Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Poliţiştii, în serviciul traficanţilor de…

Poliţiştii, în serviciul traficanţilor de carne vie

Preşedintele R. Moldova a declarat cu câteva luni în urmă că „20 la sută din sumele estorcate de traficanţi de la migranţii ilegali” sunt transmise „unor colaboratori ai Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane” (CCTP), iar aceştia, creând „scheme criminale” acordă, „contra unor retribuţii băneşti, „servicii” traficanţilor de persoane, printre care neintentarea sau clasarea dosarelor penale”. De atunci, nici un colaborator al acestui centru nu a fost deferit justiţiei, şi aceste acuzaţii extrem de severe nu au fost nici confirmate, nici infirmate.

Continuare din nr. 1 (211)

Experţii spun că ancheta a fost tărăgănată premeditat. „Atunci când Covali a dat declaraţia despre acţiunile de corupţie ale lui Bejan şi ale altor angajaţi MAI, trebuia să se facă percheziţie la cei banuiţi acasă. Atunci au răsunat acuzaţii şi la adresa viceministrului şi ministrului de Interne, cu care Bejan împărţea banii. Ei, însă, au aşteptat să treacă un an şi ceva, apoi s-au apucat de adunat probe”, a declarat un expert juridic din acest sistem.

Alte persoane, sub acoperire, au declarat că dosarul este blocat din cauza relaţiei Bejan-Gurbulea-Mejinschi, or, „actualul procuror general ar fi bun prieten cu Bejan, fiind anterior şi colegi de lucru  în sectorul Centru, unde Gurbulea era ajutor de procuror pe supravegherea generală şi corupţia economică. Bejan era în poliţia economică împreună cu Mejinschi”.

Potrivit CV-ului lui Gurbulea, plasat pe pagina web a PG, în anii1992-1998 el era ajutor superior şi apoi adjunct al procurorului Centru, mun.Chişinău. Şi Mejinschi a lucrat în aceeaşi perioadă în funcţie de inspector, inspector-superior, şef-adjunct şi apoi şef al Secţiei poliţiei economice a Comisariatului Centru, potrivit CV-ului publicat pe pagina web a CCCEC.

Cu toate acestea, avocatul lui Bejan, Veaceslav Ţurcan, nu exclude că acest dosar ar fi pornit la comandă. „O fi fiind la mijloc un joc de interese, nişte persoane interesate ca Bejan să fie găsit vinovat”, a mai spus Ţurcan.

Poliţişti corupţi sau traficanţi calomniatori?

Pentru că acest caz este unul „complex şi cu rezonanţă socială”, în cadrul Procuraturii Anticorupţie a fost creat un grup de urmărire penală, condus de procurorul-şef al Secţiei Conducerea Urmăririi Penale, Viorel Morari. Acesta ne-a confirmat că urmărirea penală a început la 11 iunie 2008,  în baza art. 324, Cod Penal, pe faptul coruperii pasive comise de către colaboratori MAI. „Drept temei au servit declaraţiile din 2 august 2006, ale învinuitului Alexandr Covali, care a afirmat că unii colaboratori MAI primeau bani şi alte bunuri, cerute repetat pentru a nu îndeplini acţiuni ce ţin de obligaţiile lor de serviciu. În calitate de bгnuiюi au fost recunoscuţi  4 angajaţi MAI, printre care şi Bejan. Covali a comunicat despre transmiterea unui Audi 100 în 2006 unuia din membrii familiei. S-a verificat această informaţie, dar nu s-a găsit automobilul. A mai comunicat despre transmiterea unor sume de bani pentru a avea acces la anumite materiale care erau în procedură”, a declarat Morari. De asemenea, a mai adăugat acesta, „se verifică 2 versiuni în cadrul urmăririi penale: acţiuni de protecţie şi corupere pasivă de către colaboratorii MAI şi calomnierea colaboratorilor de poliţie de către Covali, în vederea eschivării de la răspunderea penală”.

În prezent, dosarul se află în procedură şi urmărirea penală este efectuată de CCCEC. Deşi au trecut mai bine de doi ani de la presupusa infracţiune, procurorul Morari spune că acest caz se află la etapă iniţială.
Veaceslav Ţurcan, avocat, a declarat că Bejan nu se consideră vinovat. „Unicul document ce ţine de dosar şi pe care l-am văzut este ordonanţa de punere sub învinuire. Învinuirea e foarte gravă, dar nu există probe serioase. Dacă existau probe, dosarul ar fi luat foc”, a mai adăugat Ţurcan.

Ion Vâzdoagă, directorul Centrului de Prevenire a Traficului de Femei, consideră că „Acest dosar este important pentru că vizează persoane oficiale învinuite de corupţie, care erau printre primele persoane din stat ce trebuiau să combată traficul de persoane. Nu în fiecare an se fac publice astfel de situaţii. Este foarte grav când cel care strigă că trebuie prins hoţul este el însuşi hoţ, şi clasarea acestui dosar va fi interpretată drept incompetenţă a statului de a judeca şi pedepsi persoanele care lucrează în sistemul public”.

Tatiana EŢCO