea de Apel da. Acum voi fi mai mulţumit dacă dosarul ajunge iar la Curtea de Apel şi dacă se ia aşa decizie cum a fost prima decizie a Curţii de Apel pentru mine.
— De ce totuşi ziceţi că e fabricat dosarul?
— Când am plecat acasă, după ce m-a eliberat Curtea de Apel, procurorul m-a chemat la el în cabinet şi mi-a scris „podpiska o nevîiezde”. Eu l-am întrebat: „Pentru ce aţi fabricat dosarul?” Procurorul mi-a cerut atuncea bani, 60.000 de euro, ca să scoată tot din dosar – de la Buruiană, Mutu, Spânu şi de la mine. Toţi să strângem banii, ca să închidem dosarul. Apoi mi-a cerut numai 15.000 pe mine. I-am spus procurorului că vând magazinul şi îi dau banii, dar eu am făcut mai bine – am vândut magazinul şi am plecat.
— N-aţi avut dificultăţi să vindeţi averile; Dacă aveaţi ordin de nepărăsire a localităţii?
— Nu. Restricţia de nepărăsire a localităţii s-a terminat pe 2 ianuarie (2010), iar eu am plecat pe data de 12 ianuarie (2010). S-a terminat interdicţia, nu m-a chemat procurorul să îmi facă iar prelungire, nici judecătorul nu m-a chemat să îmi facă prelungire, cam de ce nu m-au chemat ei ca să mai semnez iară – ca să nu ies din ţară? Cam de ce?
Pe urmă s-a cerut la Orhei, la judecătorie, aducerea mea forţată, dar eu nu-s în ţară şi normal că nu m-au adus. În căutare internaţională eu tot nu-s. Dacă dădeau în căutare – mă găseau. Am firmă aici, mi-am schimbat paşaportul, buletinul şi am indicat adresa, aveau să mă găsească.
— Poliţia v-a mai deranjat?
— Cu poliţia am comunicat deja atunci când am scris cerere de deschidere de dosar penal pe Dvs. la Procuratură. Atuncea fina mea a dus scrisoarea la Procuratură, iar aceştia au transmis la poliţie şi de acolo – mi-au transmis numărul de telefon al anchetatoarei. I-am scris mesaj pe mobil, să-mi dea număr fix să le sun.
— Au reacţionat destul de repede la cererea Dvs. împotriva ziarului?
— Atunci da, dar cu ale mele – nu au reacţionat. Am mai cerut ca fetele să fie încă o dată cercetate şi anchetate de alţi colaboratori de poliţie. Pentru că dosarul e fabricat.
— Credeţi, totuşi, că există vânzare de femei?
— Asta eu aud numai pe televizor. Cred că există, că altfel cum ajung ele acolo? Deschide „Maklerul”, pe internet. Anunţuri. Deci e organizat.
— De ce tocmai 16 persoane au depus plângeri pe acest caz de trafic împotriva Dvs.?
— Moldova noastră e plină de criminali şi de moşenici şi cum vreţi voi, şi poliţia îi manipulează cum vrea. Adică, îi scoate de pe o pedeapsă de-a lor şi le pune condiţii – scrie pe aista şi eşti liber.
— Deci consideraţi că cele 16 fete ar fi criminale?
— Nu, ele-s prostituate.
— Aveţi dovezi?
— Am scris la Procuratură, am anexat la dosar dovada că una e prostituată.
Avocatul a cerut şi am primit contracte de muncă, chiar originalele, de la Cipru, unde au lucrat ele, cu semnături. Pot să vi le arăt, dar sunt în altă limbă.
— Deci, aveţi o relaţie cu cei de la bordel?
— La noi unicul motiv a fost transferul de bani din numele lui Rodica Buruiană şi Mutu Ion pe contul meu. Pe Buruiană o cunosc cât de cât, pentru că soţia mea are contract cu Mary Kay. Luam marfă, eu cu soţia, o trimiteam în Cipru şi, respectiv, primeam banii din Cipru, pe care îi trimiteam la Mary Kay.
Nu ştiu din ce motiv avocatul meu n-a dat facturile la dosar – trebuia să le arate. L-am întrebat prin telefon: „De ce nu ai arătat?”. Mă gândesc că aicea trebuie să fie ceva, ştiţi cum e poliţia – e legată şi cu avocaţii. El mă apără foarte buie, dar nu înţeleg de ce nu a prezentat asta.
— Şi dacă ar fi chiar şi prostituate, ce are poliţia să le manipuleze?
— Pentru că aşa e poliţia la noi – coruptă. Nu-i poliţia coruptă la noi?
— De ce anume de Dvs. s-ar fi legat?
— Pentru că în 2002 am mai avut o implicaţie în trafic de femei. Duceam pe unul cu maşina, iar el ducea o fată la gară, l-au luat în flagrant, şi m-au luat şi pe mine.
A.R.
