Politică şi în dosarele 7 aprilie?

Dosarele penale în care figurează numele lui Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari merg din amânare în amânare, chiar în momentul în care judecătorii ar trebui să dea verdictul final. În tot acest timp, dosarul lui Valentin Zubic, acuzat de martorii de pe alte dosare că ar fi dat ordine în aprilie 2009, fiind şeful statului-major în timpul acelor evenimente, se mai prăfuieşte pe mesele procurorilor.

La începutul acestei săptămâni, magistraţii Curţii de Apel (CA) Chişinău urmau să pronunţe o sentinţă în dosarul lui Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari, fost ministru de Interne, respectiv, comisar general, în timpul evenimentelor din aprilie 2009.

Îmbolnăviri la foc automat

Şedinţa de judecată a fost însă din nou amânată, aşa cum, de altfel, s-a întâmplat de fiecare dată de la începutul acestui an. În ianuarie, şedinţa a fost amânată pentru că lipsea unul dintre participanţii la proces. Ulterior, în două rânduri, şedinţa de judecată a fost amânată pentru că, pe rând, câte unul dintre judecătorii incluşi în completul care examinează dosarul a lipsit. Iniţial, unul dintre ei a participat la o înmormântare, iar ulterior, altul s-a aflat în concediu medical.

De această dată, examinarea dosarului a fost imposibilă deoarece Gheorghe Papuc este bolnav. Conform spuselor avocatului său, Mihail Murzac, Papuc a suferit recent un atac cerebral şi se află internat în Spitalul Militar al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Anatolie Bulgac, şeful instituţiei medicale, ne-a spus însă că nu ne poate oferi nicio informaţie despre acest caz, făcând trimitere la legislaţie, care interzice divulgarea oricărei informaţii fără acordul pacientului.

Vina pe şeful statului-major

Mihail Murzac, avocatul fostului ministru, susţine că nu cunoaşte foarte multe detalii despre starea de sănătate a lui Gheorghe Papuc, dar a precizat că acesta se află în afara oricărui pericol. „A fost iniţial în spital, iar mai apoi, ştiu că urma să primească tratament ambulatoriu”, ne-a spus Murzac.

Apărătorul fostului ministru a mai ţinut să precizeze că la mijloc nu este niciun fel de tergiversare, „cel puţin nu din partea apărării”, şi că, pe 20 mai, atunci când este următoarea înfăţişare în proces, Gheorghe Papuc va fi prezent. „Să vedem, însă, dacă data viitoare nu va lipsi altcineva. Pentru că, vă rog să atrageţi atenţia, de două-trei ori, şedinţele s-au amânat din cauza judecătorilor, care nu au putut fi prezenţi, fiind bolnavi. Noi nu avem niciun interes să tergiversăm acest dosar. Cred că fiecare om care a participat la examinarea acestui dosar s-a convins încă o dată că Gheorghe Papuc nu are nicio vină, şi că toate acţiunile din aprilie 2009 au fost coordonate de şeful statului major”, a precizat avocatul.

„Acela hotărăşte cine să meargă în judecată”

Surse din sistem susţin că amânările din dosarul Papuc şi Botnari, inclusiv cele care au avut loc din cauza judecătorilor, ar putea fi o consecinţă a situaţiei politice incerte din R. Moldova, iar soarta celor doi generali ar fi strâns legată şi de negocierile privind formarea unui nou Guvern, dar şi de un alt dosar care se mai prăfuieşte pe mesele procurorilor, cel în care apare numele lui Valentin Zubic, şeful statului-major în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Acel dosar nici astăzi nu a fost trimis în judecată.

„Nu ştiu. Poate că este şi ceva politic la mijloc. Papuc şi Botnari sunt din opoziţie. Ştiţi pentru cine lucrează şeful statului-major din aprilie 2009, nu? Se pare că acela hotărăşte cine să meargă în judecată şi cine nu”, a continuat Murzac.

Acesta ne-a mai spus că, cel mai probabil, nici pe 20 mai, pe acest dosar nu va fi pus punctul final. „În acea şedinţă, urmează ca Papuc şi Botnari să-şi spună ultimul cuvânt, iar mai apoi, judecătorii se vor retrage în deliberare. Cred că ar mai fi nevoie de încă o şedinţă pentru a avea un verdict”, a conchis Mihail Murzac.

Zubic, protejat?

Avocatul lui Gheorghe Papuc s-a referit, indirect, la faptul că Valentin Zubic, cel care, în aprilie 2009, fiind viceministru de Interne şi şeful statului-major, conducând operaţiunile forţelor de ordine, inclusiv cele din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), ar fi acum şeful serviciului de pază al deputatului şi omului de afaceri Vladimir Plahotniuc.

Corneliu Bratunov, şeful secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul Procuraturii Generale (PG), secţie care conduce urmărirea penală în acest caz, respinge însă categoric un asemenea scenariu. El spune că dosarul lui Valentin Zubic nu a ajuns încă în instanţa de judecată pentru că „încă se investighează şi încă mai este de lucru”. Totodată, Corneliu Bratunov ne-a spus că „personal nu cunosc unde lucrează Valentin Zubic”.

Poliţiştii l-au apărat pe Gumeniţă

Şi în dosarul celuilalt demnitar cu funcţie importantă la 7 aprilie 2009, Iacob Gumeniţă, pe atunci comisarul oraşului, lucrurile se derulează încet. Teo Cârnaţ, avocatul familiei Hâncu, care este parte pe acest dosar, ne-a spus că, la momentul dat, sunt audiaţi martorii apărării.

„Au fost audiaţi foşti comisari, foşti vicecomisari. Urmează să fie audiat ca martor şi fostul viceministru Valentin Zubic, fostul comisar Vladimir Botnari. Sunt mulţi. Cei care au fost audiaţi până acum l-au apărat pe Gumeniţă. Majoritatea dintre ei au spus că nu l-au văzut pe Gumeniţă cum lovea cu picioarele în manifestanţi. Ei au mai spus că nu era de competenţa lui Gumeniţă de a da indicaţii. Acestea veneau din partea şefului statului-major, Valentin Zubic”, a spus Cârnaţ. De menţionat că, în cadrul procesului, inclusiv Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari au precizat că cel care a condus operaţiunile din aprilie 2009 a fost Valentin Zubic.

„Cred că o sentinţă în acest caz poate veni cam peste vreo jumătate de an, nu mai degrabă. Mai e nevoie de expertize la imagini video, la fotografii. Mai este. Totuşi, după cum evoluează lucrurile, am mari dubii că va fi o sentinţă de condamnare în privinţa lui Iacob Gumeniţă”, ne-a spus Cârnaţ.

„Cred că politicul are implicare”

Ghenadie Cosovan, fost viceministru de Interne în aprilie 2009, crede şi el că dosarele demnitarilor din aprilie 2009 ar putea fi influenţate politic. „Au trecut 4 ani şi ne învârtim împrejurul unor evenimnte scoase din context. Dosarul 7 aprilie, la general, nu există. Cred că politicul are implicare. Unii care activau atunci sunt şi acum în sistem. Unii chiar au fost promovaţi. Desigur că politicul e implicat”, ne-a spus el.

Precizăm că Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Procurorii cer doi ani de închisoare pentru Vladimir Botnari şi trei ani pentru Gheorghe Papuc, în ambele cazuri cu interdicţia de a ocupa funcţii pe o perioadă de 5 ani. Prima instanţă i-a achitat pe cei doi, dar procurorii au atacat sentinţa. Valentin Zubic este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, soldată cu urmări grave. Dacă ar fi găsit vinovat, acesta ar putea fi condamnat la cel mult şase ani de închisoare. La rândul său, Iacob Gumeniţă este învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu, dar şi de faptul că ar fi lovit mai mulţi tineri care se aflau în seara de 7 spre 8 aprilie în PMAN.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Valentina Cușnir

    nu înțeleg de ce este scos din joc Petru Corduneanu, care era principalul responsabil de apărarea clădirii Guvernului și a fost principalul în dirijarea măcelului care a avut loc în PMAN după miez de noapte 7 spre 8 aprilie 2009. S-au limitat doar pe faptul maltratării mele și au ascuns probele în dosarul meu, fără a le include în lista probelor…

  2. vera

    Intind timpul,sa li se micsoreze srocul, apoi o sa ne comunice, ca in termenul lor de sedere la puscarie intra si perioada cand sau facut cercetarile.
    Chiar nu se intelege: cum sa-i gaseasca vinoveti de crima, daca toti sunt unul de partea altua si li-i mila de ei,se intimideaza sa le aplice legea, unde s-a mai vazut?! Dupa cum si este o vorba in popor:”Intinde mai tare poala ca sa nu cada jos roada”!
    E bine cand ai sprigin de peste tot:Traiasca legaturile de rudenie si prietenie, ca de cazi in goapa,te scot la mal,oricand!Legea-i numai de forma;pricini se gasesc diferite si multe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *