Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Proces cu poliţişti pentru o…

Proces cu poliţişti pentru o comparaţie „pestriţă”

Implicată într-un dosar administrativ pentru că i-ar fi numit pe poliţişti „papagali”. Este vorba de o chişinăuiancă care vinde ilegal în regiunea Pieţei Centrale (PC) şi care spune că ar fi devenit victima unui plan de mult urzit. Reprezentanţii forţelor de ordine susţin, însă, că aceasta le-ar fi lezat onoarea şi demnitatea în timp ce-şi exercitau atribuţiile de serviciu. Săptămâna viitoare, Judecătoria Centru ar trebui să pronunţe o decizie în acest caz. În aceste circumstanţe, tabloul locului unde s-a produs incidentul pare să contureze un sistem corupt, bine pus la punct.

După „papagal”, la sector

Potrivit celor implicaţi în dosar, incidentul s-a produs pe 9 septembrie curent. Locul cu pricina se află în partea dreaptă de la ieşirea din PC spre strada Bulgară, în spatele microbuzelor şi autobuzelor parcate de-a lungul străzii Varlaam, unde îşi desfăşoară activitatea un şir întreg de comercianţi. Veaceslav Lungu, ofiţer de poliţie, spune că, „în timpul deplasării pe sectorul administrativ deservit”, a observat mai multe persoane care intenţionau să comercializeze mărfuri în loc interzis. Acesta le-a făcut observaţie şi le-a rugat să intre pe teritoriul PC, unde pot să-şi vândă, legal, marfa. Lungu zice că printre persoanele respective se afla şi Vera Eşanu, care „a răspuns brutal, spunând că suntem papagali”.

Eşanu, însă, susţine că disensiunile ar fi avut loc în cu totul alte circumstanţe. Potrivit acesteia, poliţiştii anunţă comercianţii ilegali când trebuie să fie efectuat vreun control. „Atunci ne-au spus să nu fim acolo timp de două zile, pentru că trebuia să vină o comisie”, menţionează Eşanu. Chişinăuianca mai aminteşte că, în ziua respectivă, a trecut întâmplător prin acea zonă şi a observat că unii comercianţi ilegali îşi vând marfa nestingherit. În scurt timp, şi-a adus şi ea marfa. Nu o despachetase încă atunci când Mihail Malacenco, inspector de sector netitular, s-ar fi apropiat de ea şi i-ar fi spus că, în ziua respectivă, e interzis „de târguit”. Eşanu afirmă că l-ar fi întrebat de ce este interzisă vânzarea şi de ce nu le spune şi celorlalţi comercianţi ilegali şi, prin comparaţie, i-a zis: „mata, ca un papagal, repeţi întotdeauna una şi aceeaşi”. În consecinţă, inspectorul s-ar fi enervat şi l-ar fi sunat pe Veaceslav Lungu.

Invitaţie cu acţiuni

Şi ulterior, declaraţiile celor implicaţi au fost diferite. Lungu spune că, după ce femeia i-ar fi numit pe colaboratorii de poliţie „papagali”, „am invitat-o la sectorul de poliţie pentru verificarea cazului”. Potrivit sursei citate, femeia ar fi refuzat categoric să se supună cerinţelor acestuia, din care cauză „am fost nevoit s-o invit forţat”. Veaceslav Lungu menţionează, însă, că Vera Eşanu „nu a fost jignită şi nici maltratată”.

Eşanu spune, însă, că invitaţia poliţistului a fost brutală. Ea susţine că, după ce Malacenco l-ar fi chemat pe Lungu, acesta din urmă „m-a apucat de mâna dreaptă, m-a lovit în spate, ca pe o vită, şi, cu strigăte, m-a îmbrâncit înainte”.

Se pare că doar în descrierea evenimentelor desfăşurate la sectorul de poliţie părerile ambelor părţi coincid, în mare măsură. Reprezentanţii forţelor de ordine menţionează că Eşanu a refuzat să răspundă la întrebări, să semneze procesul verbal, dar că a avut posibilitatea să efectueze vreo 10 apeluri telefonice. Şi femeia a recunoscut că nu a dorit să răspundă la întrebările poliţiştilor, nici să-şi depună semnătura pe procesul verbal, deoarece la „linia fierbinte” a Ministerului Afacerilor Interne, la care sunase, i s-a spus că are acest drept.

Minciuni adevărate?

Chiar dacă poliţiştii o caracterizează pe Vera Eşanu drept o persoană care „are gura mare şi spune numai minciuni” şi că „nu e nicio persoană de la sector care să nu fi intrat în conflict cu ea”, femeia susţine că acest lucru se datorează faptului că ea, de multe ori, le spune „adevărul” în faţă.

Adevărul în cauză reprezintă, de fapt, observaţiile cetăţenei. Cel puţin aşa susţine Vera Eşanu, potrivit căreia, în discuţiile cu alte comerciante, acestea se plângeau pe poliţişti că le aplicau diverse amenzi. Ulterior, Eşanu le-ar fi reproşat reprezentanţilor legii faptul că închid ochii la activitatea ilegală a celor care au loturi întregi de marfă, dar îi văd pe cei care vin să vândă cu torbele. Drept răspuns, aceştia ar fi avertizat-o că o sa-i facă proces verbal. Femeia mai spune că persoanele nemulţumite de poliţişti se tem să le reproşeze, pentru că de ei depinde activitatea lor. Eşanu menţionează că acestea preferă să stea ilegal deoarece pe teritoriul pieţei vânzarea decurge prost – acolo trebuie să pui un preţ mai mare din cauza impozitelor. „Cine s-a dus acolo, în scurt timp a revenit”, îşi aminteşte Eşanu de cei care au încercat să vândă pe teritoriul PC. „Aici, însă, toţi se ştiu cu poliţiştii”, spune femeia.

Toate locurile sunt ocupate

Potrivit chişinăuiencei, această relaţie de „cunoştinţă” cu reprezentanţii legii îi costă pe comercianţii ilegali din str. Varlaam câte 100 de dolari pe lună.

Săptămâna trecută, ne-am deplasat pe strada respectivă. Discutând cu mai mulţi comercianţi şi prezentându-ne drept persoane care ar vrea să vândă nişte haine cu mici defecte de fabrică, le-am cerut sfatul. Aceştia ne-au recomandat că, dacă nu avem foarte multă marfă, cel mai bine ar fi să le vindem ţinându-le în mână, deoarece e mai uşor să te ascunzi de poliţişti. Ei ne-au mai spus că, dacă totuşi nu reuşeşti s-o faci, te aşteaptă o amendă de 200 de lei, pentru care, evident, nu primeşti „cec de casă”. Din discuţiile cu comercianţii am aflat că un loc pentru vânzare în regiunea respectivă costă 100 de euro lunar, taxă pe care o achiţi poliţiştilor. Tot ei ne-au zis că toate locurile sunt ocupate.

Mihai Malacenco, însă, ne-a declarat că persoanele care vând ilicit fug atunci când îi văd pe reprezentanţii forţelor de ordine. Tot el ne-a confirmat faptul că întreg şirul de vânzători amplasaţi de-a lungul străzii Varlaam, în spatele microbuzelor şi autobuzelor, activează ilegal şi că ei trebuie să intre pe teritoriul pieţei. Malacenco ne-a mai spus că de mult nu au mai fost întocmite procese verbale persoanelor care activează ilegal în regiunea PC, fără, însă, se ne dezvăluie şi cauza acestei acalmii.

Va urma.