“Fizionomia” ascunsă a judecătorului

292-judecator1“Până a intra eu în sala de şedinţe filmaţi pe cine vreţi. Camera spre mine nu o îndreptaţi! Dacă ne înţelegem – bine. Dacă nu, atunci nu o să puteţi să vă apropiaţi nici de uşă şi nici în sală să intraţi. Este dreptul meu să nu fie arătată fizionomia mea la televizor” – a declarat judecătorul Sergiu Lazări în timp ce presa aştepta să facă reportaje despre derularea procesului de judecată împotriva lui Iacob Gumeniţă.

Luni, 13 septembrie, jurnaliştii aşteptau la uşa judecătorului Sergiu Lazări. La ora 14.30 urma să înceapă examinarea cazului Iacob Gumeniţă, fost şef al poliţiei municipale. Sedinţa a început cu întârziere din motiv că judecătorul a ţinut să pună mai multe condiţii jurnaliştilor. “Şedinţa o să fie publică. Toţi asistaţi la şedinţă. Conectaţi microfoanele, dictafoanele. Până a intra eu în sala de şedinţe filmaţi pe cine vreţi. Sala filmaţi-o, coridorul filmaţi-l. Camera spre mine nu o îndreptaţi! Dacă ne înţelegem – bine. Dacă nu, atunci eu am să dispun examinarea cauzei în şedinţă secretă. Şi am să asigur paza pe coridor. Dumnevoastră nu o să puteţi să vă apropiaţi nici de uşă şi nici în sală să intraţi. Este dreptul meu să nu fie arătată fizionomia mea la televizor”, a spus Lazăr.

Audio — Judecătorul pune condiţii

“Închide aparatul, că o să-l arunc pe fereastră!”

Întrebat de jurnalişti când va începe examinarea cazului, magistratul a răspuns: “Spuneţi ce aţi hotărât şi îndată vă duceţi în sala care este liberă şi continuăm şedinţa”. Jurnaliştii nu au acceptat condiţiile impuse de judecător. Astfel, acesta l-a chemat în birou pe Iacob Gumeniţă şi pe avocatul său, Ion Vâzdoagă. Aceştia se retrăseseră anterior la un etaj mai jos pentru a se feri de camerele de luat vederi, şi am încercat să îi urmez, ca să le cer opinia. “Închide aparatul, că o să-l arunc pe fereastră! De ce nu vă duceţi să filmaţi la cazul lui Papuc şi Botnari? Acolo e mai interesant”, mi-a strigat avocatul Vâzdoagă, în timp ce coborau scările Judecătoriei Buiucani.

Cu toate că şedinţa a fost declarată publică, Judecătorul Lazări a decis să declare amânarea cazului, după ce i-a scos în coridor pe jurnalişti. “Cazul se amână pentru data de 18 octombrie din motiv că martorii citaţi la proces au lipsit”, a declarat grefiera Olesea Cibotari.

Avocatul Aureliu Scorţescu reprezintă interesele lui Damian Hâncu pe cauza de invinuire a lui Iacob Gumeniţă şi spune că, de fapt, nu a fost informat despre acest proces. Într-o declaraţie remisă presei, Scorţescu susţine că la 17 iunie curent, împreună cu Damian Hâncu, au fost prezenţi în biroul judecătorului Sergiu Lazări. “Eu nu am prezentat instanţei de judecată mandatul în apărarea părţii vătămate, Damian Hâncu, pe motiv că sedinţa nici nu a fost deschisă. Completul de judecată nu a fost anunţat din motiv că s-a produs incidentul dintre presă şi judecător. Cauza a fost amânată făra a fi stabiliă data şi ora şedinţei. Judecătorul Sergiu Lazări a declarat că vom fi înştiinţaţi suplimentar despre data, ora şi locul examinării cauzei. Până azi, nici eu şi nici clientul meu nu am primit nicio citaţie de la instanţa de judecată”, explică avocatul.

292-judecator2Victimele lui Gumeniţă nu au fost invitate

Aureliu Scorţescu mai spune că la finele lunii august a solicitat informaţii grefierei cu privire la data la care a fost numită cauza spre examinare. Aceasta i-a comunicat că şedinţa va avea loc pe data de 14 septembrie, ora 14.00. “Ulterior, judecătorul Sergiu Lazări m-a înştiinţat verbal că şedinţa de judecată pe cauza de învinuire a lui Iacob Gumeniţă, în cadrul căreia Damian Hâncu are calitatea de parte vătămată, este amânată la cererea avocatului inculpatului, Ion Vîzdoagă, pentru 14 septembrie, ora 14.30”.

Avocatul lui Damian Hâncu susţine că a aflat din presă despre faptul că procesul a fost amânat din motiv că el şi clientul său nu s-au prezentat la proces. “Declar cu toata responsabilitatea că nici eu şi nici clientul meu, Damian Hâncu, nu am fost inştiinţaţi legal despre data, ora şi locul examinării cauzei. Noi nu purtăm nicio vină pentru amânarea procesului, cu atât mai mult cu cât ambii suntem interesaţi în examinarea în termene cât mai restrânse a acestei cauze”, a declarat Scorţescu.

Judecătorul Lazări a subliniat că procesul se amână din lipsa martorilor şi a avocaţilor care îi reprezintă. Totodată, el a ţinut să precizeze că, potrivit Codului de procedură penală, preşedintele judecătoriei are dreptul de a restricţiona accesul la judecată, precum şi efectuarea înregistrărilor audio şi video în timpul şedinţei. Magistratul nu a explicat dacă în acelaşi Cod este prevăzut ca judecătorul să-i bruscheze pe jurnalişti şi să lovească cu uşa camerele video, aşa cum s-a întâmplat la 17 iunie curent. Atunci judecătorul Lazări a insistat asupra aceluiaşi fapt, să nu îi fie arătată “fizionomia” la televizor, de aceea, când a ieşit în coridor, şi-a acoperit faţa cu o mapă.

Psihologul: judecător cu stări anxioase

“Nu îmi este frică de nimic, dar nu vreau eu să fiu arătat la televizor”, a afirmat magistratul pentru presă. În legătură cu aceste afirmaţii am solicitat opinia psihologilor. Aceştia susţin că judecătorul ar avea o stare de anxietate în faţa camerelor de luat vederi. “Eu cred că o persoană publică ar trebui să accepte ca să-i apară chipul la televizor. Faptul că el refuză acest lucru poate fi din cauza că se simte nesigur în comportamentul său şi nu vrea să fie arătat publicului, la televizor, sau se teme de cameră. Dar mai este ceva. Dreptul la imagine nu-l neagă nimeni şi eu cred că el operează cu acest drept. Însă dacă nu are o problemă socială de comunicare, atunci este vorba de anxietate în faţa publicului care o să-l vadă şi de incapacitatea sa de a rezista în faţa camerelor video”, comentează psihologul Svetlana Rusnac.
Vasile Guţu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii, susţine că, deocamdată, Colegiul Disciplinar nu a examinat incidentul din 17 iunie, la care Sergiu Lazări a bruscat jurnaliştii. “Lazări se afla în concediu. Acum, dacă a revenit, la următoarele şedinţe se va analiza comportamentul său”, a declarat Guţu.

292-judecator3Amintim că, tot luni, a fost reluat procesul de judecată a celor doi generali, Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari. Şi la acest proces procurorii, avocaţii şi inculpaţii s-au arătat deranjaţi de camerele de luat vederi. Aceştia au solicitat completului de judecată ca presa să nu fie prezentă la proces din motiv că în cadrul şedinţei se vor face declaraţii secrete. De data aceasta, prezenţa presei l-a deranjat pe avocatul Gheorghe Avornic. “Vine toată televiziunea şi ne arată frumos la radio şi la televizor. Sunt comentarii de tot neamul, depinde de cine le comandă”.

Iurie SANDUŢA

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. AVRAAM

    ZDG-dacă intr-adevăr vreai tiraj de vănzări,mulţi cititori,amatori susţinători,recklamă şi publicitate pe pagini-apoi dis-dimineaţă trebuia sa publici ştirea bombă că la MOSCOVA azi dimineaţă a fost asasinat naşul tuturor hoţilor din MOLDOVA şi CSI renumitul DED HASAN_ASLAN USOIAN_cel ce acordă titlul de “hoţ in lege” concetăţenilor noştri şi celor dibn CSI.Avea sa va citească azi tot Parlamentul,Guvernul,MAI,SIS,PROCURATURĂ_toate penitenciarele Moldovei,biznesmenii,banchirii,hoţii,huliganii,bosota,fraerii,paţanii,granicerii,carabinerii…Cine e responsabil de noutăţi la ZDG-afară cu el!!!!Aţi scăpat aşa noutate de milioane!….

  2. mara

    in afarà de milioane,mai sunt si niste valori pe lumea asta. “titlu” tine de demnitate (tutlu stiintific,onorific etc.),nu de tàietori de capete.dar prenumele “dedului” l-am mai atestat,nu-mi amintesc unde…

  3. AVRAAM

    Dragă MARA_ţin sa-ţi aduc la cunoştinţa D-stră_că dacă in stat există poliţie,procuratură,judecatorii şi penitenciare,apoi la rîndul sau există şi oameni pe partea cealaltă de baricada_inţelegi prealuminato?Şi nu sunt doar ucigaşi,puşcareaşi sunt şi eroi ca ILIE ILAŞCU etc,pricepi?Dacă maine vine altă putere MARA şi te bagă la dubă pentru că altfel gîndeşti_apoi MARA nu inseamnă că eşti cea mai de temut “hoaţă in lege”.Da vei fi la puşcarie dar rămai MARA-femeia cea a scris in ZDG,eu oricum iţi voi rămane fidel şi avea de femee de treabă,pricepi??

  4. AVRAAM

    Uite cf exemplu-ştirea că BODORIN a fost decorat,imediat aţi preluato de dis’dimineaţa!Dar in esenţă cine e BODORIN?Mîna dreaptă a lui PAPUC din 2003-2007,şi dacă Papuc e călău_apoi executorul ordinelor N1 a lui GHEORGHII CHEORGHEVICI nu poate fi erou,pricepi dragă MARA?

  5. mara

    dacà ai plàcerea sà-mi faci un serviciu si sà mà scutesti de extazul tàu morbos pentru criminali de toatà màna si avalansa asta de avioane,tancuri,kalasnikov,suieràturi de gloante,papuci,gh.gh-vici, generali, “ofiteri destepti” (unde dracu i-ai atestat?),ai uitat de turcan.in toatà putoarea asta nu are ce càuta ilascu. el nu existà datorità rusiei,el a suferit,a fost nenorocit datorità rusiei si ca argument cautà si citeste aici articolul “ilascu: declaratie adresata ministrului rus…”

  6. AVRAAM

    Scumpa mea MARA,te-ai intrebat vre-o dată,aşa deschis de una singură,făra “pokazuhă” in gazeta ta,cîte femee văduve şi copii ca şi ai tăi au rămas orfani in urma detaşamentului “Bujor”?Fii te rog cosmopolit,nu doar romîncă ori basarabeancă.Căci cînd ai primit studii superioare gratis de la sovietici erai moldoveancă.Cănd ai dovedit sa te transfori in XXX şi sa te vinzi ca XXX pentru idee? Oricum te iubesc!

  7. mara

    sà inteleg,cà termenii cenzurati sunt injurii la adresa mea.are dreptate cine a zis,cà totul incepe de la sine.un dialog civilizat nu e impunerea prin jignire,ci prin argumente,iar tu o dai inainte cu ce ai,atàt poti,atàt pui.apoi tuni si fulgeri cà-ti blocheazà replica.ai tu anturajul militar,unde dupà fiecare cuvànt urmeazà 3 injurii si o vodkà,dar aici nu-l poti impune.eu ti-as bloca nu replica,ci adresa de email.si altul te-ar ignora,nu sà-ti mai ràspundà la injurii.iar eu te bag in seamà,nu unde meriti,nu pentru cà mà iubesti,cà nu-s lesbianà,tu pentru mine esti eva (sunt ea,nu el),da? acum te dai de mare bàrbat cu iubitul si toatà tehnica militarà.cum poti sà ai un dialog deschis cu in individ,care minte-ntruna? cà si din gura evei iesea aceeasi saradà de studii gratis si noroc de rusia,ea a fàcut si dres etc.N-am fàcut studii la sovietci,cà minciunile si propaganda lor nu erau de mine.dacà le-au fàcut ceilalti,nu gratis,munceau pàrintii pe rupte si contribuiau la cele vreo 20 miliarde de ruble,profitul anual al rssm,care i-ar fi ajuns sà se intretinà dublu,in schimb moscova finanta toate partidele com. din lume cu banii din rssm si nu numai.nu a fàcut si nu a dres rusia.a muncit moldoveanul pe banii lui,rusul numai comanda,cà n-a venit aici sà munceascà.moldoveanul stàtea la coadà 16 ani ca sà aibà 12 metri de apartament.de ce n-a fàcut si dres rusul la el in siberia,cà-i mai fac altii si azi? cine i-a fàcut BAM-ul? cànd a muncit rusul? nu eram moldoveancà nici la sovietici.pàrintii mei sunt nàscuti judetul làpusna,romània,ocupat de sovietici.la 7 ani cu toatà familia ascultam noaptea in pod “europa liberà” si deja eram la curent,cà sunt maldafankà de fricà,de nevoie,nu romània a abandonat,ci rusia a nàvàlit.nu stiai rusa la tine acasà, nu existai,pentru 2 ocupanti oriunde se fàcea totul in rusà.am constientizat,cà falsitatea,batjocura si propaganda de cei mai fericiti (nenorociti) in lume,nu va dura,si n-a durat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *