Grădiniţe întreţinute din banii părinţilor

Deşi nu este oficială, taxa pe care sunt obligaţi să o achite părinţii la grădiniţe le goleşte buzunarele în fiecare lună cu câteva sute de lei. Aceşti bani, destinaţi lucrărilor de reparaţie sau unor achiziţii, sunt încasaţi în lipsa unor bonuri de casă.

“Dragă Ziarul de Gardă, vă scriu părinţii copiilor de la grădiniţa nr.51 de la Poşta Veche. Avem o mulţime de probleme pe care nu le putem rezolva singuri. Vă rugăm să ne ajutaţi. Doamna director ne obligă să plătim, motivând că salariile angajaţilor sunt mizere. Şi noi, părinţii, lucrăm cu salarii mizere, dar nimeni nu ne plăteşte adăugător”.

Salariul angajaţilor grădiniţelor de stat:
educatoare – 600 lei
dădacă – 400 lei
bucătăreasă – 400 lei
Ultima majorare a salariului a fost în luna octombrie cu 18%

Este un fragment dintr-o scrisoare primită la redacţie. În ultimul timp, primim tot mai multe semnale de la părinţii care sunt obligaţi atât la grădiniţă, cât şi la şcoală să plătească în fiecare lună taxe neoficiale pentru fondurile instituţiilor. Aceşti bani, după cum motivează administraţia unor astfel de instituţii, sunt destinaţi unor lucrări de reparaţie şi salarizării cadrelor didactice.

Este ora 8.30. În faţa unei porţi metalice, multicolore, un băieţel de 4 ani, cu genele încă lipite de somn, îşi primblă morocănos picioarele prin frunzele galbene de pe asfaltul umed. Îşi aşteaptă mama în timp ce aceasta încuie maşina. Intru pe poartă şi, pe urmele celor doi, ajung la grădiniţă. O caut pe doamna director. Aflu că nu este venită încă. Mi se spune să revin după ora 10.00 sau să o găsesc la telefon. Întreb dacă mai sunt locuri în grădiniţă şi dacă poate fi înscris un copil. Una dintre educatoare îmi spune că locuri mai sunt, îndemnându-mă să vorbesc cu directoarea.

Ies pe aceeaşi poartă vesel colorată. Văd altă mamă aducându-şi copilul. O întreb cât achită lunar. Uneori, îmi spune Maria L., această taxă neoficială se ridică şi la 300 de lei, pentru care nu se eliberează bon de casă. – Din această sumă, 30 de lei sunt plătiţi pentru tot felul de detergenţi, iar 70 de lei – pentru salarizarea bucătăreselor, că ele nu vor să lucreze cu salarii de 500 de lei şi se schimbă mereu. Restul banilor sunt pentru salarizarea educatoarelor. Înţeleg că salariul este mic şi nu ajunge, dar nici noi, părinţii acestor copii, nu avem salarii mai mari şi nu ne convine să plătim atât de mult”, spune femeia.

Solicitată de noi, Dina Dascăl, directoarea grădiniţei, susţine că părinţilor li se eliberează bon de casă pentru toate cheltuielile. – Fără ajutorul părinţilor şi fără aceşti bani, nu m-aş descurca. Iar în ultimii ani am reuşit împreună să facem foarte multe pentru grădiniţă”, spune directoarea.

Potrivit aceasteia, părinţii achită lunar pentru produsele alimentare între 100 şi 160 de lei. Taxa variază în funcţie de costul produselor. La aceşti bani se mai adaugă şi o taxă pentru specialişti. La grădiniţă au loc mai multe activităţi extracurriculare, organizate de trei specialişti. Pentru acestea, fiecare părinte mai plăteşte lunar câte 75 de lei.

Când vii prima dată să dai copilul la grădiniţă ţi se cere o taxă de intrare. Taxele diferă de la un părinte la altul. De la 200 la 500 de lei, depinde de haina părintelui. Unde este dreptatea?

O întreb pe Maria L. dacă este adevărat că, atunci când copilul este înregistrat, se achită o asemenea taxă. Dânsa îmi confirmă cele spuse mai sus şi zice că ea a scăpat de această plată, pentru că are cunoştinţe care au telefonat şi au rezolvat problema.

Părinţii, spune Maria, nu se plâng, pentru că le este frică să nu aibă de suferit copiii. Cu toate acestea, Maria preferă să achite taxele neoficiale, pentru că grădiniţa este aproape de casă şi este sigură că copilul său este hrănit la timp şi este bine îngrijit. – Copilul nostru a frecventat mai multe grădiniţe, dar acolo educatoarele se purtau urât, iar mâncarea era insuportabilă. Prefer să dau un ban mai mult, dar să ştiu că merită”, spune Maria.

Referitor la taxa de înregistrare a copiilor, Dina Dascăl spune că acesta constituie un ajutor benevol din partea părinţilor. Fiecare plăteşte cât poate, la bancă, unde li se eliberează bon de casă. Pentru a ne convinge, directoarea ne arată câteva bonuri pe care figurează suma de 300 de lei.

Situaţia este similară în mai multe grădiniţe din Chişinău, ne spune Tatiana Tverdohleb, şefa Direcţiei Educaţie, Tineret şi Sport din cadrul Primăriei Chişinău. Conform legislaţiei, părinţii au dreptul de a forma Asociaţii Obşteşti, care ar susţine activitatea grădiniţei. Membrii asociaţiei sunt în drept să stabilească o sumă pe care o achită în fiecare lună pentru aşa-zisul fond al grădiniţei. Dar, din cele 147 de grădiniţe din Chişinău, doar 27 au asociaţii înregistrate legal. Dintre acestea, doar câteva au aparate de casă şi eliberează bonuri, mai spune Tverdohleb.

În fiecare lună plătim fundaţia. Din aceşti bani trebuie să se facă reparaţie în grădiniţă. Şi totuşi, când se face reparaţie sau alte lucrări, suntem obligaţi să plătim adăugător. Anul acesta am plătit 250 de lei pentru reparaţie.

Datele oferite de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) arată că, pe parcursul acestui an, la Linia Fierbinte a CAPC au fost înregistrate 60 de apeluri din partea părinţilor. Aceştia, sub acoperirea anonimatului, au semnalat diverse cazuri de achiziţionare a unor taxe neoficiale, dictate de directorii de grădiniţe sau de profesorii din şcoli. – Părinţilor le este frică să-şi divulge identitatea, iar atunci când mergem la faţa locului, ne ciocnim de o altă problemă. Apar alţi părinţi, care susţin că taxele au fost stabilite chiar de ei pentru a susţine fondul grădiniţei şi că ei nu au nici o pretenţie faţă de administraţia instituţiei”, susţine juristul centrului, Corneliu Gurin.

Acest fapt a fost confirmat şi de Tatiana Tverdohleb, care mai spune că au fost mulţi directori avertizaţi sau amendaţi din aceste motive, dar nici unul nu a fost demis din funcţie.

Juristul CAPC susţine că sunt dosare intentate pe astfel de cauze, dar, din cauza legislaţiei imperfecte, este foarte greu de demonstrat ceva şi de multe ori aceste dosare sunt tergiversate.

Cei doi susţin că părinţii acceptă să plătească aceste taxe neoficiale din mai multe motive. Dar cel mai convingător argument este amplasarea grădiniţei respective în apropierea casei şi mai ales faptul că este foarte greu acum să prinzi un loc în grădiniţele din capitală.

Conform unui studiu realizat de Institutul de Politici Publice în 2007, конецформыначалоформыprincipalele cauze de răspândire a plăţilor suplimentare sunt finanţarea insuficientă a instituţiilor de către stat, salariile mici ale profesorilor şi, nu în utimul rând, mentalitatea moldovenilor sau tradiţia părinţior de a veni cu o asemenea iniţiativă.
La Linia Fierbinte a CAPC (927-979), spune Corneliu Gurin, sunt semnalate cazuri din partea părinţilor care nu sunt de acord cu aceste taxe “benevole” pe care sunt nevoiţi să le achite. Părinţii spun că dacă nu participă la acest act de voluntariat copiii lor au de suferit, pentru că educatoarele adoptă un comportament neadecvat cu aceştia.

Pentru ce plătim la grădiniţă?

Pe un site pentru mămici (www.mama.md) am găsit mesajele mai multor mame care au copii la grădiniţe. Acestea se întreabă care este taxa lunară pe care o achită şi pentru ce anume. Iată câteva răspunsuri:

Plătim pentru că ne suflă mucii (in speranţa că o să aibă grijă să-i sufle regulat). Pentru că o rog să-i dea glanulele homeopatice, la timp şi cum trebuie. Pentru că mi-e jale de ele că au salariu mic. Pentru că se poartă bine cu copilul meu.

Pe lângă bon ( 120 de lei lunar ) achităm 250 de lei pentru grupă, unde intră fondul grădiniţei, adaos la salariul educatorilor, iar restul rămâne pentru necesităţile grupei: manuale, tocuri, covoare noi, jucării, mâncare penru animăluţele din grupă etc.

Noi plătim câte 10 lei muzica şi 20 de lei fondul grupei, dar am înţeles că din fondul grupei directoarea ia în fiecare lună câte 100 de lei de la fiecare grupă.

Din păcate, acest fenomen nu poate fi oprit atâta timp cât părinţii sunt de acord să contribuie cu bani la susţinerea fondului grădiniţei. La Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC), nu este nici un dosar intentat pe directori de grădiniţă. Motivul, susţine Angela Starinschi, ofiţer de presă al Centrului, este lipsa probelor. Părinţii sună la Linia Fierbinte a Centrului (257-257), dar sub acoperirea anonimatului. “Ca să-i putem ajuta, avem nevoie de cerere în scris din partea părinţilor. Altfel nu avem probe în instanţă şi nu putem demonstra flagrantul” , susţine Angela Starinschi.

Experţii din cadrul centrelor care luptă cu fenomenul corupţiei atenţionează părinţii să ceară bon de plată pentru taxele plătite. De asemenea, mai spun aceştia, taxele sunt benevole şi nimeni nu are dreptul să oblige părinţii la o anumită taxă, mai ales dacă nu sunt membri ai Asociaţiei Obşteşti. Părinţii sunt încurajaţi în aceste cazuri să telefoneze la Liniile Fierbinţi ale Centrelor menţionate mai sus.

Suntem de acord să plătim pentru educatori şi dădace, dar nu mai mult de 30 de lei. Şi pentru activităţile suplimentare vrem să plătim singuri cât găsim de cuviinţă.

Diana LUNGU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. aura

    Nimeni nu va baga mina in buzunar.Daca n-ati avea de unde ati plati?dadaciti-va singuri copiii.De ce n-au sustinut profesorii din republica la greva cei din Chisinau?Ca voi le umpleti buzunarele,iar pe urma va plingeti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *