Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   La 60 de ani şi-a…

La 60 de ani şi-a trăit coşmarul vieţii: „Mi-a băgat mâna-n gură, m-a trântit pe pat şi m-a violat”

O bătrână din satul Recea, raionul Străşeni, se plânge pe judecătorii de la Curtea de Apel Chişinău că l-au eliberat luni, 8 aprilie, pe inculpatul care ar fi violat-o vara trecută. Femeia se teme că bărbatul, fiind în libertate, ar putea în orice moment să-i deschidă uşa şi să o supună din nou chinurilor groaznice prin care a trecut. De altfel, familia tânărului acuzat de viol spune că „băiatul şi-a găsit deja o cuconiţă. Se gândeşte să-şi formeze o familie. El are prietenă şi nu-i trebuie să se ducă cu baba asta să facă nu ştiu ce”.

Aglaia Bandalac are 59 de ani şi locuieşte în satul Recea, Străşeni. O dată la câteva zile, face naveta spre un spital din Chişinău, unde lucrează în calitate de infirmieră. Anul trecut, pe 11 iunie, lucra în grădină, la vie. Ea spune că, în acea noapte, înainte de somn, a trecut prin momente de groază.

„N-am reuşit să spun hîrr şi m-a violat”

„Ziua, când legam lăstarii la vie, îl vedeam pe Ruslan Răzmeriţă că trecea pe drum toată ziua cu ţigara în gură. Ba într-o parte, ba în alta. Dar nu mi-a dat prin cap ce mă poate aştepta la noapte. Pe la ora 12 noaptea, înainte să mă pun la somn, am văzut că cineva bate la uşă. Striga. Era Ruslan care venise nu demult de la lucru din Rusia. M-a întrebat unde-i feciorul meu, Igor. I-am spus că e la Chişinău. Am închis uşa să mă duc în altă cameră, unde e telefonul, dar el a pus piciorul în uşă şi a sărit „cruciocul”. Mi-a pus o mână în gură. Cu alta m-a apucat de gât, m-a trântit pe pat şi m-a violat”, povesteşte femeia de 59 de ani.

Ea îşi mai aminteşte că bărbatul care a violat-o era desculţ şi avea pe el doar o pereche de pantaloni scurţi. A încercat să se apere, dar nu i-a stat în puteri să se lupte cu bărbatul violent, care o imobilizase. „Doamne fereşte ce-o fost. Era băut. Dacă-i strigam numele, mă ucidea. După ce şi-a făcut nevoile, a ieşit puşcă pe uşă. Să mă ierţi, dar nu a spus nimic. Nici nu am reuşit să spun hîrr şi m-a violat. Era cu pielea, în „şortici”, desculţ”.

Judecătoria Străşeni: 3 ani de închisoare

A doua zi după nenorocire, Aglaia a mers la Chişinău. S-a întâlnit cu feciorul său, Igor. „M-am întâlnit cu băiatul şi nu doream să-i spun. Era frica la mijloc. Eu m-am speriat tare. De ruşine, am vrut să ascund întâmplarea, dar m-am gândit că Ruslan poate să mai vină pe la mine”. Femeia a anunţat poliţia. Ulterior, Procuratura Străşeni a deschis o cauză penală pe numele lui Ruslan Răzmeriţă. Procurorii au acumulat un set de probe şi au trimis dosarul spre examinare la Judecătoria Străşeni.

Procurorul Ion Teţcu, de la Procuratura Străşeni, susţine că au fost suficiente probe ca instanţa să-l recunoască vinovat pe Ruslan Răzmeriţă de faptele sale. „Atât timp cât dosarul s-a examinat în instanţa de fond inculpatul nu a recunoscut fapta ce i se incrimina. Dar, reieşind din probele prezentate instanţei, a fost suficient ca să fie condamnat”, susţine procurorul.

Judecătoria Străşeni l-a recunoscut vinovat pe Ruslan Răzmeriţă de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 171, alin. 1, Cod Penal. Acest articol spune că „violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani”. Astfel, prin sentinţa judecătorilor de la Străşeni, bărbatul a fost pedepsit cu 3 ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis. Totodată, instanţa a decis acordarea unor despăgubiri morale în sumă de trei mii de lei pentru femeia violată.

Curtea de Apel: Se pune imediat în libertate

Igor, fiul Aglaiei Bandalac, susţine că, în instanţa de fond, mama sa a cerut despăgubiri morale în sumă de 30 mii de lei, dar judecătorii au decis să acorde o sumă de 10 de ori mai mică decât cea solicitată. „Nici nu am luat acei trei mii de lei. I-am lăsat de lumânări”, afirmă Igor. În acest context, procurorul de la Străşeni a făcut recurs la Curtea de Apel pentru a solicita o pedeapsă mai aspră. Concomitent şi avocatul inculpatului a făcut recurs la Curtea de Apel pentru a solicita achitarea clientului său.

Judecătorii Curţii de Apel Chişinău au emis pe 8 aprile o decizie prin care se respinge apelul procurorului de la Străşeni şi se admite apelul inculpatului. „Admite apelul şi cel suplimentar declarat de avocatul Andrei Bâtcă în interesele inculpatului Ruslan Răzmeriţă. Casează sentinţa Judecătoriei Străşeni din 23 ianuarie 2013 şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanţă”, se arată în decizia Curţii, care i-a dat bărbatului 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a exercitării pedepsei pe un termen de probă de 1 an. „Răzmeriţă Ruslan se pune imediat în libertate din sala de judecată”, au pronunţat judecătorii.

Avocatul inculpatului: Am solicitat să fie achitat

Procurorul Ion Teţcu, care a reprezentat partea acuzatorie în prima instanţă, susţine că e prea blândă pedeapsa pe care a dat-o Curtea de Apel. „I-a aplicat o pedeapsă mai blândă. Nu ştiu care au fost motivele şi circumstanţele care au stat la baza emiterii unei asemenea decizii”, spune procurorul de Străşeni. La Curtea de Apel, la examinarea dosarului a participat procurorul Grigore Botnaru. Acesta a fost sumar în comentarii. „Sunt pe foaie de boală. Nu pot să vă spun nimic. Noi nu vorbim cu nimeni despre probe pe cauze. Nu ne permite legea. Vedeţi alt procuror care vrea să vă dea interviu”.

Femeia violată s-a arătat îngrijorată de decizia Curţii de Apel. „Cum i-a dat drumul de la Apel? Am fost lovită, violată. Am adus în judecată şi expertize, da uite că i-au dat drumul. E slabă legea la noi. Banul face puterea. Bandiţii au bani şi dau bani. Da eu nu am bani, de unde să le dau? Acum e în libertate şi mă tem să nu se repete chinurile”, ne-a mai spus Aglaia Bandalac. Fiul femeii caută un avocat care le-ar reprezenta interesele la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). „E scump un avocat. Dar trebuie să găsim unul”.

Avocatul inculpatului, Andrei Bâtcă, spune că şi el va face recurs la CSJ. El spune că probele pe care s-a bazat decizia în prima instanţă au fost doar mărturii ale părţilor vătămate. Atât. „Nu ştiu, poate au un as în mânecă. Şi la Apel inculpatul nu şi-a recunoscut vina. Noi de asemenea vom ataca la CSJ, pentru că nu suntem de acord cu decizia instanţei. Am solicitat să fie achitat”, susţine Bâtcă.

„El are prietenă şi nu-i trebuie să se ducă cu baba”

Tatăl inculpatului, Gheorghe Răzmeriţă, spune că fiul său este nevinovat. Acesta şi-a explicat poziţia faţă de acuzaţiile de viol aduse de procurori fiului său. „Ruslan nu este acasă. Au venit la mine acasă organele. Am discutat cu ei. Le-am zis: poftim, căutaţi. N-au găsit nimic. Zero probe. Când s-a întâmplat ce s-o fi întâmplat, eu eram acasă, la mine în ogradă, cu fiul şi încă doi bărbaţi. Am stat la un pahar de vin până la ora două noaptea. Apoi Ruslan a zis că se duce la culcare, a doua zi urmând să plece la Chişinău, unde avea grijă de nepoţica lu’ frate-meu mai mare. A plecat la Chişinău. Peste patru zile apare baba cu povestea sa”, explică el.

Gheorghe Răzmeriţă spune că nu crede că a fost vorba de un viol şi nu înţelege de ce în sat se vorbeşte că el a cumpărat tot guvernul şi tot parlamentul pentru a-l elibera pe fiul său. „Faptul că ea e singură şi duce o viaţă amoroasă şi face abuzuri, nu mă interesează. E viaţa ei. Ei n-au probe. Să presupunem că a avut loc violul. Ea este vecină cu mine. Putea să vină la mine şi să spună: măi, oameni buni, uite aşa a fost. Băiatul şi-a găsit deja o cuconiţă. Se gândeşte să-şi formeze o familie. El are prietenă şi nu-i trebuie să se ducă cu baba asta să facă nu ştiu ce”, mai spune Gheorghe Răzmeriţă, în timp ce femeia violată crede că doar Dumnezeu îi va mai face dreptate.

Potrivit Direcţiei Informaţii şi evidenţe operative a MAI, în anul 2012, au fost înregistrate 317 cazuri de viol şi 242 de cazuri de violenţă sexuală. În primele două luni ale anului curent, au fost înregistrate 90 de cazuri de viol şi 44 de cazuri de violenţă sexuală.

Reporter de Gardă