Moldova torturată

Atunci când auzim mărturiile unor persoane torturate, primele reacţii sunt negative. Tindem chiar să nu credem ce spun, pentru că teroarea la care au fost supuse ni se pare incredibilă, ireală şi inimaginabilă. Anume de aceste lucruri profită şi torţionarii. Într-un eventual proces de judecată, nu vor exista martori, iar pedeapsa într-o ţară cu justiţie oarbă, este IMPOSIBILĂ.

În istoria recentă a R. Moldova, nu se cunosc cazuri de condamnare la închisoare reală pentru acte de tortură. Cele mai aspre pedepse la care au fost supuşi torţionarii sunt închisoarea cu suspendare. Anume nepedepsirea adecvată a torţionarilor face imposibilă eradicarea torturii, susţin specialiştii.

Elena Repeşco are doi fii. În 2007, Constantin şi Adrian au fost acuzaţi de moartea unei tinere. Au fost luaţi de acasă şi duşi la Comisariatul de Poliţie, acolo unde a început calvarul. Cei doi au fost forţaţi de către oamenii legii să îşi asume moartea fetei. Pentru că nu au acceptat versiunea poliţiştilor, fraţii Repeşco au fost  bătuţi şi chiar torturaţi cu bestialitate doar pentru a recunoaşte omorul.

Torturaţi pentru a-şi asuma o crimă

„Costică mi-a spus că a fost legat, pus pe o bară de fier şi lovit. Apoi, poliţiştii săreau cu picioarele pe spatele său. Altul îl lovea în partea sexuală. Când îşi pierdea cunoştinţa, se turna apă rece peste el”, povesteşte îngrozită mama celor doi băieţi. “Lui Constantin îi legau o ghiră de 24 de kg de partea sexuală, care îl trăgea în jos, iar ei în acest timp îl ridicau în sus”, ne spune Elena Repeşco.

Actele de tortura şi-au făcut efectul. Adrian, cel mai mare dintre fraţi, şi-a asumat crima, ca să îl salveze de tortura inumană pe fratele său. Abia peste un an, Constantin a fost eliberat. Dar, chiar şi atunci, purta semne adânci de tortură. Ajutat de mama sa, a mers prin multe spitale. Concluziile medicilor, chiar şi la un an de la sesiunile de maltratare, arătau clar: Constantin a fost torturat cu bestialitate.

Doar în noiembrie anul trecut, după sute de plângeri, procuratura a pornit un dosar penal pe acest caz. Extrasele medico-legale, obţinute inclusiv de la Centrul de Medicină Legală, fac ca acest caz de tortură să fie clar, însă nu şi pentru procurori. Se bate pasul pe loc. Dosarul nu a fost nici măcar transmis în instanţa de judecată. “Este dificil de stabilit “identitatea torţionarilor”, spun procurorii, chiar dacă Constantin zice contrariul. “Nu le-aş putea uita faţa vreodată”.

Tortura în legile R. Moldova

Tortura este definită în art.1 al Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii, ca fiind un act prin care durerea sau suferinţa acută, fie ea fizică sau mentală, este provocată în mod intenţionat unei persoane (…) şi este produsă de către, la instigarea, cu consimţământul sau acordul tacit al unei oficialităţi publice sau al altei persoane care acţionează în calitate oficială.

În R. Moldova, noţiunea de tortură a devenit “oficială” abia în 2005, când şi în Codul Penal a fost introdus un articol special. Articolul 309 prim, inspirat din cel al Convenţiei Naţiunilor Unite Împotriva Torturii, prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 10 ani pentru persoanele care comit acte de tortură. Dar adevărul este altul. În istoria recentă a R. Moldova, nu se cunosc cazuri de condamnare la închisoare reală pentru acte de tortură. Cele mai aspre pedepse la care au fost supuşi torţionarii sunt închisoarea cu suspendare.

De ce nu sunt pedepsiţi torţionarii?

„Sistemul organelor menite să investigheze cazurile de tortură şi acel sistem menit să pedepsească actele de tortură deseori aplică celor vinovaţi de aplicarea torturii pedepse neproporţionale cu fapta săvârşită. Din păcate, astăzi avem un surplus de colegialitate între aceste organe”, spune Anatolie Munteanu, directorul Centrului pentru Drepturile Omului.

Roman Zadoinov, avocat pe cazuri de tortură, califică şi mai direct această stare de lucruri: “Poliţiştii, judecătorii şi procurorii se acoperă unul pe altul”.

Şi avocatul Vitalie Zamă consideră că e o problemă cu pedepsirea torţionarilor în Moldova:”Pedeapsa care urmează să fie aplicată autorilor torturii trebuie să  descurajeze pe viitor comiterea unor asemenea fapte. Or, un agent al statului care cunoaşte din start că va fi supus unei pedepse non-privative înţelege că pedeapsa va fi blândă şi astfel nu se pot descuraja torţionarii”.

„Noi am fost condamnaţi la CEDO în cazul fraţilor Roşca pentru blândeţea pedepsei aplicate torţionarului. Avem careva lacune în legislaţia naţională. Articolul 309 prim a fost implementat în 2005. Până la apariţia art.  309 prim, toate cazurile de tortură erau sub art. 328, “depăşirea atribuţiilor de serviciu”. După apariţia acestui articol special – 309, din articolul 328, al.2 nu au fost eradicate literele “a” şi “c”. Acum este o ambiguitate de aplicare a normei penale, asupra căreia muncim. Totuşi şi articolul 309, după părerea noastră, prevede pedepse prea blânde pentru torţionari”, ne-a spus Ion Caracuian, şef secţie Prevenirea Torturii PG.

Torţionarii, “speriaţi” cu amendă

De la începutul anului 2010 şi  până în martie 2011, Procuratura Generală a iniţiat 27 de cauze penale pentru tortură, tratament inuman sau degradant. Tot în această perioadă, 8 torţionari au fost condamnaţi la “amendă”, iar în alte 7 cazuri, persoanele acuzate de tortură sau tratament inuman au fost achitate. În baza articolului 309 prim, tortură, două persoane au fost acuzate şi ambele au fost achitate de instanţa de fond.

Evenimentele din aprilie 2009 au fost cele care au schimbat practic ireversibil viziunea tuturor faţă de tortura din R. Moldova. Anume după teroarea de atunci, autorităţile statului au început să întreprindă măsuri pentru prevenirea acestui fenomen.

Din iunie 2009, în incinta Centrului pentru Drepturile Omului a fost deschisă Linia Verde împotrva torturii, unde cetăţenii pot semnala actele de tortură.

Tot după evenimentele din 2009, s-a decis înfiinţarea unei secţii de combatere a torturii în cadrul Procuraturii Generale şi specilizarea a 70 de procurori pe cazuri de tortură.

“La noi, procurorii nu sunt pregătiţi şi nu stiu întotdeauna cum să investigheze un caz de tortură. Nu sunt nici judecătorii bine instruiţi, nici avocaţii şi nici experţii medico-legali. De multe ori, doar expertiza medico-legală este luată în considerare în instanţă, dar şi această expertiză se face uneori superficial”, spune Ludmila Popovici, directoarea Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii “Memoria”.

„Medicii legişti nu pot fi influenţaţi”

Centrul de Medicină Legală este de fapt locul unde se poate confirma câştigul sau pierderea unui dosar de tortură, susţin majoritatea avocaţilor. Centrul este singura instituţie ale cărei acte medico-legale sunt recunoscute de instanţele naţionale. De concluziile medicilor legişti depinde în mare măsură decizia judecătorului.

„După aprilie 2009, s-a spus că medicina legală a fost presată să dea nişte expertize cu tentă politică. Oricât nu ne-am strădui noi, o concluzie medico-legală nu poate să aranjeze două părţi. E clar că o parte va rămâne “obijduită”, iar cealaltă “favorizată”, spune Ion Cuvşinov, directorul Centrului de Medicină Legală.

CEDO — ultima şi unica şansă

De fapt, toate speranţele celor care sunt torturaţi şi la propriu, şi la figurat de justiţia din ţara noastră se orientează spre CEDO. Din 1997 şi până în 2010, Curtea a pronunţat 40 de hotărâri care vizează tortura în R. Moldova. 720390 euro s-au plătit până acum din bugetul statului persoanelor torturate.

„În ultimii ani, după informaţia de care dispunem, R. Moldova este constant recunoscută vinovată de încălcarea interdicţiei de a supune torturii persoanele aflate sub jurisdicţia sa. Nu putem vorbi nici de o creştere, nici de o descreştere  a numărului de persoane care merg la CEDO. În fiecare an avem hotărâri unde ţara noastră este găsită vinovată”, ne spune Vitalie Zamă, avocat la “Juriştii pentru drepturile omului”, organizaţie care reprezintă victimele la CEDO.