Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   "Mai bine stau închis, decât…

„Mai bine stau închis, decât să fac armată” (II)

Tratamentul KAKI

Trecut de ora nouă seara, sâmbătă, 15 mai 2010. Soldaţii companiei 3 din cadrul Brigăzii 1 Infanterie Motorizată din Bălţi vizionează ştirile la postul public de televiziune. Militarii urmăresc acţiunile care au avut loc la Chişinău de Ziua Europei, prind un interviu cu Stefan Fule, comisar UE pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, află că interpreta Anastasia Lazariuc a devenit Artistă a Poporului… Într-un moment, persoana de gardă a ordonat ieşirea din sală şi alinierea pentru apelul de seară. Un grup de soldaţi pornesc spre  fumoar, pentru a trage o ţigară, în timp ce restul camarazilor se adună pe terenul de defilare. Unul dintre ei, însă, se distanţează, sare gardul unităţii şi dispare în noapte.

► Cititi si prima parte a investigatiei

Statistică „frumoasă”

Potrivit rapoartelor anuale ale Procuraturii Generale din perioada 2003—2009, în forţele armate ale R. Moldova au fost înregistrate, în total, 956 de infracţiuni militare. Altfel spus, circa 136 de infracţiuni anual. Printre aceste încălcări se regăsesc cele legate de admiterea relaţiilor neregulamentare, a cazurilor de exces de putere şi abuz de serviciu din partea persoanelor cu funcţii de răspundere, de pregătirea trupelor de instruire, de respectarea drepturilor militarilor la aplicarea pedepselor disciplinare, de modul de achiziţionare a mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru necesităţile Forţelor Armate etc.

Dar niciuna dintre cele 956 de infracţiuni nu a avut nici măcar tangenţă cu tratamentele inumane şi degradante sau cu tortura. Mai mult decât atât, Procuratura Generală ne-a informat, printr-un răspuns la o solicitare de informaţie, că, „începând cu anul 1992 şi până în prezent, cazuri de tratamente crude, inumane, degradante şi tortură nu au fost înregistrate”. În acelaşi timp, procurorii recunosc faptul că în Forţele Armate „există un viciu ce ţine de încălcarea relaţiilor statutare exprimate prin aplicarea violenţei, având pretextul, în unele cazuri, de a demonstra superioritatea virtuală faţă de camarazii de serviciu, în altele – rezolvarea conflictelor ostile etc.”.

Vanu Jereghi, director executiv al Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM) şi vicepreşedinte al Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, crede că PG nu a înregistrat niciun caz de tortură sau tratament inuman şi degradant în forţele armate din mai multe considerente: militarii nu-şi cunosc drepturile; lipsa unui mecanism care să monitorizeze respectarea drepturilor militarilor; frica de a nu fi pedepsit pentru plângerile depuse / lipsa unei garanţii de protecţie din partea statului şi stereotipurile armatei.

Cod Banal?

În încercarea de a înţelege de ce totuşi în cazurile în care persistă violenţa, şi nu numai, ofiţerii sunt condamnaţi pentru abuz în serviciu, şi nu pentru tortură sau tratamente inumane şi degradante, am discutat cu mai mulţi procurori şi judecători militari. Explicaţiile care ni s-au dat rezidă în faptul că militarii au un statut special şi infracţiunile săvârşite de către aceştia în exerciţiul funcţiunii sau în timpul serviciului militar sunt clasificate în baza articolelor dintr-un capitol aparte din Codul Penal, şi anume Partea Specială, Capitolul XVIII – Infracţiuni militare.

Reieşind din această explicaţie, deducem faptul că unicul articol din capitolul respectiv în care pot fi încadrate actele de violenţă la care se dedau unii ofiţeri în raport cu subalternii este cel cu nr. 370 – Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii. Or, în secţiunea privind infracţiunile militare nu există niciun articol privind tortura sau tratamentul inuman.

Se cere de menţionat şi faptul că, dacă pentru o infracţiune în baza art. 370 ofiţerul poate scăpa basma curată doar cu o amendă de câteva mii de lei, riscând până la 3 sau până la 7 ani de detenţie, în funcţie de gravitatea infracţiunii, atunci pentru o infracţiune în baza art. 309/1. Tortura, de amendă nici nu poate fi vorba, unica pedeapsă prevăzută de Codul Penal fiind privarea de libertate de la 2 până la 5 ani sau de la 3 până la 8 ani în cazul organizării sau instigării la acţiuni de tortură.

Tortura vs. Abuzul

„Într-adevăr, deocamdată nu există în categoria „Infracţiuni militare” din Codul Penal vreun articol privind tratamentul inuman sau tortura, însă există art. 368 – Acte de violenţă săvârşite asupra militarului (prevede detenţie până la 5 ani – n.r.) […], conform căruia pot fi încadrate acţiunile violente ale militarilor”, ne-a declarat Vanu Jereghi, directorul executiv IDOM. Acesta, însă, a ţinut să menţioneze şi faptul că „în Codul Penal este componenta de infracţiune „Tortura”, şi faptele ce întrunesc elemente constitutive ale acestei infracţiuni ar trebui să fie examinate, indiferent dacă e vorba de militari sau nu”.

Totodată, potrivit mai multor jurişti, termenul de tortură şi de tratament inuman şi degradant nu are o definiţie fixă, bătută în cuie, din care cauză fiecare caz este interpretat separat. De exemplu, într-un articol intitulat „Conceptul de „demnitate” a fiinţei umane în bioetică şi drept„, profesorul universitar, doctorul Aurora Ciuca, din cadrul Universităţii „M. Kogălniceanu” din Iaşi, România, enumeră şi cazuri în care Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a apreciat că, uneori, este suficient ca victima să se considere umilită în propriii săi ochi. „Un exemplu de tratament degradant este cel reţinut în cazul Smith şi Gardy vs. Regatul Unit al Marii Britanii, în care petenţii, membri ai forţelor armate, au fost concediaţi pe motiv de homosexualitate şi supuşi unor interviuri umilitoare, în care li s-au cerut detalii intime“.

Anume din acest motiv încadrarea unor infracţiuni în baza articolelor privind tortura şi tratamentul inuman şi degradant e mai mult decât anevoioasă, mai ales că limita dintre ele şi abuzul în serviciu e mai mult decât discutabilă. Şi asta în pofida faptului că, în opinia unor experţi, abuzul în serviciu, în multe cazuri, deja presupune şi tratament inuman şi degradant sau chiar tortură.

Tortură mascată

Colonelul dr. Ion Dragoman de la Universitatea Naţională de Apărare din România consideră că până şi relaţiile neregulamentare dintre soldaţi nu sunt decât nişte acte mascate de tortură şi de tratamente inumane, crude şi degradante. „[…] Mai toate armatele se confruntă cu ceea ce eufemistic s-a definit a fi „practici neregulamentare” sau „ritualuri de iniţiere“ a recruţilor în „tainele” vieţii de militar de către „veterani”. Aceştia din urmă sunt, de fapt, mici comandanţi de subunităţi sau chiar egali în grad cu victimele lor şi, adesea, practicile lor neregulamentare sau de iniţiere sunt încurajate sau măcar tolerate de către ofiţeri şi subofiţeri în ideea instituirii climatului de ordine şi disciplină, necesar ascultării orbeşte a ordinelor şi îndeplinirii misiunilor întocmai şi la timp, fără discuţie şi obiecţii. Dacă toată lumea e de acord că armata trebuie să se caracterizeze prin îndeplinirea misiunilor şi supunerea faţă de ordinele ierarhice, tot atât de adevărat este că, în realitate, practicile neregulamentare şi „ritualurile de iniţiere” reprezintă acte mascate de tortură şi de tratamente inumane, crude şi degradante. Acesta este motivul pentru care, până la urmă, ele nu fac decât să degradeze mediul militar, ordinea şi disciplina adevărată, periclitând eficacitatea îndeplinirii misiunilor […]”, nota colonelul într-o analiză intitulată „Tortura, pedepsele, tratamentele inumane şi degradarea în mediul militar” şi publicată pe pagina web a trustului de presă al Apărării Naţionale din România.

Mai bine în fanfară

Din discuţiile cu mai mulţi militari, atât în termen, cât şi în rezervă, se conturează un tablou în care loviturile din partea superiorilor, executarea unor exerciţii fizice în poziţii ridicole, antrenarea în diverse servicii pe un termen dublu decât cel prevăzut de regulament sunt nişte lucruri deja fireşti în viaţa militărească cotidiană. Dar atunci când încerci să intri în detalii, soldaţii nu prea vor să povestească cazuri concrete. Primii din cauza unei frici inexplicabile, ceilalţi pe motiv că nu vor să-şi amintească de lucrurile respective.

Dumitru are 9 ani şi cântă la trompetă în cadrul fanfarei dintr-un sat din r. Teleneşti. Când va creşte mai mare, el vrea să urmeze o şcoală de muzică şi să se facă un muzicant bun. Deşi „riscul” de a fi încorporat în armată e încă departe, băiatul îşi doreşte să-şi satisfacă serviciul militar când va fi timpul. Chiar dacă e încă la o vârstă fragedă, Dumitru ştie, din auzite, că, dacă poţi cânta la vreun instrument, în armată vei fi membru al fanfarei militare şi nu vei fi bătut ca ceilalţi soldaţi.

„Iaca eu n-aş fi de acord că în orchestră e mai bine, şi vorba nu e de cântare”, ne spune Grigore A. din r. Făleşti (nume schimbat – n.r.), un militar în rezervă care a făcut armata la o unitate din r. Ungheni, în cadrul fanfarei militare.

„Nu e mare filosofie”

Potrivit tânărului, pentru că acolo era centru de instruire, după ce pregătirea tinerilor încorporaţi era finalizată, aceştia erau deja repartizaţi pe la diferite unităţi, iar fanfara rămânea pe loc şi trebuia să îndeplinească singură toate serviciile. „Când veneau alţi tineri, la început  nu-i antrenau la nimic, aşa că orchestra trebuia să fie şi la bucătărie, şi de gardă în cazarmă, şi de gardă pe teritoriu, şi de gardă la punctul de control. Dar noi eram vreo 12 şi în fiecare seară aveam câte un serviciu, pe când, după regulament, trebuia să fie peste o seară. Şi asta se întindea cam o lună, până ce tinerii încorporaţi intrau în ritmul armatei şi deja îi puneau şi pe ei în patrulă, la bucătărie”, povesteşte Grigore.
Totodată, tânărul se arată sigur de faptul că, în prezent, situaţia în armată nu mai e cea care a fost în perioada în care şi-a satisfăcut el serviciul militar. „E mult mai rău acum, nu în sensul alimentaţiei, ci în sensul relaţiilor dintre soldaţi şi ofiţeri”, spune Grigore A. Asta chiar dacă militarul în rezervă recunoaşte că şi el a fost martorul unor acţiuni de violenţă a ofiţerilor în raport cu soldaţii, văzându-l chiar şi pe comandant cum „şi-a făcut de cap”. Tot el ne explică şi de ce superiorii se comportau astfel. „Păi e simplu, s-a îmbătat şi iată de ce. Sau dorea să arate că e mare gheroi (din rusă – erou, n.r.), să arate că el e cineva, iar tu eşti nimic. Aici multă filosofie nu trebuieşte”, crede militarul în rezervă.

Când îl rugăm să intre în detalii, tânărul refuză categoric. „Un caz concret nu pot să vă povestesc, pentru că nu am mare plăcere să povestesc aşa ceva. Dacă ar fi nişte cazuri frumoase, da, dar iaca cazuri din astea nu prea e interesant să ţi le aminteşti”, îşi motivează Grigore refuzul.

Încuiaţi în depozit

Despre următorul caz Vanu Jereghi, directorul executiv al IDOM, consideră că se referă mai mult la tratamente inumane decât la tortură, cu toate că ele, de obicei, sunt parte componentă a aceleiaşi dispoziţii. Dar justiţia moldovenească a ajuns la o cu totul altă concluzie.

La 13 ianuarie curent, plutonierul Valeriu Lungu, angajat al Direcţiei regionale „Ungheni” a Serviciului de Grăniceri, aflându-se la locul de muncă – pichetul de grăniceri „Valea Rusului” din r. Făleşti, a antrenat şase soldaţi la efectuarea lucrărilor gospodăreşti în condiţii nefavorabile. Mai exact, i-a pus să spele vesela şi să aleagă cartofii în depozitul alimentar, unde temperatura era scăzută, soldaţii nefiind îmbrăcaţi în scurte de iarnă. După cum a mai stabilit ulterior ancheta, plutonierul i-a mai şi încuiat în depozit timp de circa trei ore, pentru a fi sigur că nu vor şterpeli nişte cartofi pe care să-i coacă ulterior la foc, după cum ne-au declarat oamenii legii. Lungu însuşi a refuzat să discute cu noi. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la 13 ianuarie 2010, ora 14.00 (ora când plutonierul i-a încuiat pe soldaţi în depozit – n.r.), temperatura era de –1,8°C, media pentru acea zi find de –2,4°C.

Mai mult decât atât, în răstimpul în care cei şase soldaţi stăteau încuiaţi, plutonierul, „din motive inventate şi în scopul de a-şi demonstra superioritatea virtuală, l-a numit pe soldatul Vadim M. (nume schimbat – n.r.) cu cuvinte necenzurate, după ce i-a aplicat două lovituri cu pumnul în piept. În continuare i-a mai aplicat o lovitură în faţă, o lovitură cu pumnul în piept şi una cu piciorul în regiunea feselor, provocându-i astfel  dureri fizice, înjosindu-i onoarea şi demnitatea”.

Abuz „curat”

Acum aproape trei săptămâni, tinerii care au fost încorporaţi în toamna anului 2009, inclusiv cei şase soldaţi încuiaţi în beci, dar şi tânărul agresat fizic de către plutonierul Lungu, şi-au încheiat serviciul militar. Pe Vadim M. din or. Străşeni l-am contactat chiar în seara în care abia ajunsese acasă. Tânărul spune că, în acea zi de 13 ianuarie, el era santinelă la pichet şi văzuse cum Lungu îi încuiase în depozit pe camarazii lui.

„Eu tocmai am trecut pe acolo şi am văzut cum se purta şi s-a început un pic de ceartă”, povesteşte proaspătul militar în rezervă. Din câte se pare, anume din acest motiv plutonierul l-a şi lovit de câteva ori. Deşi condamnă acţiunile fostului său superior, Vadim M. a lăsat să se înţeleagă că, dacă cineva nu ar fi avut interesul ca ceea ce a făcut plutonierul Valeriu Lungu să ajungă la urechile organelor de drept, atunci cazul ar fi rămas nedocumentat.

Oricum ar fi, Vadim Cebotari, procurorul militar interimar Bălţi, spune că în acest caz nu putem vorbi de tratament inuman şi că acesta e un caz de „abuz de serviciu curat”. Respectiv, plutonierul a fost găsit vinovat de insultarea militarului (art. 366) şi de abuz de putere (370, al. 1), judecata stabilind drept pedeapsă o amendă de 3200 de lei, sumă pe care subofiţerul a şi achitat-o la intrarea sentinţei în vigoare, potrivit judecătorului militar Sergiu Ciobanu.

Iurie SANDUŢA,
Nicolae CUŞCHEVICI
Acest articol a fost realizat în cadrul concursului de burse pentru jurnalişti „Investigarea şi documentarea articolelor pe subiecte de tortură şi alte forme de tratamente inumane, crude şi degradante”, desfăşurat de proiectul „Prevenirea torturii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Opiniile exprimate în acest articol nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.