Mărturii de neuitat

1. D.: “Mai mult decât bătaia cruntă, m-a afectat faptul că am fost dezbrăcat până la piele şi mă simţeam foarte umilit şi înjosit.”

2. C.: “Mă îngrozea tot ce se întâmpla în jur. Alături de mine un tânăr a fost bătut până la sânge şi a căzut. Poliţiştii l-au apucat şi l-au aruncat afară în curte, ca să nu murdărească podelele.”

3. D.: “Stăteam liniştit în PMAN şi mă uitam cum se apropie poliţiştii. Eram calm pentru că nu eram vinovat de nimic. Atunci nu credeam că cineva poate fi arestat şi torturat fără nici un motiv. Acum cred. Am simţit-o pe propria-mi piele.”

4. D.: “Mă simţeam neputincios, pentru că era imposibil să dovedesc că nu am fost la proteste. Eram bătut ca să spun că am fost acolo.”

5. C.: “La Vulcăneşti am fost duşi noaptea, vreo 20 de persoane într-o autospecială pentru 6 locuri. Acolo ne-au întâlnit vreo 12 colaboratori în măşti, din trupele speciale, veniţi special din Chişinău, şi care ne-au bătut când treceam prin coridorul format de ei. Nu am mai văzut aşa cruzime nici în filmele de groază.”

6. M.: “Chiar şi săptămâna trecută am visat de două ori poliţiştii, care mă fugăreau şi mă băteau. M-am trezit cu un sentiment de spaimă şi m-am bucurat că a fost doar un vis.” (15 iunie 2009)

7. K.: “După arest şi tot prin ce am trecut, sunt mult mai nervos, fumez neîncetat şi îmi vine mult mai greu să comunic cu alte persoane. După loviturile peste urechi (tortura „telefon”), auzeam în cap sunete asemenea telefonului ocupat – tu…tu…tu…”

8. N. “Am fost forţat să ţin scutul în mână, în timp ce poliţiştii loveau în el cu picioarele. La fiecare lovitură scutul mă lovea în umăr, şi eu mă loveam cu capul de peretele din spatele meu. Simţeam cum mi se zdruncină tot corpul, precum şi celălalt umăr”.

9. G. “Eram ameninţaţi că vom fi întemniţaţi pentru mulţi-mulţi ani, vreo 20—25. Încă nu-mi vine să cred că sunt acasă…”

10. F. “Tot ce s-a petrecut era ca un coşmar, îndeosebi bătăile. Eram mereu în aşteptarea unei noi lovituri.”

11. D. “Totul a fost straşnic, nu pot să specific ceva anume, mai ales…… Nu, nu vreau să-mi mai amintesc”…

12. T. “Pe mine nu m-au bătut chiar atât de tare, dar pe prietenul meu l-au chinuit foarte mult… ”

13. A. “Trupele cu destinaţie specială m-au încătuşat şi m-au dus la poliţie, iar poliţiştii nu aveau cheie pentru astfel de cătuşe. Am stat aşa vreo 4 ore, până când mi s-au umflat articulaţiile de la mâini. Abia atunci au fost chemaţi cei cu cheile. Şi acum am semne…”

14. L. “Nu mi s-a acordat asistenţă medicală, cu toate că aveam nevoie. Dar mă şi temeam să cer, deoarece dacă cineva cerea ceva… Era vai de noi toţi din celulă”.

15. S. “Am fost arestat în cămin dimineaţa, fiind în maiou, pantaloni scurţi (şorturi) şi papuci de casă. Şi aşa am stat la poliţie câteva zile, pe un frig de nu ştiam cum mă cheamă…”

16. K. “La poliţie m-au pus să strâng nişte discuri de jos şi să le pun într-o cutie. Apoi mi-au spus că discurile au fost furate din Parlament şi că pe ele sunt amprentele mele. Astfel aveau dovada că am fost acolo…”

17. M. “Mă simţeam foarte speriat şi rupt de realitate.”

18. O. “Era foarte greu, pentru că se petreceau mai multe acţiuni concomitent: înregistrarea obiectelor personale, anchetare, bătaie etc. Cel mai chinuitor însă era să văd că sunt torturate şi fetele.”

19. N. “Când au început împuşcăturile în piaţă, eram cu maşina la câteva intersecţii. Mă acuz şi acum că nu am mers încolo. Poate astăzi fiul meu era viu…”

20. A. “Am văzut fete bătute de poliţişti. Cum se poate?!”

21. F. “Cel mai tare m-a afectat stresul şi presiunea psihologică. Eram permanent în aşteptarea loviturilor, umilinţei…”

22. W. “Am fost dus la poliţie în portbagaj. Eram 6 persoane şi am fost lovit de câteva ori cu uşa peste cap, că nu încăpeam”…

23. D. “Fratele meu a fost arestat pentru că i-a întrebat pe poliţişti unde mă duc şi pentru ce m-au arestat. Mă simt vinovat în faţa lui…”

24. G. “Până acum mă visez în celulă. Mă trezesc înspăimântat şi mă tem să mai adorm, ca să nu revină coşmarurile…”

25. K. “Am stat toată noaptea în picioare, pentru că nu încăpeam altfel. Eram vreo 25 de persoane într-o celulă 3x3m…”

26. H. “Dincolo de cele suferite, de durere şi sănătatea distrusă, cel mai mult mă afectează incertitudinea privind statutul mee legal. Nu sunt vinovat, dar dosarul nu a fost închis…”

27. O. “Tortura psihologică a fost cel mai groaznic. Nu pot uita cum ne ameninţau, ne umileau, de parcă eram animale, dar nu oameni…”

28. V. “De neuitat a fost comportamentul agresiv şi foarte violent al colaboratorilor de poliţie din comisariatul sect. Buiucani, umilinţele şi ameninţările la care am fost supus…”

29. M. “Când ne-au urcat noaptea în maşină, mă gândeam că ne duc să ne împuşte. Aşa am înţeles la cât de brutal şi de groaznic se purtau cu noi…”

30. C. “Cel mai groaznic a fost prima noapte din Comisariat, cu întregul arsenal de bătăi şi umilinţe.”

31. B. “Cel mai groaznic a fost felul în care ne-au arestat şi cuvintele oribile şi “necenzurate” pe care le-am primit la adresa mea.”

32. M. “Eu am suportat ceva ca dintr-un film de groază: bătăi aplicate cu ajutorul diferitor obiecte, cu pumnii şi picioarele, am fost martor la tortura şi chinurile altora… Am auzit aşa cuvinte “frumoase” de care nici nu bănuiam că există pe faţa pământului. Consecinţe la toate acestea sunt frica, dar şi ura pe care au băgat-o în mine pe tot restul vieţii, cred…”

33. B. “Cele mai groaznice erau ameninţările la care am fost supus în timp ce mă băteau: să nu ating cumva cu mâinile calendarul sau tabloul de pe perete, altfel voi fi omorât; sau ameninţări de ordin sexual…. Era groaznic…”

34. S. “Cel mai “de neuitat” lucru a fost “miluiala” pe care am primit-o de la cei de la Comisariatul General de Poliţie. Aşa ceva nici nu mi-am imaginat că există… Nu înţeleg pentru ce li se dau steluţe pe epoleţi?”

Mărturiile au fost colectate
de Centrul pentru Reabilitarea Victimelor Torturii
"Memoria"


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Uliana

    E foarte dureros sa stii ca asa ceva sa intimplat la noi in tara intr-un stat democrat.Citind aceste marturii gindurile m-au dus la cartea lui Vasile Tepordei”Amintiri din Gulag” Doar acolo erau luati oameni nevinovati pe neprins de veste, la orice ora,si dusi in ce erau imbracati in gulagurile Siberiei. Groaznic…prin ce au trecut tinerii…un articol pe tema Gulagul de pe data de 7 aprile ar fi pe potriva sa fie un rasunet si sa stie toti ca la noi in tara pina mai ieri am fost privati la dreptul de viata si libertate,pentru ca in locul acelor tineri cu siguranta a-si fi putut sa fiu eu, sau tu sau oricare altul din noi. Cel care a organizat cred ca a dorit sa ramina in istorie un Stalin sau Hitler,dar mai devreme sau mai tirziu adevarul va iesi la iveala

  2. comisariatul general de tortura

    холодный наган, горячие патроны и полное отсутствие морали.

  3. Silvera

    Asa ceva se intampla la noi in tara intr-un stat “democrat” demult. Tortura, batjocura, intimidarea, amenintarile, falsurile, taxele de protectie, evidenta trucata si inregistrarea selectiva a crimelor si infractiunilor, mita, incompetenta, brutalitatea si analfabetismul – sunt specifice pentru intreg sistemul politienesc, inca din timpurile sovietice si nu s-a produs in toti acesti ani nici o schimbare, nici o reforma eficienta.

  4. Valeri

    E dureros de citit aceste dezvăluiri… Însă pentru a întra în esenţa grozniciei lor trebue de trecut prin ele.Însă nu doresc acest lucru nimănui.Deoarece toate cele declarate despre profesionaliz,etică,morală,cultură,educaţie în acele momente înţelegi că ele nu există.Legea prevede că nimeni nu poate fi recunoscut vinovat pînă la pronunţarea instanţei de judecată.REALITATEA E ALTA. Fiecare care nimereşte acolo deja e vinovat.Fiindu-mi fabricat un dosar de comiterea unei crime deosebit de grave am stat închis o perioadă de timp.Cît prima instanţă, atît şi Curtea de apel au lăsat în vigoare arestul preventiv.La moment tot de instanţele judiciare sa recunoscut cele întreprinse împotriva mea nelegitime.Voi primi recompense materiale şi morale din partea statului. Însă poliţiştii, procurorii şi judecătorii care au comis aceste ilegalităţi vor prelungi să activeze parcă nu s-ar fi întîmplat nimic.OARE EI AU DREPTUL LA ASTFEL DE GREŞELI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *