Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Heroina şi (h)eroii anchetei

Heroina şi (h)eroii anchetei

Cu un an în urmă la Chişinău a fost reţinută cea mai mare captură de stupefiante din istoria drogurilor în R. Moldova – 200 kg de heroină, de provenienţă turcească. Pe parcursul unui an ancheta nu a răspuns cu exactitate la întrebările: cine, cu cine şi pentru cine căra această marfă? Totodată, tot mai multe voci susţin că heroina din acea captură este vândută la stânga şi la dreapta. Iată doar câteva cazuri semnalate şi de presă.

La 9 februarie Ziarul «Golos Ukrainî», ediţia Parlamentului de la Kiev, a scris că un cetăţean al R. Moldova a fost reţinut cu o partidă de heroină de peste 500 grame, valoarea căreia e de peste 100 000 dolari. Bărbatul a ajuns în Ucraina cu un paşaport ucrainean fals şi «transporta» heroina în pacheţele în propriul stomac. Presa din statul vecin a mai scris că autorităţile ucrainene au muncit peste 2 luni de zile pentru a descoperi această cale de intrare a heroinei în Ucraina. Şeful secţiei de combatere a traficului de droguri al MAI al Ucrainei, Serghei Dziubenko, a declarat pentru presă că, în luna decembrie, în cluburile de noapte din oraşul Jitomir au fost stabilite mai multe cazuri de vânzare a heroinei. În curând au fost reţinuţi câţiva membri ai unei grupări care aveau asupra lor doze de heroină de sute de mii de dolari. Tot atuinci s-a stabilit că produsul este de provenienţă turcească.

Copiii, murind la transportarea heroinei

Recent şi în R. Moldova au fost reţinute câteva persoane care vindeau heroină de provenienţă turcească. Cea mai odioasă presupunere de transportare a heroinei din Moldova către alte destinaţii ţine de exploatarea copiilor în aceste scopuri. La sfârşitul lunii ianuarie în râul Pehorka de lângă Moscova a fost găsit corpul neînsufleţit al unui copil de trei ani. S-a stabilit că acesta era Alexandru, un băieţel din Moldova înfiat de către Sofia Baskaia, de 20 de ani, şi Vladimir Griciuşkin, de 32 de ani. Cei doi au înfiat concomitent trei copii din Moldova, însă primul, Vsevolod, de 2 ani, a şi murit în avion, în prima sa călătorie cu noua familie spre Moscova. Al doilea – a fost găsit la scurt timp înecat, cu un acumulator de maşină legat de trupul său. Ultimul copil înfiat, o fetiţă, Aneta, a fost luată sub tutela autorităţilor ruse. În prezent, organele de drept de la Moscova anchetează cazul acestei familii, care părea bine asigurată material – având în posesie o vilă frumoasă lângă Moscova, maşini de lux şi un trai asigurat. Presa scrie că una dintre versiuni este că aceşti copii au fost utilizaţi pentru transportarea narcoticelor. Astfel, copiii erau ţinuţi flămânzi, apoi – siliţi să înghită pachete cu heroină, după care, ajunşi la destinaţie – erau bătuţi şi siliţi să vomite valorosul produs. Toate aceste date nu au fost încă oficial confirmate de către organele de drept de la Moscova.

Poliţiştii «ţin umbrela» vânzărilor de droguri

Totodată, autorităţile de la Chişinău nu au dat nicio explicaţie asupra acestui caz. Singurul fapt declarat a fost că Moldova a introdus un moratoriu la înfierea copiilor, din cauza «corupţiei excesive a funcţionarilor şi a imperfecţiunii legii, de asemenea a inactivităţii organelor competente». Acest citat a fost selectat dintr-o declaraţie recentă a preşedintelui Vladimir Voronin.

Heroina a ajuns în discoteci, în cămine şi chiar acolo unde securitatea trebuie să fie maximă: în închisori. Redacţia Ziarului de Gardă a primit nenumărate mesaje din penitenciarul nr. 4, precum că acolo se vinde heroină şi că acest comerţ este facilitat de către nişte poliţişti. «E din heroina ceea, ajunge la Cricova, nişte poliţişti ţin umbrela», se spune în scrisorile primite de la deţinuţi. Şi Procuratura Generală a confirmat, indirect, acest fenomen. Potrivit unui comunicat de presă, recent, Serghei Arhirii, supraveghetor al Penitenciarului nr.13, a fost reţinut în flagrant delict, având asupra sa o cantitate de 0,32 grame de heroină. El a fost condamnat pentru «corupere pasivă, circulaţie ilegală a substanţelor narcotice în scop de înstrăinare, tentativă de transmitere ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în penitenciare». Arhirii urmează să facă 3 ani de închisoare şi să achite o amendă de 1000 u.c.

Heroina se vinde, (h)eroii tac

Semnale cu privire la mici transporturi de heroină au tot apărut pe parcursul întregului an 2008. Potrivit datelor MAI, în anul trecut, în Moldova au fost înregistrate aproape 2000 cazuri de trafic de droguri. În luna mai 2008, au fost reţinute câteva persoane care aveau asupra lor diverse pachete cu heroină. În luna noiembrie 2008, câteva ediţii de limbă rusă au prezentat o versiune că heroina ar fi transportată pe linia ferată Cahul-Giurgiuleşti, iar de acolo – pe căi navale spre Dunăre, spre Europa.

Se pare că organele de anchetă din Moldova nu caută originea acestor droguri şi nu fac vreo legătură între «micii» traficanţi şi marea captură din martie 2008. Între timp, unul dintre poliţiştii reţinuţi în arest preventiv declara săptămâna trecută că procurorul general ar avea interese în acest caz. Procurorul General, Valeriu Gurbulea, a infirmat acuzaţiile, fără a face trimitere la alte persoane cu funcţii oficiale, care ar sta în spatele traficanţilor de droguri. Alte surse susţin că în escortarea şi «evaporarea» drogurilor pe teritoriul R. Moldova ar fi implicată Poliţia Rutieră. În legătură cu posibila comercializare a capturii de 200 kg de heroină, Procuratura, MAI şi SIS nu au făcut nicio declaraţie.Avocaţii poliţiştilor reţinuţi ne-au declarat că vor solicita în instanţă expertizarea întregii cantităţi de heroină, care ar fi trebuit să fie păstrată în calitate de corp delict, pentru a se convinge că drogurile din acea captură de provenienţă turcească într-adevăr există şi că nu au fost vândute ilicit pe parcursul acestui an.

Alina RADU