Poliţistul “răpitor” are dosar PENAL

Procuratura Buiucani a iniţiat un dosar penal pe numele lui Igor Pascari, poliţistul care, pe 18 octombrie 2011, a reţinut-o cu forţa pe Viorica B., bănuită că ar fi sustras de la un bărbat pe care-l cunoscuse în ajun 700 de euro şi actele acestuia. Şi Secţia Securitate Internă a Comisariatului General de Poliţie (CGP) este aproape de a finaliza ancheta internă, demarată pe numele omului legii. Deocamdată, ancheta internă demonstrează culpabilitatea poliţistului.
În seara zilei de 18 octombrie, pe Curaj.tv, a fost plasată o postare video care prezenta reţinerea cu forţa a unei tinere de către o persoană în uniformă poliţienească şi o persoană în civil. Tânăra striga cu disperare, cerând ajutor. Ea solicita “Chemaţi Poliţia”, în timp ce poliţistul, împreună cu un bărbat în civil, au ticsit-o cu forţa într-un automobil de marca Mercedes-Benz E Klasse, cu numărul de înmatriculare “K CL 777”. A doua zi, printr-un comunicat de presă, Ministerul de Interne (MAI) lua apărarea poliţistului şi afirma că Viorica B. era reţinută, fiind suspectată că ar fi sustras de la Leonid C., pe care îl cunoscuse în ajun, un portmoneu, în care se aflau actele acestuia, dar şi 700 de euro.

Ancheta internă arată vinovăţia poliţistului

În comunicat nu se spune, însă, că Leonid C., presupusa victimă a Vioricăi, este funcţionar public, este căsătorit şi că s-ar fi folosit de un nume fals pentru a o ademeni pe tânără. Viorica B. declara ulterior pentru ZdG că totul este o înscenare şi că nu a furat de la Leonid C. banii şi actele acestuia. Pe 19 octombrie, Viorica B. a depus plângeri la PG, MAI sau CGP, acuzând răpirea sa de către un poliţist în colaborare cu un funcţionar public. Poliţistul care a desfăşurat “operaţiunea” este Igor Pascari, iar presupusa victimă a fetei, Leonid C., funcţionar public din Durleşti.

Investigaţiile organelor abilitate privind cazul reţinerii cu forţa a tinerei, dar şi cel în care aceasta este acuzată de furt, nu au ajuns încă la final.  Eugeniu Onica, purtătorul de cuvânt al MAI, ne-a spus că Viorica B. a fost audiată în calitate de bănuită, în prezenţa avocatului său, iar ulterior, cazul a fost remis Procuraturii Buiucani. “Şi pe faptul acţiunilor poliţistului s-au făcut investigaţii, iar cazul este şi el la Procuratura Buiucani”, a punctat Onica.

Secţia Securitate Internă a CGP a demarat o anchetă internă pentru a stabili circumstanţele în care poliţistul Igor Pascari a reţinut-o pe Viorica B. şi dacă acesta şi-a depăşit sau nu atribuţiile de serviciu în timpul misiunii.

Reprezentanţii CGP ne-au spus că  ancheta este aproape de final, iar astăzi sau mâine (joi sau vineri – n.r.), conluziile acestei anchete urmează să fie transmise la MAI, insituţie care urmează să ia decizia finală în privinţa colaboratorului de poliţie. “De obicei, în aceste cazuri, pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, poliţistului i se aplică mustrare sau mustrare aspră, posibil cu careva penalizări salariale”, ne-a spus Adrian Jovmir, lăsând să se înţeleagă faptul că, până acum, ancheta internă demonstrează elemente de depăşire a atribuţiilor de serviciu, venite din partea omului legii.

“Vom insista să fie pedepsite şi persoanele cu funcţii de răspundere”

Sergiu Rus, avocatul Vioricăi B., se declară mulţumit de evoluţia lucrurilor în ambele cazuri în care este implicată clienta sa, unul în care este bănuită, iar în celălalt, victimă. “Recent, Procuratura Buiucani, prin procurorul Radion Bordian, a pornit urmărirea penală pe numele poliţistului Igor Pascari, pe articolul 328, al.2, exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, cu aplicarea violenţei”, a precizat Rus. Astfel, conform acestui articol, instanţa de judecată l-ar putea condamna pe Igor Pascari la “închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani”.

“Pe cazul în care este acuzată de furt, Viorica este recunoscută ca bănuită. A dat declaraţii. Dar e evident că ea nu are nicio implicare. Noi am depus cerere ca ea să fie scoasă de sub urmărire penală”, ne-a spus Sergiu Rus. “Deocamdată suntem mulţumiţi de cum decurg lucrurile, chiar dacă organele abilitate nu s-au pronunţat în provinţa lui Leonid C. Vom insista ca şi el să fie tras la răspundere. De asemenea, vom insista să fie pedepsite şi persoanele cu funcţii de răspundere, superiorii poliţistului, pentru că şi ei au avut tangenţe cu acest caz. Ei au aflat că a fost adusă în Comisariat o persoană reţinută ilegal, dar nu au luat atitudine. Vom cere şi prejudicii morale şi materiale pe care le-a suportat Viorica. Ea şi acum are probleme. Am îndreptat-o şi la psiholog. Primeşte şi tratament. A avut un stres puternic”, afirmă Rus.

Viorica B. a confirmat că urmează un  tratament, “din cauza stresului suportat”. Aceasta ne-a spus că, în toată această perioadă, nu a fost contactată de Leonid C. sau de persoane apropiate acestuia pentru a-i cere să-şi retragă plângerea sau pentru a-şi cere scuze.

Procuror: Ce s-a întâmplat, a văzut toată lumea

Decizia de a deschide un dosar penal pe numele lui Igor Pascari a fost luată marţi, 8 noiembrie. Radion Bordian, procurorul care a decis începerea urmăririi penale, a declarat pentru ZdG că “depăşirea atribuţiilor de serviciu din partea colaboratorului de poliţie a constat în acţiunile violente care au fost îndreptate în privinţa părţii vătămate, Viorica B”. Procurorul ne-a spus că, deocamdată, nu poate cere suspendarea din funcţie a poliţistului, deoarece acest lucru este posibil doar după ce îi este înaintată învinuirea, iar dosarul ajunge în instanţa de judecată. “Încă este prematur să vorbim despre asta. Au fost luate explicaţii de la cei implicaţi. Ei motivează reţinerea prin prezenţa unui denunţ pe numele fetei”, mai spune Bordian. “Imaginile video vor fi anexate la dosar. Acţiunea nu o neagă nici făptuitorii. Ce s-a întâmplat, a văzut toată lumea. Aici nu există dubii. Este vorba doar de calificarea corectă a acţiunii. Într-o lună sperăm că vom finaliza urmărirea penală”, a conchis Bordian. Leonid C., presupusa victimă a Vioricăi P., care a participat nemijlocit la acţiunea de reţinere, nu are nici un statut pe acest dosar. Procurorii spun că se vor lămuri vis-a-vis de gradul de implicare a acestuia pe parcursul urmăririi penale. “Am deschis dosar penal pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu a unui colaborator de poliţie. Leonid C. este persoană fizică”, ne-au explicat procurorii.

A furat sau nu 700 de euro?

Şi ancheta privind acuzaţia de furt pe numele Vioricăi P. este pe masa procurorilor de la Buiucani. Aici lucrurile decurg mai greu, iar procurorii nu au încă un răspuns clar: este sau nu tânara cea care i-a sustras lui Leonid C. 700 de euro şi actele? Surse din cadrul Procuraturii Buiucani au declarat pentru ZdG că, până acum, probele acumulate de anchetatori par totuşi să demonstreze culpabilitatea fetei în sustragerea banilor şi a actelor.

Leonid C. activează în calitate de inginer cadastral la Primăria Durleşti. De acolo am aflat că acesta, “de vreo 2 săptămâni, este în concediu, dar şi pe foaie de boală”. Angajaţii primăriei nu au dorit să ne ofere numărul acestuia de telefon, pe motiv că “numărul este privat”. Igor Pascari, angajat al CP Buiucani, ne-a spus că nu doreşte să discute despre ce s-a întâmplat pe 18 octombrie şi nici despre dosarul penal intentat pe numele său.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

13 comentarii

  1. Gheorghe Costru

    ce se mai aude cu CORUPTUL – Gheorghe Costru seful sectiei de politie de la Singera?

  2. Mihai

    ZdG, deloc nu respectaţi principiul prezumţiei. Poliţistul este cercetat penal, iar numele lui la-ţi publicat. Riscaţi să fiţi acţionaţi în judecată, se bănuieşte în cazul dat…………….

  3. E-st

    @Mihai,
    se bănuieşte,că şi cerebelul specialiştilor în orice domeniu,cred ei,e blurat până la neted.
    Adică mass-media să ne cânte numai tatăl nostru? Ce să-i mai acţionezi? Îl iei pe Voronin şi pârjoliţi tot ce vă iese-n cale.Aşa “la-ţi” termina nu numai pe ZdG.
    Apropo,câte clase ai promovat?

  4. AVRAAM

    E simpatică,gingaşă,superbă,faină domnişoara,Viorica B.!Mă gândesc să fi fost această domnişoară fiica lui Voronin,ori sora lui Filat,s-au cumnata lui Plahotniuc,ori verişoara lui Zubco,s-au prietena lui Miku,ori iubita mea…aveam sa-i ard de vii cu tot cu Mercedes şi legitimaţii de poliţist şi inginer cadastral pe tipii care au umilit domnişoara Viorica,jur!!!Dar înainte de asta aveam sa-i castrez,filmez şi pun pe Youtube execuţia!!!!Poate că nu avem sa-i ard,da stropiţi cu acid in ochi şi pe faţă merită…Respect ţie Viorica B.

  5. un om

    De regula,in faza urmaririi penale,numele persoanelor nu se dau in intregime ci doar initialele.Politistul ori este ruda ori prieten,sau i s-a oferit o anumita suma din banii recuperati,altfel nu actiona in conditiile date.In primul rind, petitia sa fie inregistrata si pus pe ea avizul cu masurile ce se intreprind si cui este repartizata.Se citeaza ori se invita la sediul comisariatului si daca persoana supusa invinuirii cere aparator,acesta sa-i fie pus la dispozitie.Asa cred eu ca este legal.

  6. petru

    da pînă la urmă o să cîştie cel care o să se clarifice mai repede cu mai mare sumă, şi procurorul care o să hotărască întrebarea.
    da şi fata-i bună se apreciază la justa valoare de arîvnit la aşa o sumă pentru presupuse servicii prestate ăstuia de la cadastru,
    da şi ăsta de la cadastru nui cheie de bisercă că ia părut mult cînd s-a ajuns la achitarea pentru servciile primite, că dă bunica nu în fiecare zi îi împrumută cîte 700 euro, da poliţistu sireacul so cîndit şi el că o să facă un leu din cei pe care îi va întoarce de la fată şi ca deobicei..
    ca-n povestea ceea Popa, Curva şi un Poliţist!

  7. vera

    Banditizmul de-acum o sa se desfasoare; politia da exemplu de asa initiativa prin comportamentul sau de azi, actiunile sale, iresponsabilitatea sa in serviciu, de care da dovada la orice pas; daca i-i inarmeaza mai bine ,apoi:”PAZEA!” – politia…

  8. misa

    NU A FOST NICI O RETINERE, AMBII SI BRAVUL POLITIST SI SARACUL FUNCTIONAR CASATORIT SI CU MERCEDES AU FACUT RAPIRE SI SECHESTRARE DE PERSOANA, NU ESTE DEPASIREA ATRIBUTIILOR DE SERVICIU…. ESTE O DEOSEBIRE ENORMA IN RAPIRE SI SECHESTRARE SI DEPASIRE DE Atributie, nu incercati sa le diminuati vinovatia, la inchisoare cu ei , ambii!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *