Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Procurori de (re)formă, cu case…

Procurori de (re)formă, cu case luxoase şi afaceri mănoase

Sunt procurori bugetari de-o viaţă, dar se pot lăuda cu case frumoase, maşini luxoase şi, în unele cazuri, afaceri mănoase. Este vorba despre şefii procuraturilor din sectoarele Capitalei şi adjuncţii acestora. Oficial, au salarii de câteva mii de lei, bani care în cazul unei familii obişnuite nu ar fi suficienţi ca să ajungă de la o lună la alta. Lor însă, banii nu doar că le ajung pentru un trai decent, ci le şi rămân pentru achiziţii de lux, care depăşesc cu mult valoarea salariilor. Unii au avut grijă să-şi treacă o parte din averi pe numele rudelor. Câţiva au ajuns în vizorul Comisiei Naţionale de Integritate sau chiar al colegilor procurori, doar că, deocamdată, niciunul nu a fost dat pe mâna Justiţiei.

La început de aprilie, ZdG a solicitat Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) acces la declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi pentru anul 2014 ale şefilor procuraturilor teritoriale din Chişinău. Anatolie Donciu, preşedintele instituţiei, ne-a remis un răspuns oficial în care se spune că membrii CNI au decis în cadrul şedinţei din 9 aprilie 2015 să nu dea curs solicitării, pentru că documentele nu au fost încă procesate şi că ar conţine date cu caracter personal. „Prezentarea declaraţiilor solicitate, cu regret, e imposibilă”, ne-a scris Anatolie Donciu. Din acest motiv, am revenit la declaraţiile prezentate de procurori în anul 2013.

517-casa-procuror-diacovDiacov: „E frumoasă, am făcut-o cu dragoste”

Ion Diacov, şeful Procuraturii mun. Chişinău, s-a lăudat nu o dată că locuieşte într-o casă mai frumoasă decât cea a fratelui său, deputatul democrat Dumitru Diacov. Locuinţa este amplasată în apropiere de centrul capitalei, într-o mahala ce ar putea concura cu faimosul cartier american Beverly Hills – cu gospodării imense ce-ţi fură privirea şi care, vrei, nu vrei, te îndeamnă să te întrebi ale cui sunt. Casa procurorului are, potrivit declaraţiei de venit pentru anul 2013, 315 metri pătraţi şi valorează cam patru milioane de lei. „E frumoasă, am făcut-o cu dragoste. Acum aş vinde-o, dar n-am cui”, ne-a spus Ion Diacov, dar nu a precizat de unde a luat bani ca s-o înalţe. Oficial, imobilul, cumpărat în 2001, ar aparţine omului legii, soţiei acestuia, Lilia Diacov, şi uneia dintre cele două fiice, Alina. Aceasta s-a căsătorit însă acum câţiva ani şi locuieşte împreună cu familia separat, într-un apartament de aproape 170 de metri pătraţi din sectorul Buiucani al capitalei. Din declaraţiile de venit prezentate până în prezent de omul legii, putem deduce că acesta s-ar fi îmbogăţit după ce în 1999 soţia lui s-ar fi implicat în afaceri. În prezent, Lilia Diacov este fondatoarea firmei „Vazlancom”, unde deţine 50% din acţiuni, celelalte 50% sunt împărţite de Alina şi Mariana, cele două fiice ale soţilor Diacov. Până acum câţiva ani, firma avea un magazin de haine pentru femei într-un centru comercial din Chişinău. „Au închis afacerea, pentru că nu te costă pielea cât dubala. Fiind soţie de procuror, Lilia nu putea face contrabandă. Lucra cinstit. Acum firma nu mai are activităţi”, a mărturisit Ion Diacov.

517-casa-procuror-diacov-oficiuFirma are un imobil pe bd. Constantin Negruzzi cu o suprafaţă de 391 metri pătraţi. Acesta a fost cumpărat la o lună de la deschiderea afacerii, în februarie 1999. Proprietarii au dat în locaţiune circa 270 de metri pătraţi unei alte firme, care deţine un club de karaoke. Anterior, aici se afla un club de biliard ce aparţinea „Vazlancom” SRL. În 2014, Ion Diacov a ajuns şi în vizorul membrilor CNI, dar aceştia au ajuns la concluzia că procurorul ar fi respectat legea atunci când şi-a declarat averea.

517-casa-procurorpanteaPântea: „Să stau în colibă? Să încalţ chirză?”

Nici Andrei Pântea, numit recent adjunctul lui Ion Diacov, nu o duce rău, chiar dacă, oficial, familia acestuia nu are afaceri, trăind doar din banii statului. Mai nou, omul legii şi-a înălţat o casă modernă cu două nivele pe o stradelă din oraşul Codru din Chişinău. Cu greu poţi vedea ce se întâmplă în spatele gardului şi porţii automatizate, înaltă de câţiva metri. Căldările cu vopsea uitate pe pervazul ferestrelor sugerează că locuinţa este aproape finisată, iar proprietarii ar urma să se mute în câteva săptămâni. În declaraţia de venit pentru anul 2013, Andrei Pântea indica faptul că şi-a cumpărat un lot pentru care a plătit aproape 44.000 de lei. Reiese că omul legii ar fi avut nevoie de doar doi ani pentru a-şi înălţa casa. Nu cunoaştem dacă Andrei Pântea a declarat-o în acest an.

Procurorul, care iniţial a refuzat să ne ofere detalii despre noua locuinţă referindu-se la date cu caracter personal, a revenit cu următoarea precizare: „Până la darea oficială în exploatare, este considerat un bun în stare de construcţie”. Pe lângă asta, Andrei Pântea mai are câteva apartamente, dar şi casa părintească din raionul Hânceşti, care i-a fost donată. Un apartament a fost cumpărat în 2009, are o suprafaţă de 103 metri pătraţi. În 2011, procurorul a mai cumpărat un apartament de 32 de metri pătraţi, iar în 2013, omul legii a mai investit într-un apartament de 66 de metri pătraţi, care a costat 400.000 de lei. Asta în timp ce, la capitolul „Datorii”, Andrei Pântea a indicat că are un contract de ipotecă cu firma Basconlux, cea care ridică blocuri în care procurorii şi-au cumpărat locuinţe de două ori mai ieftin decât preţul de piaţă. Valoarea iniţială a contractului a constituit aproape 48.000 de euro. Omul legii deţine şi trei automobile, printre care un BMW X5, fabricat în 2006 şi cumpărat în 2013 cu 150.000 de lei. „Consideraţi că un procuror trebuie să trăiască pe malul râului Bâc? Să-şi ridice acolo o colibă? Să umble încălţat în cizme de chirză? Luaţi în calcul anii lucraţi în Procuratură”, ne-a îndemnat Andrei Pântea.

517-casa-procuror-lupuLupu din casa socrilor

Vladimir Lupu, cel de-al doilea adjunct al lui Ion Diacov, este, doar oficial, mai sărac decât primii doi. Locuieşte de mai mulţi ani în casa socrilor, care este însă o clădire-duplex de milioane, amplasată într-un cartier de lux, de pe strada Valentin Guţu. Imobilul a fost cumpărat încă în 2001 şi se află la câţiva paşi de casa de milioane a şefului CNI, Anatolie Donciu. Ca şi alţi procurori, Vladimir Lupu a investit într-un apartament nou în valoare de 31.790 de euro.

Oficial, nici el, nici soţia sa nu desfăşoară afaceri. În schimb, potrivit registrului Camerei Înregistrării de Stat (CÎS), afaceristă ar fi soacra procurorului, Angela. Aceasta este singura fondatoare a firmei „Alocasia” SRL, o întreprindere ce se ocupă, între altele, de activitate farmaceutică sau importul şi fabricarea, depozitarea, comercializarea angro a substanţelor şi materialelor chimice, toxice, a articolelor şi produselor chimice de menaj. Sediul firmei se află într-un bloc de locuit de pe str. Nicolae Testemiţeanu. Şi Vladimir Lupu, vecinul lui Anatolie Donciu, ajunsese la un moment dat în vizorul CNI, doar că membrii instituţiei nu au constatat nicio abatere de la lege, , în cazul său exista bănuiala că şi-a înregistrat imobilul pe numele socrilor special pentru a-şi ascunde averea. Lupu are telefonul mobil deconectat.

517-casa-procuror-popovCasă de lux nedeclarată de procuror timp de 6 ani

În luna martie 2013, ZdG scria despre casa de milioane a procurorului Ruslan Popov din s. Mileştii Mici, r. Ialoveni, la 13 km de Chişinău. După acel articol, s-a aflat că procurorul Popov, pe atunci şef interimar al Procuraturii Anticorupţie, nici măcar nu şi-a indicat în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi imobilul de milioane, la fel ca şi soţia sa, Iulia, tot procuroră, la Ialoveni. De fapt, din acea declaraţie, din 2012, puteam deduce că acuzatorul de stat ducea un trai modest, beneficiind şi de un apartament la preţ redus pentru procurorii fără loc de trai. După articol, CNI s-a autosesizat, iar în septembrie 2013, printr-un act de constatare, a consemnat că procurorul a indicat în declaraţie „date inexacte şi incomplete”, iar ulterior, procurorii au iniţiat un dosar penal pe numele colegului lor. La scurt timp, dosarul penal a fost clasat, iar Popov, promovat într-o nouă funcţie. Acest lucru a devenit posibil însă doar după ce, din cauza dosarului penal, nu i s-a permis să candideze la funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie.

Totuşi, ulterior, el a ajuns în funcţia de şef al Procuraturii sect. Ciocana, printr-un ordin semnat de procurorul general, Corneliu Gurin, pe 16 octombrie 2014. Iar în ultima sa declaraţie cu privire la venituri şi proprietăţi, depusă la finele anului trecut, Ruslan Popov a fost mult mai explicit, precizând că deţine, pe lânga casa de milioane, la care e proprietar tocmai din 2006 (reiese că nu a declarat-o timp de 6 ani), un apartament şi două parcări auto, dar şi trei automobile, inclusiv un BMW X5 şi o Skoda Superb, fabricată în 2013, pe care o foloseşte în bază de mandat. Automobilele costă, la preţul de piaţă, mult peste salariul anual al procurorului Popov, care e de aproximativ 120 mii de lei. „Skoda nu era a mea. O conduceam prin procură, era a tatălui. A fost vândută. Ca să ajung să-mi permit BMW-ul X5 a trebuit să lucrez nu doar eu, ci şi părinţii. Aşa că, pe nimeni nu ar trebui să-l deranjeze în ce maşină merg eu”, ne-a replicat Popov.

Fiica şi tatăl, procurori şi colegi

Anterior, presa a scris că şi Vasile Gherasimenco, devenit între timp procuror adjunct al procuraturii sect. Ciocana, are o casă de lux, în sect. Centru din mun. Chişinău. La rândul său, celălalt şef de la această Procuratură, Anatolie Viţu, locuieşte într-un apartament de 87 m.p., pe care-l deţine împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi. Interesant este faptul că soţia procurorului, Eudochia Viţu, care este educatoare la grădiniţa nr. 146 din Chişinău, este fondatoare de firmă, împreună cu fratele procurorului, Nicolae. Cei doi au fondat în 1996 firma „Vans-Com”, specializată în comerţ, care-şi are sediul chiar în apartamentul familiei. Totodată, Eudochia Viţu este asociată cu un număr mic de acţiuni la o altă firmă, SRL „Smarald”, acolo unde o are ca parteneră inclusiv pe fosta soţie a judecătorului de la Râşcani, Ghenadie Morozan, Nina. Acest SRL, care nu se regăseşte în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi a procurorului nu mai funcţionează, nefiindu-i eliberat cod fiscal de tip nou. De precizat că fiica adjunctului de la Ciocana, Svetlana Brăteanu, este şi ea procuroră tot în această procuratură. Din 2012 însă, ea e în concediu de maternitate. „Nu au reuşit să lucreze împreună, ea fiind în concediu. Dacă va reveni, se va pune în discuţie problema şi se va găsi o soluţie”, ne-a zis Ruslan Popov, şeful Procuraturii Ciocana.

517-casa-procuror-dulgheruProcurorul construieşte un bloc

Nicolae Geru, şeful Procuraturii Centru, are, conform declaraţiei pe venit, un teren în extravilanul mun. Chişinău, situat în Întovărăşirea Pomicolă „Floarea”. Totodată, în 2012 procurorul şi-a cumpărat un apartament de 87 m.p. într-un bloc de pe str. N. Sulac, destinat angajaţilor procuraturii. Geru mai are declarat şi un alt apartament de 36 m.p., dar şi trei autotomobile. Ion Dulgheru, procuror adjunct al sect. Centru, nu are pe numele său vreo firmă. În schimb, tatăl acestuia, Vasile Dulgheru, este unul dintre fondatorii firmei „Sky Home Lux”, cea care construieşte un bloc locativ pe str. C. Vârnav din cartierul Malina Mică. Tatăl procurorului deţine 97,89% din acţiuni, celelalte aparţinând Galinei Bogdan, cea care figurează ca administratoare a firmei. Aceasta este soacra procurorului, respectiv, mama Nataliei Bogdan-Dulgheru, soţia acestuia. Galina Bogdan este pensionară, iar conform declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietăţi ale soţului său, Gheorghe Bogdan, a fost, în 2013, angajată la Centrul Medicilor de Familie Teleneşti, în calitate de asistentă medicală, având un salariu anual de circa 30 de mii de lei. Oamenii de pe şantier admit însă că nu o cunosc pe administratoare şi că lucrează pentru „dl Ion”.

De fapt, ZdG a fotografiat maşina procurorului, un Mercedes cu numerele de înmatriculare C OO 877, chiar lângă şantierul firmei. Acesta a venit, în decembrie 2014, să vadă cum merg lucrările la şantier. ZdG a scris despre acest caz în decembrie 2014. Atunci, omul legii ne-a declarat că nu are nicio afacere şi că blocul ar fi construit de păriniţii săi. „Afacerile sunt ale părinţilor, care au lucrat toată viaţa. Mama mea a lucrat 20 de ani în Italia. Pot să facă şi ei ceva cu banii ăştia sau trebuie să mă întrebe pe mine?… Iar dacă am fost la şantier, care-i problema?”, ne-a întrebat retoric procurorul. Fratele acestuia, Andrei, este şi el procuror. În ultimele declaraţii de avere, cei doi fraţi au indicat că ar fi primit donaţii de peste un milion de lei.

Arendă de teren public, ieftină şi neplătită

Oleg Afanasie, un alt adjunct de la Procuratura sect. Centru, deţine o firmă ce se ocupă cu comerţul, „Prorialia” SRL. Aceasta îşi are sediul în casa socrului său din oraşul Ialoveni. Totuşi, potrivit mai multor documente, inclusiv un act al Serviciului Protecţie Civilă cu privire la un control la această firmă, aceasta îşi desfăşoară activitatea în capitală la adresa Mircea cel Bătrân, 2/2. La această adresă se afla o staţie pentru transportul public, unde activează o firmă a fratelui procurorului, Ion Afanasie, care a reuşit să ia în arendă de la Primăria Capitalei terenul de la această adresă, iar ulterior, chiar să-l privatizeze.

La această adresă activează acum un magazin alimentar cu regim non-stop, iar altă încăpere este dată în arendă companiei Moldcell. Pentru întreg teritoriul, familia procurorului a fost obligată iniţial, în urma unui contract încheiat cu municipalitatea, să plătească drept arendă doar 1085 de lei pe an. Se pare că şi această sumă a fost considerată prea mare pentru ei, or, recent, între cele două părţi exista un litigiu, pentru că firma procurorului nu ar fi plătit arenda. Până la urmă însă, firma familiei procurorului a câştigat procesul, pe motiv că avocatul Primăriei nu s-a prezentat. „Eu nu am nimic cu asta. E firma soţiei. De fapt, de toate afacerile se ocupă fratele meu, soţia lucrează la el doar ca administratoare. Aşa că întrebaţi-l pe el despre arendă şi alte lucruri. Eu nu sunt la curent.”

Procurorul, ginere de deputat, cu firmă nedeclarată

Marcel Cimbir, şeful Procuraturii sectorului Botanica, a uitat să declare o firmă ce aparţine soţiei sale. Este vorba despre firma „Arhibas” SRL, fondată în anul 1998. Mariana Cimbir, soţia procurorului, este angajată la compania Moldcell, dar mai este şi fondatoare cu 10% la acest SRL împreună cu doi cetăţeni moldoveni, Anatol Volimbovski şi Vitalie Braganciuc, dar şi cu Vadim Vaispapir, Ivan Gereliuk, Igor Iuliuk – cetăţeni ai Ucrainei. Soţia procurorului este, de fapt, fiica deputatului liberal Veaceslav Untilă. Aceasta a devenit fondatoare la „Arhibas” la numai 18 ani, în perioada când Untilă ocupa funcţia de viceministru al Afacerilor Interne. Această firmă are un spectru larg de activitate, cum ar fi tipărirea cărţilor, comerţul cu ridicata, însă principala activitate o reprezintă construcţiile. Anume în această calitate, SRL-ul a devenit cunoscut prin serviciile sale prestate Băncii de Economii. Dintr-un raport ce denunţa fraudele financiare de la această bancă aflăm că, la numai un an de la fondare, Arhibas obţine peste 7 milioane de lei de la această bancă de stat pentru reparaţia sediului din oraşul Teleneşti. Totodată, firma la care este acţionară soţia procurorului a privatizat în anul 2008 o întreprindere de stat. SRL-ul, cu un capital social de aproximativ 6 mii de lei, a plătit peste 13 milioane de lei pentru privatizarea întreprinderii de stat specializate în ecologie, energetică şi industrie „Energogazpurificare”, firmă pe care o regăsim în declaraţia de avere a deputatului Untilă.

Şeful procuraturii Botanica susţine că nu ştia că soţia sa deţine acţiuni la o companie cu venituri de milioane. „Nu ştiu de nicio firmă „Arhibas”. Dacă voi spuneţi că a fost fondată în 1998, eu de unde să ştiu, că eu m-am căsătorit mult mai târziu, iar ce a fost înaintea mea nu am de unde şti”, ne-a zis Cimbir. Deşi soţia sa este co-proprietară la o întreprindere prosperă, iar ambii soţi au un salariu lunar de câte aproximativ 11 mii de lei, aceştia nu au declarat nicio proprietate, în afara unui garaj. Procurorul afirmă că locuieşte cu chirie. „Aşteptăm să se construiască blocul de pe str. Melestiu, unde sunt construite apartamentele pentru procurori, iar până atunci închiriem”, afirmă acesta.

Fiul procurorului şi-a deschis firmă de creditare

517-roman-eremciucRoman Eremciuc este unul din adjuncţii procurorului sect. Botanica. În declaraţia sa de venituri pentru anul 2013, omul legii a indicat că familia sa a primit o donaţie de 300 de mii de lei, bani oferiţi copiilor, şi un cadou, de 2 mii de euro, tot pentru copii. Deşi acesta nu deţine nicio firmă, mama sa este fondatoarea şi administratoarea întreprinderii individuale care poartă numele procurorului „Roman Eremciuc”. Procurorul nu o indică în declaraţia sa de venit şi nu specifică sumele survenite în urma unei activităţi financiare. În 2013, procurorul a fost găsit vinovat de Colegiul Disciplinar de încălcări într-un caz gestionat de el. Astfel, acesta, fără a verifica dovezile, ar fi pornit o urmărire penală împotriva proprietarilor unui cazinou. Persoanele erau bănuite că îşi atrag clienţii cu ajutorul drogurilor. Eremciuc a solicitat atunci şi a obţinut interceptarea convorbirilor telefonice ale proprietarilor acestui cazinou. Doar că, acest cazinou era de mult închis, respectiv nu putea avea clienţi care să fie atraşi, fie şi cu droguri. Colegiul a constatat încălcările făcute de procuror, dar nu l-a pedepsit, deoarece termenul de prescripţie în cazul încălcărilor disciplinare expirase în cazul său. Eremciuc nu a răspuns la apelurile ZdG.

Nina Crăciun, alt adjunct al procurorului sect. Botanica, nu are declarată vreo cotă-parte din vreo firmă. În acelaşi timp, feciorul ei, care la acel moment era student, şi-a deschis, în martie 2014, compania „Fastcredit” SRL, o companie de microfinanţare. Această firmă specializată în oferirea creditelor este înregistrată într-un apartament ce apraţine familiei Crăciun din str. Petru Zadnipru, sectorul Ciocana. Din declaraţia de venit putem vedea că procurora Crăciun este posesoarea a două terenuri de 30 de ari în oraşul Chişinău, a două terenuri în extravilanul mun. Chişinău, a două apartamente şi a unei vile. Firma, fiind una de creditare, ar necesita să deţină mijloace băneşti importante. „Firma feciorului nu activează. Cum a deschis-o, aşa a şi rămas. Problema e că nu sunt bani. Noi nici nu avem nimic de-a face cu firma. E a fiului cu nişte cumătri. Ştii cum sunt copiii, vor şi ei să facă ceva. Noi nici nu l-am ajutat şi nici bani nu am avea pentru asta”, ne-a zis Nina Crăciun.

Maşnic: sute de mii de lei câştigaţi la sărbători

Eduard Maşnic, procurorul sect. Buiucani, ajuns în atenţia opiniei publice în special în timpul scandalului provocat de fosta sa adjunctă, Elena Neaga, cea care şi-a afişat averea de lux pe o reţea de socializare, are şi el mai multe neclarităţi în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi. În 2012, Maşnic declara că deţine nu mai puţin de cinci automobile, inclusiv autocamioane, un apartament de 30 m.p., un venit din salariu de 65 mii de lei, dar şi 988 de mii de lei – bani proveniţi de pe urma celebrării căsătoriei şi celebrării naşterii copilului. Un an mai târziu însă, omul legii rămâne fără casă, pentru că vinde apartamentul cu aproape 400 de mii de lei. În declaraţia din 2013, Maşnic rămâne şi fără maşini, declarând doar una din cele cinci pe care le indicase cu un an înainte.

ZdG a aflat că, recent, procurorul şi-ar fi tras şi un teren pe str. Spartacus, una dintre cele mai luxoase zone din capitală. Am încercat să vorbim de mai multe ori cu Eduard Maşnic, pentru a vedea inclusiv unde locuieşte, însă colegii acestuia ne-au anunţat că procurorul se află în concediu, peste hotarele ţării. Telefonul său mobil este deconectat. De precizat că sora lui Eduard Maşnic, Oxana Maşnic, angajată a CRIS Registru, a donat 10 mii de lei în campania electorală din noiembrie 2014 pentru Partidul Democrat, la fel ca mulţi dintre colegii ei de serviciu.

Nicolae Tricolici, adjunctul procurorului sect. Buiucani, are declarate două garaje, un apartament de 69 m.p., dar şi un spaţiu comercial, unde se află o gheretă comercială. Totodată procurorul a declarat pentru anul 2013 un venit de 25 de mii de lei obţinut de soţia sa, aceasta deţinând o patentă pentru cusut şi croitorie.

Procuror controversat, cu apartament nou în 2013

Igor Popa, procurorul sect. Râşcani, a ajuns în atenţia opiniei publice în perioada guvernării comuniste, când a instrumentat mai multe dosare împotriva liderilor opoziţiei de atunci. Popa este şi procurorul care a semnat mai multe demersuri privind judecarea şi reţinerea tinerilor protestatari la 7 aprilie 2009. Ajuns la şefia Procuraturii Râşcani în 2012, Popa s-a mutat în 2013 în casă nouă, procurându-şi un apartament de 123 m.p., a cărui valoare de piaţă depăşeşte 1 milion de lei, mult peste salariul său anual, care a ajuns la doar 113 mii de lei în 2013. Soţia lui Igor Popa, Ala Popa, este avocată.

Eugeniu Jovmir, procuror adjunct în sectorul Râşcani, nu are nicio declaraţie de avere depusă la CNI. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, documentele lipsesc şi din baza internă, ceea ce ar putea însemna că, fie omul legii nu le-a depus, fie acestea ar fi fost înregistrate cu un nume greşit. „Am depus declaraţiile aşa cum prevede legea”, ne-a asigurat Eugeniu Jovmir. Mihail Pascal, un alt adjunct de la Procuratura Râşcani, pare a fi unul dintre cei mai modeşti procurori, el declarând doar un apartament în care a investit în 2011 – 37.000 de euro.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnalişti pentru integritate în serviciul public”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Facebook

Anastastia NANI, Alexandru BOLFA, Victor MOŞNEAG