Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Miros de Papuc poliţienesc

Miros de Papuc poliţienesc

Ex-colaboratorul de poliţie Anatol Grobari, în timp ce se îndrepta spre monumentul  lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău, unde urma să desfăşoare a doua zi de protest, a fost atacat de cinci poliţişti în civil. În viziunea poliţiştilor, Grobari le-ar fi dat de bănuit, pentru că purta ochelari şi o geantă pe umăr, mergea grăbit şi se uita prin părţi. Astfel, el a fost condus la Comisariatul de Poliţie Buiucani, unde a fost supus unei percheziţii corporale. Ulterior, a urmat alt scenariu poliţienesc. De această dată, a fost învinuit de Comisariatul de Poliţie Botanica precum că a săvârşit o infracţiune de furt la locul de muncă. În consecinţă, a fost reţinut şi trimis în Izolatorul de la demisolul Comisariatului General de Poliţie, acolo fiind supus unor restricţii dure şi refuzându-i-se până şi o ventuză pentru desfundarea WC-ului.

241-celulaPe 19 mai curent, Anatol Grobari a organizat o întrunire la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, protestând împotriva fraudării alegerilor din 5 aprilie. Astfel, el a montat un microfon, la care cetăţenii îşi exprimau opiniile vizavi de subiectul discutat. Pe gardul din apropierea monumentului a afişat drapelele R. Moldova şi SUA. Menţionăm că declaraţiile prealabile eliberate de Primăria Chişinău permit organizarea întrunirilor de la 19 mai până pe 14 septembrie curent.

Raportul poliţiştilor spunea că suntem „hoţi” şi „bandiţi”

A doua zi, la 7.30, protestatarul a ieşit din blocul unde locuia, pe strada Calea Ieşilor, şi urma să se deplaseze în centrul capitalei pentru a-şi continua manifestarea. În acele momente, purta o geantă în care ţinea computerul, boxele, cărţi de literatură şi cele două drapele. Însă, la aproximativ 40 de metri de blocul său, a observat că este urmărit de doi necunoscuţi. Iar în faţa sa îl aşteptau alţi trei inşi.

„Cele cinci persoane necunoscute s-au apropiat concomitent de mine şi m-au întrebat de unde am furat geanta. Am încercat să le explic că sunt lucruri personale şi că mă îndrept spre locul protestului. Totodată, le-am solicitat să se prezinte. Mi-au spus verbal că sunt poliţişti şi că trebuie să merg la Comisariatul de Poliţie. Deoarece nu şi-au prezentat legitimaţia de serviciu, mi-am văzut de drum”, relatează Anatol Grobari. El a fost bruscat şi urcat cu forţa într-un automobil cu numerele de înmatriculare de Străşeni. În urma escortei, protestatarul susţine că a suferit o lovitură la cap şi alta la picior. Potrivit unei expertize medico-legale prealabile, Anatol Grobari a suferit excoriaţii pe cap, echimoză pe braţul drept, care au fost cauzate în urma acţiunii traumatice a unor obiecte contondente cu suprafaţa de interacţiune limitată.

„M-au dus la Comisariatul de Poliţie Buiucani. M-au dezbrăcat în pielea goală, efectuându-mi percheziţie corporală”, a adăugat ex-colaboratorul de poliţie. La comisariat a fost reţinut timp de 6 ore, fiind învinuit că i-ar fi agresat pe cei cinci poliţişti în civil. Mai apoi, l-au urcat într-un automobil cu numere de îmatriculare poloneze şi l-au dus la Judecătoria Buiucani. În aceeaşi zi, urma să aibă loc judecata, dar a fost amânată pentru a doua zi, deoarece învinuitul nu avea avocat. A doua zi, s-a anunţat că şedinţa va continua la 5 iulie, când vor fi audiaţi şi martorii. La 5 iulie, protestatarului i-a fost aplicată o amendă de 200 de lei, pe motiv că i-ar fi agresat pe oamenii legii. Grobari a făcut recurs la Curtea de Apel, care a anulat amenda. Dosarul a fost remis Judecătoriei Buiucani, pentru a fi examinat de un alt complet de judecată.

