Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Factori de decizie din cadrul…

Factori de decizie din cadrul Agenţiei Medicamentului şi Ministerului Sănătăţii urmăriţi într-un nou dosar penal

Factori de decizie din cadrul Agenţiei Medicamentului şi al Ministerului Sănătăţii sunt urmăriţi penal pentru neglijenţă în serviciu. Dosarul penal a fost deschis de procurorii anticorupţie pe 18 ianuarie 2013, în urma unor sesizări ale deputatului PL Gheorghe Brega, care conduce Comisia de anchetă privind examinarea situaţiei pe piaţa farmaceutică a R. Moldova.

În iunie 2011, Parlamentul a aprobat modificări la Legea cu privire la medicamente, fiind introdusă noţiunea de „medicament generic”. Conform legii, medicamentul generic este un produs care are aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă de substanţe active şi aceeaşi formă farmaceutică ca şi medicamentul original şi a cărui bioechivalenţă cu medicamentul de referinţă a fost demonstrată prin studii adecvate de biodisponibilitate. În urma acestor modificări, agenţii economici care propuneau medicamente diferite de cele originale urmau să demonstreze prin studii similitudinea acţiunii şi eficienţei, adică bioechivalenţa lor cu medicamentul de referinţă.

„Dacă bioechivalenţa s-ar face normal, puţine preparate ar rămâne pe piaţă”

Gheorghe Brega, preşedintele Comisiei de anchetă privind examinarea situaţiei pe piaţa farmaceutică, susţine că, în cadrul Comisiei, s-a încercat verificarea implementării legii. Astfel, membrii comisiei au ajuns la concluzia că, la licitaţiile publice, au fost admişi agenţi economici, majoritatea producători autohtoni, cu medicamente generice ce nu deţineau documente confirmative care ar fi demonstrat prin studii de biodisponibilitate bioechivalenţa cu medicamentul de referinţă. „E foarte important de efectuat bioechivalenţa. Suntem, probabil, singura ţară din lumea civilizată care nu face asta. Orice medicament generic e obligatoriu să fie însoţit de bioechivalenţă. La noi nu se face asta, pentru că nu se doreşte. Probabil, dacă s-ar face bioechivalenţa normal, real, puţine preparate ale producătorilor autohtoni ar mai rămâne pe piaţă. Or, în prezent, pe piaţă există multe preparate care ar pica testul de bioechivalenţă”, afirmă deputatul Brega care, în decembrie, s-a adresat procurorilor, pentru a se implica.

„Se propun medicamente care nu au efectul pentru care sunt achiziţionate”

Pe 18 ianuarie, Viorel Morari, procuror interimar al Procuraturii Anticorupţie, l-a informat pe Brega că, în urma controlului efectuat, Procuratura Anticorupţie a dispus iniţierea urmăririi penale în privinţa factorilor de decizie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Medicamentului în temeiul art. 329 Cod Penal, – neglijenţă în serviciu.

Morari susţine că dosarul penal a fost deschis pentru că, la un moment dat, a apărut bănuiala rezonabilă că la unele licitaţii la care participă agenţi economici, se propun medicamente care nu au efectul pentru care sunt achiziţionate. „Nu e vorba de calitate, ci de efect. Unele medicamente pot fi de calitate bună, dar pot să nu aibă efectul pe care l-ar avea un medicament original, şi pentru care ele au fost achiziţionate”, ne-a spus procurorul Morari. „E şi problema agenţilor economici, dar e mai mult problema factorilor de decizie, care urmau să întreprindă măsuri pentru a verifica existenţa sau lipsa anumitor efecte ale medicamentelor”, zice Morari.

„La acest moment, nu putem spune că există vinovaţi sau nu. Nu putem să vă spunem nici denumirea preparatelor de pe piaţă. Noi le verificăm. Dacă v-aş spune, s-ar face legătură cu agentul economic şi am fi acuzaţi că aducem atingere intereselor acestuia”, a conchis procurorul.

„Puteau s-o facă, habar nu am. Aud prima dată. N-am fost informat”

Iniţial, Alexandru Coman, directorul general al Agenţiei Medicamentului, ne-a spus că, pentru a-l întreba ceva, va trebui să-i scriem o scrisoare oficială. I-am explicat că, la mijloc, este vorba despre un dosar penal deschis de Procuratura Anticorupţie pe numele factorilor de decizie din cadrul instituţiei pe care o conduce.

„Puteau să o facă, habar nu am. Prima dată aud. N-am fost informat. Aud prima dată de la tine”. I-am solicitat lui Alexandru Coman o poziţie oficială, după ce i-am explicat problema pentru care a fost pornită cauza penală. „Nu am o poziţie, pentru că nu ştiu exact care-i subtilitatea”. I-am propus să revenim a doua zi, pentru a avea timp să se informeze. „Nu pot, mâine (miercuri, 23 ianuarie – n.r.) plec în deplasare. Nu ştiu cu cine altcineva aţi putea vorbi. Când voi fi înştiinţat despre chestia asta, atunci voi vorbi”, a menţionat Coman.

Ludmila Topchin, şefa Direcţiei medicamente şi dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, ne-a solicitat o scrisoare oficială pentru a ne putea oferi un răspuns vis-a-vis de această problemă. ZdG a expediat reprezentanţilor Ministerului o solicitare în scris. Până la închiderea ediţiei, nu am primit un răspuns. Cu poziţia Ministerului Sănătăţii vom reveni.