Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Pavel Doţen, „soţul” femeii „din…

Pavel Doţen, „soţul” femeii „din spatele” mitropolitului Vladimir, nu este căsătorit

488-doten4Pavel Doţen Mihail, cel care s-a prezentat ca fiind soţul Nellei Tcaciuc, femeia „din spatele” mitropolitului Vladimir, are 42 de ani şi este fost angajat al Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”. A plecat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în decembrie 2005, după 14 ani, pe „motiv de boală”, pe când activa la Poliţia Criminală din Străşeni. Oficial, este divorţat din august 2012 de fosta sa soţie, Victoria, care, însă, îi mai poartă numele de familie. Tot oficial, acesta nu este căsătorit.

Săptămâna trecută, Pavel Doţen a apărut într-un interviu video postat pe www.kp.md, în care se prezenta ca fiind, „de aproximativ trei ani”, soţul Nellei Tcaciuc, femeia pe numele căreia sunt înregistrate două imobile de lux aflate la câţiva kilometri de Chişinău şi în care vecinii susţin că locuieşte mitropolitul Vladimir, tot ea, cea care apare în poze, la mare, alături de ÎPS şi de alte persoane. „Vă spun cu toată responsabilitatea că Mitropolitul Vladimir este ruda soţiei mele. Dânsul vine la noi în ospeţie doar la invitaţia mea. Anume la invitaţia mea. Îmi este interesant să discut cu el. Primesc de la asta plăcere. Uneori rămâne la noi pentru câteva zile, mai ales că are amenajată o odaie unde poate să se roage şi să lucreze. Niciodată nu vine fără a fi invitat. Mai întâi mă sună şi mă întreabă dacă putem să-l primim”, spunea Doţen, pentru www.kp.md.

Cine este Pavel Doţen?

După ce, în decembrie 2005, Pavel Doţen, născut la Edineţ, a plecat din MAI, îşi deschide, în noiembrie 2006, împreună cu un partener, Alexadr Şceglov, o firmă, „Star Nord Grup”, specializată în „cultura vegetală, a legumelor, pomicultură şi creşterea producţiei de pepinieră”, dar şi în comerţul acestora. Firma, cu un capital social standard, de 5400 de lei, a fost înregistrată la Edineţ, pe str. Valeriu Cupcea, în casa care aparţinea părinţilor săi şi care, ulterior, i-a fost transmisă ca moştenire.

Ulterior, Doţen a rămas cu 1/2 din imobil, pentru ca, mai apoi, acesta să fie pus în gaj pentru mai multe credite luate de la Mobiasbancă. Deoarece aceste credite nu au fost achitate la timp, ele au generat mai multe procese de judecată. Acum, imobilul cu pricina este folosit, cu drept de abitaţie, de o femeie din s. Alexăndreni, r. Edineţ.

Pavel Doţen a locuit, împreună cu Victoria Doţen, care i-a fost soţie mai mulţi ani, şi cu care are o fiică, şi pe str. Mesager 5/2, într-un bloc destinat angajaţilor „Fulger”. În mai 2009, pe această adresă, Victoria Doţen a înregistrat firma Diavid&Co SRL, specializată în comerţul cu amănuntul a mai multor produse, în special alimentare. În 2012, firma s-a judecat cu Consiliul local al satului Pojăreni, Ialoveni, din cauza unor taxe locale stabilite de autorităţi agenţilor economici care activau în sat. Pe 2 noiembrie 2012, judecătorii Judecătoriei Ialoveni au dat dreptate firmei lui Doţen.

Divorţat din august 2012

În acea perioadă, 2011—2012, Pavel şi Victoria Doţen chiar au locuit în s. Pojăreni, r. Ialoveni, susţin oficiali din cadrul primăriei locale, care mai spun că, cei doi, prin intermediul firmei Diavid&Co, luau în chirie câteva încăperi din incinta Casei de Cultură. „Dl Doţen era prezent la şedintele Consiliului local Pojăreni ori de câte ori în ordinea de zi erau planificate şi se discutau chestiuni legate de agenţii economici care îşi desfăşurau activitatea în sat, în calitate de soţ al dnei Victoria. Locuiau în incinta Casei de Cultură, unde aveau un magazin şi un bar.

Într-o şedinţă de judecată dintre firmă şi Consiliul local, Victoria Doţen a negat faptul să Pavel este soţul său, spunând că sunt în divorţ şi că Pavel nu ar fi fost abilitat să reprezinte interesele firmei. Relaţia lor părea însă una foarte frumoasă. Îi vedeam aproape zilnic în transport. Vestea auzită în instanţă, despre divorţ, m-a cam uimit”, ne-a declarat o persoană din cadrul Primăriei Pojăreni. Totuşi, oficial, Pavel şi Victoria Doţen au divorţat pe 2 august 2012, adică acum 2 ani şi două luni, încheierea instanţei de judecată privind pronunţarea divorţului fiind emisă cu o lună mai devreme, în iulie. De atunci, acesta nu a mai fost căsătorit oficial. La fel, conform aceloraşi informaţii, nici Nelli Tcaciuc nu este căsătorită.

Persoane care susţin că îl cunosc pe Pavel Doţen ne-au spus că acesta nu ar fi aşa cum s-a prezentat în cadrul interviului oferit pentru ziarul de limbă rusă „Komsomolskaia Pravda”, ci un om calm şi calculat. „A fost singurul copil în familie şi ar fi putut evita serviciul militar în URSS, dar nu a făcut-o. A făcut serviciul în forţele speciale, în diferite ţări. A fost prizonier la duşmani, pe când avea doar 18,5 ani. A fugit, a fost prins apoi, bătut, eliberat din prizonierat, la schimb. Este decorat cu ordine şi medalii ale URSS. Este un om foarte cinstit şi la locul său. Foarte tare crede în Dumnezeu. Merge la biserică. Spune că anume puterea Domnului i-a salvat viaţa”, susţine cineva, care ne-a oferit şi alte detalii despre Pavel Doţen, fără a preciza însă cum de acesta a trişat, spunând că este soţul Nellei Tcaciuc, pentru „a apăra” onoarea mitropolitului.

Ruslan Ibraghimov este Pavel Doţen?

ZdG a încercat să ia legătura cu Pavel Doţen, însă acesta nu a dorit să discute cu noi. Amintim, totodată, că, în urma ameninţărilor care au venit de la o persoană care s-a prezentat ca fiind Ruslan Ibraghimov, „soţul Nellei Tcaciuc”, redacţia a depus o plângere la poliţie, solicitând stabilirea identităţii persoanei care ne-a ameninţat. Poliţia ne-a anunţat că ancheta este acum în derulare, iar oamenii legii încă încearcă să stabilească identitatea persoanei care a telefonat la ZdG de la numărul de telefon 078 808 616.

Surse din cadrul organelor de drept ne-au declarat că în R. Moldova există înregistrate doar patru persoane cu numele de Ruslan Ibraghimov, dintre care, doi sunt cetăţeni ai R. Moldova, iar majoritatea sunt încă minori. Niciunul dintre ei nu are nicio legătură însă cu Nelli Tcaciuc. Cel mai probabil, cel care ne-a telefonat şi ameninţat este însuşi Pavel Doţen sau un alt angajat al firmei de pază „Afla-Nord”.

Unele rude ale lui Pavel Doţen, cu care ZdG a luat legătura după apariţia sa publică, ne-au confirmat faptul că acesta ar avea (sau a avut), după divorţul de fosta soţie, o relaţie cu Nelli Tcaciuc Dmitrie, cu care a fost inclusiv în oraşul său natal, Edineţ, şi cu care a locuit într-un apartament de pe str. Dokuceaev din Chişinău, acolo unde este înregistrată, pe numele Nellei Tcaciuc, la Camera Înregistrării de Stat, firma care deţine agenţia de pază „Alfa-Nord”. În acest context, ZdG a discutat cu mai multe persoane din apropierea casei de lux de lângă Truşeni în care vecinii afirmă că locuieşte mitropolitul Vladimir.

Aceştia ne-au spus că nu l-au văzut la faţa locului pe Pavel Doţen, cel care, în interviul pentru www.kp.md, se dădea drept stăpânul acelei case de milioane, în care ar locui împreună cu Nelli Tcaciuc şi cu fetiţa ei dintr-o altă căsnicie.