Magistraţii, “predispuşi” la încălcări disciplinare înainte de pensionare

429-judecatoriJudecătorii care se pregătesc de pensionare par a fi mai „predispuşi” să comită abateri disciplinare. Afirmaţia este confirmată de ministrul Justiţiei, dar şi de mai multe cazuri consumate în ultimii ani. „Există o tendinţă ca judecătorii care pleacă la pensie să admită abateri disciplinare, pentru că ştiu că pleacă şi nu vor mai fi sancţionaţi”, a declarat recent Oleg Efrim, ministrul Justiţiei, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.

Încheiere „strigătoare”

Ministrul s-a referit la magistratul Judecătoriei Buiucani, Ion Gancear, cel care, pe 12 iunie, curent, a emis o încheiere prin care a interzis Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) să suspende dreptul de vot al noilor şi dubioşilor acţionari ai Moldova-Agroindbank (MAIB). Decizia lui Gancear era catalogată de premierul Iurie Leancă drept „strigătoare”, iar Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM, menţiona că „degrabă judecătorii ar putea să-mi interzică să intru în sediul BNM”.

Încheierea lui Gancear a fost contestată la Curtea de Apel (CA) Chişinău, dar scopul acesteia a fost deja atins. Noii acţionari ai MAIB, din firme off-shore, au putut vota schimbarea conducerii MAIB. Pe 26 iunie, cu votul lor, inclusiv, Serghei Cebotari a fost ales în funcţia de preşedinte al Comitetului de Conducere al băncii, înlocuind-o pe Natalia Vrabie.

…şi cerere de pensionare

Pentru ca Ion Gancear să poată fi pedepsit pentru decizia luată, aceasta ar trebui să fie anulată de CA Chişinău. Totuşi, chiar dacă va fi anulată, fiind calificată drept ilegală, oricum, Gancear va scăpa basma curată. Dacă, însă, va fi cumva pedepsit, pentru el, acea pedeapsă nu va mai conta. Din septembrie, judecătorul urmează să plece „onorabil”, şi cu o îndemnizaţie unică de câteva sute de mii de lei, la pensie, pentru că împlineşte 65 de ani.

Pe 18 iunie, la doar o săptămână după emiterea încheierii respective, CSM a examinat cererea sa de demisie, în legătură cu atingerea plafonului de vârstă. Alături de el, au fost acceptate cererile altor trei judecători, numele cărora, în ultima perioadă, au figurat, mai mult sau mai puţin, în diferite scandaluri: Ion Stepanov, Aurica Us şi Iurie Şumcov.

Procedură clasată cu judecător pensionat

Asemenea cazuri, cu judecători care iau decizii dubioase, după care se pensionează, au devenit cunoscute mai multe în ultimii ani. Cel mai recent este cazul fostului preşedinte al Judecătoriei Râşcani, Ion Timofei. Chiar pe numele său, o procedură disciplinară a fost clasată, pentru că magistratul era deja ieşit la pensie.

Pe 12 noiembrie 2012, pe numele lui Timofei era iniţiată o procedură disciplinară, acesta fiind acuzat că ar fi admis abateri la etapa primirii şi repartizării aleatorii a unei cauze penale. Pe 15 ianuarie 2013, CSM a acceptat cererea de demisie a magistratului, care atinsese vârsta de pensionare. Peste două săptămâni, Colegiul Disciplinar (CD) a clasat procedura, pentru că „subiectul” nu mai era judecător.

Pensionare cu CNA şi CD

În ultmii ani de „judecătorie”, numele lui Timofei a fost implicat în mai multe scandaluri. În 2010, acesta s-a aflat chiar în atenţia Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), fiind suspectat că a favorizat, într-un litigiu, firma SRL „Plugarul”, fondată de Anatol Plugaru, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS). CNA anunţa atunci că Timofei ar fi comis abuz de putere şi şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu.

A scăpat însă de acuzaţii, doar că, în 2012, Timofei a intrat iar în vizorul CD, de această dată fiind acuzat că a scutit nejustificat o firmă, „Global-Investment”, de plata taxei de stat în valoare de 40.000 de lei. Tot anul trecut, presa a scris despre Ion Timofei că locuieşte, „cu chirie”, în casa de milioane a fostei soţii.

„Atac raider” de pensionar

După un scenariu similar a plecat din sistem şi Gheorghe Marchitan, fost magistrat la Judecătoria Căuşeni. Numele său figurează în „atacurile raider” de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), din vara anului 2011. Printr-o ordonanţă emisă de el, declarată ulterior ilegală de către instanţele superioare, au fost transmise, în beneficiul companiei off-shore Rietel Ltd, înregistrată în Noua Zeelandă, 16,5 % din acţiunile BEM.

La scurt timp după acest scandal, Marchitan a intrat în vizorul CD. În noiembrie 2011, acesta a fost sancţionat cu „mustrare aspră”, fiind găsit vinovat de încălcări repetate ale legislaţiei, inclusiv de „încălcarea termenelor de redactare a hotărârilor judiciare şi de transmitere a copiilor de pe acestea participanţilor la proces, nepublicarea din motive imputabile a hotărârilor judecătoreşti pe pagina web a instanţei”.

„Mustrare aspră” vs „plecare onorabilă”

În septembrie 2011, acesta nu avea redactate 11 sentinţe pe cauze penale examinate încă în 2010 şi 12 sentinţe pe cauze penale examinate în prima jumătate a anului 2011. Totodată, Marchitan nu a redactat şi nu a transmis în cancelarie două cauze civile examinate în 2009, cinci cauze civile examinate în 2010 şi 11 cauze civile examinate în 2012. Din dosare lipseau sentinţele şi hotărârile, iar „rezultatele” erau indicate pe coperta dosarelor.

Cu aceste încălcări, şi cu o „mustrare aspră”, Marchitan a plecat, în decembrie 2011, adică la doar o lună de la depistarea lor, „onorabil”, la pensie, primind şi acea indemnizaţie unică „egală cu produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător”.

Alţi „pensionari” cu probleme

Şi Valeriu Gâscă, fost judecător la Judecătoria Râşcani din Chişinău, a plecat într-un mod similar. Aflat aproape la vârsta de pensionare, Gâscă a plecat mai devreme din sistem, după ce a fost „încolţit” de CD. La 12 august 2011, pe numele său era intentată o procedură disciplinară, magistratul fiind acuzat că ar fi încălcat atât procedurile penale, cât şi etica judecătorească. CD a propus CSM eliberarea judecătorului din funcţie. Doar că, la 4 decembrie, membrii CSM au admis cererea de demisie a acestuia. Anterior demisiei, numele lui Gâscă a apărut şi în alte proceduri disciplinare.

A plecat onorabil din sistem, aproape de atingerea vârstei de pensionare, şi magistrata Natalia Plugari, de la Judecătoria comercială de circumscripţie Chişinău. Despre ea s-a spus că ar fi fost implicată în atacurile raider asupra BEM şi Victoriabank, din vara lui 2011. La începutul acestui an, „în legătură cu atingerea plafonului de vârstă” a ieşit la pensie şi judecătorul CSJ Vasile Ignat, aflat în urmă cu câţiva ani în vizorul organelor de drept.

Cred că vor reuşi să scape nepedepsiţi

Ion Guzun, coordonator de proiecte în cadrul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) consideră că, asemenea fenomen este posibil, pentru că judecătorii cred că vor reuşi să scape nepedepsiţi. „Cert este faptul că, în ultimii trei ani mai mulţi judecători în această situaţie au demisionat pe motiv de pensionare. Cererile de demisie au fost depuse după ce au fost intentate procedurile disciplinare care conţineau, după părerea mea, acuzaţii grave, care s-ar fi finisat cu sancţiuni disciplinare, inclusiv demiterea din funcţie, inclusiv pe motiv de incompetenţă”, susţine Guzun.

„Factorul material nu trebuie exclus. Cel puţin, nu pot explica cum poate fi adoptată o hotărâre judecătorească care implică nişte pretinse datorii de milioane de USD, cu admiterea în calitate de probe nişte copii de documente, în lipsa originalelor. Prea suspect”, afirmă juristul. „Puţine cazuri au rezultat din acţiuni nepremeditate şi fără intenţii dubioase. Totuşi, au fost destule cazuri serioase în care judecătorii pur şi simplu au fost lăsaţi să plece. Mă miră şi tăcerea membrilor CSM din rândul profesorilor titulari. Eu cred ca ei ar putea facem mult mai multă lumină şi spune mai multe adevăruri”, precizează Ion Guzun.

„Judecătorii care pleacă la pensie pot fi sancţionaţi, dar CSM ar trebui să examineze cu prioritate abaterile disciplinare şi nu cererile de demisie din proprie iniţiativă, depuse de magistraţi. Am recomandat CSM să nu se grăbească cu examinarea cererilor de demisie, până nu se finalizează procedurile disciplinare”, ne-a declarat şi Vlad Gribincea, preşedintele CRJM.

„Eu nu am simţit lucrul ăsta”

Nicolae Roşca, preşedintele CD, ne-a spus că nu poate confirma „predispunerea” judecătorilor care ies la pensie pentru comiterea abaterilor disciplinare, deşi admite că au fost asemenea cazuri.

„Nu pot să afirm că anume ei (cei care ies la pensie – n.r.) sunt predispuşi. Când am auzit de cazul Gancear, tot m-am gândit la lucrul ăsta, că d-lui a depus cerere încă înainte de a se fi auzit de plecare. Sunt câţiva judecători, inclusiv dl Gâscă, inclusiv dl Marchitan, care încă nu au ajuns la vârsta de pensionare, dar când au văzut că se apropie de o sancţiune mai gravă, au depus cerere. Nu cred că ei au făcut gafe pentru că se apropiau de pensie. Nu aş fi vrut să confirm această situaţie, precum că e o regulă că cel care se apropie de pensie se gândeşte cum să facă o boroboaţă, să câştige din urma la asta şi să plece. Eu nu am simţit lucrul ăsta”, ne-a spus Roşca.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. ion1

    CSJ candidat-Ion Druta cu Boris Druta(cu HAREMU) din Telenesti o transformat JUDECATORIA RM DE STAT BOTANICA in -IonDrutaSLR..Am dovezi in skris- Atac Raider…Ion Druta, presedintele Judecatoriei Botanica, este cuscru cu Mihail Ciugureanu, arhicunoscutul ex-presedinte al Curtii de Apel Chisinau pe timpul guvernarii PCRM….
    2ra-926/12 „Lima” împotriva lui Ion Druta judecator Botanica.

  2. CNA

    Dar judecatorul tinar din imagine de ce nu este in vizorul PRESEI ,DAR SI A CNI,PROCURATURA .

  3. CNA

    Este un corupt total cu un castel de milioane in sectorul Ciocana .Cu autoturisme de lux.RUDA SI PROTECTORUL LUI ESTE MARIAN LUPU.UNDE ESTE cu adevarat CNA , CNI ,PROCURATURA GENERALA.hALAL DE ASA GUVERNARE DIN RM .TREBUIE CONDAMNAT ASTFEL DE SITUATIE DIN RM .E CONDAMNABIL CORUPTIA IN SISTEMUL JUDECATORESC, VAMAL , MEDICINA ,INVATAMINT , EXECUTARE,ENITENCIAR.RUSINE UNEI ASA GUVERNARI IMPOTENTE ,CARE NU POATE LUPTA CU CORUPTIA ,CU PROTECTIONIZMUL.

  4. Mery,-adevrul pur si nimic mai mult!

    ACUMA DATI SA STAM STRAMB SI SA JUDECAM DREPT !
    Un oarecare alt om poate fi tras la răspundere in orice zi si orice ora a vieții sale, cercetat ca martor si impus sa jure ca va marturisi adevarul si numai adevarul.
    UITATI-VA CA RAHATII DE JUDI SUNT PROTEJATI DE LEGE SI NU POT FI TRASI LA RĂSPUNDERE IESITI FIIND LA PENSIE !!!
    MAREA MAJORITATE DIN MOLDOVA IEȘIND LA PENSIE PASESTE DIRECT IN FOAME SI MIZERIE, TRAIND SI MURIND IN MIZERIE TOTALA, IAR JUDII – NU POT FI ATINSI SI CERCETAȚI PT CRIME !!!
    SI CINE A STAT IN CAPUL PARLAMENTULUI SI A ADOPTAT ACESTE LEGI? – V O R O Ș C A, Ț A C A J E N E A si M A R I A N L U P U ,-
    fiile rasplatita aceasta ,, bunatate ” din tata in fiu, din fiu in nepoti si tot asa in vecii vecilor !
    Si asa va fi pt ca noi nu cerem, nu impunem, nu pedepsim pe cei cei inscăunăm in fotoliile statale!
    CELUI CE NU CERE NU I SE DA!

Leave a Reply to ion1 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *