Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   "Judecătorul din Iad" - în…

„Judecătorul din Iad” – în cifre

269-popoviciOxana Radu: „Atunci, la 7 aprilie, poliţistul care ne-a închis în celulă striga la noi: „Aţi vrut dreptate? Dreptatea e sub „Titanic”, iar „Titanicul” – ştiţi şi voi unde e”. Tot anul acesta m-am gândit la ce mi-a zis poliţistul. De aceea nu-mi vine să cred că judecătorul a fost demis”.

A durat 9½ săptămâni. Au fost publicate 21 de articole în paginile ZdG şi pe www.zdg.md. Aceste articole au fost citite de 24831 de persoane pe site şi de circa 100000 de cititori în ediţia tipărită. La aceste articole au venit peste 300 de comentarii scrise ale cetăţenilor. Este vorba despre „Judecătorul din Iad”.

Dacă punem azi pe Google expresia „Judecătorul din Iad”, apar cel puţin 417 articole care utilizează această expresie, şi toate sunt despre acelaşi judecător care a condamnat victimele într-un iad poliţienesc. Este pentru prima dată când presa s-a solidarizat necondiţionat şi a făcut o campanie naţională în ziare, la radio, la TV în susţinerea unor victime ale sistemului judiciar.

Este pentru prima dată când colaborarea dintre ONG-uri şi presă s-a fructificat cu un act de justiţie. Un judecător care: a judecat cauzele în afara instanţei de judecată, încălcând astfel obligaţia de imparţialitate şi independenţă şi violând grav obligaţia de asigurare a atmosferei respectuoase şi a solemnităţii desfăşurării şedinţelor de judecată; a examinat cauzele sumar, limitându-se la constatarea formală a identităţii persoanelor ale căror cauze erau examinate şi preluarea constatărilor din rapoartele ofiţerilor de poliţie, fără a administra alte probe şi fără a solicita explicaţii şi declaraţii de la contraveniente; nu a asigurat accesul contravenientelor la serviciile unui avocat; nu a asigurat caracterul public al procesului – a fost demis.

A durat 9½ săptămâni din momentul în care am scris primul articol despre Dorin Popovici. Articolul a fost cauzat de primul răspuns venit de la Consiliul Superior al Magistraturii la plângerea surorilor Radu către CSM depusă în octombrie 2009. Deci răspunsul CSM către Oxana Radu a venit la 14 ianuarie 2010, iar primul articol în ZdG intitulat „Judecătorul din Iad” a fost publicat la 21 ianuarie 2010. Am scris acel articol pentru că în acea scrisoare venită de la CSM în numele lui Nicolae Clima (fost preşedinte al CSM) se spunea: „La efectuarea controlului dat Consiliul Superior al Magistraturii nu a stabilit temei pentru intentarea procedurii disciplinare referitor la judecătorul menţionat”.
Apoi, peste 7 săptămâni, CSM a decis să îi aplice judecătorului care a dispus detenţie de la 5 la 30 de zile mai multor victime ale torturii poliţieneşti, lipsite de legitima apărare, o mustrare aspră.

În final, peste 9½ săptămâni de luptă mediatică, după ce am aflat şi am relatat foarte multe, după ce am reuşit să le găsim şi să discutăm cu majoritatea fetelor care au fost maltratate în aprilie în sectoarele de poliţie şi care au fost judecate de Dorin Popovici, după ce am reuşit să mergem cu câteva victime la ministrul Justiţiei, după ce am reuşit să schimbăm câteva cuvinte cu judecătorul Popovici, care ne-a numit „jurnalişti murdari”, după ce oamenii ne-au pus la dispoziţie documente cu imaginea lui adevărată, acest judecător a fost demis prin decizia CSM.

Nu e un act de răfuială a presei cu un judecător. Acest judecător e doar primul dintre cei minimum 7 care urmează să fie aduşi în atenţia CSM. Cele 40 de victime ale justiţiei lui Dorin Popovici sunt primele dintre cele peste 700 care urmează a fi reabilitate.

Urmează: să scriem despre alţi judecători din iad, despre reabilitarea victimelor tuturor judecătorilor din iad, despre procesele la CEDO ale victimelor judecătorilor din iad, despre plata despăgubirilor de către judecătorii din iad pentru victime, despre reabilitarea victimelor judecătorilor din iad. În paralel, urmează să continuăm serialul cu poliţiştii torţionari, procurorii colaboraţionişti şi victimele acestora. Urmează.

ZdG