Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Guvernarea de ieri: Manevre de…

Guvernarea de ieri: Manevre de culise

2008. Ministra Educaţiei, Larisa Şavga, semnează un ordin prin care permite unui grup de elevi plecarea în România şi în Ucraina, la practică. La două săptămâni de la semnare, ordinul a fost anulat, elevii fiind aduşi acasă în mod de urgenţă, pe motiv că ar fi existat suspiciuni de trafic de persoane.

Atunci, directoarea Liceului Profesional nr.1 s-a ales cu o mustrare. În consecinţă, ea a solicitat sprijinul ex-vicepreşedintelui Parlamentului, Iurie Roşca. Se spune că acesta ar fi purtat discuţii cu preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, şi cu vicepremierul Victor Stepaniuc, cerând ca directoarea să nu fie disponibilizată.

Istoria a început la 30 mai 2008, când Viorica Dobândă a făcut un demers către ministra Educaţiei, Larisa Șavga, solicitând avizul pentru plecarea a 110 elevi în staţiunile din Ucraina şi din România în scopul efectuării practicii de producţie, pentru o perioadă de 2 luni. Ministra Educaţiei a emis ordinul nr. 449 din 16 iunie 2008, avizând plecarea elevilor la practică. Nu se ştie de ce, la două săptămâni de la semnare, ordinul a fost anulat, solicitându-se ca elevii să fie aduşi acasă urgent. Şavga nu şi-a asumat responsabilitatea semnării ordinului, aplicându-i o mustrare directoarei liceului, care executase ordinul. În consecinţă, directoarea a fost anchetată penal.

În repetate rânduri, Viorica Dobândă l-a contactat pe ex-vicepreşedintele Parlamentului, Iurie Roşca, solicitându-i să influenţeze decizia ministrei de a o concedia. „În timp ce colaboratorii de la Biroul Migraţie şi Azil din cadrul MAI desfăşurau o anchetă, un angajat al MAI mi-a spus că viceministra Galina Bulat, împreună cu ministra, intenţionează să mă concedieze. Atunci l-am contactat iarăşi pe Roşca. M-am întâlnit cu el şi i-am spus că Bulat şi Şavga vor să mă concedieze. Roşca mi-a promis că se va întâlni cu preşedintele Voronin. Era o seară de vineri. După discuţia cu preşedintele, mi-a telefonat sâmbătă, pe la 8:35 dimineaţa. Mi-a spus că a vorbit şi că voi rămâne în funcţie, chiar dacă se desfăşoară ancheta. Mi-a mai spus să las să se desfăşoare în continuare”, a declarat Dobândă, precizând că Roşca a mai avut întâlniri şi cu Victor Stepaniuc cu privire la aceeaşi problemă. Ex-viceprim-ministrul a confirmat întrevederea.

În acest scenariu a fost implicat şi fostul consilier al lui Voronin, Mark Tkaciuk. „Viceministra Bulat m-a contactat şi a spus să aduc copiii acasă. Am întrebat-o din ce motive. Ea mi-a răspuns că nu se discută, deoarece a fost dat un ordin de sus. Am fost nevoită să apelez mai sus. L-am contactat pe Mark Tkaciuk. Acesta a spus că toate drumurile duc la Stepaniuc”, îşi aminteşte Dobândă, adăugând că în acest caz au fost implicaţi şi colaboratori ai Securităţii Municipale, care au solicitat listele cu copiii plecaţi la practică în străinătate.

Peste un timp, printr-o ordonanţă de încetare a urmăririi penale, semnată de procurorul Procuraturii Chişinău, Valeriu Chitoroagă, s-a dispus încetarea urmăririi penale în privinţa directoarei Dobândă, pe motiv că faptele sale nu întrunesc elemente infracţionale.

„Nu este exclus că elevii care au plecat la lucru în România au fost traficaţi”

Victor Stepaniuc, ex-viceprim-ministru, a menţionat că elevii au fost aduşi acasă deoarece ordinul ministrei a fost ilegal. „Ordinul a fost ilegal. Ministerul şi-a dat seama mai târziu, când i s-au adus argumente de către organele de resort. Au parvenit informaţii din partea MAI şi de la alte structuri, care au bănuit o acţiune legată de traficul de fiinţe umane. S-a presupus că, prin plecarea elevilor la practică în Ucraina şi în România, se făcea trafic de persoane. Au şi fost cazuri când copii de 16 ani au plecat în excursii sau la lucru în urma unor ordine ale miniştrilor şi, până la urmă, nu s-au mai întors. Nu este exclus că elevii care au plecat la lucru în România au fost traficaţi”, susţine Stepaniuc.

