Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Poliţişti sub acoperire, gineri ai…

Poliţişti sub acoperire, gineri ai vânzătoarelor de aur

276-politistii-sub-acoperirePoliţişti sub acoperire din cadrul Ministerului de Interne s-au înrudit cu vânzătoarele care comercializează aur pe bd Ştefan cel Mare şi Sfânt, în apropiere de MAI. Colaboratori ai Direcţiei Misiuni Speciale au confirmat gradul lor de rudenie, dar susţin că nu le protejează pe comerciante. Totodată, în relaţii importante de rudenie se numără şi un şef-adjunct din cadrul Poliţiei Economice. Una dintre comerciante s-a oferit să ne vorbească despre „afacerea aurul” şi despre relaţiile sale cu poliţia.

După ce ZdG a scris despre relaţia de concubinaj dintre o comerciantă stradală şi fostul şef al Secretariatului MAI, acesta a fost demis din funcţie. Recent, vânzătoarele de aur ne-au spus sub acoperire că relaţia apropiată dintre cei doi avea impact asupra activităţilor operative pe care ar fi trebuit să le întreprindă poliţiştii de sector.

Naşi şi cumetri la MAI

Încă din anul 2008, Consiliul Suprem de Securitate a Statului a făcut un demers către SIS, MAI, Procuratură şi CCCEC, solicitând lichidarea „afacerii cu aur” din zona bd Ştefan cel Mare şi Sfânt colţ cu str. Mihai Eminescu. Ministerul de Interne, prin intermediul Direcţiei Misiuni Speciale şi al unor colaboratori de poliţie care lucrează sub acoperire, şi-a propus soluţionarea acestei probleme. Între timp, şi ZdG a participat la câteva acţiuni de acest gen, mediatizând felul în care au fost reţinute şi ulterior eliberate comerciantele stradale.

Am relatat şi despre faptul că, de fiecare dată, vânzătoarele de aur scapă basma curată din mâinile poliţiştilor. Acestea, după ce sunt eliberate de organele de ordine, revin în stradă şi continuă să îşi vândă marfa. Recent, am aflat că unele dintre vânzătoarele stradale au stabilit şi legături de rudenie cu unii dintre poliţiştii care, potrivit oficialilor din MAI, lucrează sub acoperire. Valeria Digori, fiica Tamarei Digori, una dintre femeile care vând aur în stradă de mai mulţi ani, s-a căsătorit, în 2008, cu Vlad Răilean, poliţist sub acoperire. Naşul lor de cununie este Igor Prisăcaru, din cadrul aceleiaşi Direcţii Misiuni Speciale a MAI. Totodată, Tamara Digori a confirmat că unul dintre cumetrii săi este Veaceslav Corcodel, şef-adjunct în cadrul unei secţii a Poliţiei Econimice din cadrul Comisariatului General de Poliţie.
Igor Prisăcaru a confirmat şi el că este nănaşul lui Răilean, refuzând să ofere mai multe informaţii.

„Pe mine nu mă protejează nimeni. Eu m-am descurcat întotdeauna singură, aşa cum am putut. Cine să mă protejeze, Răilean? Eu nu sunt în relaţii bune cu el. L-am văzut doar o dată, la nunta fetei. Eu nici n-am vrut ca ei să fie împreună. Dar dacă fata a vrut, asta e”, susţine Tamara Digori.

276-aur2Poliţist: nu sunt implicat nici cât e negru sub unghie

Poliţistul Vlad Răilean a declarat pentru ZdG că pe Valeria a cunoscut-o în oraş şi că ea nu are nici o legătură cu afacerea „aurul”. „Eu şi soţia nu suntem implicaţi în toată această afacere nici cât e negru sub unghie. Nunta am făcut-o în 2008. Apoi au început problemele. Am avut o ceartă mare cu doamna Digori. De la nuntă, după o lună de zile, nu am mai discutat cu ea”, afirmă Răilean.

Poliţistul mai spune că, atât timp cât Direcţia Misiuni Speciale se ocupă de problema comercializării în stradă, el nu s-a implicat, pentru a nu influenţa lucrul colegilor din cadrul direcţiei. „Eu ştiam că se lucrează, asta e tot. De cazul cu aur nu m-am ocupat nici cât e negru sub unghie. Eu spun cinstit şi real că nu m-am implicat în această afacere. Nici n-am fost la Tamara Digori acasă. Eu ce, puteam să divorţez când am auzit cine e Tamara Digori? Am şi eu familia mea”, mai afirmă Vlad Răilean.

Şeful Direcţiei Misiuni Speciale, Veaceslav Ceban, cunoaşte gradul de rudenie dintre poliţişti şi fiica comerciantei stradale. „Eu am aflat că soacra lui vinde aur în stradă. Însă Digori, ajungând în vizorul nostru, i-a fost ridicat tot aurul şi transmis la CCCEC. Când angajaţii vin la lucru, noi nu putem să vedem unde lucrează soacrele lor. Şi relaţia lui Răilean nu are nimic în comun cu afacerea cu aur”, declară Ceban. El afirmă că nu ai ce face în asemenea situaţii. „Nu ştiu ce să vă spun, în republica noastră ştiţi cum e, toţi sunt naşi, cumetri şi rude între ei. Sau ce e de făcut, atunci când se iau de nănaşi să nu le dăm voie?”

Practic, aceleaşi femei vând aur în stradă de 20 de ani. Am încercat să aflăm şi opinia lui Veaceslav Ceban în ceea ce priveşte stoparea acestui comerţ stradal. „Codul Contravenţional este bun în ceea ce ţine de comercializarea aurului în stradă. Noi luptăm cu aceasta. Dar sunt informaţii din care reiese că angajaţii MAI îi protejează pe comercianţi. De aceea s-a implicat şi dl Catan când a intrat în funcţie, ca să nu fie suspiciuni”, afirmă Ceban, admiţând că afacerea dată ar putea fi legalizată.

276-auto-digoriTamara Digori conduce un automobil 4×4

Dar asta nu e totul despre relaţiile de rudenie ale Tamarei Digori cu unii colaboratori de poliţie. Veaceslav Corcodel, şef-adjunct al unei secţii a Poliţiei Econimice din cadrul Comisariatului General de Poliţie, este cumătrul femeii. Surse din cadrul poliţiei ne-au spus că Veaceslav Corcodel e şi nănaşul ei. „Eu sunt în relaţii bune cu el. Dar niciodată nu am apelat la el ca să mă scape de amenzi. La începutul anului, când ne-a ridicat poliţia, mie mi-au luat cel mai mult aur”, spune Tamara Digori, în timp ce era aşezată la volanul unui automobil 4 x 4, de model Subaru (Forester).

Precizăm că, zile în şir, am încercat să-l contactăm la două numere de telefon pe Veaceslav Corcodel, însă acesta nu ne-a răspuns.

Amintim că ZdG a relatat anterior că în spatele vânzătoarelor care practică comerţul stradal s-ar afla Igor Guţu, şeful Secretariatului MAI, care este concubinul uneia dintre comerciante. După publicarea unui serial de investigaţii, Guţu a fost demis din MAI. Surse de rang înalt din cadrul ministerului ne-au spus că cele relatate de ZdG s-au adeverit.
În numărul următor, ZdG va relata poveştile vânzătoarelor de aur: de unde este adus metalul preţios şi cum ajung articolele furate în magazinele specializate.