Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   „Patron” şi locotenenţii săi, condamnaţi…

„Patron” şi locotenenţii săi, condamnaţi în România

450-patron„Hoţul în lege” Ion Guşan şi patru interlopi din gruparea „Patron” au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti, cu drept de recurs, la 5 şi 6 ani de închisoare pentru crearea unei grupări de crimă organizată transfrontalieră, specializată în traficul de persoane. Totodată, numele lor figurează pe un alt dosar de crimă organizată, specializată în contrafacere şi contrabandă cu ţigări. În această poveste, apare şi numele avocatului român Daniel Trandafirescu, fiul judecătoarei Zinica Trandafirescu de la Tribunalul Prahova, care avea rolul de „informator şi protector” al grupării criminale.

Ion Guşan, 42 de ani, cetăţean al R. Moldova şi al României, cunoscut în lumea interlopă sub numele de „Nicu Patron”, are din anul 2001 statutul de „hoţ în lege” – criminal cu grad superior, originar din spaţiul C.S.I. (Comunitatea Statelor Independente), responsabil pentru respectarea codului de legi al clanului, pentru organizarea bandei şi „judecarea” celor care încalcă disciplina în cadrul grupării infracţionale, precum şi pentru colectarea, evidenţa şi distribuirea veniturilor realizate de fiecare dintre nucleele criminale aflate în subordine.

Potrivit procurorilor români, diverşi membri ai grupării „Patron” au intrat în atenţia organelor judiciare din România, R. Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă, dar şi din alte state europene, cum ar fi: Franţa, Italia şi Germania, fiind cercetaţi pentru operaţiuni de trafic ilegal de persoane, proxenetism, contrabandă cu produse contrafăcute, produse petroliere şi ţigarete, colectarea de taxe de protecţie, spălare de bani, acordarea de împrumuturi cu camătă, extorcări de bani, activităţi violente şi reglări de conturi, acţiuni de jaf şi tâlhărie, precum şi coruperea unor funcţionari publici.

2007. Trafic de persoane

În anul 2007, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din România au deschis un dosar penal pe numele interlopului internaţional Ion Guşan şi locotenenţilor săi: Valeriu Gori – al doilea membru ca importanţă în ierarhia grupării, fiind omul de încredere şi mâna dreaptă a lui „Nicu Patron”; Ion Oltean, alias „Nae”, şi Gheorghe Mihu, alias „Ghiţă”, ambii din oraşul Sibiu, fiind anchetaţi pentru constituirea unei grupări de crimă organizată specializată în traficul de persoane, fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea.

Tot atunci, poliţia română în colaborare cu Serviciul Român de Informaţii au constatat că „Nicu Patron”, stabilindu-se pe teritoriul României, şi-a dezvoltat activitatea infracţională, punând bazele unei adevărate reţele criminale – formată din cetăţeni ai R. Moldova şi cetăţeni români – , care acţiona în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, generatoare de mari profituri financiare pentru membrii grupării, unul dintre segmentele în care acţiona gruparea fiind traficul de migranţi proveniţi din R. Moldova, care tranzitează România cu destinaţia: Italia, Marea Britanie, Germania şi Austria.

În acest caz, pe data de 21 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) l-a condamnat pe „hoţul în lege” Ion Guşan la 5 ani de închisoare cu executare pentru „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup”. Alături de el, au fost condamnaţi şi locotenenţii săi: Valeriu Gori şi Gheorghe Mihu, alias „Ghiţă” – 5 ani de închisoare, Ioan Oltean – 6 ani de închisoare şi Florinel Cercel – 3 ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea CAB este cu drept de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România (ÎCCJR).

dispozitiv2011. Contrafacere şi contrabandă cu ţigări

La începutul anului 2011, poliţia română a stabilit că „gruparea lui Nicu Patron” a creat două fabrici clandestine de producere şi ambalare a ţigaretelor contrafăcute, sub coordonarea strictă a „hoţului în lege” Ion Guşan, exercitată prin locotenenţii şi oamenii săi de încredere – persoane aflate pe palierul de comandă al grupării infracţionale, care s-au preocupat de amplasarea celor două fabrici clandestine din jud. Prahova şi jud. Braşov.

Timp de aproape doi ani, „gruparea lui Patron” s-a aflat în atenţia poliţiei române, a procurorilor şi a ofiţerilor SRI, ca la 19 septembrie 2013 să fie reţinuţi 12 dintre membrii acesteia. Potrivit încheierii din 21 septembrie 2013, emisă de Curtea de Apel Bucureşti, interlopii au fost arestaţi pentru o perioadă de 29 de zile, iar ulterior, aceeaşi instanţă a prelungit perioada de arest preventiv până pe data de 19 decembrie 2013. Persoanele reţinute sunt învinuite de iniţierea şi constituirea unei grupări de crimă organizată transfrontalieră, infracţiuni de contrafacere a produselor şi punerea în circulaţie a acestora, infracţiuni de înşelăciune etc.

În acest caz, figurează şi avocatul Daniel Trandafirescu, fiul şefului adjunct IJP Prahova şi al judecătoarei Zinica Trandafirescu de la Tribunalul Prahova. În probele administrate de anchetatorii români, se arată că Daniel Trandafirescu a fost racolat în gruparea criminală pentru asigurarea „protecţiei” pe zona jud. Prahova, în sensul de a afla în timp util orice eventual demers al autorităţilor de poliţie sau control referitor la posibila identificare a locaţiei fabricii clandestine. Totodată, ca roluri şi atribuţii în cadrul grupării infracţionale, inculpatul Daniel Trandafirescu s-a ocupat şi de întocmirea documentelor de chemare în România (invitaţii necesare obţinerii vizei de intrare în România) a mai multor cetăţeni moldoveni aflaţi pe paliere inferioare de execuţie în cadrul grupării, a căror prezenţă pe teritoriul României era necesară pentru activităţi punctuale dispuse de liderii acesteia, circumscrise activităţii infracţionale complexe derulate.

De asemenea, Daniel Trandafirescu se ocupa de transmiterea în R. Moldova a invitaţiilor pentru muncitorii de la fabrica clandestină de ţigări, prin şoferii de autocare care fac curse regulate România – R. Moldova, conform indicaţiilor primite de la inculpatul Valeriu Gori. Întreaga documentaţie întocmită şi transmisă în R. Moldova era preluată la destinaţie de către inculpatul Vladimir Luca, care se ocupa în mod direct şi de obţinerea vizelor.

2013. Capturarea locotenenţilor

În ziua în care membrii „grupării lui Patron” au fost capturaţi şi arestaţi în România, ministrul de Interne al R. Moldova, Dorin Recean, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că „Ion Guşan este ultimul „hoţ în lege” care mai era la libertate. Ceilalţi sunt toţi închişi”, a precizat Recean.

Pe data de 8 octombrie 2013, Direcţia de Poliţie a mun. Chişinău cu susţinerea angajaţilor Brigăzii cu destinaţie specială „Fulger” a desfăşurat 48 de percheziţii în Chişinău, la membrii grupării criminale conduse de „hoţul în lege” Ion Guşan, specializaţi în contrafacerea şi comercializarea ţigaretelor pe teritoriul României. În cadrul percheziţiilor autorizate la domiciliile şi în automobilele suspecţilor poliţia capitalei a depistat şi ridicat materie primă pentru contrafacerea ţigaretelor. S-a găsit materie primă pentru ambalare, cum ar fi filtre, hârtie specială – 5 mii de metri, 80 de metri de polietilenă, staniol, cutii cu ţigarete contrafăcute, ciorne cu reţete de producere a ţigaretelor, inclusiv suporturi electronice cu informaţii utile acţiunilor de urmărire penală.

Totodată, a fost depistat un arsenal de arme şi muniţii, o parte păstrate ilegal, printre care şi o mitralieră de model „AKMC MФ-1”, „FSN 01KV”, pistoale şi revolvere, o armă de vânătoare cu ţeava lisă, încărcătoare, cartuşe cu gloanţe de luptă şi legitimaţii Interpol cu semne evidente de falsificare. Actualmente, ofiţerii de poliţie din Chişinău în colaborare cu procurorii români continuă acţiunile de documentare şi de urmărire penală atât a membrilor „grupării lui Patron” din România, cât şi a celor din R. Moldova.