El a mai spus că responsabilitatea pentru acel ordin o poartă ministra. „A semnat fără a verifica actele , făcând abstracţie de legislaţia în vigoare. Nu doar ministrul anterior, dar şi ceilalţi miniştri au comis încălcarea respectivă. Această practică a continuat 10-12 ani. Abia în 2008 acest gen de activitate a fost sistat”, a declarat Stepaniuc.

Întrebat dacă Iurie Roşca s-a implicat în cazul respectiv, Stepaniuc a spus că „au fost aşa discuţii. Roşca m-a rugat, în 2008, să pătrund în acest caz şi să înţeleg că Dobândă e nevinovată. Eu am procedat în conformitate cu legea”, a conchis el. Solicitat de ZdG, Iurie Roşca a refuzat să-şi spună punctul de vedere, sistând convorbirea telefonică.

Galina Bulat, viceministra Educaţiei, susţine că ordinul a fost emis în baza demersului instituţiei de învăţământ şi în baza unor practici anterioare, considerate corecte. „Pe adresa ministerului a parvenit o sesizare precum că copiii sunt duşi încolo în baza unui cadru ilegal. Au demarat verificările”. Tot ea a mai spus că, în urma verificărilor, s-a constatat că Eugenia Berlinschi, executorul ordinului, care a avut sarcina, conform fişei de post, să examineze multilateral problema, a omis unele lucruri importante, cum ar fi contractul între Liceul Profesional nr. 1 şi agenţii economici din România şi din Ucraina.

„În protocolul bilateral dintre Ministerul Educaţiei de la Chişinău şi ministerul de profil din Ucraina sau din România n-au fost prevăzute astfel de activităţi, însemnând organizarea şi derularea stagiilor de practică, mai ales că acele acorduri nu prevedeau expres care sunt garanţiile şi drepturile elevilor, s-a decis rechemarea lor”, a continuat Bulat. Potrivit viceministrei, acest caz a luat amploare, implicându-se mai multe organe statale: „Procuratura, MAI şi MAE prin ambasada de la Bucureşti”. Pe de o parte, Bulat o învinuieşte pe directoare de cazul dat. „Dobândă trebuia să-şi recunoască vina, dar ea a apelat la judecată şi a câştigat, pentru că, la noi, orice se poate de câştigat”. Întrebată dacă conducerea de vârf a dat ordin ca activitatea de practică a elevilor să fie sistată, Bulat a răspuns: „De sus primim altfel de indicaţii, de ce nu l-aţi întrebat pe Stepaniuc? „.

Invidia unor oficiali

Reprezentanta ministerului a opinat că se putea produce un scandal internaţional dacă elevii continuau să muncească în România. „România e parte a UE şi activitatea de muncă şi de şedere, fără permis, se sancţionează cu totul în alt mod. Ar fi fost şi scandal internaţional, fiindcă, propriu-zis, autorităţile române n-au autorizat aflarea unor minori cu activitate de muncă pe teritoriul lor”, a conchis Bulat.

De altfel, Eugenia Berlinschi, consultant la Direcţia Învăţământ Profesional a MET, a declarat că deja de câţiva ani execută acest ordin şi că, până în 2008, n-au fost suspiciuni că ordinul ar fi ilegal. „Cineva a încercat să se răzbune pe Viorica Dobândă. De fapt, atunci când am făcut ordinul, am colaborat cu toate direcţiile, inclusiv cu direcţiile externe. N-a fost vina mea. Ministra trebuia să nu semneze şi să consulte un jurist, dacă avea dubii”.

Berlinschi afirmă că ordinul a fost executat în conformitate cu legea, însă la mijlocul conflictului s-ar afla invidia unor persoane. Ea a mai amintit că a fost supusă unei anchete efectuată de Procuratură. „Am fost purtată pe la Procuratură, prin judecăţi. Am fost interogată, de parcă aş fi fost o criminală”. Întrebată dacă ministra a citit ordinul, până a-l semna, Berlinschi a spus: „Cred că da”.

Menţionăm că ex-ministra Larisa Şavga nu a fost de găsit pentru a-şi exprima punctul de vedere. Surse din cadrul Ministerului Educaţiei afirmă că ex-ministra se află într-o deplasare în SUA.

Iurie SANDUŢA