Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Orhei: Protecţie criminală pentru poliţişti

Orhei: Protecţie criminală pentru poliţişti

Recentul omor al lui Alexei Veretco, cunoscut în lumea interlopă ca Krasavcik, a pus în faţa societăţii mai multe semne de întrebare referitoare la existenţa unui sistem poliţienesc corupt. Mulţi, însă, preferă să tacă, deoarece nu cunosc de cine ar trebui să avem teamă: de bandiţi, de poliţişti sau de sistemul politic statal?

Ex-comisarul de Orhei, Oleg Cociug, nu ar fi fost demis nici de această dată dacă nu s-ar fi produs una dintre cele mai groaznice crime, cu implicarea în comun a poliţiştilor şi a reprezentanţilor lumii interlope. Scenariul groazei s-a declanşat la 28 aprilie, la orele 1-2 de noapte, lângă barul “Lica” din centrul Orheiului, locul unde au fost comise mai multe crime. Potrivit martorilor, la acea oră, Veretco ieşise din bar, căutând un WC. Se pomeni alături de o maşină, la volanul căreia era poliţistul rutier Vasile Cojocaru. Pe neaşteptate, uşa se deschise şi din automobil coborî Radu Andriţco, sportiv de performanţă de la Orhei. Acesta îi zise cu brutalitate lui Alexei că i-ar fi jignit fata.
Alexei, fiind cam obosit, îi răspunse liniştit: “Dacă-i aşa, îmi cer scuze, cred că n-am vrut s-o jignesc!”

Veretco, având antecedente penale, nu dorea să aibă de furcă cu oamenii legii

Scuzele nu l-au liniştit pe Andriţco. “Vreau să-ţi bat botul!” – cu aceste cuvinte Andriţco îl lovi pe Veretco cu putere la ochiul stâng. Au urmat alţi pumni, după ce din maşină coborâră alţi câţiva inşi.

Krasavcik, fiind doborât la pământ, scoase cuţitul, aplicându-i lui Andriţco o lovitură în regiunea abdomenului. În acel moment, cineva, de la spate, îl lovi puternic în regiunea capului, ţinându-l de braţe. Alexei mută cuţitul din mâna dreaptă în cea stângă, aplicându-i agresorului o lovitură mai jos de genunchi. După ce se eliberă, văzu că acesta-i Vasile Cojocaru,  înconjurat de alţi doi poliţişti. Pe unul îl recunoscu. Era Tudor Curchi, coleg de-al lui Cojocaru. Alexei, înspăimântat de cele întâmplate, a revenit în bar să se spele.

Rănirea poliţistului l-a îngrijorat pe Veretco. Având antecedente penale, nu dorea să aibă de furcă cu oamenii legii.
Află numărul de telefon mobil al lui Cojocaru, îl sună şi îi zise că “nu-i vremea să umble prin judecăţi şi să se facă de râs, am făcut o prostie. Trebuie să vorbim”. Cojocaru i-a spus că-i la Spitalul Raional, la secţia de internare, unde medicii îi coase rana. După câteva minute, cei doi s-au întâlnit. Poliţistul nu părea deranjat de cele întâmplate. “Eu nu te dau la poliţie, dar să vedem cum închidem treaba. La doctori le-am spus că m-am zgâriat singur. Ne sunăm ziua.”

Dimineaţă, a fost contactat telefonic mai întâi Andriţco. Acesta, deşi era rănit, a spus că pleacă de urgenţă în Franţa, la frate-său, refuzând întâlnirea. Şi Cojocaru nu a răspuns la apeluri. Probabil dormea. Pe la amiază, Veretco l-a contactat telefonic pe Iurie Matcovschi, fost poliţist rutier, acesta fiindu-i prieten. L-a întrebat dacă-l cunoaşte bine pe Cojocaru, Iurie a spus că da. După ce i-a povestit despre cele întâmplate noaptea, Alexei a zis: “Trebuie să-i dau nişte bani”. Iurie se afla la Chişinău, la un concurs. S-a întors acasă pe la ora 17.00. Întâlnindu-se cu Krasavcik, au discutat iarăşi despre cele întâmplate. Matcovschi l-a contactat repetat pe Cojocaru, dar acela nu răspundea. În scurt timp, totuşi, a fost sunat de poliţist. Matcovschi i-a spus direct: “Avem nişte bani şi nu avem cui să-i dăm. Va fi totul frumos din partea lui Alexei”. Cojocaru a rugat să fie contactat peste 15 minute.

Matcovschi a spus că are 300 de euro în buzunar, iar dacă nu ajunge, mai găseşte

Iurie Matcovschi povesteşte: “După ce l-am contactat, l-am întrebat unde-i. Mi-a spus că e acasă. El a propus să ne întâlnim peste o oră, la “Doi Haiduci”, în codru”.

La ora convenită s-au întâlnit. Dialogul îl începu Iurie. I-a spus lui Cojocaru că Alexei îi este prieten, că l-a ajutat, cândva, în Franţa. A verificat la poliţie că nu este depusă nicio plângere legată de conflictul din ajun. Nu era. De aceea crede că problema se va rezolva fără poliţie. Matcovschi a mai spus că are 300 de euro în buzunar, dacă nu ajunge, mai găseşte, fac şi o masă. Cojocaru a răspuns scurt: “O să vină băieţii”.

În acel moment, Iurie observă cum se îndreptau în fugă spre ei vreo zece inşi. A înţeles că lucrurile nu se vor termina cu bine. A urcat la volanul “Mercedes”- ului, dar imediat s-a împuşcat în roţi. Un “Jeep” i-a întretăiat calea, izbindu-se de un gard de beton, apoi doi atacatori au început să împuşte în parbriz. Iurie şi-a ascuns capul. Cineva a deschis uşa maşinii, aruncându-l cu forţa de la volan. După mai multe lovituri, şi-a pierdut cunoştinţa. Când şi-a revenit, a observat că Alexei era în stare de agonie. “Credeam că l-au tăiat”, îşi aminteşte Iurie. Nu găsea telefonul mobil. În apropiere de sauna de alături, văzu nişte oameni. I-a rugat să cheme Urgenţa. Atacatorii se făcuseră nevăzuţi cu cele 6 maşini parcate în apropiere. Cojocaru era pe loc. Apoi, fără să zică ceva, s-a urcat în maşină şi a plecat.

Matcovschi a fost internat în stare gravă la spital. Medicii au stabilit decesul lui Veretco. Cojocaru este reţinut de procurori. Mai multe persoane, presupuşi asasini, sunt date în căutare, dar lucrurile rămân totuşi confuze.

La “Safari”, Cojocaru fusese văzut în cercul viitorilor asasini

La Orhei se vorbeşte că în omorul lui Veretco ar fi implicat şi ex-comisarul CPR Orhei, Oleg Cociug. În acea sâmbătă, trei dintre maşinile luxoase văzute la “Doi Haiduci” au fost observate şi la comisar acasă, la Bolohani. Nu este exclus că la acea întrevedere s-ar fi discutat soarta poliţistului Vasile Cojocaru, or, peste două zile,  comisarul depunea un raport despre eliberarea acestuia din funcţie începând cu ziua în care îi fusese înfipt cuţitul în picior. Peste puţin timp, acele automobile au fost văzute şi  la cafeneaua “Safari”, existând şi înregistrări video în acest sens. Se mai spune că, în lumea interlopă, funcţionează legi care nu admit reglări de conturi cu implicarea oamenilor legii. Dar, la masa de la “Safari”, Cojocaru fusese văzut în cercul viitorilor asasini. În maşină se urcă apoi cu o persoană cu antecedente penale, care deţine armă, ambii luând calea spre “Doi Haiduci”. Se pare că anume acesta ar fi fost organizatorul întrevederii. Apropo, în ultima electorală, împreună cu Cociug, interlopul făcea agitaţie pentru acelaşi partid.

Ex-vicecomisarul de poliţie, Victor Tolici, l-a acuzat pe Oleg Cociug că ar fi cumpărat  funcţia de comisar contra 30 mii de euro, iar odată cu venirea sa la comisariatul de poliţie se produc lucruri dubioase, fapt negat de Cociug. Totuşi, poliţiştii spun că fostul comisar are sprijin politic, deoarece ministrul de Interne, Alexei Roibu, informa mai întâi că Oleg Cociug e eliberat din organele de Interne. La inaugurarea noului comisar de Orhei, însă, Roibu a specificat că Oleg Cociug e eliberat doar din funcţie. Amintim că, de numele lui Cociug sunt legate mai multe scandaluri de corupţie, printre care mafia microbuzelor, fabricarea unui certificat de deces al propriului tată, aflat încă în viaţă, ş.a. Cociug nu a recunoscut şi nu recunoaşte aceste acuzaţii.

La înmormântarea cu lux a lui Veretco, poliţişti în civil au mai reţinut ca în filmele cu gangsteri, direct la cimitir, încă 3 persoane, neidentificate deocamdată.

Rămâne o enigmă ce căuta în miez de noapte, la barul “Lica”, Krasavcik, un bărbat de 42 de ani, căsătorit, şi poliţiştii care nu îndeplineau misiuni de patrulare sau menţinere a ordinii publice lângă acest local. Persoane din anturajul lui Veretco vorbesc că accidentul cu Andriţco n-a fost unul întâmplător. Deseori, lângă barul “Lica” îşi fac apariţia traficanţi de droguri, nefiind “deranjaţi” de poliţie, care are grijă şi de înlăturarea oricăror concurenţi.

Acum câteva zile, un fost ofiţer superior al SIS, în contextul unei discuţii despre Oleg Cociug, mi-a explicat că a pregătit mai multe rapoarte despre coruperea acestui individ de pe când lucra în calitate de şef al Secţiei Orhei Pază de Stat. Dar nu a fost intentat vreun dosar penal, acesta fiind protejat de fostul şef al SIS din Orhei, Ion Cantemir.

Am încercat, fără succes, să verific dacă aceste rapoarte se mai păstrează, or, anume în ele ar putea fi găsit un răspuns la întrebarea: de ce, de la un timp încoace, nu se prea face deosebire între unii poliţişti şi lumea interlopă?

Marţi, 22 mai, consilierii raionali vor discuta problemele luptei cu criminalitatea şi corupţia la Orhei. Va fi discutat şi un demers, către Procuratura Generală, de a-l  demite pe actualul procuror, Valeriu Smochină, cel puţin pentru că, în ultimii 3 ani, doi procurori de la Orhei au fost reţinuţi cu mită. Procurorul raional a refuzat, de fiecare dată, să dea explicaţii sau să comenteze aceste cazuri de corupţie.

Vasile Roman