Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Procuratura solicită MET anularea punctului…

Procuratura solicită MET anularea punctului 2.15

251-scoalaReforma în sistemul de învăţământ ar putea înlătura ilegalităţile din „Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a şcolii profesionale”. ZdG a oglindit modul în care directorii şcolilor profesionale au dezvăluit că bugetul instituţiilor de învăţământ nu acoperă cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a instituţiei, din care cauză ei mizează pe buzunarul elevilor trimişi la practicile de producţie.

Procuratura Generală a investigat acest aspect, constatând că prevederile pct. 2.15 din regulamentul invocat sunt ilegale. În acest sens, Procuratura a solicitat Ministerului Educaţiei să anuleze punctul 2.15 din regulament şi să lichideze încălcările legislaţiei ce vizează protecţia drepturilor copiilor.

Amintim că zeci de elevi care îşi fac practica la sfârşit de an şcolar sunt jecmăniţi de instituţiile în care îşi fac studiile. Mai exact, printr-o prevedere a «Regulamentului-tip de organizare şi funcţionare a şcolii profesionale», aprobat de Ministerul Educaţiei în 2003, elevii sunt obligaţi să cedeze şcolii 50% din salariul pe care-l primesc muncind pe şantier, în restaurante sau la persoane particulare. «Pentru munca prestată în perioada practicii, elevii sunt remuneraţi conform legislaţiei, salariile lor constituind 50%, iar copiilor orfani li se oferă 100% din mijloacele obţinute de ei la întreprinderile de stat sau individuale, uzine, fabrici, persoane particulare», se arată în punctul 2.15 din regulament.

Procuratura solicită anularea punctului 2.15

Procuratura Generală anunţa recent, printr-un comunicat de presă, că procurorii au relevat frecvente încălcări ale dreptului copilului la muncă. „Din aspectele sesizate şi constatate în urma controalelor efectuate, procurorii au reţinut că în exercitarea acestui drept există multiple deficienţe, inclusiv de ordin normativ”.

Astfel, prevederile pct.2.15 din Regulamentul invocat sunt ilegale şi contravin legislaţiei care reglementează raporturile juridice de muncă. Mai mult decât atât, se încalcă art. 16 din Constituţie şi art. 11 din Legea nr. 338 din 15.12.1994, care garantează dreptul la muncă şi protecţie socială a copilului, se mai arată în comunicat.

Potrivit Irinei Vârlan, procuror în secţia Investigaţii Financiar-Economice şi Protecţia Drepturilor Omului, din cadrul Procuraturii Generale, Ministerul Educaţiei a fost sesizat despre oportunitatea lichidării încălcărilor legislaţiei ce vizează protecţia drepturilor copiilor, inclusiv anularea pct. 2.15 din «Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a şcolii profesionale». Vârlan a declarat, pentru ZdG, că ministerul de resort trebuie să examineze sesizarea respectivă şi să ia o decizie. „Noi am motivat de ce ar trebui să fie anulat pct. 2.15 din regulament”, a continuat procurorul.

Sursa citată a mai spus că, în timpul examinării problemei, a constatat cazuri în care elevul îşi găseşte singur un loc pentru practică, dar se întâmplă de mai multe ori ca acesta să nu fie plătit. Agentul economic îi spune elevului că îl primeşte la lucru, dar nu îi oferă salariu, motivând că nu are bani. Elevii acceptă condiţia deoarece, potrivit programei de studii, sunt obligaţi să facă practica, explică Irina Vârlan, chemând persoanele care cunosc astfel de abuzuri să le comunice procuraturii.

Valentin Crudu, consilierul lui Leonid Bujor, ministrul Educaţiei, susţine că ministerul nu are dreptul să încalce drepturile elevilor şi ale studenţilor. „Referitor la această sesizare, urmează să ne documentăm şi vom întreprinde măsurile de rigoare ca aceste lucruri să nu se mai întâmple.”

Crudu a menţionat că ministerul solicită instituţiilor profesionale ca, în timpul practicilor efectuate de către elevi la întreprinderi, în mod obligatoriu, să semneze contracte cu agentul economic. „Serviciile pe care le prestează elevii trebuie stipulate exact în contractele semnate de instituţia de învăţământ şi agentul economic”, a conchis Valentin Crudu.

Potrivit juristului Constantin Lazăr, de la Transparency International-Moldova, în urma sesizării, Ministerul Educaţiei este obligat să reacţioneze. „Din moment ce procuratura indică asupra faptului că acest punct din regulament contravine legislaţiei, ei trebuie să-l ajusteze. Mai exact, să-l facă să corespundă cu legislaţia naţională şi cea internaţională.

Cel puţin, ministerul ar trebui să modifice punctul 2.15 din regulament”, ne-a spus Lazăr. Sursa declara anterior că punctul 2.15 este incorect, deoarece se încalcă un drept al cetăţeanului. „E o discriminare faţă de tânărul care munceşte în cadrul şcolii şi este salarizat ca un muncitor calificat, însă salariul pe care îl primeşte este redus cu 50%.”

Codul învăţământului va fi aprobat în 2010

Eugenia Berlinschi, consultant la Direcţia Învăţământ Profesional a MET, a declarat că regulamentul respectiv poate fi modificat odată cu aprobarea noului Cod al învăţământului. „În 2010, Codul învăţământului trebuie să fie aprobat şi atunci vor fi modificate şi completate toate actele legislativ-normative după care se conduce Ministerul Educaţiei”.
Berlinschi susţine că încălcările care sunt expuse în sesizarea făcută de Procuratură au fost cunoscute de minister. „Încălcările le cunoaştem. Nu toţi directorii respectă contractul.”

Viorica Dobândă, directoarea Liceului Profesional nr.1 din Chişinău, susţine că respectivul regulament funcţionează ilegal, pentru că nu a fost aprobat printr-o hotărâre de guvern. «Orice regulament legat de finanţe, chiar şi cel referitor la burse, trebuie aprobat şi prin hotărâre de Guvern pentru a deveni un document oficial ce poate fi pus în practică.»

În acest context, Eugenia Berlinschi a precizat că oficialii ministerului vor propune regulamentul respectiv în sedinţă de guvern, pentru că este legat de finanţe. „Regulamentul va fi aprobat printr-o hotărâre de guvern”, a concluzionat Berlinschi.

Iurie SANDUŢA