Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Judecătoarea şi papucarul

Judecătoarea şi papucarul

Un cititor al ZdG ne-a trimis o scrisoare în care se relata un caz de judecată, straniu la prima vedere, care a ajuns să se judece şi la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). Cazul, pornit de la pierderea unei perechi de încălţăminte, ar putea fi calificat drept unul comic, dacă nu ar fi ajuns să fie judecat de mai multe instanţe, iar o avocată, ajunsă apoi judecătoare, nu ar fi prezentat în instanţă probe false. Ion Şeremet a scris numeroase petiţii, reclamând falsul şi faptul că Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus preşedintelui Nicolae Timofti spre numire în calitate de magistrat a avocatei care figura în acel dosar penal.

Şeremet o învinuieşte pe judecătoarea Marina Galupa, de la Judecătoria Leova, de fals în acte, admis pe când era avocată. Pe 4 iulie 2014, Galupa a fost numită prin Decret prezidenţial în funcţia de judecător la Judecătoria Leova, până la atingerea plafonului de vârstă. Bărbatul afirmă că la această dată judecătoarea figura de mai bine de jumătate de an într-un dosar penal deschis la Inspectoratul de Poliţie Taraclia, pentru prezentarea probelor false în instanţă.

Judecătoarea este învinuită de Ion Şeremet, un papucar ce repară încălţămintea în piaţa din Cahul, că în calitate de avocat al unei cliente de a sa ar fi falsificat acte, pe care le-a prezentat în judecată. În 2012, Ana Porumbescu, o grefieră de la Judecătoria Cahul, l-a acţionat în judecată pe Ion Şeremet, pentru pierderea cizmelor sale, date la reparaţie. La 20 decembrie 2013, Judecătoria Taraclia a pus pe rol dosarul în care Porumbescu îi cerea lui Şeremet recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat de pierderea încălţămintei. În instanţă a fost prezentat un certificat de cumpărare a cizmelor. Potrivit papucarului, acest certificat a fost falsificat. Tot în decembrie 2013, Şeremet a depus o plângere la poliţie, în care reclama falsul.

Potrivit IGP Taraclia, certificatul de procurare a cizmelor a fost falsificat. „În acel dosar, Porumbescu şi avocata Marina Galupa au prezentat un certificat de calitate din 2010. Administratoarea firmei ÎI „Ardelean” a declarat că a oferit personal acest certificat în 2012, când procesul de judecată era deja pornit. Au schimbat anul”, a declarat Gleb Chircov, ofiţerul de urmărire penală care a instrumentat acest caz. Ofiţerul ne spune că Ion Şeremet s-a plâns la toate instituţiile statului, iar istoria cu cizmele a atras atenţia unor structuri de forţă. „Am primit o solicitare de la Centrul Naţional Anticorupţie, iar după spusele procurorului adjunct al raionului Taraclia, Iulia Mihailova, Procuratura Generală a cerut transmiterea dosarului la Procuratura Taraclia şi a luat dosarul spre verificare. Chiar şi de la Judecătoria Cahul am primit solicitare”. În această instanţă lucrează ca grefieră Ana Porumbescu.

Judecătoarea Galupa nu are un statut în dosarul falsificării probelor

Mihailova ne spune că judecătoarea Galupa nu are niciun statut în acest dosar. „Au apărut nişte dificultăţi, deoarece cauza civilă, în care fuseseră prezentate probe falsificate, acum e la CSJ, iar de acolo trebuie să obţinem şi să verificăm câteva acte. Galupa nu are niciun statut în acest dosar, dar noi verificăm plângerea lui Şeremet, că ea ar fi implicată în acest caz de falsificare”.

Marina Galupa ne-a declarat că a aflat de la noi despre dosarul de falsificare a probelor şi o contrazice pe procurorul Mihailova. „Pe acest caz cu încălţămintea s-a expus şi CSJ, nu înţeleg despre ce putem vorbi. Nu ştiu de niciun dosar de falsificare, cum clienta mea mi-a dat certificatul aşa l-am prezentat în judecată. Eu ca avocat nu port nicio responsabilitate de actele care mi le oferă clientul. Eu schimbarea în acel certificat am observat-o, dar ce, schimbările reprezintă un fals? La mine această schimbare nu a trezit niciun fel de suspiciuni.”

Am încercat să aflăm cât de legală a fost decizia CSM de a înainta preşedintelui Timofti, spre aprobare, candidatura avocatei Marina Galupa în funcţia de judecător. Reprezentanţii instituţiei au cerut un demers oficial.

Preşedinţia a fost înştiinţată despre încălcările unei judecătoare de un papucar

Preşedinţia declară că instituţia nu a fost informată de CSM, aşa cum prevede legea, despre dosarul de falsificare a actelor, la momentul numirii Marinei Galupa în funcţie. Totodată, constatăm că acest caz era cunoscut în Cancelaria Preşedinţiei, datorită unei petiţii depuse de Ion Şeremet. „Detaliul respectiv nu se cunoştea. Preşedinţia a aflat ulterior, printr-o sesizare, şi a solicitat, conform procedurii, din partea CSM, detalii cu privire la implicarea doamnei Galupa într-un dosar deschis pe fapt. Cel puţin, în prezent noi cunoaştem că în acest dosar dumneaei nu ar avea niciun statut. Acum aşteptăm de la CSM detalii. Au fost adresate demersuri inclusiv către poliţia şi procuratura raională. Ulterior, dacă se va constata că doamna este implicată, va fi înştiinţată Procuratura Generală. Astfel, Procurorul General ar fi în drept să solicite de la CSM aplicarea unui număr de sancţiuni care vor varia în funcţie de gravitatea faptei”, a declarat Vlad Ţurcanu, purtător de cuvânt al preşedintelui Timofti.

Falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la proces sau de către reprezentantul acestuia se pedepseşte cu amendă în mărime de la 10 până la 16 mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore. Persoanele care se fac vinovate de această încălcare riscă să fie private de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 2—5 ani.