Judecătorii vs bărbaţii violenţi
În ultimul timp, tot mai multe decizii ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului privind cazurile de violare a drepturilor cetăţenilor R.Moldova vizează violenţa în familie şi inactivitatea organelor de stat, care nu demonstrează o capacitate adecvată de apărare a victimelor acestor acte de violenţă.
Săptămâna trecută CEDO a făcut publice 2 hotărâri privind victimele violenţei domestice din R.Moldova. Lilia Eremia era căsătorită cu un poliţist şi avea doi copii. Familia lor locuia la Vălcineţ. Călăraşi, dar a ajuns în atenţia autorităţilor europene din cauza comportamentului neadecvat al capului familiei şi din cauza incapacităţii sistemului de stat de a o proteja pe Lilia şi pe copiii ei de abuzuri şi violenţă. “Potrivit reclamantelor, el deseori venea acasă în stare de ebrietate, şi agresa prima reclamantă (soţia n.r.), uneori în prezenţa fiicelor sale. Drept urmare, cele două fiice au fost serios afectate psihologic. După ce a fost sancţionat administrativ şi avertizat de autorităţile moldoveneşti, dl E. a devenit mai violent şi în noiembrie 2010 ar fi încercat să-şi stranguleze soţia”, se spune în hotărârea CEDO. Acest caz pare pur şi simplu tras la indigo, deoarece tot mai multe femei, care încearcă să dea dovadă de curaj, ajung să facă publice istorii similare.
La 17 iulie, CEDO a luat o altă decizie privind violenţa în altă familie din R.Moldova şi neprotejarea victimelor de către autorităţile de stat. O femeie şi cei doi fii ai săi s-au plâns la CEDO că “au fost supuşi sistematic violenţei fizice şi psihice în familie de către soţul V.B”. Dar pe lângă violenţele sistematice aplicate de către capul familiei, femeia şi cei doi fii ai săi nu au putut beneficia de protecţia instituţiilor de stat.
În toate aceste cazuri, victimele, adică femeile supuse violenţei fizice, psihice sau economice, dar şi copiii lor, ar fi trebuit să aibă acces adecvat la instanţele naţionale, inclusiv cele judiciare, care ar fi trebuit să judece şi să decidă înaintea judecătorilor CEDO faptul că acestor persoane le sunt încălcate grav drepturile. CEDO a constatat, însă, că instanţele naţionale nu au reacţionat adecvat în toate aceste cazuri.
„Având în vedere numărul de agresiuni pe care reclamanta le-a suferit în trecut, Curtea a constatat, inter alia, că existenţa unei simple posibilităţi ca reclamanta să-l întâlnească oricând pe agresor în propriul apartament i-a cauzat o stare continuă de spaimă că ar putea fi supusă în mod repetat relelor tratamente din partea lui V.B.. În acest sens, Curtea a statuat că această frică continuă a fost suficient de gravă pentru a provoca suferinţe şi anxietate reclamantei în sensul Articolul 3 din Convenţie. Totodată, Curtea a statuat că autorităţile naţionale nu şi-au respectat obligaţiile sale pozitive în temeiul Articolului 3 din Convenţie în vederea protejării primei reclamante de rele tratamente”, arată decizia Curţii.
În cazul Eremia, curtea a stabilit că “autorităţile au refuzat să decidă asupra divorţului în mod prioritar, aşa cum a solicitat reclamanta. De asemenea, se pretinde că reprezentanţii autorităţilor ar fi insultat-o pe dna Eremia, sugerându-i să se împace şi spunându-i că ea nu este prima şi nici ultima femeie care este bătută de soţ. În final, deşi dl E. a recunoscut că şi-a bătut soţia, acestuia i-a fost suspendată urmărirea penală, fiind exonerat de orice răspundere.”
În ambele cazuri făcute publice săptămâna trecută, instanţa europeană stabileşte că autorităţile naţionale nu au făcut uz de cadrul legal existent pentru a apăra drepturile acestor persoane. “Cu privire la această plângere, Curtea a stabilit că instanţele naţionale nu au recunoscut procedurile administrative intentate împotriva lui V.B. ca fiind suficiente pentru a considera că reclamanta a fost supusă relelor tratamente”.
De ce totuşi judecătorii, alături de poliţişti şi procurori, nu reuşesc să judece corect cazurile ce ţin de violenţa în familie? Elena Burcă, directoarea Refugiului “Casa Mărioarei”, susţine că în ultimul timp carul s-a mişcat din loc şi autorităţile publice sunt mai deschise faţă de solicitările consilierilor juridici ai acestei organizaţii de a reacţiona legal şi rapid în cazurile de violenţă în familie. “Cu doi ani în urmă reacţia autorităţilor publice era alta. În ultimul timp, însă, există o deschidere şi un interes să contribuie în baza legii la soluţionarea acestor cazuri,” susţine Elena Burcă. Ea a remarcat că acest mic progres a fost posibil datorită numeroaselor întruniri comune între specialiştii Refugiului, ai altor organizaţii neguvernamentale care apără drepturile victimelor violenţei în familie cu reprezentanţii structurilor de stat. “E nevoie, probabil, de şi mai multă comunicare între toate structurile implicate în apărarea drepturilor femeilor şi copiilor supuse violenţei, căci doar aşa putem constata care sunt punctele slabe şi care sunt succesele adevărate”, a declarat Elena Burcă pentru ZdG.
Judecătorii din R.Moldova au suficiente instrumente pentru a acţiona în interesul victimelor atunci când asemenea plângeri cu privire la violenţă şi abuzuri ajung în instanţă. La Institutul Naţional al Justiţiei (INJ) se ţin cursuri anuale la tema judecării cazurilor de violenţă domestică. Iulia Golovatenco de la INJ ne-a spus că există toate posibilităţile de formare şi informare pentru judecători în această direcţie. “Pentru tinerii audienţi avem chiar un curs foarte bun, care aşa se şi numeşte: “Violenţa în familie”. Totodată, avem seminare anuale la această temă pentru judecătorii aflaţi deja în funcţii. Noi distribuim în permanenţă anchete, solicitând judecătorii şi instanţele să ne comunice de ce fel de cursuri, seminare sau traininguri au nevoie. Nimeni nu a remarcat că ar avea nevoie de mai multă informaţie la acest capitol. Dar evaluarea judecătorilor o face Consiliul Superior al Magistraturii, noi doar oferim instruire”, a specificat Iulia Golovatenco.
Olga Ojog, juristă în cadrul Refugiului “Casa Mărioarei”, susţine că judecătorii din R.Moldova au făcut unele progrese atunci când e vorba de emiterea ordonanţelor de ptotecţie pentru persoanele supuse violenţei în familie, dar ar mai fi multe lucruri de schimbat în activitatea judecătorilor care au în faţă victime ale abuzului în familie. “O mare problemă este să convingi judecătorul că termenul ordonanţei de protecţie trebuie să fie de 2-3 luni. Ei micşorează termenul până la o lună, dar fără a motiva adecvat această decizie. Dar cea mai mare problemă a judecătorilor este refuzul de a accepta cererile de a trimite forţat agresorul în centre de reabilitare, chiar dacă legea prevede acest lucru”, a mai remarcat Olga Ojog.