În urma conflictului iscat între protestatarul Anatol Grobari şi cei cinci poliţişti, oamenii legii au scris rapoarte către Ion Volontir, comisarul CPS Buiucani. „La 20 iunie 2009, mă aflam în serviciu cu colegul Profirean. Aproximativ pe la orele 7.40, am observat o persoană suspectă în ochelari, cu o geantă pe umăr, mergea rapid şi se uita prin părţi. Atunci eu şi cu colegul meu ne-am apropiat şi l-am rugat să ne prezinte un act de identitate. Prezentându-ne mai înainte ca colaboratori de poliţie, el a început să strige şi să ne înjure cu cuvinte necenzurate. S-a întors şi a încercat să fugă… Fiind adus în CPS Buicani, el a continuat să strige, să înjure şi să spună că suntem „hoţi” şi „bandiţi”, semnează inspectorul inferior Melanici. În această ordine de idei, se cere precizat că poliţiştii care au scris rapoarte către comisarul Volontir au gândit cam la fel. Or, rapoartele celor cinci poliţişti parcă ar fi trase la xerox. Solicitat de ZdG, Volontir n-a dorit să facă un comentariu pe marginea subiectului.

Scenariu poliţienesc: cartela SIM a căzut din tavan

La scurt timp după consumarea scenariului celor cinci poliţişti, care pretind că au fost agresaţi de protestatar, a urmat altul, cu trei poliţişti de la Comisariatul Botanica. Pe 15 iulie, la 17.30, Grobari a ieşit din casă. În stradă, era aşteptat de 3 colaboratori ai forţelor de ordine din cadrul CSP Botanica. Aceştia l-au reţinut pentru că ar fi săvârşit un furt la locul de muncă, unde activa în calitate de inginer coordonator şi, totodată, inspector de pază al Institutului de Genetică şi Fiziologie a Plantelor (IGFP). Mai exact, i s-a încriminat că ar fi furat aparate electrocasnice şi computerul directorului Anatol Jacota, aflat în concediu.

„Tot în acel moment m-au pus să urc în apartament şi să-l descui pentru a face percheziţie în baza autorizaţiei eliberate de Judecătoria Botanica”, a continuat Grobari.

Ofiţerul operativ, Ion Bernic, susţine că a participat la percheziţie. „A fost găsit un calculator asemănător cu cel furat. A fost ridicat pentru verificări”. Tot el a declarat că s-au ridicat lucruri care au fost recunoscute ca fiind furate. „Probele la acest caz sunt clare. A fost găsit un cuptor cu microunde care coincide cu numărul obiectelor furate”, ne-a mai spus Bernic.

După percheziţia efectuată la domiciliul lui Grobari, acesta a fost reţinut şi transportant la CPS Botanica. La comisariat a fost interogat încrucişat de 4 poliţişti, după care a fost supus percheziţiei corporale. În consecinţă, au fost depistate şi ridicate: 6 chei de la apartament, o pereche de ochelari, legitimaţia de serviciu, un player, un ceas „Orient”, telefonul mobil şi cartela SIM…

„După percheziţie, am primit telefonul mobil pentru a efectua un singur apel către o persoană apropiată pe care aveam s-o anunţ că sunt reţinut. Am decis să o sun pe soţie. Atunci am constatat că lipseşte cartela. În acele momente, ofiţerul de urmărire penală, Mihai Babencu, a decis ca avocatul meu să iasă din birou pentru a efectua o nouă percheziţie. M-am dezbrăcat din nou, în pielea goală. Au constatat că nu am nimic la mine. Le-am amintit poliţiştilor că, în urma percheziţiei anterioare, a fost ridicată o cartelă SIM. În mod miraculos, a căzut de sus în jos cartela telefonică a telefonului meu”, a subliniat Grobari. După acest scenariu poliţienesc, avocatul din oficiu i-a ţinut câteva minute de morală.

În aceeaşi zi, după orele 20.00, a fost închis într-o celulă cu uşă metalică. Însă, după un document semnat şi de avocat, trebuia să fie transportat la Izolatorul de la demisolul Comisariatului General de Poliţie. La 16 iulie, dimineaţa, a fost bătut de poliţiştii care trebuiau să-l escorteze la Izolatorul de pe str. Tighina.

Petru Bolgari, vicedirector pe probleme generale al IGFP, a declarat că Grobari a fost suspendat din funcţie pe o perioadă nedeterminată până la hotărârea instanţei de judecată. Totodată, acesta a descris circumstanţele în care s-a produs furtul. „Computerul şi aparatele electrocasnice au fost furate pe timp de noapte, în zilele de odihnă. Poliţia de la Botanica a constatat că lucrurile furate au fost găsite la Grobari acasă, inclusiv computerul”. Bolgari bănuieşte că Grobari ar fi comis furtul pentru că lucra în calitate de şef de pază al IGFP.

