Mătăsaru, trimis la Psihiatrie de poliţişti

288-matasaruDoi angajaţi ai poliţiei criminale din cadrul Comisariatului General de Poliţie au încercat de două ori să-l trimită la Spitalul de Psihiatrie pe Anatol Mătăsaru. Cu toate că figurează în calitate de victimă pe dosarul privind maltratarea sa din aprilie 2009, Mătăsaru a fost supus unei expertize psihiatrice la insistenţa poliţiştilor Saachian, Pântea şi Sârbu.

În decembrie 2009, procurorii l-au trimis pe Anatol Mătăsaru la Spitalul Clinic de Psihiatrie pentru o expertiză psihiatrică.

Aceasta s-a făcut la solicitarea poliţiştilor “bătăuşi” Ruslan Saachian, Igor Pântea şi Octavian Sârbu, ultimii doi fiind colaboratori ai poliţiei criminale din cadrul CGP. Aceştia invocau faptul că Mătăsaru ar fi nebun şi că ar fi minţit că a fost maltratat de poliţişti în incinta CGP.

Acum o săptămână, Anatol Mătăsaru a scris o plângere către ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, în care se arată că medicii care l-au consultat la Spitalul de Psihiatrie au lucrat mână în mână cu procurorii şi poliţiştii acuzaţi de tortură, pentru a-l cataloga drept nebun.

“Am fost făcut nebun prin analiza psihiatrică denaturată a Margaretei Tabuncic, la comanda poliţiştilor torţionari. Aşa cred şi am probe. Deoarece în R. Moldova nu pot combate acest rezultat sau să cer o analiză de alternativă în cazul meu, rog să interveniţi pentru a corecta, fiind efectuată o analiză obectivă şi imparţială. Am probe ce pot dovedi efectuarea la comandă a testelor făcute de Margareta Tabuncic, în defavoarea mea, aşa cum doresc poliţiştii care m-au torturat”, se mai arată în scrisoarea semnată de Mătăsaru şi expediată ministrului Sănătăţii. La cele afirmate, Mătăsaru susţine că printre probe s-ar afla şi înregistrări video din timpul efectuării expertizei psihiatrice.

Psihologul crede că Mătăsaru nu a fost maltratat

Angajata Spitalului de Psihiatrie Margareta Tabuncic a declarat pentru ZdG că testul psihologic nu arată că Mătăsaru nu ar fi sănătos. “Am făcut o caracteristică a personalităţii sale. E o persoană aşa, mai accentuată. În expertiză se arată că el este fără tulburări psihice, şi dacă este nemulţumit de expertiză – poate solicita o contra-expertiză”, susţine psihologul.

Tabuncic a mai adăugat că expertiza s-a efectuat după ce judecata a emis o ordonanţă în acest sens. “Mătăsaru mergea ca parte vătămată. Nu i s-a pus o diagnoză sau ceva. Deci, nu l-a făcut nimeni nebun. A fost descrisă mai detaliat personalitatea sa, care denotă o accentuare de caracter”.

Potrivit unor documente oficiale, Margareta Tabuncic a scris în raportul de expertiză psihiatrico-psihologică legală ambulatorie în privinţa lui Mătăsaru că, la examenul psihologic, nu au fost depistate consecinţe de maltratare, ci, din contra, părea o persoană ce nu a suferit şi nu a trecut prin ce declară. Totodată, contra celor spuse de psiholog, Mătăsaru susţine că are expertiza medico-legală, prin care se arată că a fost maltratat. Din acest motiv, el respinge raportul expertizei psihiatrice şi nu acceptă ca acesta să fie anexat la dosar. “A fost făcut la comandă şi e bazat pe interpretări”, mai spune sursa.

A doua tentativă a poliţiştilor de a-l trimite la Spitalul de Psihiatrie a fost în primăvară, susţine Mătăsaru. “Poliţiştii torţionari şi avocaţii lor induc opinia că aş fi nebun, pentru a nu fi luat în serios de procurori şi judecători. Ei au cerut să fiu internat la Psihiatrie, cu forţa, cum era pe timpul lui Brejnev, când erau trimise la “durcă” persoanele indezirabile regimului”, mai spune el.

Potrivit procurorului Ion Bazatin, expertiza psihiatrică a fost efectuată la cererea bănuiţilor. “Ei au înaintat cererea. Eu am refuzat, deoarece consideram că o astfel de expertiză nu-i necesară. Ulterior, cererea a fost adresată către procurorul ierarhic superior, unde la fel a fost refuzată. Bănuiţii au atacat refuzul procurorilor la judecătorul de instrucţie, care a acceptat-o”.

