Graţiate, dar nu şi „traficantele” condamnate la kilogram

Mai bine de o lună, Tolică, un copil de 11 ani, adoarme în fiecare seară cu gândul că poate a doua zi va primi scrisoare de la Preşedintele ţării. Băiatul i-a scris lui Mihai Ghimpu cât de nefericit se simte şi cât de grea îi este viaţa departe de mama sa. El l-a rugat pe Preşedintele interimar să-i ajute familia. Acum, este în aşteptarea răspunsului.

De patru ani, Tolică şi Marinela, sora lui mai mică, trăiesc doar cu tatăl şi cu bunica. Pe mama lor o văd de câteva ori pe an, insuficient pentru copiii care în permanenţă îi duc dorul şi care o întâmpină şi o petrec cu lacrimi. Aceşti copii, care toată viaţa lor au locuit într-un sătuc din Ocniţa, nu cunosc semnificaţia cuvântului „graţiere”, dar ştiu că Preşedintele, căruia i-au scris, poate face acest lucru, rezolvându-le astfel cea mai mare „năpastă” a copilăriei.

De patru ani, de când Stella Draghici, mama acestor doi copii, e la închisoare, ei au aflat că viaţa nu este atât de simplă, iar copilăria nu neapărat fericită. Fraţii au mai înţeles că nu toţi oamenii sunt aşa cum îi învaţă pe ei bunica şi mama să fie, buni şi cu frică de Dumnezeu. Ei sunt convinşi că, dacă toţi ar fi aşa, mama lor nu ar fi ajuns după gratii.

„Învinuită în cadrul unui dosar fabricat”

„S-au găsit nişte oameni care, de dragul epoleţilor şi al steluţelor, au pricinuit o traumă şi o nedreptate enormă familiei noastre. Am fost învinuită de trafic de fiinţe umane, în cadrul unui dosar fabricat. Am fost condamnată doar pe baza spuselor, fără dovezi şi cu o sumedenie de încălcări. Nu s-a acordat atenţie la nimic, la nicio probă de a noastră.
Când mi s-a citit sentinţa, am avut impresia că este vorba despre un mare criminal. M-am adresat în toate instanţele despre care am auzit, aduceam dovezi, lămuream. Cum poate fi condamnat un om la şapte ani şi jumătate în baza presupunerilor şi fără dovezi? Oriunde m-aş fi adresat, primeam aceleaşi răspunsuri: aţi fost condamnată corect, temei legal pentru intervenire nu este. Nu m-am gândit niciodată că am să nimeresc între aceşti pereţi”, scrie Stella într-o scrisoare expediată redacţiei.

Închisoarea în schimbul datoriei

În urmă cu câţiva ani, Maria, mama Stellei, împrumutase câteva mii de lei la două nepoate pe linia soţului. După mai multe luni, femeia a cerut să i se restituie datoria, pentru care avea şi procuri. Ca rezultat, s-a pomenit că este suspectată de trafic de fiinţe umane. Chipurile, mama împreună cu fiica intenţionau se le ducă în Turcia pe cele două nepoate datornice. „Mama îmi spunea mereu să nu le apropiem pe fetele celea, că nu erau chiar bune, dar nu am ascultat-o”, spune cu regret deţinuta, care are şi o explicaţie la cum a fost posibil să se întâmple acest lucru.

„Mămica mea, fiind consilier la Primăria comunei, a avut un conflict cu poliţistul de sector (pentru care acesta, mai târziu, a şi fost sancţionat de MAI), şi atunci când poliţistul a aflat despre relaţiile sale ostile cu nepoatele, s-a folosit de moment ca să se răfuiască cu ea. Într-o zi, şi-a chemat prietenii de la Departamentul care luptă cu traficul de fiinţe umane, care au plătit „pătimitelor mele” câte două sute de dolari ca să scrie că am vrut să le ducem în Turcia. Atunci s-a ales cu grad, dar acum e pe drumuri, e prăpădit”, povesteşte ea.

Oarbă şi „traficantă”

Stella este invalidă de gradul I din copilărie. S-a născut cu miopie gravă, iar pe parcurs a orbit. Niciodată nu a avut paşaport străin şi nu a fost în afara ţării. Nici mama ei, invalidă şi ea, dependentă de insulină, nu a avut vreodată paşaport, cum nici „pătimitele” nu au avut. Cu toate acestea, mama şi fiica au fost acuzate de săvârşirea infracţiunii. „Ambele am fost judecate, dar eu am scăpat pentru că eram bolnavă. Vă imaginaţi, eram la pat, în spital, când am aflat că am fost condamnată şi dată în căutare generală. Nu că nu am fost anunţată, dar nici chemată la judecată măcar. Unde s-a mai auzit aşa ceva?”, se întreabă printre lacrimi bunica Maria.

Deţinuta spune că în instanţă au fost aduşi martori, care n-au fost întrebaţi măcar un cuvânt. Nici ea nu a fost ascultată, iar caracteristica din sat a scris-o poliţistul, nu primarul, cum ar fi trebuit. Cel mai dureros pentru femei este că judecătorii, deşi au vedere, nici nu s-au uitat în dosar, să vadă, cel puţin, că paşapoartele, care erau o probă forte a acuzării, lipsesc şi nici nu au existat vreodată. Stella, care practic nu poate face nimic de una singură din cauza dizabilităţii, a ispăşit mai bine de jumătate din condamnare, dar nu s-a împăcat cu această nedreptate. Speră ca într-o zi, când se va afla în libertate, să-şi demonstreze nevinovăţia.

Condamnări pronunţate la kilogram

La penitenciarul din localitatea Rusca îşi ispăşesc pedeapsa 263 de deţinute. Un sfert dintre acestea sunt condamnate pentru trafic de fiinţe umane. Pentru o astfel de infracţiune, considerată una deosebit de gravă, ele trebuie să stea la închisoare între 5 şi 20 de ani. De asemenea, ele nu au mari şanse să iasă la libertate nici atunci când au loc amnistii sau graţieri. Multe dintre aceste femei susţin că sunt nevinovate.

La începutul acestui an, ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a semnat o dispoziţie prin care urmau a fi verificate condamnările pentru trafic de persoane în cazul femeilor. „Oricum nu va fi posibil de intervenit, dar vom vedea dacă să iniţiem o lege pentru amnistie. Dacă vom constata că anumite condamnări au fost pronunţate la kilogram, numai pentru a raporta executarea obligaţiilor asumate pe problema traficului de fiinţe umane, există posibilitatea să fie graţiere din partea preşedintelui. Deocamdată nu avem un tablou despre această situaţie. Încă se mai lucrează cu dosarele”, susţine ministrul, care speră că până la sfârşitul anului va afla rezultatele analizei.

4 din 27 – graţiate

Conform legislaţiei, amnistia este actul ce are ca efect fie înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei, fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei. Graţierea se acordă, în mod individual, de către Preşedintele ţării şi reprezintă actul prin care persoana condamnată este eliberată, în totalitate sau în parte, de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată.

În decursul anului curent, Aparatul Preşedintelui, în cadrul căruia activează Comisia pentru problemele graţierii persoanelor condamnate, a solicitat de la administraţia Penitenciarului de la Rusca materiale în privinţa a 27 de condamnate care au solicitat graţierea. Patru dintre acestea au fost deja graţiate, opt solicitări au fost respinse, iar 16 sunt încă în examinare. Din numărul total, şase solicitări, adică mai puţin de un sfert, veneau din partea unor condamnate pentru trafic de fiinţe umane. Nici una nu a fost graţiată. Solicitările a trei femei au fost respinse, iar celelalte trei se mai examinează.

Principiul umanismului şi deţinutele

Zilele trecute, Procurorul General a remis pe adresa Preşedintelui R. Moldova o iniţiativă de graţiere cu eliberarea integrală în privinţa a 6 condamnate. Aceasta a parvenit ca rezultat al multiplelor adresări din partea deţinutelor Penitenciarului pentru femei de la Rusca, iar Procuratura Generală, prin prisma principiului umanismului dreptului penal, a verificat existenţa temeiurilor legale pentru aplicarea graţierii individuale.

Potrivit procurorilor, deţinutele şi-au ispăşit deja o parte din pedeapsa stabilită, manifestă o tendinţă sigură de corijare, iar faptele comise de ele nu mai prezintă pericol sporit pentru societate. Procurorii au luat în calcul atât circumstanţele care au precedat comiterea infracţiunii, cât şi comportamentul lor după punerea în executare a sentinţelor judecătoreşti.

Comisia pentru problemele graţierii persoanelor condamnate urmează să examineze dosarele celor şase deţinute, printre care două condamnate pentru uciderea soţilor violenţi. Tolică speră ca în atenţia acestei comisii să fi ajuns şi cazul mamei sale, iar până la sfârşitul lunii următoare, când Marinela, sora sa, va împlini opt ani, să se poată bucura de cel mai dorit cadou, eliberarea mamei.

Tatiana EŢCO