De altfel, Mihai Babencu, ofiţerul de urmărire penală pe cazul dat, a precizat că nu este adevărat că calculatorul furat a fost găsit la Anatol Grobari. „Însă au fost depistate alte obiecte care servesc drept probe”, a conchis Babencu. Grobari se apară şi susţine că nu a comis furtul. Surse din cadrul IGFR afirmă că, în urma unei inventarieri efectuate la această instituţie, mai multe obiecte vechi au fost repartizate unor angajaţi, spre utilizare.

Detalii din celula 5

Conform unui proces-verbal de reţinere a persoanei, Grobari este îndreptat în Izolatorul de Detenţie Preventivă al CGP. Documentul respectiv este semnat de locotenentul de poliţie Mihai Babencu. Iniţial, Grobari a fost deţinut în celula 14, care se afla la trei camere de baie. „În 14, era un pat metalic cu două nivele. În loc de saltea, mă culcam pe o scândură. Nici pernă nu aveam. Mă culcam pe o sticlă de plastic, plină cu apă. Peste o zi, am fost transferat în celula 5”, ne-a spus ex-colaboratorul de poliţie.

În perioada 16—24 iulie, Grobari a fost deţinut în Izolatorul CGP. În acest răstimp, susţine el, a fost supus unor restricţii dure de către administraţia CGP. „În celula 5, nu aveam un desfundător de WC. Când se înfunda, mirosea îngrozitor. Deşi solicitam desfundătorul, refuzau să mi-l dea. În zilele de 17, 18, 21, 22 şi 23 iulie am fost lipsit de prânz. Scoaterea din celulă în curtea temniţei a fost sub limită. M-au scos la aer doar de 3 ori, maximum câte 25 de minute în decursul celor 9 zile de arest”, ne-a povestit protestatarul. În aceeaşi ordine de idei, Grobari susţine că scria plângeri din Izolator către instanţele de drept, contestând condiţiile de detenţie, dar nu a primit niciun răspuns până în prezent.

Ştefan Urâtu, preşedintele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, a declarat că deţinuţii din Izolatorul CGP sunt supuşi mai multor restricţii. „În câteva camere lipseşte ventilaţia şi lumina. Celulele sunt suprapopulate”. „Totodată, pereţii din interior sunt întunecaţi, de culoare gri. Deşi Comitetul pentru prevenirea torturii al Consiliului Europei a recomandat schimbarea culorii pereţilor, acest lucru nu s-a făcut”, a continuat sursa citată.

Urâtu a ţinut să precizeze că la acelaşi Izolator nu sunt condiţii pentru baie. „Lipsa desfundătorului pentru WC este o problemă permanentă cu care se confruntă deţinuţii. De fapt, sunt celule care nici n-au WC şi deţinuţii respectivi trebuie să bată în uşă ca să fie scoşi la WC, iar pentru asta ei sunt bătuţi”, a conchis Urâtu.

CGP neagă faptul că Grobari a fost deţinut

Ofiţerul de presă al CGP, Adrian Jovmir, neagă faptul că Grobari ar fi fost deţinut în Izolatorul CGP. „Am verificat şi am coordonat cu conducerea, dar nu este înregistrat că Grobari ar fi fost deţinut în Izolatorul CGP. Afirm că el nu a fost deţinut la comisariat. Poate că a confundat comisariatele. Dar, dacă el afirmă, aşa este părerea lui”, a explicat Jovmir. Referitor la condiţiile deţinuţilor din Izolatorul CGP, aceeaşi sursă a subliniat că se face reparaţie generală cel puţin de două ori pe an. „În fiecare cameră este un loc special pentru WC”.

Solicitată de ZdG, persoana de serviciu a Izolatorului CGP afirmă contrariul celor declarate de Adrian Jovmir. „Anatol Grobari a fost reţinut pe 15 iulie. La noi a fost adus pe 16 iulie, aflându-se aici până la 24 iulie”.

Iurie SANDUŢA
Acest articol de investigaţie a fost iniţiat ca urmare a adresărilor făcute la linia fierbinte anticorupţie, tel. 92-79-79. Linia fierbinte este lansată în cadrul proiectului «Sensibilizarea populaţiei despre fenomenul corupţiei», implementat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei cu sprijinul financiar al Ambasadei Britanice la Chişinău.