Pedofil sub acoperire
Potrivit specialiştilor Centrului de asistenţă „Amicul”, numărul cazurilor de abuz sexual împotriva copiilor este în creştere. La ora actuală, societatea este nepregătită să ofere sprijinul necesar acestor victime. Experţii sunt de părere că multe dintre cazurile de abuz sexual nu sunt descoperite deoarece persoanele, deşi cunosc asemenea fapte, preferă să le ascundă, considerându-le ruşinoase.
„Mariana D. (n.r. – numele a fost schimbat pentru a păstra confidenţialitatea) a crescut de la vârsta de 2 ani doar cu bunica şi cu tatăl său, mama fiindu-i plecată la muncă peste hotare. Între timp, părinţii au divorţat, iar minora a continuat să locuiască împreună cu tatăl şi cu bunica din partea mamei. La vârsta de 14 ani, Mariana a fost abuzată sexual de tatăl său biologic, iar abuzurile au continuat timp de doi ani”, povesteşte Rodica Coreţchi-Mocanu, managerul Centrului „Amicul”, despre unul dintre cazurile asistate. „Tatăl Marianei consuma alcool şi o ameninţa că, dacă va divulga adevărul, o va ucide pe ea, iar apoi se va sinucide”, explică Rodica Coreţchi-Mocanu. Deşi multe dintre cazurile de abuz sexual, şi în special de incest, nu sunt raportate, Mariana a avut curajul să-i povestească profesoarei sale despre cele întâmplate. „Pedagogul a sesizat Centrul „Amicul”, iar noi am intervenit cu asistenţă legală şi psihologică”, afirmă Coreţchi-Mocanu.
Tatăl abuzator în faţa justiţiei
Tatăl minorei a fost judecat şi condamnat la 13 ani de închisoare. „Cazul a fost dificil”, îşi aminteşte Cristina Filat, avocatul care a reprezentat-o în instanţă pe Mariana. „Probe erau puţine şi a fost greu să demonstrezi abuzul sexual. Tatăl nega faptul că a avut relaţii sexuale cu fiica minoră, iar expertiza medicală care ar confirma abuzul lipsea. În cazul Marianei, am mers în instanţă cu raportul de evaluare psihologică”, relatează Filat.
„În cele din urmă, tatăl a spus că dorea să aibă copii de la fiica sa minoră, iar acest lucru a fost în favoarea noastră”, spune avocata. Pentru a demonstra abuzurile sexuale, minorii ar trebui să se adreseze la medic imediat după un astfel de abuz. „Dacă trec mai mult de trei zile, este imposibil să demonstrezi abuzul. Numai în 2 din 70 de cazuri, minorul se adresează medicului”, afirmă Coreţchi-Mocanu. „Abuzurile sexuale nu sunt raportate pentru că oamenilor le este ruşine să vorbească despre acest lucru. Deci, este o problemă gravă de mentalitate”, conchide Coreţchi-Mocanu.
Copilul este nevinovat
Lilia Gorceac este psiholog de profesie şi pe parcursul mai multor ani a ajutat victimele abuzului sexual să depăşească aceste experienţe. Vorbind despre felul în care copiii percep abuzul sexual, Lilia Gorceac spune că reacţiile faţă de acesta sunt variate. „Fiecare copil reacţionează în funcţie de educaţie, de valorile sale, de gradul de înţelegere a celor ce i se întâmplă. De exemplu, un copil de 4 ani va simţi durere, dar nu va înţelege ce i s-a întâmplat, pe când copiii de 11 ani vor înţelege că ceea ce li s-a întâmplat este rău. În aceste cazuri apar un şir de complexe şi probleme psihologice”, susţine Gorceac. În cazurile de viol şi relaţii incestuoase, terapiile sunt de lungă durată, iar pacientul trebuie să fie răbdător. „Dacă cineva crede că va veni într-un centru şi va rezolva problema într-o săptămână sau două, greşeşte, pentru că orice trăire puternică se poate repeta datorită asocierilor. Atunci când psihologii lucrează cu aceşti copii, conştientul lor încearcă să înţeleagă şi să admită ce li s-a întâmplat, subconştientul însă nu va uita asta niciodată”, este de părere Gorceac. Totuşi, psihologii cred că reabilitarea poate avea loc, iar acest lucru depinde, în mare parte, de familia copilului. Doamna Gorceac este de părere că minorul abuzat trebuie să înveţe să trăiască cu experienţa abuzului, dar nu şi cu sentimentul vinii. La fel ca Rodica Coreţchi-Mocanu, Lilia Gorceac consideră că adeseori părinţii sunt de vină pentru cele întâmplate: „Părinţii neagă educaţia sexuală a copiilor lor, iar când abuzul se întâmplă, ei nu ştiu ce să facă. Un copil ar trebui să ştie ce înseamnă molestarea sexuală ca să se poată păzi”.
Analizând cazurile de abuz sexual din cadrul centrului, Rodica Coreţchi încearcă să schiţeze cele mai grave consecinţe ale abuzului sexual. Acestea sunt bolile cu transmitere sexuală, traumatismele genitale, sarcinile nedorite. Mulţi dintre copiii abuzaţi devin ei înşişi abuzatori, au un sentiment pronunţat al vinii, al ruşinii, au fobii, coşmaruri.
Şi agresorii au nevoie de asistenţă psihologică
Întrebată cum gândesc abuzatorii când comit abuzuri sexuale, Lilia Gorceac a încercat să ne explice cine sunt şi ce simt agresorii. „Este un mit că abuzatorii sunt nesănătoşi. Dacă vorbim despre sănătatea mentală ca boală psihică, ei sunt perfect sănătoşi. Altceva e că aceşti oameni se confruntă cu probleme sociale şi psihologice”. Despre profilul unui agresor psihologul spune: „Mulţi dintre pedofili sunt oameni fără principii morale, alcoolici sau degradaţi. Ei se pot afirma doar prin violarea unui copil”.
Ca şi victima, agresorii au nevoie de terapie psihologică, pentru a putea preveni alte cazuri de viol. Astăzi abuzatorul este obligat prin lege să primească asistenţă psihologică pentru a putea depăşi problemele de abuz sexual, violenţă domestică sau relaţii incestuoase, cu care se confruntă. Coreţchi-Mocanu spune că dacă un pedofil nu primeşte asistenţă psihologică, atunci când va ieşi la libertate, va avea aceleaşi fantezii sexuale. Statisticile arată că agresorii „netrataţi” pot abuza în timpul vieţii lor circa 60 de copii.
Sistemul de protecţie a copilului abuzat, plin de lacune
Potrivit Centrului „Amicul”, numărul cazurilor de abuz sexual asupra minorilor este în creştere. Dacă în anul 2007 au fost raportate doar 17 asemenea cazuri, în 2008—2009, numărul acestora e de 72. Rodica Coreţchi-Mocanu consideră că abuzurile au devenit cunoscute datorită campaniilor de informare realizate în ultima vreme. După ce copiii abuzaţi vin la centru, ei sunt ajutaţi de specialişti: avocaţi, psihologi, medici. „Serviciile specialiştilor sunt scumpe, dar necesare. Costul lor poate atinge 30 de mii de lei într-un singur caz”, relatează Coreţchi-Mocanu. Deşi experţii salută unele eforturi din partea autorităţilor publice de a soluţiona problema abuzului, ei spun că sunt încă multe de făcut. „Iniţial, când am început să lucrăm cu copiii abuzaţi, atitudinea procurorilor faţă de aceste cazuri era neserioasă, dosarele erau examinate superficial. Acum însă procurorii ne cer să-i ajutăm în realizarea raportului de evaluare psihologică”. În 2008, a fost adoptată Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, dar acest lucru este insuficient. Lilia Gorceac e de părere că legea este bună, dar încă nu funcţionează deoarece nu există resurse. „Pentru a crea centrele specializate, pentru a instrui specialiştii, e nevoie de mulţi bani”. Solicitată de ZdG să comenteze cum se aplică legea în cauză, Rodica Moraru-Chiliman, din cadrul Direcţiei pentru protecţia copilului şi a familiei a Ministerului Protecţiei Sociale, a comentat: „Nu pot să spun că legea nu funcţionează. Ministerul a pregătit un set de proiecte pentru a modifica această lege. Mai degrabă, nu se aplică Ordonanţa de protecţie, care prevede că persoana abuzată trebuie izolată de agresor”. Întrebată de ce ordonanţa nu se aplică, Moraru-Chiliman a spus că este vorba de factorul uman, care ar trebui să fie mai deschis”. Cât despre resursele financiare necesare pentru aplicarea legii, funcţionara a spus că nu cunoaşte care ar fi suma necesară de bani.
Un alt neajuns al sistemului de protecţie a copiilor abuzaţi sunt condiţiile în care ei sunt audiaţi în instanţa de judecată. Rodica Coreţchi-Mocanu consideră că minorii pot fi intervievaţi o singură dată, într-un mediu prietenos, iar audierile ar trebui filmate. „Dacă cineva va avea întrebări în plus, va putea vedea înregistrările, evitând să supună copilul unui nou stres”, ne explică Coreţchi-Mocanu. „Camera de audiere din Centrul „Amicul” este singura de acest fel în R. Moldova”. Tot Mocanu-Coreţchi aminteşte şi alte lacune ale sistemului de protecţie a copilului abuzat. „Ar trebui mai multe campanii de informare şi de sensibilizare, studii, dar şi pentru aceasta e nevoie de bani. La sate, serviciile de asistenţă pentru copiii abuzaţi lipsesc completamente. Dar cea mai mare schimbare ar trebui să se producă la nivel de mentalitate. În prevenirea unor asemenea situaţii, factorul uman contează cel mai mult”.
Daniela GUŢU