Potrivit Serviciului de presă al MAI, Igor Pântea şi Octavian Sârbu sunt în continuare angajaţi ai poliţiei criminale din cadrul CGP. De altfel, un angajat din secţia poliţie criminală a CGP ne-a spus că Sârbu nu mai activează în poliţie. “El nu mai lucrează în poliţia criminală. Cine sunteţi? A, mi se pare că el nu mai lucrează în MAI”.

Contactat de ZdG, poliţistul Igor Pântea a refuzat să comenteze acest subiect. Mai mult ca atât, a lăsat să se înţeleagă că, la acest moment, deşi se află în proces de judecată, continuă să activeze în cadrul CGP. “Eu am avocat. Nu am numărul lui de telefon. El mă contactează doar când am şedinţe sau consultări. Noi nu facem declaraţii de presă. Este centrul de presă. La revedere”, a punctat Pântea, după care a întrerupt legătura telefonică.

Iurie SANDUŢA

288-tabuncicMătăsaru vs Tabuncic

Din procesul-verbal de audiere a expertului psiholog Margareta Tabuncic (foto), transcris în 24.01.2010, pe marginea dosarului “Anatol Mătăsari(u) contra poliţiştilor torţionari” aflăm că Tabuncic i-a declarat procurorului Ion Bazatin că este psiholog “clinicist” (nu clinician, precum ar fi trebuit să se prezinte) şi că este angajată a Spitalului Clinic de Psihiatrie, Costiujeni, unde de peste 10 ani exercită funcţia de psiholog expert. Tabuncic a mai menţionat că a participat din primul an al angajării sale la efectuarea expertizelor medico-legale. Dacă e să nu luăm în seamă greşeala ortografică comisă în prezentarea domeniului său de specializare,  Tabuncic pare să fie unul dintre cei mai docţi experţi psihologi din R. Moldova, apt de a se pronunţa atunci când o expertiză psihologică este indispensabilă într-un dosar de judecată. În pofida aşteptărilor, însă, mărturia sa din 24.01.2010, e una dintre cele mai neprofesioniste expertize citite vreodată. Răspunsurile sunt agramate, iar lipsa de profesionism e frapantă!

Tabuncic a semnat, probabil nu pentru prima dată, că înainte de a fi audiată ca expert i-au fost explicate drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 88 CP, precum şi consecinţele legate de cazul în care ar oferi declaraţii mincinoase. Semnăturile sale în josul acestor rubrici ale procesului-verbal fac ca cele două pagini să devină o lectură şi mai şocantă, căci Tabuncic pare să nu dea o para nici pe procurori, nici pe judecători. Ea pare să spună verde în ochi minciuni, pentru a induce în eroare atât procuratura, cât şi judecata.

Tabuncic afirmă neîntemeiat că în cazul lui Mătăsaru nu au fost depistate sechele psihologice în urma maltratării sale de către poliţie, ci din contra, Mătăsaru pare să fie o persoană care nu a suferit şi nu a trecut prin tortura mai multor colaboratori MAI în aprilie 2009. Tabuncic susţine că a ajuns la aceste concluzii în urma unei conversaţii cu Mătăsaru, precum şi în urma analizei scorurilor obţinute de  Mătăsaru la trei teste psihologice: «Testul petelor de cerneală Rorschach», «Testul culorilor Lüscher» şi «Testul proiectiv casă, copac, persoană». Printre altele, denumirile celor trei teste sunt ortografiate greşit în procesul- verbal.

Într-adevăr, conform cercetărilor de ultimă oră, conversaţia pare a fi una dintre cele mai bune metode de a elucida comportamentul simulat. Dar câte se pot afla despre o persoană cu care se discută doar 17 minute, cât a durat evaluarea lui Mătăsaru? În acest răstimp lui Mătăsaru i s-au mai aplicat şi trei teste sau, ca să fim mai exacţi, doar două. Mătăsaru deţine o înregistrare audio a şedinţei sale cu psihologul. Conform înregistrării, se pare că Tabuncic l-a indus în eroare pe procurorul Bazatin, deoarece a aplicat doar două şi nu trei teste, precum scrie în procesul-verbal. «Testul proiectiv casă, copac, persoană» se pare că nu a fost aplicat. Din câte îmi dau seama din stenograma discuţiei, nici măcar aplicarea celorlalte două teste nu a fost executată conform procedurii de administrare a testelor respective, prezentate în manualele însoţitoare.

Decizia psihologului de a aplica doar «Rorschach»-ul şi «Lüscher»-ul e dubioasă, or, ambele teste au indici modeşti de validitate şi fidelitate, adică e posibil că nu măsoară ceea ce se zice că măsoară, iar datele arată că aplicarea repetată a testelor aceloraşi persoane la intervale scurte de timp rezultă în scoruri diferite semnificativ de la o măsurătoare la alta. Ca să nu mai vorbim de faptul că există diferenţe interculturale în răspunsuri, iar în Moldova, din câte cunosc, aceste două teste nu au fost validate niciodată la modul serios, deci, putem deduce că nu au nicio valoare obiectivă.

Testul «Lüscher» nu mai e recomandat de mult în expertize medico-legale, iar «Rorschach», deşi se mai utilizează în mai multe ţări, este administrat împreună cu chestionare riguroase de personalitate, pe care se şi bazează opiniile experţilor evaluatori. Am scris în repetate rânduri că Mătăsaru se comportă ca şi artiştii acţionişti. Mai multe cercetări arată că cel puţin în cazul unor planşe, artiştii au tendinţa să ofere răspunsuri “unice” sau “întârziate” la «Rorschach». Astfel, în cazul lui Mătăsaru, face şi mai problematică interpretarea rezultatelor acestui test, deja foarte controversat şi etichetat de cercetători drept neştiinţific. Şi despre «Lüscher» se spune că nu e un test valid. Subsemnez şi eu acestei opinii.

Nici rezultatele lui Mătăsaru la cele două teste şi nici cele câteva fraze pe care le-au schimbat Tabuncic cu Mătăsaru în cabinetul ei din Spitalul de Psihiatrie nu-i pot permite expertei schiţarea unui portret psihologic integru al lui Mătăsaru şi nici stipularea unor concluzii despre veridicitatea evenimentelor care i s-au întâmplat pe când se afla în arest.

Afirmaţiile expertei sunt  neîntemeiate şi alogice. Mai simplu spus, sunt născoceli, dacă nu chiar minciuni. Tabuncic, cel puţin în cazul acestui proces-verbal, dă dovadă de neglijenţă, de gândire confuză, de comportament aberant şi o totală lipsă de profesionism.

Dat fiind faptul că Tabuncic îndeplineşte o funcţie publică, activând în cadrul Spitalului de Psihiatrie, iar deciziile sale afectează nefast imaginea instituţiei respective şi se răsfrâng direct asupra vieţilor celor pe care îi evaluează, e necesară convocarea urgentă a unei comisii speciale, interne sau chiar un control ministerial, care ar evalua competenţa şi profesionismul psihologului Tabuncic şi cauzele care au favorizat apariţia falsurilor în afirmaţiile sale pe marginea cazului “Mătăsaru versus poliţiştii torţionari”.

Teodor Ajder, dr. psiholog



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

32 comentarii

  1. matasaru2004

    suntem in sec. XXI dar practic ne mai paste pericolul sa fim ,,lecuiti la psihushka,, la recomandare guvernantilor.
    Sau schimbat timpurile,regimurile dar naravurile raman.

    Confruntandu-ma cu regimul militienesc ultimiii recurg la metode de a scapa de mine si
    involuntar-mi aduc aminte de moartea lui Eminescu din manile lui Poiata in incinta unui ospiciu de psihiatrie unde erau internati ambii.Numai-ca cu celebrul Eminescu s-a intamplat in sec.XIX dar aciasta metoda mai functioneaza si daca nu esti executat la ,,durka,, atunci in puscarie…. de a scapa de mine ,involuntar-mi aduc aminte de moartea lui Eminescu din manile lui Poiata in incinta unui ospiciu de psihiatrie unde erau internati ambii.Numai-ca cu celebrul Eminescu s-a intamplat in sec.XIX dar aciasta metoda mai functioneaza si daca nu esti executat la ,,durka,, atunci in puscarie….

  2. RE

    Toate testele mentionate sunt lipsite de relevanta pentru o testare credibila a unei persoane maltratate. Aceste teste se folosesc (uneori) in psihoteratpie, unde e mult loc pentru interpretare, iar “casă, copac, persoană” se foloseste mai mult pentru copii si nu pentru maturi.

    Pentru rezultate serioase si credibile exista alte teste de personalitate, toate f. valide si f. stiintifice.

  3. AVRAAM

    pt.matasaru2004.Măi Tolea,karoce tipa n-o sa te ducă nicăeri “musorii”,eu numai ce am citit că Catan tipa reformeaza MVDul lor,o zis omul că gata-bespredelul “menţilor” mei s-a terminat.Au primit bani europeni sa se reformeze măi Tolea.Da vdrug Catan ne “kidăneşte” şi nu face nimic numai cheltuie evricii,apu noi fanii ZDG ii scrim lui Europeanu ista care o “băşlit” evrici pentru MVD că Catan “trage dinama” şi spunem Europeanului sa ceară banii de la Catan inapoi cu tăt cu procente.Da de doctorii iştea “năuci” nu te teme,ei doctorii tot au “valeţi” in cap.Karoce,bratan,ţine-te!…

  4. Sergiu din SUA

    Deci, reese daca ai mintit atunci esti NEBUN si trebuie sa fii dus la expertiza de la casa de Nebuni. Atunci ma intreb- Citi politisti trebuie sa fie trimisi la Costiujeni cind dinsii mint? si ei nu sunt Nebuni? 99% din politisti sunt niste minciunosi si sugatori de singe. Atunci cum de procedat cu ei?

  5. Mihai

    Priviţi la psihiatra asta. Vedeţi câtă inteligenţă îi sclipeşte în ochi? O doiarkă cred că are un aspect mai intelectual decât individa asta care poate decreta pe cineva sănătos ori bolnav psihic…

  6. matasaru2004

    rog sa se autosesizeze Ministrul Sanatatii RM!
    va rog insistent sa reprofilati sau recalificati cadrele vechi cu tot cu naravurile indecente si antiumane.

  7. matasaru2004

    Cred-ca Hotineanu va incerca puna capat acestor afaceri din sectia 37 a Spitaluului de Psihiatrie MS si sa-i salveze prestigiul..

  8. AVRAAM

    pt.matasaru2004.De fapt Anatol,m-am pus in situaţia Ta şi nu prea mă simt confortabil.Aş merge la Filat,apoi la Preşedintele Ghimpu,doar el la angajat pe “glavnâi pe durdom” consilier şi le-aş zice:-Păi d-lor,practic eu am inceput mişcarea care v-au adus la Putere,am atras lumea sa vadă ce se petrece in Poliţie şi PORKuratură căci ceia ce ai inscenat tu măi Tolea-sa adeverit!Apoi ce vină porţi Tu?Nu sta locului.Du-te la O.BREGA la JurnalTV,căci Tu acu Anatol eşti “inamic public”,mergi la PublicaTv şi spune ce gândeşti,nu te conforma,dincontra atacă!Şi vezi-fii public!Baftă măi Tolea şi nu te pierde,dă-ne de ştire ce se petrece,căci in afară de parlament,porkuratură şi poliţie-noi POPULAŢIA rămânem a fi BÂDLE DEBILE pentru instituţiile statului.

  9. matasaru2004

    sper in urma acestui articol sa se gandeasca ,cel putin la ceva schimbari in aciasta sistema .si ca institutie medicala nu-si onorau menirea profesionala dar era mai mult un instrument in mainile unor criminali.
    Cred-ca Hotineanu va incerca puna capat acestor afaceri din sectia 37 a SP si sa-i salveze prestigiul…..
    succes si bafta in continuare!

  10. AVRAAM

    Care Hotineanu bre?Tu,Anatol ştii ce BANI ii revin lui Hotineanu din medicină?Din fiecare abort legitim şi nelegitim acest DOFTOR are procent.Din fiecare naştere,indiferent moare fătul ori e viu-Hotineanu are “navar”.Orice operaţie făcută in Chişinău ii aduce lui Hotinenau venit.Da o “spravcă” de la narcolog ori psihiatru ştii cât costă măi Tolea?In prezenţa ta 270 de lei,fără prezenţă 100 de evrici.Hotineanu are venit din: orice cetăţean care trece controlul medical,forma 086,orice conducător auto care trece controlul medical,din orice student care vrea sa unveţe,din orice vânător care vrea armă,etc,lista poate fi continuată de aici şi pân/la “Durdom”,din orice student-absolvent Testemiţanu care vine la Hotineanu cu 3000/5000 de evrici pentru un post in spital,apoi mai cumpără acest Hotinenau şi aparataj medical,de la care vin “otcaturi”,nu se lasă el de post.Mai degrabă te face Şizofrenic,Debil,Ninormal,Dement,dar din post nu pleacă…

  11. matasaru2004

    pt AVRAAM,
    noua ar trebui sa ne fie egal ce ,,kapusta,, stringe Hotineanu ,principalul din acest navar personal sa plateasca impozite Statului….:)

  12. AVRAAM

    Pt.matasaru2004.Măi Tolea,sunt 100%de/acord cu Tine şi tottimpul te-am susţinut in ceia ce faci/gandeşti,dar inţelegi care e chestia.Nu pot dormi noaptea,cum aşa bre?Sormea,vecina,verişoara,soţul ei -au plecat la negru,au lăsat copiii si casele părăsite pentru un bănuţ in strainătate,pe când paraziţii iştea de demnitari ne beau sângele incontinuu.Lasă ună că strâng “cpustă”,că au “navar”,că nu plătesc impozite e una,da a doua e că continuam a fi BÂDLE pentru ei?Ai observat când intri in birou la ei cu ce ochi ne privesc?Cu privirea lor ne fac sa le fim datori.Când ne naştem le suntem datori-“mogorâci”,prezenturi,şi când murim tot “pomană” aşteaptă de la noi.

  13. vera

    Dom-le Matasaru, da pe politisti cand o sa-i trimita la “psihusca” si cine? Intosmesc procese-verbale false,semneaza in locul cetateanului, fara ca acesta sa stie ceva.Medicina ,mai ales “psihusca”-i ultimul loc de asi bate joc de omul care pricepe ceva si nu le convine, s-au fac greseli profesionale si i-l trimiti pe om acolo ca sa-l impedice sa-si apere drepturile,incalcate, sa terjiversese cazul. Niste criminali in halate albe, care-s suparaciosi, nervosi, care nu respecta juramintul dat nici codul de etica.De ministru nici nu mai vreau sa vorbesc…La primire cind te duci promite una, in realitate se procedeaza altfel.., totul la noi in tara merje intraiurea, cum vor ei, dar nu cum spune legea.I-si bat joc de cine socot ei si la comanda. Oamenii care lupta pentru adevar si dreptate la noi sunt socotiti cu neajunsuri, dar ei ca distrug personalitati cu siretlicurile lor se socot “normali”.N-are cine-i testa pe ei- medicii, fiindca n-are cine gindi…Fii sanatos dom-le Matasaru si tot asa de curajos, cine vrea sa te faca nebun pina la urma ramane el. Daca judecau cu capul procedau altfel.Cata lume normala jeme acolo, tineret si n-are cine-i scapa din miinile lor, cu lacrimi in ochi, se uita la libertatea de dincolo de fereastra- de afara si nu pot face nimic, stau acolo ca ostatici…De ce nu se duce Pasat si preotimea la acele suflete sa le usureze greutatea de pe suflet, dar se trag in scoli, inde poate va fi ceva cistig? Toate legile , ordinele etc…la noi merg pe dos, te poti astepta la orice, numai deschideo in numele adevarului si drepratii, ca “capcana” sta gata!

  14. mara

    alo,nu s-a gàndit nimeni sà-i facà un examen psihiatric insàsi doamnei herghelegiu? altfel cum poate un betiv sà arate cu degetul spre alt betiv? “n-au fost depistate sechele psihologice”.si cum a ajuns la un astfel de rezultat? bàndu-si cafeaua cu coniak,apoi mai tràgànd un pui de somn in speranta cà mitocanul àsta de sef i-a da in gànd sà-i deschidà usa càt e ea in càlduri? nu poti afirma astfel de imbecilitàti dacà nu s-a fàcut un examen nuclear al creierului:aici se vàd sau nu se vàd sechelele. 3 teste de rht., doamna psihiatru la herghelie sà-si ia càldàrusa si lopàtica si sà se delecteze in nisip,cà mai dureazà pànà societatea va avea ceva folos de pe urma ei.màtàsaru,esti culmea,la ce dracu te-ai dus acolo? ce rezultat asteptai? lasà-l dracului si pe hotineanu,cà nu-i mai breaz.và iau càinii pàinea din mànà.treci dincolo si fà-ti un test unde sà nu poatà nimeni pune limba,cà dacà ràmài cu eticheta de nebun,pusà de femele comode pentru masculi,iti mai dai 2 pumni in cap,poate asa iti apar sechelele,cà e musai sà le ai conform specialistilor din moldova,adicà maltratarea nu e maltratare dacà nu ai si sechele dupà un an jumate.cum ar fi,7 aprilie nici n-a existat,nu avem càtiva morti datorità càrora avem azi un filat,un lup si o ureche surdà.ghimpu,sàrmanu,e tràsnit din toate pàrtile,e ca pestele pe uscat,nesustinut de nimeni.de ràsul ràsurilor,tot banditii care au nenorocit lume,azi o trimite la psihiatru.de fapt,trebuiau pusi la pàrnaie demult si uite aici ar fi nevoie de cunostintele extraordinare in domeniul nebunilor ale d.herghelegiu si sà fie tratatà de banditii-pacienti cum te-au tratat pe tine in piatà si pe ceilalti.poate asa d.psihiatrà si-ar face meseria onest,cà de aia e plàtità de mos ion,nu de masculi de tot soiul.

  15. nebunu

    ar fi o solutie supunerea Margaretei Tabuncic expertizei psihiatrico-psihologice legale stationare, ca sa se constate sau infirme la examenul psihologic eventualele minciuni debitate.

  16. Constantin

    Da criminalii politisti in frunte cu Papuc si Gumenita mai au si nesimtirea de ai numi nebuni. Victimile pe care leau torturat in comisariate nu vor tacea nici in casa de nebuni iar CRIMINALII COMUNISTI pentru ca ordinul a fost dat de VORONIN vor fi pedepsiti de Dumnezeu pacat ca nu si aici pe pamant !!!

  17. mara

    c-tin,eu mà ostenesc sà nu cred cà in secolul 21 mai avem mioare,vorbesc de generatiile tinere.nu mai zic,cà pànà la dumnezeu te mànàncà sfintii,dar zic alta mereu:dumnezeu stà linistit si priveste atrocitàtile jigodiilor ca numai apoi sà-i pedepseascà? si eu ce am din asta,dacà am ràmas nenorocit pe viatà? n-ar fi mai bine sà opreascà màna càlàului sà nu mai aibà ce pedepsi apoi? functia lui dumnezeu e numai de a pedepsi sau si de a veghea ca ràul sà stea departe de noi? imaginatiile vorbesc de impotenta noastrà de a gàsi si alte solutii si atunci ne multumim cu niste gogosi.asta diminueazà vigilenta,exact ce le trebuie comunistilor.ieri la o mànàstire in romània s-au adunat mii si mii de oameni pe càldura asta.la cei lesinati li se chema salvarea,nu pe dumnezeu sau fecioara maria,dat cà azi e sfànta marie in romània.acolo era tot ce vrei,numai nu credintà:imbrànceli,urlete,bàrfe la moastele nu stiu cui,cà preotii numaidecàt inventeazà niste “moaste” si pe càldura asta numai ca sà stoarcà banul din prosti.avea dreptate acela cu religia e o aburealà de creier.noi o folosim pe post de sperietoare,iar biserica o foloseste pe post de a stoarce bani din oi,si n-ai ce-i zice,cà oile benevol dau banul in buzunarul càtorva burduhosi poponari.

  18. matasaru2004

    analizez de mai multi ani incoace ce se petrece in RM, unde am ajuns si unde mergem in rezultatul fenomenului coruptiei atat de progresat,
    UNDE E SECURITATEA STATULUI RM ???!!!
    nu cred sa fie toti din SIS,mancurti!

  19. mihai

    De ce cenzuraţi? De ce unora le permiteţi să înjure nestingherit, cu cuvinte porcoase gen “poponar”, iar altora nu le permiteţi să posteze un link cu referire la imbecilii care folosesc terminologia de puşcăriaşi? Am fost un fraier că am comentat pe un site care moderează comentariile, şi incă de o asemenea manieră!

  20. vera

    La noi, in r.Moldova securitatea se afla in hibernare!Politistii se pazesc unul de altul, sa divulje vre-o incalcare de leje a colegului de la serviciu. Se tem de XXX lepadaturile societatii sa ee masuri…Medicina la noi e “calica” ca si unele cadre medicale, care sunt bolnave si li se incredinteaza oameni- patrioti, curajosi, care sunt pentru tara si neam. Ministrul sanatatii XXX conduce o pleiada de salvatori a vieti omenesti, care fac inversul; ii baga in groapa, pentru a le inchide gura, sa nu le incurce altora ca ei sa guverneze si sa-si imple portofelul cu bani. Avem si profesori, in diferite domenii ale medicinii, care-s ramasi in urma de evenimentele, care au loc, sunt stranii si diferiti de cei normali, stiu profesor in sfera necrolojiei, care duc o viata amorala, sunt destrabalati, privind codul etisii in medicina si nu numai ei. Veacul acesta parca-i veacul saxului si a banului, restul pe nimeni nu-l intereseaza nimic. Dom-le Matasaru, pleaca peste hotare, fa-ti acolo o expertiza normala, dar nu iuta, ca si acolo ei deja au companii si cunoscuti , la care puteti nimeri. Totul se fase astazi, la noi, prin cunoscuti si la cunoscuti! La noi se tem: unul de altul, se tem sa pedepseasca cadrele lor, fiindca sunt miina LOR…Te-au incurcat cu oamenii – bolnavi mintal si-acum trebuie sa te descurci, sa iesi din mocirla in care te-au bagat cei intradevar: bolnavi si speriati de adevar. Sa traiesti d-le Matasaru…actioneaza! Ministrul sanatatii XXX… Eu personal am fost la d-lui in luna decembrie 2009… Nu-i nici in tolc sa mai perzi timpul ;Vorbesc una, dar in realitate ei fac alta…

  21. europa

    ordine in aceasta tara poate fi numai daca noi toti vom dori-o, ca matasaru si presa o doreste se vede clar. noi vom proteja aceasta vointa nobila.

  22. vera

    La postul de televiziune – Publica, astazi 16.08.2010 am fost informati, ca la noi in Moldova, in Chisinau avem neurologi – pedofili. Vedeti cu ce se ocupa oamenii normali: neurolog de 40 de ani, nu ca Matasaru, care lupta pentru dreptate, “neurologul”-i mai destept: el lupta pentru legea suprema a medicinii; sanatatea sa – e g o i s t u l, da eu credeam, ca exizsta numai profesori-neurologi – amorali!? Din nepasare fata de pacient medicii la noi mai practica sa instaleze si dinti ca la “lup”, cheltuind sume bunisoare de bani din bugetul municipal si pina la urma tot sunt gasisti nevinovati, fiindca “fratii” lor de la expetiza medico-legala i-i apara bine, facind concluzii false … Traim si i-i suferim, ne mai acorda atentie si “ciinii turbati”, dar si ei sunt in pericol si avertizati, improscati cu pietre… Ce facem tara si popor? Cei de sus se desfrineaza, i-ar noi de jos trebuie sa-i aplaudam, altfel ne socot nebuni si ne pun la dubala ca pe Matasaru, sa nu se mai chinuie cu el politia, ca au mult de lucru, dar sa-l duca direct la “marinat” la psihusca la pedofili…

  23. mara

    “multstimate” popa mihai,imi pare cà am mai avut noi tangente p-aci,subiectul fiind acelasi:popi nesàtui si cu pofte trupesti perverse sau homosexualisti,dacà nu-ti place “poponari”,cà-s sinonime,ne spune dex-ul l.romàne si ceea ce dà dex-ul nu e injurios,e de laaaargà circulatie.deci,imbecili sunt nu cei,care folosesc termenul,asta ar fi foaie verde,ci acei,care practicà actiunea.imbecili,putin spus,sunt monstri,pentru cà victimele sunt copiii,aici e oroarea.a spus-o papa,nu eu,si asta o stie o lume intreagà.numai in moldova se fac morti in popusoi in frunte cu colonelul,putred de bogat.dar noi stim oricum,decàt ai scoate foc pe nàri si sà scrii tàmpenii,mai bine roagà ziarul sà-ti indice articolul,unde un càlugàr lasà un interviu,mai ales,la o mànàstire din c.,unde dezmàtul sexual era la ordinea zilei cu copii orfani pànà in 10 ani,pe care preacuviosii nostri,iubàreti de carne fragedà,ii aveau in custodie.sigur,cine se va pune pentru un copil orfan? a ajuns càlugàrul cu jalba aproape de colonel,dar pànà la dumnezeu,l-au màncat sfintii,care l-au indrumat gen:tu n-ai vàzut nimic,dacà vrei sà fie bine.termenul nu vine de la puscàrias,cautà in istoria anticà personaje alde preacuviosii de azi si vinà incet pànà in 2010.dar nu àsta-mi era mesajul,adicà cine cu cine se culcà,cà mà doare-n cot.e vorba de capcanà,unde trage si se incredinteazà copilul cu naivitatea lui de copil,au datoria sfàntà sà-l protejeze,nu sà-l abuzeze.si puscàriasul ce? nu e o mioarà ca si tine pentru dumnezeu,nu-s toti egali,popà mihai? sau are preferinte dumnezeu? o fi,ban la ban trage,cum e popà,cum devine bogat.asa cà nu tuna si fulgera,cà face ràu la sinistrati si asteaptà,sàrmanii,sà impàrtiti miile cu ei,cà oricum pasat vi le va pàpa.si colonelul n-ar strica sà mai arunce càte un “mulion” pe aici,pe colea,nu numai in cazino-uri.sunteti ghiftuiti,cà ati uitat nu numai de cele sfinte,ci si cu dracul ati fàcut càrdàsie,banul sà iasà,cà mioarelor banul nu le aduce fericirea.popà mihai,mai citeste comentariul meu la articolul “la saunà,la biserica adormirii maicii domnului de la orheiul vechi”,poate-ti mai vii in fire un pic…

  24. vera

    Pedofilii fac abuz sexual in rect, dar cei care fac abuz sexual la creerul omului, cum se numesc , s-au..,inca n-au inventat numirea? A-si vrea sa stiu!!

  25. sinistrati

    acest articol ar merita sa fie numit altfel:
    -Activitatea perversa a ORGANELOR de drept cu cei de la ,,Costiujeni,,-

  26. matasaru2004

    intradevar,dupa ultima redenumire a articolului nu pare a cooperare ,colaborare dar mai mult prostitutie ,,cuplu din interese intre MAI,MJ,PG…cu MS in RM,,
    sau alta denumire codata,,..MAIul MaSii di treaba !,,

  27. vera

    La intrare, pe teritoriul spitalului din Costiujeni, lipseste reclama; aici se iau bani de la tilxari, dispunem de cadre medicale (neuroloj), care fac sex cu patani. Diagnosticam patrioti, care sunt adusi de hoti. Primirea se face din 24 in 24 de ore. Asteptam clienti !
    Reclamant: Administratia spitalilui de psihiatrie cu sustinerea MS, MAI si m.a. ca noi.

  28. matasaru2004

    curand voi verifica SIS-ul cu cateva pietre,daca este cineva acolo sau nu.Acesti soareci de ,,super-agenti,, se vad pe la proteste,mitinguri urmarind si filmand protestatarii.
    Dar unde-s atunci si de ce nu interveniti in problemele garve ale Statului?!
    Unde-s si de ce au fugit din tara toata forta intelectuala a tarii,unde sunt tinerii,…..?
    Mancurtii de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 166 ,trezitiva si apucati-va de capul,contul,fundul coruptiilor din RM !!!

  29. vera

    Da nu-i nici un tolc nici din SIS-ul ista. Ori sa arunci cu piatra, ori sa le lasi ceva in scris, ei te asculta atent si transmit pentru a se luia cunostinta la Cociorva – de la comisariatul de politie jeneral. Pe urma primesti raspuns intraiurea de la niste “baietei’, care i-ti dau raspuns nu in conformitate cu legea, ca ea e noua si inca bine n-o stiu. Asa ca ori trebuie sa-ti ei lumea in cap si sa pleci de aici, ori sa fi-i aici pesca lor. L-am visat pe Voronin , cum prindea peste si fredona urmatoarele: “Na hren tara si popor,am fost imparatul lor, am baut, am chefuit si cuibarul l-am pirlit, cine ma numeste hot, la psihusca-i pun pe toti, am lasat chiar baieti morti. Cu Olejca traim bine, bani avem de-omparatie, Matasaru cu magarul, a a scormolit baligarul, dar surpriza o sa-i fac: la psihusca o sa-l bag , mama-masi-i de popor; azi traiesc, dar miine mor-r-r !”…si aici m-am trezit de zgomotul de pe strada:soferul de la un taxi a deschis usa , taman cind troleibusul tracea si i-a dezbatut usa, producind un zgomot dezmerdator…

  30. AVRAAM

    pt.VERA.BRAVO!Da de faptul că care e “pontul din acest SIS,degeaba ironizezi.Eu ştiu personal nişte “GEIMS BOND” moldoveni din SIS,care au nişte castele proprii in Chişinău,că Rubliovca moscovită cu “oligarhii” lor se odihnesc.Păi dacă zice Tolea Mătăsaru că clădirea SIS e pustie,am o idee.Oricum Guvernul nu va reuşi sa construiască case in termrnii stabiliţi pentru sinistraţi,apoi hai să propunem Guvernului sa cazeze sinistraţii in clădirea SIS,c-am câte locuri sunt acolo?Lasa bieţii oameni sa locuiască niţel in centrul Chişinăului mai aproape de casa guvernului ca sa poată accesa mai des cabinetul prim-ministrului cu intrebările-CÂND VOR FI CAsele lor date in expluatare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *