Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Lacrimi de judecător

Lacrimi de judecător

279-injEliberarea directoarei INJ se amână

Elena Istrati, fiica magistratei Eugenia Fistican, directoarea Institutului Naţional de Justiţie (INJ), a recunoscut că a lovit-o cu palma peste faţă şi a numit-o idioată, chiar în biroul mamei sale, pe Victoria Hadârcă, audientă şi candidată la funcţia de judecător. Vineri, 28 mai, fiica judecătoarei, fiind audiată de Consiliul INJ, şi-a motivat fapta prin aceea că, timp de 25 de ani, nu a ştiut ce înseamnă să ai mamă.

Că a crescut doar printre dosare. „Mama făcea mâncare cu dosare, asta m-a durut cel mai mult când Victoria a insultat-o. Eu am apărat onoarea şi demnitatea ei”. Pe acelaşi ton de judecător, membrii Consiliului i-au dat o replică: „Tu spui că ai apărat-o pe mama, dar, procedând aşa, în ce situaţie ai pus-o. E bine aşa?”. Istrati a lăsat capul în jos. „Ştiu că nu am procedat corect”. Iar mama-judecătoare a ieşit în coridor şi a vărsat câteva lacrimi.

Vineri, la şedinţa Consiliului INJ, a fost discutat incidentul produs la 14 mai în biroul directoarei executive a INJ cu implicarea fiicei acesteia. Membrii Consiliului urmau să ia o decizie privind demisia Eugeniei Fistican, pe motiv că a tolerat acel incident. O altă decizie urma să vizeze exmatricularea din cadrul INJ a ficei sale, care a pălmuit-o pe Victoria Hadârcă.

Şedinţa Consiliului INJ, programată pentru vineri, 28 mai, ora 13.00, a început cu întârziere de jumătate de oră, deoarece părţile implicate în incident lipseau de la audieri. La acel moment, Victoria Hadârcă se afla la policlinică, unde primea îngrijiri medicale. A fost contactată telefonic şi, în scurt timp, a ajuns la Institut. Cealaltă parte implicată, Elena Istrati, a venit peste aproximativ două ore.

279-inj-11
279-inj-2
279-inj-3
279-inj-4

Pălmuită şi numită idioată de fiica judecătoarei

Eduard Harunjen, procuror al Procuraturii Generale, prezent la şedinţa Consiliului, a făcut publice probele acumulate în acest caz. „Eu, în calitate de membru al comisiei, nu voi face nicio apreciere”, a spus Harunjen. El a prezentat comisiei explicaţiile date de părţi, o înregistrare audio, realizată în timpul incidentului, imagini video captate de camere montate la INJ.

În explicaţia Victoriei Hadârcă se arată că, la 14 mai, în timpul seminarului la «Drept comunitar», Elena Istrati, audientă şi candidată la funcţia de judecător, a chemat-o pe Hadârcă la directorul executiv al INJ, Eugenia Fistican. Subiect al discuţiei era semnarea unui ordin, pe care ea îl considera ilegal.

„Eugenia Fistican a exercitat presiuni asupra mea, încercând să mă determine să semnez ordinul. Eu încercam să le explic de ce consider acest ordin ilegal, aducând argumente, dar nimeni nu mă asculta. Am cerut să-mi dea o copie a ordinului, ca, a doua zi, să le aduc explicaţiile în scris. I-am mai zis doamnei Fistican că, dacă doreşte, scriu cerere de demisie din 14 mai”, explică Victoria Hadârcă.

Aceasta a mai spus că, într-un moment, Elena Istrati, audientă şi candidată la funcţia de judecător, tot ea fiica Eugeniei Fistican, s-a ridicat de pe scaun şi a început să o bătă. „Eram aşezată şi nici nu am înţeles ce se întâmplă. M-a lovit repetat în zona feţei şi a capului, cu deosebită cruzime. De la lovituri, capul meu se deplasa la 180 de grade dintr-o parte în alta. M-a numit idioată, după care a părăsit biroul. Am încercat să-mi acopăr faţa cu mâinile, ca să nu-mi scoată ochii. Avea unghii mari, de vreo 3 cm. Fiind lovită cu brutalitate, am ajuns în stare de şoc şi stres. Eugenia Fistican nu a intervenit, ca să stopeze acţiunile violente. Deşi era obligată nu doar în calitatea sa de director şi magistrat, dar şi în legătură cu faptul că cea care mă lovea era fiica sa”.

Istrati: Instinctul de mamă a fost mai mare

De altfel, fiica judecătoarei, Elena Istrati, a explicat în scris comisiei că Victoria a învinuit-o pe mama sa că nu ar cunoaşte Codul Muncii. „Anume aceasta m-a şocat. I-am aplicat două sau trei palme pe faţă şi am ieşit. Aflându-mă în auditoriu, am sesizat că nu am procedat corect în calitate de audient al INJ şi candidată la funcţia de judecător. Dar instinctul de mamă a fost mai mare”, se justifică Elena.

După ce au fost citite explicaţiile prezentate în formă scrisă, membrii comisiei au început confruntările dintre persoanele implicate în incident. La acel moment, Elena Istrati lipsea din sală, iar mama ei a spus că fiica sa se simpte rău şi nu poate veni.

După incidentul din 14 mai, Victoria Hadârcă s-a prezentat la medicul legist, apoi la Spitalul de Urgenţă, unde a fost internată cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, comoţie cerebrală”. Acest moment a fost discutat de comisie. După ce directoarea INJ a intervenit cu o interpelare la Spitalul de Urgenţă, medicul-şef al spitalului a convocat Consiliul Medicilor, care a concluzionat că Victoria Hadârcă, lovită de fiica judecătoarei, ar fi fost internată ilegal la spital.

„Fiica va fi aici în 10 minute”

„Am intervenit la Spitalul de Urgenţă, deoarece se vehicula că Victoria a fost bătută la mine în birou şi că eu am organizat acea bătaie. Se vorbea că a fost bătută cu capul de pereţi. M-am interesat, iar medicii au convocat consiliul şi au văzut că au greşit că au internat-o în spital”, a declarat Eugenia Fistican în faţa comisiei.

Victoria Hadârcă a întrebat-o pe Fistican de unde ştia că medicii au greşit şi a fost convocat Consiliul Medicilor. „Eu ştiu, Victoria. Pentru că am semnat interpelarea şi am fost invitată de medicul-şef, care mi-a spus că va convoca imediat consiliul medicilor, pentru că nu ai fost corect internată. Ai fost internată nu cu diagnoza stabilită, dar pentru a ţi se stabili”, a răspuns directoarea, deranjată de întrebare. „Victoria, spune cum ai schimbat tu profesorii de la grupă, hai, spune”. În acest moment au intervenit membrii comisiei, solicitând să se discute doar la chestiune. Fistican a mai întrebat-o pe Victoria de când se află în această stare. Răspunsul a fost: „După ce am fost bătută de fiica dvs.”

După această confruntare, s-a încins o discuţie aprinsă între membrii comisiei. Cineva a spus: „De ce, doamnă directoare, nu aţi organizat ca şi fiica să fie prezentă aici? Toată lumea s-a adunat. A amânat câte 4 dosare, mai multe şedinţe. Poate e posibil să vină acum?”. „Nu e posibil. Nici ea nu se află în stare mai bună”, a spus Fistican. Comisia a insistat asupra prezenţei lui Istrati, după care Fistican a ieşit din sala de şedinţe. A sunat-o şi a spus că fiica sa va fi prezentă în 10 minute.

„Mama făcea mâncare cu dosare”

În scurt timp, Elena Istrati a intrat pe poarta INJ. Când a intrat în sala de şedinţe, au început întrebările. Întrebată de ce a lovit-o pe Hadârcă, Istrati a spus: „Pentru că a insultat-o pe mama. I-a spus că nu cunoaşte legislaţia şi că ordinele emise de ea sunt ilegale. Poate că nu era cazul să o lovesc. Dar ştiind-o pe mama, care are un aşa statut de judecător şi care întru totul s-a dedicat profesiei… Practic noi am fost crescuţi printre dosare. Timp de 25 de ani eu n-am ştiut ce înseamnă să ai mamă. Anume mamă. Mama făcea mâncare cu dosare, asta pe mine cel mai mult m-a durut. Am vrut să apăr demnitatea şi onoarea mamei”, a răspuns Istrati.

În acel moment, directoarea a deschis uşa, a ieşit în coridor, vărsând câteva lacrimi, după care a revenit în sală.

„Spui că ai apărat-o pe mama dar, procedând astfel, în ce situaţie ai pus-o? E bine aşa?”, a întrebat un membru al comisiei. Istrati a lăsat capul în jos. „Ştiu că nu am procedat corect”. Totodată, un membru al comisiei a precizat că, din înregistrările audio, nu reiese că Victoria Hadârcă ar fi însultat-o pe directoarea INJ.

Discuţiile şi confruntările nu s-au încheiat aici. Procurorul Igor Serbinov, membru al comisiei, a afirmat referitor la situaţia dată că: „avem şi unele greşeli. Mă refer şi la director, deci e clar că fiecare copil are dreptul să-şi aleagă profesia, dar trebuia de abţinut de la acest moment, doamnă directoare”, referindu-se la conflictul de interese iscat în urma faptului că fiica directoarei a fost înmatriculată la INJ. „Înainte ca fiica să-mi spună că vrea să devină judecător şi să depună actele la Institut, am consultat consiliul. Mi s-a spus că nu-i vreo problemă. Ea a depus actele în ultima zi”, a răspuns Fistican.

După mai mult de trei ore de audieri, discuţii în contradictorii, confruntări, comisia a luat o hotărâre. Eliberarea din funcţie a Eugeniei Fistican se amână. Totodată va fi solicitat un aviz consultativ de la Consiliul Superior al Magistraturii, privind exmatricularea Elenei Istrati.