Parc îngrădit şi construcţii de milioane fără documente

451-cosulet1Împreună cu reprezentanţii Primăriei Chişinău, reporterii ZdG au mers în continuare prin parcurile din capitală pentru a se documenta despre terenurile publice ocupate abuziv de persoane influente. Astfel, o porţiune din Parcul „Râşcani” rămâne a fi îngrădită chiar dacă acest caz este în vizorul autorităţilor din 2009. Iar în Parcul „Schinoasa” sunt construite mai multe case de lux pe terenuri acaparate ilegal.

În Parcul „Schinoasa” din capitală, Sofia şi Anatolie Văluţă au acaparat ilegal 680 m² de teren, în scopuri personale. Pe terenul respectiv, aceştia au construit două case de lux cu trei nivele, care seamănă mai mult cu o pensiune turistică. Potrivit experţilor imobiliari, valoarea acestor imobile depăşeşte suma de 20 de milioane de lei.

În 2009, reprezentanţii Primăriei Chişinău şi ai Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi au efectuat un control la faţa locului. Atunci au stabilit că familia Văluţă a construit cele două case de locuit pe un teren ocupat ilegal, fără a avea avizele necesare ale organelor abilitate şi în lipsa deciziei Consiliului Municipal Chişinău privind repartizarea terenurilor. Mai mult ca atât, cei doi au îngrădit terenul cu un gard capital de piatră cu înălţimea de 2 m, iar în curte au mai construit un garaj. De asemenea, fără acordul autorităţilor locale, familia Văluţă a improvizat un drum cu pietriş şi nisip de la intrarea în parc până la construcţiile neautorizate.

451-parc2„Aici vor să construiască un hotel”

În acest caz, Primăria Chişinău a expediat documentele cu rezultatul controlului către Centrul Anticorupţie, Procuratura Generală, Inspecţia de Stat în Construcţii, dar şi pe adresa altor instituţii de resort. Printr-o corespondenţă oficială, Centrul Anticorupţie a informat Primăria că acţiunile familiei Văluţă sunt ilegale şi că aceasta riscă o amendă pe care, conform competenţelor, ar trebui să o aplice Inspecţia de Stat în Construcţii (ISC). La rândul său, ISC a efectuat mai multe controale la faţa locului, însă nu i-a putut găsi pe „proprietari”.

„Pe acest teren ocupat ilegal am fost în 2009. Atunci casele erau în construcţie. Nu aveau acoperiş şi nici finisate nu erau. Dar acum vedeţi cum sunt. Case destul de impunătoare. Eu cred că aici vor să construiască un hotel. Cazul s-a terminat cu o amendă de o mie de lei, aplicată de Inspectoratul Ecologic”, ne-a spus Vasile Coşuleţ, specialist principal în Direcţia arhitectură, urbanism şi relaţii funciare din cadrul Primăriei Chişinău.

451-parc1O decizie a CSJ, ambele părţi se cred învingătoare

Peste şase mii m. p. din parcul Râşcani din capitală sunt ocupaţi de firma „Damanto Group”, care a amenajat acolo un parc pentru copii. Pe acest caz, autorităţile municipale au obţinut şi un titlu executoriu, prin care reprezentanţii firmei care au îngrădit acea porţiune din parc trebuie să o elibereze. Totuşi, deşi încă din luna mai a acestui an există şi o dispoziţie a primarului mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, prin care se solicită Preturii Râşcani, prin intermediul întreprinderilor municipale gestionate, să înlăture obstacolele în folosirea terenului, care este proprietate municipală, terenul nu a fost eliberat. Igor Doroftei, executorul judecătoresc care se ocupă de caz, ne-a spus că a fost întocmit un proces-verbal de contravenţie, pentru eschivarea şi împiedicarea executării unei hotărâri judecătoreşti. „Acum, acest proces-verbal se examinează în instanţa de judecată”, a precizat Doroftei.

Litigiul dintre „Damanto Group” şi autorităţile municipale este unul mai vechi, cu acuzaţii venite din ambele părţi. La un moment dat, în litigiu s-a implicat şi Tamara Plămădeală, avocatul parlamentar al copilului, care a luat partea agentului economic. Aceasta a acţionat în judecată autorităţile municipale, solicitând să se dea terenul în arendă agentului economic. Plămădeală scrie în cererile sale că reprezentanţii Primăriei nu au înţeles sensul deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie, care, de fapt, i-a dat dreptate agentului economic şi nu autorităţilor, după cum susţin reprezentanţii Primăriei. Plămădeală a solicitat de la CSJ explicarea deciziei. În răspuns se menţionează că „din analiza deciziei solicitate a fi explicate rezultă clar că cerinţa Primăriei şi CMC privind demolarea construcţiilor samavolnice şi eliberarea terenului ocupat abuziv a fost respinsă pe motiv că acţiunile SRL Damanto Group nu pot fi calificate ca abuzive şi samavolnice”. Astfel, aceasta consideră titlul executoriu un act ilegal, „ce vine în contradicţie cu normele legale şi cu dreptul copilului la odihnă, în situaţia în care autorităţile locale nu creează locuri de agrement pentru copii”.

451-parc3Lupta pentru terenul din parc

În luna iunie, reprezentanţii Preturii sect. Râşcani, mun. Chişinău, împreună cu pretorul, având suportul colaboratorilor organului de poliţie, au demolat gardul ce împrejmuia terenul pe care este amplasat „Parcul Copiilor”. Plămădeală susţine că astfel s-a încălcat decizia definitivă a CSJ, care de fapt îi dăduse dreptate agentului economic şi nu statului. „Prin acţiunile ilegale ale Preturii Râşcani de demolare a gardului s-a cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 52 380 lei”, se spune în cererea de chemare în judecată depusă de Plămădeală. Ea a solicitat şi 100 de mii de lei drept prejudiciu moral pentru administratoarea firmei „Damanto Group”, pentru suferinţele psihice şi fizice cauzate de autorităţi în urma demolării gardului. „În situaţia descrisă, avocatul parlamentar îşi exprimă îngrijorarea faţă de acţiunile autorităţilor, în special când în bucletul ”Доступное жилье” a apărut o informaţie cu privire la construcţia unui bloc de locuit pe teritoriul unde este amplasat parcul de odihnă pentru copii. Prin urmare, este evident interesul autorităţilor asupra respectivului teren”, scrie avocatul copilului.

Anterior, Primăria explica, prin intermediul unui comunicat de presă, că de fapt „Damanto Group”, în lipsa oricărei decizii a CMC privind repartizarea unui lot de pământ, a ocupat abuziv un teren cu o suprafaţă de circa 0,6 hectare în limitele Pădurii-parc „Râşcani”, iar teritoriul a fost îngrădit. Pe acest teren, ilegal, în lipsa autorizaţiei de funcţionare, a fost organizat un parc de distracţii pentru copii, iar pentru aceste servicii agentul economic încasează câte 25 de lei pentru 30 de minute. Asupra acestui fapt a fost sesizat Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Procuratura Generală a R. Moldova”, anunţa, în 2010, Primăria. Recent, o asemenea plângere a fost remisă şi Procuraturii mun. Chişinău, de această dată pe faptul neexecutării titlului executoriu.

I.S şi V.M.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Eugen

    Ati uitat deja,cum citva ani in urma o familie de barosani a acaparat o bucata din str.Arborilor si acum drumul a devenit atit de ingust ca politia rutiera a fost nevoita sa puna semn asa,ca sa circule doar intro directie-de la MALLDOVA spre str.Testimiteanu.Mai la deal,pe str.Gheorgiu,alt barosan a construit casa ocupind si el drumul public asa incit drumul nou a devenit un labirint.Pentru ce avem Procuratura,Primarie,Pretura s.a. organe daca nu se iau masuri?Ar fi bine sa scriet despre ei caci tara trebue sa-si stie “Eroii”.

  2. p.s.

    Da inca mai la deal,pe str.Virnav colt cu str.Malina mica,cineva a construit un bar dupa asta,intr-o noapte a distrus terenul de joaca pentru copii care era alaturi(la citiva pasi de s.de politie)iar mai tirziu a ingradit terenul cu plasa.Si tot asta se face in s.Centru.

  3. Valerii

    Ce mai este şi aceasta – Hotărîre judecătorească cu Titlu excutoiriu “care de fapt…”? Avocata parlamentară Plămădeală a căpiat?

  4. SA VEDETI CUM IN EUROPA CONSTRUCTIILE ILEGALE SE DARIMA CU BULDOZERELE

    SA VEDETI CUM IN EUROPA CONSTRUCTIILE ILEGALE SE DARIMA CU BULDOZERELE.LA NOI SE MAI SI VIND SI SE VALORIFICA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *